Referat Corelatia2
Mai jos puteti citi fragmente din
Referat Corelatia2 si de asemenea puteti face
Download Referat Corelatia2Citeste fragmente din Referat Corelatia2
Tema : Corelaţia dintre propoziţiile bimembre şi cele
monomembre în limbile română şi rusă
2002
CUPRINS
Introducere.............................................................
.............
Capitolul 1
Controverse în jurul conceptului de propoziţie
ÅŸi a criteriilor de clasificare a
acestora................................
§1. Discuţii în jurul conceptului de propoziţie....................
§2. principii de clasificare a propoziţiilor în
limbile
comparate...............................................................
.
Capitolul 2
Tipologia propoziţiilor bimembre şi monomembre
în limbile română şi
rusă.....................................................
§1. Unele tipuri de propoziţie bimembre româneşti şi
echivalentul lor în
rusă........................................................
§2. Echivalentele monomembre ruseşti ale unor
propoziţii bimembre din limba română...............................
§3. Propoziţii infinitivale în limba română şi rusă..............
§4. Traducerea inadecvată a unor tipuri de propoziţii........
§5. Modele izomorfe şi alomorfe obţinute la traducerea
propoziţiilor bimembre din limba română în limba rusă....
ÃŽnchiere...............................................................
................
Bibliografie............................................................
.............
Surse
beletristice............................................................
.....
INTRODUCERE
Tema cercetării noastre o constituie : corelaţia dintre propoziţiile
bimembre şi cele monomembre din limbile română şi rusă . În
lucrare se preconizează analiza criteriilor de clasificare a
propoziţiilor bimembre atît în limba română , cît şi în limba
rusă.
Trebuie să menţionăm că : „propoziţia este cea mai mică unitate
a sintaxei care poate apărea de sine stătătoare şi care comunică o
judecată logică sau o idee caracter afectiv sau voliţional ...†1
În limba română sau efectuat multiple cercetări privind propoziţia
ca uniate sintactică.
Problema clasificării propoziţiilor a fost pusă în discuţie de
lingvişti români şi ruşi ca: A. Ciobanu, I. Iordan, I. Coteanu, M.
Avram , I. EÅ£co, C. Dimitriu , A.A. Åžahmatov, E. S. Skoblikova, I.
Raspopov, ÅŸ.a.
În lingvistica românească şi cea rusă problema clasificării
propoziţiilor este abordată controversat, discuţiile continuînd şi
în prezent . Cu toate acestea, nu a fost propusă, deocamdată, o
clasificare univocă a categoriei sintactice vizate.
În plan confruntativ – contrastiv, se observă atît similitudini
cît şi deosebiri între limbile română şi rusă. De menţionat că
nu orice propoziţie bimembră din română se redă prin una bimembră
în rusă şi viceversa . Adesea unei propoziţii bimembre româneşti
îi corespunde în limba rusă una monomembră. Am remarcat şi alte
neconcordanţe despre care intenţionăm să relatăm în prezenta
lucrare. Cele menţionate determină actualitatea temei abordate.
În limbile comparate remarcăm propoziţii bimembre şi monomembre care
la rîndul lor, se divizează în cîteva categorii.
Limba română este de origine romanică, pe cînd limba rusă este o
limbă slavă, de aceea la traducere întîlnim mari greutăţi şi
structuri alomorfe.
Scopurile lucrării rezidă în următoarele:
a releva asemănările şi deosebirile privind propoziţiile bimembre
şi echivalentele lor în limbile comparate;
a observa schimbările ce survin la traducerea propoziţiilor dintr-o
limbă în alta;
a examina problema clasificării adecvate a propoziţiilor bimembre în
limbile comparate.
Lucrarea dată este alcătuită din „Introducere†şi două
capitole.
În capitolul 1 : „Controverse în jurul conceptului de propoziţie
şi a criteriilor de clasificare a acestora†vom încerca să
comentăm diverse definiţii ale propoziţiei. Vom elucida unele
divergenţe în abordarea propoziţiilor bimembre şi monomembre în
limbile română şi rusă şi principiile de clasificare a
propoziţiilor semnalate în limbile comparate.
