Referat Lagarele De Concentrare In Romania Comunista

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Lagarele De Concentrare In Romania Comunista si de asemenea puteti face Download Referat Lagarele de concentrare in Romania comunista

Citeste fragmente din Referat Lagarele De Concentrare In Romania Comunista

Lagărele de concentrare în România comunistă   Studierea fenomenului reeducării din închisorile comuniste - Suceava, Piteşti, Gherla, Canal şi din alte lagăre de muncă este extrem de dificilă. Problemele care se ridică în faţa cunoaşterii acestui fenomen, fără a ne propune să le formulăm aici pe toate, sunt următoarele: Reeducarea a fost iniţiată ca o acţiune cu caracter “secret", chiar “strict secret de importanţă deosebită" – după cum atestă documentele care se referă la acest fenomen chiar şi mai târziu în epocă (1968). Fenomenul reeducării s-a petrecut în instituţii totale şi într-un regim “totalitar"- care-şi "instrumenta" aceste instituţii, deţinând totodată şi un control total asupra circulaţiei persoanelor şi informaţiilor. Experimentul reprezintă o agresiune cu totul nespecifică, fiind proiectat să se deruleze prin implicarea şi participarea deţinuţilor anticomunişti, în mare parte studenţi, care au fost arestaţi pentru atitudinea şi acţiunile lor anticomuniste. Ei au constituit ţinta acestei agresiuni, victimele sale. Experimentul reeducării avea drept mecanism central transformarea victimelor în torţionari, transformare pe care nu o puteau doar mima, ci trebuiau să o probeze torţionându-şi proprii lor colegi de suferinţă; căzând în capcana logicii acestui mecanism, astăzi foarte mulţi îi consideră torţionari pe cei care au fost de fapt victimele acestui experiment. Există chiar printre victime persoane care refuză să vorbească, considerând că nu au acest drept: da, sub torturi inimaginabile au fost siliţi să treacă în "echipa" torţionarilor, să-şi bată, torţioneze etc. proprii colegi sau camarazi de suferinţă. În aceste condiţii, întrebarea fundamentală este: nu aceasta este viziunea pe care a intenţionat designerul experimentului să o credem? Că totul s-a petrecut din iniţiativa deţinuţilor, a unui grup restrâns, implicând apoi restul deţinuţilor? Nu a fost prevăzut chiar în proiectul iniţial ca victimele să gândească despre sine şi de asemenea şi noi, cei care ne vom apleca peste timp asupra acestei istorii, că victimele au lansat şi derulat din proprie şi liberă iniţiativă acest odios expriment? Prin urmare, gândind astfel, confundând victimele cu torţionarii, nu intrăm şi noi în schema designerului acestui experiment, a adevăratului torţionar? Pentru a surmonta aceste dificultăţi trebuie să ne întrebăm aşadar cum am putea "denunţa" de o manieră eficientă acţiunile persecutorului, ale designerului nevăzut care a proiectat acest experiment? În proiectarea cercetării noastre am pornit de la premisa că este posibilă ieşirea din schema pe care a proiectat-o experimentatorul. Pentru aceasta este necesar să întreprindem o descriere comprehensivă, pe baza documentelor scrise şi orale, a procesului reeducaţional, etapă cu etapă. Dar, atenţie: descrierea comprehensivă nu se poate opri la momentul încetării reeducării în închisori, întrucât ceea ce se întâmplă mai departe cu victimele este de o importanţă majoră pentru înţelegerea fenomenului. Mărturiile victimelor trebuie privite altfel decât simple relatări ale evenimentelor. O operaţie majoră, necesară a fi întreprinsă este distincţia dintre "actorii" principali(vizibili) ai scenei experimentului reeducării şi adevăratul "designer"(nevăzut) din spatele acestei scene. Această confuzie a fost strecurată în însăşi concepţia iniţială a experimentului, ea a fost intenţionată şi prin urmare s-a procedat în aşa fel încât să fie confundaţi “actorii" principali ai “scenei" procesului reeducaţional (Ţurcanu, Levinski) cu designerii nevizualizaţi încă (“scenariştii"şi “regizorii") ai acestui experiment. Aşa se explică de ce aceşti actori din prim-plan sunt trimişi în judecată şi executaţi; prin procesul înscenat “reeducatorilor" se sugerează tocmai că totul s-ar fi petrecut la iniţiativa şi la nivelul deţinuţilor, fără să fi fost cunoscut la nivelele superioare ale conducerii închisorilor; o acţiune de amploarea şi intensitatea procesului reeducaţional din închisorile comuniste nu ar fi fost însă posibilă fără aprobarea nivelelor superioare. Viziunea persecutorilor ne este servită şi astăzi prin argumentaţii dintre cele mai elucubrante care se vor întemeiate pe “documente". Nimeni nu se întreabă însă: ce fel de documente sunt cele care s-au păstrat şi de ce nu observăm că prin intermediul lor ni s-a păstrat o viziune unilaterală, aceea a persecutorului? Analiza regimurilor comuniste nu a recurs până acum la utilizarea sistematică a categoriei de persecuţie - lucru explicabil, parţial, prin evidenţa faptelor pe care le surprinde: avem de-a face, în cazul comunismului, cu un tip de regim (“totalitar") care se instaurează şi se menţine prin teroare şi în care abuzul de putere se manifestă cel mai adesea tocmai prin lansarea de persecuţii abuzive şi arbitrare împotriva unor persoane sau grupuri. În arhivele comuniste există o serie întreagă de documente ce pot fi integrate categoriei textului persecutor, texte redactate de persecutor (care poate fi o instituţie sau un ansamblu de instituţii), cu scopul de a lansa persecuţii şi de a le justifica. Dosarul de securitate este prin excelenţă un text persecutor, prin care o instituţie special creată (Securitate) îşi întemeiază şi legitimează acuzaţiile persecutorii, în numele cărora va lansa în cele din urmă acte de persecuţie (urmărire, arest, confiscarea averii, eliminarea din funcţii, condamnare pe viaţă, execuţie etc.) asupra unei victime inocente - a cărei vină există strict în sistemul de referinţă al persecutorului. O categorie aparte a textului persecutor o constituie de exemplu listele de lucrări interzise, pentru stabilirea cărora a fost de asemenea înfiinţată o instituţie specială. Victima nu este în acest caz doar autorul vizat în mod direct de persecutor, ci o constituie generaţiile care urmau să primească această viziune deformată despre propria lor cultură: despre unele personalităţi, în viziunea persecutorului, ar fi trebuit să ştie că au fost “fasciste", despre altele nici nu ar fi aflat că au existat. O definiţie în sens foarte larg a reeducării ar trebui să includă acest gen de intervenţie pe corpul viu al unei culturi (epurare, interzicere, excludere, etichetare) la nivelul opţiunilor fundamentale şi orientărilor de valoare pe care un agent (oricare ar fi el, guverne, responsabili politici sau educaţionali, mass-media) având putere (politică, economică, militară) intenţionează să o imprime generaţiilor viitoare. Redactarea unui text persecutor nu este niciodată un act "gratuit" (care are loc fără alte intenţii decât în virtutea unor standarde procedurale ale instituţiilor, cum ar fi întocmirea stenogramelor, a proceselor verbale obişnuite în astfel de situaţii etc.). Persecutorul doreşte să ne transmită ceva – şi anume propria sa viziune asupra contextului în care a lansat persecuţiile şi descrierea evenimentelor ca atare. Or, tocmai această viziune s-a păstrat şi ni se transmite şi nouă prin documentele legate de "fenomenul Piteşti". Am putea spune că ele nu consemnează şi nu reflectă "realitatea" evenimentelor la care se referă, ci mai degrabă o ascund. Mai mult decât atât, aceste documente au fost astfel redactate încât, pe baza lor să poată fi relansate, oricând într-un