Referat Viata Spirituala In Provincia Dacia

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Viata Spirituala In Provincia Dacia si de asemenea puteti face Download Referat Viata spirituala in provincia Dacia

Citeste fragmente din Referat Viata Spirituala In Provincia Dacia

Viaţa spirituală în provincia Dacia Cucerită şi încadrată în Imperiul Roman într-o epocă târzie şi într-o perioadă în care forţa de expansiune, civilizatoare, şi puterea de asimilare a acestuia ajunsese la dezvoltarea maximă, în Dacia are loc o transformare rapidă şi profundă atât în ceea ce priveşte cultura materială, cât şi în ceea ce priveşte domeniul vieţii spirituale. Un aspect interesant al vieţii spirituale în provincia Dacia îl constituie manifestările religioase, subiect destul de vast care presupune atât o documentare de ordin bibliografic cât şi o cunoaştere a izvoarelor istorice. Astfel, ultima lucrare de sinteză, depăşită însă de la publicarea ei, aparţine americanului L. Weber Jones. Principalele lucrări de sinteză asupra istoriei Daciei romane nu depăşesc stadiul unei prezentări generale, dar au fost întocmite şi sinteze parţiale, adevărate micromonografii referitoare la divinităţile panteonului greco-roman din Dacia, la cultele orientale sau la cele traco-dacice. În ceea ce priveşte izvoarele istorice, cele epigrafice sunt cele mai la îndemână, din această categorie făcând parte 1200 de monumente. Mai numeroase sunt însă monumentele figurate, locul principal fiind deţinut de piesele sculpturale, în cele mai multe cazuri votive, numărul acestora ridicându-se aproape la o treime din numărul total al inscripţiilor de tot felul. Tot din această categorie fac parte şi numeroase piese de bronz, teracote şi piese de gliptică - geme şi camee. Un rol important în constituirea religiei Daciei romane l-a avut varietatea etnică a coloniştilor, militarilor şi sclavilor, aduşi în provincie din întregul Imperiu Roman, precum şi curentele religioase, dominante în Imperiu, în acea perioadă. În Dacia romană coloniştii au venit nu doar din Italia şi din provinciile vecine, cele două Moesii sau Pannonia, ci şi din Thracia, Dalmaţia sau Grecia, precum şi din provinciile apusene şi chiar din Africa şi Britannia, ceea ce reflectă afirmaţia lui Eutropius privind colonizarea Daciei cu elemente venite ex toto Orbe Romano. Se distinge astfel o clasificare a cultelor după criteriul etno-geografic, în funcţie de origine, deosebindu-se divinităţi greco-romane, divinităţi orientale (iraniene, microasiatice, siriene, palmyriene), egiptene, nord-africane şi traco-moesice. Cele mai răspândite divinităţi sunt cele din panteonul clasic greco-roman, care cuprinde atât vechi divinităţi romane - di indigetes, cât şi novensides, de origine italică sau greacă, lor adăugându-li-se divinităţi abstracte, personificări. Divinităţile principale ale panteonului clasic greco-roman, dii consentes, formau sfatul zeilor: Jupiter, Apollo, Mercurius, Mars, Vulcanus, Neptunus şi Juno, Minerva, Diana, Vesta, Venus, Ceres. Jupiter, zeul suprem al mitologiei greco-romane deţine primul loc şi în Dacia, fie în ipostaza lui Jupiter Optimus Maximus, fie în cea de stator, conservator, depulsor, fulgurator etc., întâlnit în 250 de inscripţii, cărora li se adaugă, statui şi reliefuri din piatră, precum şi statuete din