Capitolul 2 „Tipologia propoziţiilor bimembre şi monomembre în
limbile română şi rusă†este preponderent practic, urmînd analiza
exemplelor din literatura artistică. Ne vor interesa propoziţiile
bimembre româneşti în limba rusă, unele echivalente monomembre în
limbile comparate. Vom comenta ÅŸi exemple de traduceri inadecvate ale
unor tipuri de propoziţii.
Scopurile ce ni le-am propus au determinat metodele utilizate , în
special metoda discriptivă şi cea confruntativ contrastivă .
CAPITOLUL 1
Controverse în jurul conceptului de propoziţie şi a criteriilor de
clasificare a propoziţiilor.
§1. Discuţii în jurul conceptului de propoziţie în lingvistica
modernă
În fiecare limbă predomină un anumit tip structural de propoziţii.
În limba română modelul propoziţiilor înglobează formaţiile
sintactice ale căror centru organizatoric are în componenţa sa două
elemente – subiectul şi predicatul, legate printr-un raport
predicativ.
Ex.: „Urletul a amuÅ£it.â€Â
s + pred (I.D. Scrieri , p. 44)
Ciutura stătea împietrită.
s + pred + NPS (I.D.S., p. 101)
Nuţa plîngea.
s + pred (I.D.S. p. 111)
Onache Cărăbuş nu suferea macii.
s + pred + C. dir. (I. D. S. p. 111)
Acestea formează categoria propoziţiilor bimembre care au fost puse la
baza tuturor sistemelor sintactice ale idiomurilor romanice.
Deşi discuţiile în jurul esenţei propoziţiei continuă pînă acum
, problema propoziţiei ca unitate fundamentală a sintaxei nu a fost
deocamdată soluţionată.
După opinia lui A. Nicolescu , propoziţia este considerată cea mai
mică unitate sintactic, în sensul că are elementele de bază,
necesare pentru a exprima singură „o judecată logică sau o idee cu
caracter afectiv ori voliÅ£ional.â€Â
Sintaxa tradiţională , luînd drept punct de plecare logica formulă,
califică propoziÅ£ia drept „expresie lingvistică a judecăţiiâ€Â
şi „forma lingvistică a judecăţii†.
Propoziţia se caracterizează nu numai prin forma sa gramaticală, ci
şi printr-un anumit conţinut . Relevarea acestuia ne ajută a stabili
specificul legăturii dintre limbă şi gîndire , gramatică şi
logică.
Din punct de vedere gramatical esenţa propoziţiei o constituie
predicativitatea sau predicaţia prin care se înţelege raportarea
conţinutului propoziţiei la realitatea obiectivă. Predicativitatea
sau predicaţia se realizează , de obicei, cu ajutorul anumitor
cuvinte numite predicate prin care se dau informaţii privitoare la
subiect.
De remarcat că nu orice propoziţie constituie expresia lingvistică a
unei judecăţi logice (sau psihologice) în accepţia tradiţională a
acestui termen . Raporturile dintre propoziţie şi judecată sunt de
aşa natură, că forma oricărei judecăţi este în mod obligatoriu o
propoziţie , în timp ce propoziţia poate servi pentru exteriorizarea
atît a judecăţii, cît a şi a altor forme de manifestare a
spiritului uman , cum ar fi, de exemplu întrebarea, imboldul ş.a.
După părerea lui Ion Diaconescu varietatea modalităţilor de
identificare şi de definire a propoziţiei are ca sursă, mai întîi ,
orientările din a căror perspectivă este abordat actul comunicării
şi , apoi, strategiile de ordin metodologic cu care se operează în
procesele analitice şi sintetice ale investigaţiei lingvistice.