moment ulterior evenimentelor, noi valuri de persecuţii împotriva victimelor. Este ceea ce face generalul Pleşiţă într-un interviu de după decembrie 1989 în care ţine să ne asigure că părintele Calciu a fost torţionar şi că există documente în acest sens! Ò ana viziunii sale asupra fenomenului? Să observăm că avem deja un punct de sprijin temeinic pentru a contesta punctul de vedere al persecutorului: redactarea unor texte de persecuţie nu este la îndemâna oricui, ci numai a celui care deţine puterea (puterea efectiv politică, în cazul de faţă). Persecutorul dispune de un ansamblu de instituţii (pe care le vom denumi agregatul persecutor) pentru a iniţia şi a pune în scenă persecuţiile şi ulterior pentru a impune propria sa viziune asupra întregului şir de acte persecutorii care continuă să fie lansate asupra victimelor până în zilele noastre. Victimele nu s-au aflat în schimb în posesia mijloacelor prin care să-şi facă cunoscută propria viziune asupra reeducării la care au fost supuşi. În plus, a existat o preocupare specială din partea designerului acestui experiment de a oculta sau scufunda viziunea victimei, unul dintre mecanisme constituindu-l tocmai confuzia victimă-torţionar. Analiza textului persecutor devine aşadar un instrument, o cale de acces la viziunea persecutorului, la intenţiile acestuia faţă de victime, dar şi mai larg, o cale de acces la viziunea lui despre lume – pe care intenţiona de fapt să o transfere victimei, după cum se poate vedea din anliza etapelor procesului de reeducare. Un aspect asupra căruia ne atrage atenţia însăşi teoria lui Girard, dar şi mecanismul principal al reeducării (cel al transformării victimelor în torţionari tocmai pentru a putea apoi a le acuza că ar fi iniţiat reeducarea) este eficienţa agregatului persecutor. În cazul fenomenului “Piteşti" câteva cazuri sunt ilustrative (părintele Calciu, profesorul Radu Ciuceanu), însă putem afirma fără şovăială că – atâta vreme cât victimele sunt acuzate până în zilele noastre că au fost torţionari – fenomenul reeducării continuă, întrucât viziunea care a născut proiectul reeducării este persistentă funcţional, în condiţiile în care dispare agregatul persecutor(instituţiile sistemului totalitar, poliţia politică). Este surprinzător să constatăm că reeducarea îi afectează prin urmare şi este un experiment reuşit asupra contemporanilor noştri (asupra celor care cred în viziunea persecutorului), în timp ce adevăratele victime au dezvoltat o rezistenţă în faţa agregatului persecutor – fiind cu adevărat singurele capabile de a înţelege şi dejuca modul de acţiune. Contextul persecutor este trăit de victime sub forma unei tensiuni creatoare extraordinare, o formă de rezistenţă spirituală a cărei manifestare vizibilă o reprezintă poezia închisorii, rămasă aproape nestudiată, care constituie prin urmare un document al victimei, un document spiritual: este legitimă analiza acestui tip de document ca fiind o sursă din care vom putea reconstitui semnificaţiile investite de victime în contextul persecuţiilor care au fost lansate asupra lor(procedeele de resemnificare a realităţii pe care le utilizează victimele pentru a preveni descărcarea de sens a realităţii la care ne-am referit în numărul anterior). În acelaşi timp, documentul care interzice poemul religios sau rugăciunea (avem un astfel de document în listele de lucrări interzise de pildă, unde Sandu Tudor este trecut la index cu Acatistul Maicii Domnului) reprezintă o sursă importantă în care aflăm intenţionalităţi ale persecutorului: acest document atestă profunzimea agresiunii comuniste întrucât vizează valori ultime (viziunea religioasă despre lume, idei, credinţe, atitudinea religioasă a omului etc.) pe care le “atacă" prin interzicerea actelor şi formelor simbolice