bronz. Caracterul oficial al cultului său rezultă din inscripţii închinate lui în majoritate de militari şi magistraţi, imperiali şi municipali, crezându-se că Jupiter se supunea deciziilor magistratului şi că acesta acţiona în funcţie de interesele religioase comunitare. Juno, perechea divină a lui Jupiter, precum şi Minerva, al treilea membru al triadei capitoline, aveau mai puţine dedicaţii individuale, dar Minerva era adesea reprezentată în statuete de bronz şi în gliptică. O inscripţie din Apulum face aluzie la calitatea Minervei de participanţă la consiliul lui Jupiter – Jovis consiliorum particeps, iar alte câteva epigrafe amintesc întregul grup dii consentes. Triada capitolină în întregul ei este atestată epigrafic la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, Apulum şi Napoca. Diana, prin cele aproape 60 de inscripţii care i-au fost închinate şi cele 50 de reprezentări figurative, ocupă un loc important în religia Daciei. Dacă majoritatea inscripţiilor o numesc de obicei Augusta sau Regina, o epigrafă din Apulum îi acordă un epitet deosebit –mellifica. Apollo, venerat în peste 25 de inscripţii , pe un altar din Potaissa este numit Deus Fortis Phoèbus Particus, iar o inscripţie din Apulum îl numeşte Salutaris. Mars şi Venus, divinităţi agreate în domeniul militar, sunt rar întâlnite în inscripţii. Zeul războiului, într-o epigrafă din Drobeta, este numit gradivus; cultul zeiţei Venus, care apare în doar cinci inscripţii, prezintă mai ales aspecte particulare. Mercurius este atestat în aproape 40 de inscripţii monumente şi reprezentări figurative fiind prezent în ipostaza de gubernator. Ultimele patru divinităţi dintre dii consentes – Ceres, Vesta, Vulcanus şi Neptunus sunt mai puţin importante în panteonul Daciei. Atât Ceres, cât şi Vulcanus sunt adoraţi ca Augusta, respectiv Augustus. Un loc important deţin alte două divinităţi, admise mai târziu în Olimp: Hercules cu o ilustrare extrem de bogată a mitului său, personificare a forţei fizice, dar şi asupra forţelor răului Dionysos–Liber, zeul vinului şi al nemuririi, care formează o triadă cu Ceres şi Libera. Hercules este adorat mai cu seamă în lumea muritorilor şi la Băile Herculane ca invictus, Augustus, conservator, salutifer, cultul său fiind atestat prin peste 50 de dedicaţii epigrafice, la care se adaugă peste 90 de imagini. De asemenea, e întâlnit în Dacia cu epitetul deus. Un loc important în religia Daciei ocupă şi Silvanus, zeu italic, care apare în inscripţii cu epitetele domesticus sau silvester. Lui Silvanus i s-au închinat peste 120 de monumente; reliefurile de Ulpia Traiana Sarmizegetusa, îl înfăţişează în compania Silvanelor. Zeităţilor medicinei, Aesculapius şi Hygia, li s–au dedicat altare votive drept mulţumire pentru vindecare, mai ales în asklepeioanele de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa şi Apulum dar şi î locurile cu ape termale cu efect curativ; în reprezentări apare şi zeul convalescenţei: Telephorus. Saturnus ocupă un loc secundar în panteonul provinciei, fiind atestat prin două sau trei inscripţii. La Potaissa i s-a ridicat un altar combinat cu o statuie, aici apărând cu epitetele rex şi pater deorum. Panteonul clasic e completat apoi cu divinităţi ca Dis Pater şi Prosepina, cu două dedicaţii şi multe imagini în relief; Hekate considerată divinitate