Orientarea logică defineÅŸte propoziÅ£ia „o judecatăâ€Â, „o
gîndire spusă sau scrisăâ€Â, „o uitate logicăâ€Â, „un ansamblu
congruentâ€Â, care exprimă „o gîndire completăâ€Â, „o
cugetareâ€Â, „o judecată logicăâ€Â, „pe care o facem despre un
lucru.â€Â
Orientarea semantică acordă prioritate , în definirea propoziţiei ,
sensului sau înţelesului unitar, autonom, ca notă a diferenţei
specifice.
Orientarea psihologică a determinat inserţia în definiţia semantică
a unor note individuale ale comunicării legate de atitudinea
subiectului vorbitor. Prin urmare o propoziţie poate fi „enunţul
lingvistic al unui conţinut psihic, care exprimă o idee afectivă ori
voliÅ£ională , o stare afectivă a vorbitoruluiâ€Â.
Orientarea structuralistă, evaluînd numai elementele de expresie în
analiza limbii ca sistem de semne, eludează din definiţia propoziţiei
tot ceea ce se referă la conţinut, ca nerelevant sub raportul
structurii.
Discuţiile savanţilor s-au axat în jurul unor probleme greu de
elucidat, în special al problemei propoziţiilor monomembre impersonale
şi celor nominative. Prezintă interes aici identificarea părţilor
principale de propoziţie în cadrul acestor varietăţi de propoziţii.
Interpretarea tradiţională a părţilor principale de propoziţie nu
ne permite să identificăm partea principală de partea principală a
propoziţiilor nominative nici cu subiectul, nici cu predicatul deşi
din punct de vedere al exprimării verbale (substantivul sau substitutul
lui la cazul nominativ) se poate constata o echivalenţă morfologică a
părţii principale a propoziţiei nominative cu subiectul sau cu
elementul nominal al predicatului propoziţiilor bimembre. Subiectul
poate fi denumit ca „parte principală a propoziţiei , despre care se
comunică ceva cu ajutorul predicatuluiâ€Â.
În legătură cu cele expuse are o deosebită importanţă definirea
adecvată a propoziţiei , care ar facilita soluţionarea unor aspecte
complicate ale teoriei propoziţiei. Ne par concludente multiple
definiţii, dintre care vom menţiona cîteva.
De remarcat definiÅ£ia propoziÅ£iei din „Gramatica Limbii Româneâ€Â,
cea mai mică unitate a sintaxei care poate apărea de sine stătătoare
şi care comunică prin cuvinte cu indici de predicaţie o judecată
logică sau o idee cu caracter afectiv ori voliţional.
După cum vedem , aici se insistă asupra legăturii dintre propoziţie
şi judecata logică.
Cercetătorul V. Şerban propune următoarea definţie : „cea mai
mică unitate logico – sintactică cu ajutorul căreia se exprimă o
comunicare poartă numele de propoziÅ£ie.â€Â
Cercetătorul menţionat accentuează funcţia primordială a
propoziţiei – cea comunicativă.
Din cele semnalate mai sus conchidem că propoziţia este un fenomen
complex, iar definiţia ei nu cuprinde toate cazurile particulare de
realizare a ei. De aceea diversele definiţii pot fi considerate
complimentare , evidenţiind una sau alta dintre caracteristicile
propoziţiei.
Pentru a defini conceptul de propoziţie e necesar să se ţină cont
atît de criteriul formal, cît şi de conţinut.
Lingvistul ieşean C. Dimitriu propune în „Gramatica limbii române
explicate - sintaxa†următoarea definiţie a propoziţiei :
„unitatea sintactică de bază care în principiu este alcătuită
dintr-o îmbinare de cuvinte prin care se transmite o judecată sau
voinÅ£a vorbitorului ori se cer informaÅ£ii.â€Â
Conform acestei definiţii, elementul principal al propoziţiei îl
constituie conţinutul, înţeles ca posibilitatea propoziţiei de a
transmite o judecată.
Din cele relatate conchidem că : propoziţia este unitatea sintactică
de bază care, în principiu, este alcătuită dintr-o îmbinare de
cuvinte, fiindu-i caracteristică predicativitatea.