care dau expresie sensibilă acestor valori. Atacul asupra sistemelor simbolice şi sistemelor de semnificaţii ale unei culturi sau societăţi constituie o agresiune cu totul nespecifică, în care sunt ţintite sensurile investite de actori, viziunea lor asupra lumii. Este prin urmare corect să “citim" în aceste documente intenţia ocupantului comunist de transformare radicală şi din interior (dinspre sistemele simbolice şi sistemele de semnificaţii) a societăţii şi a omului. Condiţiile sau criteriile pe baza cărora teoreticianul “persecuţiilor", antropologul Rene Girard, a definit persecuţiile sunt prin excelenţă întrunite în cazul victimelor comunismului, când avem de-a face tocmai cu “inocenţa acestei victime, caracterul nedrept al condamnării ei, lipsa de temei a urii care o vizează." Comunismul este o ideologie care incearca sa promoveze un sistem social, fiind in aceelasi timp si o miscare politica. Sistemul social promovat este o societate egalitarista in care nu exista propritate privata si nici case sociale, bunurile apartinand intregii societati.Acest sistem social s-a impus, de cele mai multe ori, prin metode revolutionare Comunismul a parut la sfrsitul sec XIX si s-a impus pentru prima data intr-un stat in Rusia,in anul 1917, printr-o revolutie. Dupa cel de-al doilea razboi moldial.U.R.S.S.-ul si-a construit o zona de influenta din statele din partea sa vestica, printre care si Romania. Guvernul instaurat in 6 martie 1945, condus de dr. Petru Groza, a pregatit instaurarea comunistilor, finalizand acest proces prin falsificarea alegerilor din noiembrie 1946.In toamna anului 1947 au fost dizolvate principalele partide de opozitie, liderii acestora fiind condamnati la ani grei de inchisoare.La 30 decembrie 1947 regele Mihai a fost silit sa abdice si sa paraseaca tara. Cu ajutorul Armatei Rosii care ocupa Romania s-a inceput un vast program de instaurare a comunismului. La 11 iunie 1948 au fost confiscate toate proprietatile industriale cu capital privat, acestea trecand in proprietatea comunistilor.Tot in anul 1948 a fost infiintata D.S.S(Directia de Securitate a Statului), iar in ianuarie 1949 D.G.M(Directia Generala a Militiei), ca organe de represiune. Ideologia comunista a fost exacerbata, fiind instaurat stalinismul.Aceasta perioada a fost caracterizata prin instaurarea terorii, concretizata prin arestari masive, procese sumare urmate inevitabil de deportari, condamnari sau executii. Se incepe confiscarea pamanturilor, a animalelor si a utilajelor agricole de la tarani, iar cei avuti au fost aruncati in puscarie. In anul 1962 de incheie acest proces numit colectivizare, toate formele agricole de proprietate fiind trecute in proprietatea C.A.P.-urilor(Cooperative Agricole de Productie), apartinand comunistilor. Instaurarea comunismului in Romania a intampinat o vie rezistenta din partea populatiei. Incepand cu anul 1948 se formeaza nuclee de rezistenta inpotriva comunismului, cea mai mare parte a acestora activand in munti si care incercau sa inpiedice instaurarea regimului comunist, fiind ajutate de catre statele N.A.T.O. Aceste grupari au fost incet-incet anihilate prin metode de teroare. In anul 1977 apre prima miscare organizata de protest inpotriva sistemului comunist si anume revolta minerilor din Valea Jiului. In anul 1987 are loc si revolta muncitorilor de la Uzina ,,Steagul Rosu ‘’ Brasov. In anii ’80,pe fondul unei degradari accentuate si fara precedent a conditiilor de viata, nemultumirile populatiei se transforma in ura fata de dictatura comunista. In contextul unei ample relaxari a politicii Uniunii Sovietice, in decembrie 1989, are loc o revolutie populara la Timisoara, propagata pana in Bucuresti si care a avut ca si consecinta inlaturarea regimului comunist. PAGE PAGE 1 쥁@