a nopţii şi farmecelor cu puteri oculte î cer şi în lumea infernului, fiind reprodusă cu trei capete şi trei rânduri de braţe înarmate cu pumnale bice şi facle; Dioscurii, divinii fraţi-gemeni, protectori ai navigatorilor se întâlnesc, asociaţi, pe frontonul unui basorelief dedicat Cavalerului trac; Priapus, protectorul fertilităţii grădinilor şi ogoarelor este adorat în această perioadă şi ca Pantheus; nimfele Nymphae, cărora li se dedică inscripţii şi apar în reprezentări colective, dar şi individualizate – Leda, Flora şi Pomona; în strânsă legătură cu cultul zeiţei Venus apar numeroasele reprezentări ale lui Amor-Eros, care apare la Sucidava pe două pietre, gravate. Din sfera personificărilor, se întâlnesc în provincie personificarea bogăţiei, norocului şi destinului - Fortuna şi Nemesis; a pământului şi apelor – Terra Mater, Fontes, Di aquarum; a provinciei – Dacia, Terra Daciae; a spiritelor, a conceptelor abstracte şi valorilor morale. Fortuna e atestată de peste 30 de inscripţii, care îi acordă epitetul redux , Nemesis, cu temple la Ulpia Traiana Sarmizegetusa,Sucidava şi Căşei, e venerată prin 50 de monumente. Terra Mater apare în câteva inscripţii din Dacia intercarpatică. Spiritele personificate cuprind Geniile – fiinţe spirituale ale fiecărui individ, loc, lucru, persoană juridică ;divinităţile protectoare ale căminului – Penates şi Laces, precum şi întruchiparea spiritelor celor morţi – Dei Manes. Propaganda religioasă oficială, răspândeşte şi în Dacia personificările unor concepte abstracte şi ale valorilor morale. Întâlnirea religiei greco-romane cu alte sisteme religioase, în special cu cele orientale, e sesizată şi în Dacia, numeroasele dedicaţii către divinităţile orientale nu schimbă însă orientarea majoră spre religia romană clasică, panteonul provinciei oferind astfel un tipic exemplu: al rezistenţei şi puterii de afirmare a religiei romane într-o epocă de maximă penetraţie în Imperiu a celor mai diferite culte străine. Y primul rând de Cybele şi Attis,Puţine monumente s-au ridicat în Dacia pentru frigianul Sabazius, Cimistenus din Bithynia şi pentru zeul şarpe Glykon.Divinităţile egiptene se răspândiseră în lumea mediteraneană încă din epoca elenistică.Locul principal este deţinut de Isis şi Serapis, acesta din urmă închipuit ca un Zeus – Jupiter bărbos, asigura fertilitatea solului şi vindecarea bolilor.Un loc aparte îl ocupă divinităţile din Syria, o serie de baalini locali sirieni sincretizaţi cu Jupiter: Jupiter Heliopolitanus, Jupiter Balmarcodes, Jupiter Dolichenus,Turmasgadis, Dea Syria, Baltis şi Azizus.Enigmatic rămâne Deus Aeternus, cunoscut prin numeroase inscripţii în Dacia Superioară – divinitate abstractă, ce încurcă o sinteză între monoteismul iudaic şi divinitatea supremă a panteonului roman, o placă votivă din capitala provinciei asociindu-l cu Iuno şi angeli. Cel mai popular zeu oriental a fost Mithras, iranian la origine, dar al cărui cult se răspândise deja, mai ales în cercurile militare ale Imperiului; în provincia traiană este atestat de aproape 280 de monumente epigrafice şi figurative. Multiplele legături ale dacilor cu provinciile occidentale ale Imperiului se reflectă şi în domeniul religios, fiind amintite o serie de divinităţi, cu substrat etnic celtic şi germanic: cuplurile Apollo Grannus şi Sirona, atestat