§2 Principii de clasificare a propoziţiilor în limbile comparate
În funcţie de numărul părţilor principale de propoziţie,
propoziţiile se împart în : propoziţii bimembre, în care există
– exprimate sau deduse din context – ambele părţi principale de
propoziţie , adică subiectul şi predicatul; propoziţii monomembre ,
în care există – exprimată sau dedusă din context – o singură
parte principală de propoziţie şi anume predicatul.
În lingvistica rusă clasificarea propoziţiilor simple în monomembre
şi bimembre prezintă anumite particularităţi.
A.A. Şahmatov subliniază că unica parte de a propoziţiilor
monomembre care după înţelesul ei corespunde sintagmei alcătuită
din subiect şi predicat este partea principală a propoziţiei
monomembre. A. Şahmatov observă că dacă vom lua drept punct de
plecare modul de exprimare a părţilor principale în propoziţiile
bimembre , „parte principală a propoziţiilor monomembre poate fi
identificată formal fie cu subiectul, fie cu predicatul.â€Â
În limba rusă propoziţiile se clasifică în bimembre şi monomembre.
Propoziţiile bimembre sunt formate din subiect şi predicat, cele
monomembre au o singură parte principală .
Referindu-ne la limba română ţinem să menţionăm opinia
cercetătorului S. Stati, care nu acceptă punctul de vedere
tradiţional cu privire la esenţa şi particularităţile structurale
ale propoziţiei. Acest lingvist constată existenţa a patru tipuri
structurale de propoziţii :
monomembre nominale : Ajutor! Nici o vorbă!
monomembre verbale : Ninge liniÅŸtit.
bimembre nominale : Arta veşnică, viaţă scurtă.
bimembre verbale : Răsare soarele . Copii aleargă.
Problema clasificării după structură a propoziţiilor simple a fost
discutată de M. Avram. Vorbind de partea de propoziţie la care se
reduce monomembra nominală (Iarna. Noapte lucie), autoarea susţine că
în aceste propoziţii elementul nominal exprimat este subiectul
propoziţiei, respectiv grupul subiectului.
„Gramatica academică a limbii române†(vol. 2) aplică noţiunea
de elipsă la un număr limitat de fenomene şi relevă propoziţiile
în care nu există decît o singură parte de propoziţie principală,
subiectul sau predicatul, fără ca cealaltă parte să fie presupusă
sau subînţeleasă. Aici sunt menţionate şi „propoziţiile nominale
formate numai di subiect sau „grupul subiectului†(substantivul
subiect cu atributele lui) şi care afirmă doar existenţa (prezenţa)
sau inexistenÅ£a (absenÅ£a) obiectivului respectiv.â€Â
De notat următoarea definiţie din „Gramatica limbii române†:
„se numeşte propoziţie bimembră propoziţia în care există atît
subiect, cît ÅŸi predicat sau elemente din grupul predicatuluiâ€Â.
În lingvistica rusă propoziţiile bimembre sunt clasificate drept
propoziţii a căror structură presupune prezenţa subiectului şi
predicatului.
Observăm că definiţiile semnalate nu prezintă mari discrepanţe în
limbile comparate . Următorul exemplul următor vine să confirme
părerea noastră :
Ciutura s-a aprins pe la miezul nopţii.
s + pred + c timp
çутурð ÷ðóþрõûðÑÂÑŒ ò ÿþûýþчь.
s + pred + c . timp (I.D:S: p. 59 - 294)
Confruntînd exemplele de mai sus, evidenţiem structuri izomorfe ce
constau din propoziţii bimembre.
În viziunea lui C. Dimitriu , propoziţia bimembră „reprezintă ceea
ce am putea numi prototipul sau modelul de propoziţie întrucît
aceasta este constituită dintr-o îmbinare de cuvinte (exprimate toate
sau unele putînd fi deduse din context) prin care se transmite o
judecată sau voinÅ£a vorbitorului ori se cer informaÅ£ii. â€Â
Propoziţiile bimembre , simple sau dezvoltate, pot avea ambele părţi
principale de propoziţie exprimate prin cuvinte, ca în exemplul de mai
jos:
Acum Ciutura s-a adunat pe lîngă pietre.
c. timp + s + pred + c. loc
âõÿõрь ÿþÑÂûõ ÿþöðрð çутурð ÑÂþñрðûðÑÂÑŒ
ýð ÑÂтøх úðüýÑÂÑ….
c. timp + s + pred + c. loc (I.D.S.
p. 59-294)
În lingvistica rusă subiectul şi predicatul reprezintă fundamentul
gramatical al propoziţiilor bimembre.
De notat posibilitatea de a transforma propoziţiile monomembre în cele
bimembre şi viceversa ; ca în exemplele de mai jos :
Òþ òрõüѠûøòýѠÿûþтøýу ÿрþрòðûþ.
c. timp + s + pred
2) Ã¥ûыýуòшðѠòþôð ÿрþрòðûþ ÿûþтøýу.
atr + s + pred + c. dir
Comparînd cele două exemple, remarcăm în primul exemplu o
propoziţie monomembră, în care lipseşte subiectul, iar în ex. 2
subiectul şi predicatul sunt de faţă în cazul unei propoziţii
bimembre.
Propoziţiile bimembre simple atestă existenţa doar părţilor
principale de propoziţie.
Pornii Luceafărul . (M. Eminescu, p. 139)
Propoziţii bimembre dezvoltate conţin pe lîngă părţile principale
de propoziţie , una sau mai multe părţi secundare.
Ciuturenii au rezistat cu demnitate la iscodirile nevestelor .
ÜуöьѠòыôõрöðûø ÿõрòыõ ðтðúø ѠчõÑÂтью ø
ôþÑÂтþøýÑÂтòþü.
(I.S.D. p. 63 - 297)
În exemplul dat şi în limba română şi în limba rusă se atestă o
propoziţie bimembră dezvoltată.
Propoziţia „E dimineaţă†trebuie considerată bimembră ,
deoarece verbul a fi realizează funcţia de predicat verbal exprimînd
existenţa , iar substantivul „dimineaţă†este subiect.
În multe cazuri părţile principale de propoziţie pot să nu fie
exprimate , propoziţia fiind totuşi bimembră.
Subiectul propoziţiei nu este exprimat în următoarele cazuri :
1) cînd este inclus în forma verbului (pers I şi a II sg. şi pl.)
Ex. : - Şi ce zice pădurarul : nu vrea să dea lemne?
- Nu vrea. (I.D.S. p. 90)
2) cînd se subînţelege din context, deoarece a mai fost amintit .
Ex. : 1) A doua sară însă n-a mai ieşit.
2) Nu mai avea însă spor la mers. (I.S.D. p. 91)
3) Cînd este dedus dintr-o întreagă situaţie exprimată mai înainte
.
Ex. D-apoi că o ars mai om bun.
(I.S.D. p. 56)
Sunt considerate bimembre propoziţiile (care au predicat un verb
personal sau impersonal, un verb la diateza reflexivă cu valoare
impersonală sau un adverb predicativ) regente ale unor propoziţii
subiective, deoarece subordonatele lor joacă un rol de subiect faţă
de regentă.
Predicatul , element indenspensabil al propoziţiei , poate să
rămînă şi neexprimat , deducîndu-se din context în anumite tipuri
de construcţii.
Predicatul propoziţiei poate să nu fie exprimat în următoarele
situaţii :
cînd se subînţelege din context deoarece a apărut într-o
propoziţie anterioară . Situaţia semnalată apare frecvent în
dialog, unde comunicarea este redusă, de obicei, la elementul sau la
elementele noi, esenţiale . Propoziţiile interogative parţiale în
care întrebarea priveşte subiectul propoziţiei por fi constituite
numai dintr-un pronume interogativ cu funcţie de subiect, restul fiind
subînţeles.