la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, Mercurius şi Rosmerta, atestat printr-o dedicaţie la Ulpia Traiana Sarmizegetusa şi la Gherla şi Ilişua prin statuete; Sucellus şi Nantosuelta- imagini în relief, cu elemente de sincretism care apropie acest cuplu de Dis pater şi Proserpina; Li se adaugă divinităţi colective precum Badones Reginae, Quadriviae, Matronae, numite în inscripţiile votive Dominae, Gesahenae şi Austriahenae.Se întâlnes în Dacia şi Cernunnos, zeul cu coarne de cerb, Epona, zeul războiului, precum şi Hercules Magusanus. Din teritoriile carpato-balcanice, în Dacia sunt atestate o serie de divinităţi, în primul rând zeii sincretistici „Cavalerii Danubieni” reprezentaţi prin 60 de reliefuri şi tăbliţe de plumb. De asemenea numeroase monumente, peste 40 de imagini, i s-au dedicat „Cavalerului Trac”. Rar este atestată zeiţa Dardanica, la Romula sau zeul fulgerelor la traci, Zbelthiurdus. Dacă divinităţile orientale atrăgeau credincioşii prin fastul procesiunilor, prin ceremonii misterioase de iniţiere, şi prin caracterul saterologic, era firesc, ca pe acest fundal cosmopolit, să se dezvolte o serie de practici oculte, puţin relevate de descoperirile arheologice, care încearcă să impună divinităţii voinţa credinciosului. Magia cifrelor, în special a cifrelor trei şi şapte, este reflectată de câteva descoperiri la Apulum, Ulpia Traiana Sarmizegetusa, Orlea şi Sucidava, cu depuneri rituale de opaiţe, ulcioare sau monede în număr de trei sau şapte. Pe lângă practicarea acestor culte, au existat în Dacia, şi adepţi izolaţi ai creştinismului, cum atestă unele obiecte paleo-creştine şi gemele din secolele al II-lea şi al III-lea, de tipul Abrasax,- divinitate anguipedă cu trup omenesc şi cap de cocoş, înarmată cu bici şi scut,amulete care poartă numele zeului suprem al gnosticilor basilidieni, descoperite la Romula, Tomis, Porolissum şi Orlea. Un panteon atât de variat care impresionează, cel puţin, la o primă vedere, prin numărul mare de divinităţi atestate epigrafic şi figurativ, se explică prin diversitatea etnică a populaţiei din provincie. „Mozaicul” divinităţilor din Dacia este un epitet aplicabil „religiei provinciei”, ca ansamblu de credinţe, ci nu „religiei individului” care conţine doar câteva divinităţi diferite, selectate în funcţie de originea etnică a credinciosului, de ocupaţie şi stare socială. O trăsătură importantă a vieţii religioase în Dacia o constituie sincretismul-fenomen caracteristic primelor trei secole ale Imperiului roman-contopirea într-o singură zeitate a unor divinităţi ca atribute apropiate.Astfel, din contopirea lui Jupiter lui Zbelsurdos a rezultat Jupiter Zbelsurdos, din Jupiter şi Baal din Doliche, a rezultat Jupiter Dolichenus, iar dinJupiter şi Marele zeu din Heliopolis a rezultat Jupiter Helliopolitanus. Acelaşi sincretism pare să fi avut loc şi pentru divinităţi dacice, cunoscute prin interpretatio romano: Diana Augusta şi Diana Mellifica, Liber şi Libera, Hercules invictus, Silvanus. De asemenea în cadrul fenomenului de sincretism se situează şi cultul cavalerilor danubieni, de sorginte traco-dacică, rezultat al contopirii mai multor divinităţi, a căror înfăţişare apare pe monumente sculpturale din piatră, aramă şi plumb. Participarea, în alcătuirea grupului principal, a unor culte cu