Ex. - Cît ai dat pe fîn?
O sută
Scump.
Scump, dar face. (I.S.D. p. 113)
Dacă predicatul unei propoziţii bimembre este reluat într-o
propoziţie negativă ce urmează, verbul poate să nu fie exprimat,
rolul de predicat îndeplinind negaţia:
Ex. : Numai eu trebuie să plec, tu nu.
Dacă însă predicatul unei propoziţii negative bimembre este reluat
în propoziţia ce urmează , în locul verbului neexprimat apare o
afirmaţie cu rol de predicat.
Ex. : Eu nu trebuie să plec, tu însă da.
Cînd propoziţia e eliptică.
În propoziţia bimembră eliptică sunt omise unele părţi
(principale sau secundare), dar se subînţeleg clar numai din context.
Ex. : - Da un’ţi-i pălăria , măi Mircea?
Am băut-o .
Vezi să nu te suduie tat-tu.
Apoi că am băut-o împreună. (I.S.D. p. 112)
Amîndouă părţile principale pot să nu fie exprimate, propoziţia
fiind alcătuită numai determinantele lor, atribute , complemente ,
elemente predicative suplimentare.
1) Subiectul şi predicatul se subînţeleg , făcîndu-şi apariţia
determinările lor, în special în dialoguri:
Ex. : - Tot aici eÅŸti Ivane? Tot?
- Ba bine că nu ! ... (I. C. poveşti, p. 162)
2) Subiectul şi predicatul sunt eliptice deduse din situaţia în care
se realizează comunicarea.
După opinia lui Ion Coteanu , propoziţiile bimembre pot fi atît
simple, cît şi dezvoltate, iar „Propoziţie simplă este grupul de
cuvinte format numai din subiect ÅŸi predicat.â€Â
Ex. : Vedenia a tresărit.
Zadarnice erau toate. (I.D.S. p. 84)
Atunci cînd subiectul nu se foloseşte în mod obişnuit, propoziţia
simplă apare numai cu un membru.
Ex. : Răzbătea cu greu.
pred + c mod (I.D.S. p. 44)
Tot simplă – dar bimembră – se consideră şi propoziţia cu
subiectul sau cu predicatul subînţeles.
Ex. : Oricum a dres o portiţă de-a mai mare dragul. (I.S.D. p. 28)
ÃŽn exemplul dat subiectul subînÅ£eles este substantivul „Onacheâ€Â.
Ex. : - Cît cei pe car, bade ? – zise Oşlobanu, căruia nu-i era a
cumpăra lemne cum nu mie mie acum a mă face popă.
- Trei husaşi, dascăle.
(se subînţelege predicatul cer) (I.S.D. p. 6)
Este considerată propoziţie simplă şi aceea în care subiectul,
deÅŸi nu este exprimat printr-o parte de vorbire, este totuÅŸi cuprins
în forma verbului.
Ex. : Scăpase. (I.S.D. p. 55)
se subînÅ£elege : „El scăpase.â€Â
Propoziţiile simple cu subiectul şi predicatul exprimat sunt bimembre
complete. Cele ce conţin una din aceste două părţi neexprimate pot
fi bimembre sau monomembre incomplete.
Astfel, propoziţia – „Luceafărul†– ca răspuns la întrebarea
: „Ce a răsărit?†este o propoziţie simplă incompletă.
Propoziţia „Aţi plecat?†nu mai este însă incompletă pentru că
subiectul se află cuprins în verb.
Propoziţiile simple incomplete sunt deci eliptice şi de subiect , fie
de predicat . Pare concludentă următoare opinie : „din cele spuse
mai înainte rezultă că propoziţiile care nu au în mod obişnuit
subiect nu pot fi socotite eliptice. De asemenea nici propoziţiile care
conţin subiectul în forma verbului nu sunt eliptice. La această din
urmă problema elipsei se pune numai dacă predicatul este la persoana a
III-a , singular ÅŸi plural.â€Â
Clasificarea propoziţiilor după structură a fost discutată detaliat
de către I. Ciornîi : I. Matcovschi , C. Reabţov în manualul
„Limba moldovenească. Sintaxaâ€Â
Autorii menţionaţi divizează propoziţiile în bimembre , monomembre
, nedezvoltate ÅŸi dezvoltate.