origini diferite, este urmarea „universalizării” credinţelor. Factorii determinanţi în formarea religiei provinciei Dacia, sunt consideraţi a fi: elementul uman, ca urmare a colonizării masive şi sistematice, explicându-se astfel „ mozaicul” de culte; poziţia Daciei în cadrul imperiului, la răspântia influenţelor culturale sosite din spaţii vaste; cadrul natural şi economia; „moda” şi curentele religioase; politica religioasă imperială, care se remarcă în Dacia prin venerarea unor divinităţi dragi casei imperiale la un moment dat, prin mulţime abstracţiunilor personificate. Se poate constata, la locuitorii provinciei Dacia ca homo religiosus, trei categorii de acţiuni şi atitudini, funcţie de locul său în societate: avea cercul intim de divinităţi personale, pe care le considera protectoare; din spirit civic participă la manifestările oficiale, publice ale cultelor romane; privind cu respect sau cu toleranţă la zeii vecinului care puteau să fie alţii decât ai săi. Toleranţa a guvernat ansamblul vieţii religioase, facilitând astfel convieţuirea numeroaselor culte şi tendinţe diverse într-o spiritualitate bogată. MIHAIL MACREA, De la Burebista la Dacia postromană, Editura Dacia, Cluj-Napoca1978, pag.126; C.C.PETOLESCU, Scurtă istorie a Daciei Romane, Editura Bucureşti 1995,pag. 106; Idem, Dacia şi Imperiul Roman, Editura Universitas, Bucureşti 2000,pag.265; Ibidem; M.P. DÂMBOVIŢA, Istoria românilor de la începuturi până în secolul al VIII-lea,Editura Didactica şi Pedagogică, Bucureşti1995, pag. 254; MIHAIL MACREA, op. cit. , pag. 127; MIHAI BǍRBULESCU, Interfernţe spirituale în Dacia romană, Editura Dacia, Cluj-Napoca 1984,pag.131; C.C.PETOLESCU, op. cit. , pag. 106; Ibidem; MIHAI BǍRBULESCU, cap. Cultură şi religie, vol. II, Istoria românilor, coord. prof. dr. Dumitru Protase, Editura Enciclopedică, Bucureşti 2001, pag. 248; MIHAI BǍRBULESCU, op. cit. , 1984, pag. 131; John Scheid, cap. Preotul,vol.Omul Roman,coord. Andrea Giardina, Editura Polirom Iaşi 2001, pag.74; MIHAI BǍRBULESCU, op. cit. , 2001, pag. 248; Idem, op. cit. , 1984, pag. 131; Ibidem; Ibidem ; C.C.PETOLESCU, op. cit. ,2000. pag. 266; MIHAI BǍRBULESCU, op. cit. , 2001, pag. 248; MIHAIL MACREA, op. cit. , pag. 133; MIHAI BǍRBULESCU, op. cit. , 2001, pag. 248; Ibidem MIHAI BǍRBULESCU, op. cit. ,1984, pag. 133; Ibidem ; DUMITRU TUDOR, Sucidava. ,Editura Scrisul Românesc,Craiova 1974, pag. 40-42; MIHAI BǍRBULESCU, op. cit. , 2001, pag. 249; Idem, op. cit. ,1984 pag. 144; DUMITRU TUDOR, op. cit. , pag. 40; MIHAI BǍRBULESCU, op. cit. , 2001, pag. 252;; C.C.PETOLESCU, op. cit. ,1995, pag. 107-108; EUGEN CIZEK, Istoria Romei, Editura Paideia, 2002 Bucureşti,pag.77; C.C.PETOLESCU, op. cit. ,1995, pag. 108; MIHAI BǍRBULESCU, op. cit. ,1984, pag. 135; Idem, op. cit. ,2001, pag. 249; C.C.PETOLESCU, op. cit. ,1995, pag. 108; MIHAI BǍRBULESCU, op. cit. , 2001, pag. 251; Ibidem ; Idem, op. cit. ,1984 pag. 136; Ibidem; Ibidem ; M.P. DÂMBOVIŢA, op. cit. , pag. 255; MIHAI BǍRBULESCU, op. cit. , 2001, pag. 254; M.P. DÂMBOVIŢA, op. cit. , pag. 255; MIHAI BǍRBULESCU, op. cit. ,1984, pag. 138; C.DAICOVICIU, Dacia, studii şi articole privind istoria veche a pământului românesc, pag.200; M.P. DÂMBOVIŢA, op. cit. , pag. 255; MIHAI BăRBULESCU, op. cit. ,1984, pag. 181-182; Idem, op. cit. ,2001, pag. 256. PAGE PAGE 2 쥁@