Şi în acest manual la clasificarea propoziţiilor se şine cont de
prezenţa părţilor principale în propoziţie.
Ex. : Mătuşa s-a întors sara tîrziu.
s + pred + c. timp (I.D.S.
p. 52)
În exemplul dat remarcăm o propoziţie bimembră , dezvoltată.
Problema propoziţiilor bimembre a fost discutată pe larg de mai mulţi
cercetători , majoritatea acestora ajungînd la concluzia că „sensul
şi componenţa gramaticală a acestor propoziţii vorbesc pe cît se
poate clar, că faţă de categoria propoziţiilor monomembre complete
cel mai puÅ£in aplicabile sunt noÅ£iunile de subiect ÅŸi predicat.â€Â
Noţiunea de subiect implică şi pe cea de predicat, iar propoziţiile
monomembre nu au decît un singur centru organizatoric, care nu intră
în raporturi predicative cu un alt element. Din moment ce partea
principală a propoziţiei monomembre nu este determinată de 7un
predicat, care , fiind exprimat prin mijloace lexicale ar comunica ceva
despre dînsa , nu putem admite că această parte principală este
identică cu subiectul propoziţiei bimembre, căci , în caz contrar va
trebui să renunţăm la clasificarea propoziţiilor în monomembre şi
bimembre şi să recunoaştem că în aceste ambianţe avem de a face cu
structuri bimembre , al căror predicat este omis.
Suntem de părere că specificul propoziţiilor monomembre poate fi
relevat numai pe baza analizei particularităţilor lor gramaticale,
făcînd abstracţie de structurile bimembre , relevînd funcţiile lor
comunicative şi modul de realizare a acestor funcţii.
Analogia trebuie făcută nu între partea principală a propoziţiilor
monomembre şi subiectul sau predicatul propoziţiilor bimembre, ci
între partea principală ca unic nucleu constructiv al propoziţiilor
monomembre exprimat prin mijloace lexicale ÅŸi subiectul + predicatul ca
centru organizatoric al propoziţiei bimembre.
Necesită soluţionare şi problema raportului dintre conţinutul
propoziţiilor nominative şi forma lui de exprimare. De menţionat că
la baza „propoziţiilor nominative (monomembre) sunt puse aceleaşi
forme de gîndire ca şi la baza celor bimembre sau încă şi
nestudiate de logică.â€Â
Structurile monomembre posedă principale caracteristici ale
judecăţii, afirmarea sau negarea a ceva despre ceva şi calitatea de a
fi adevărate sau neadevărate. Pe această bază propoziţiile
nominative enunţiative au fost recunoscute drept formă de
exteriorizare a judecăţilor . Dar în privinţa structurii părerile
diferă radical.
Unii cercetători au procedat la o revizuire fundamentală a punctului
de vedere tradiţional cu privire la obligativitatea structurii bimembre
a judecăţii şi consideră ca propoziţiile de tipul :
Ex. : O roadă bună, numai o singură roadă bună! (I.S.D., p. 63)
exprimă judecăţi monomembre compuse numai din predicat.
În lingvistica rusă propoziţiile monomembre sunt interpretate ca
structuri ce conţin doar o parte principală.
PropoziÅ£iile de tipul : Ãâ€Ã¾Ã½ÃµÑ†ÃºÃ°Ñ Ã´Ã¾Ñ€Ã¾Ã³Ã°,
ýõòõÑÂõûðѠÑÂтðýцøÑÂ, þôøýðúþ ñõûõющðѠò
ÑÂõýø, тøхðÑÂ, ÑÂþ ÑÂтõýðüø, óþрÑÂчõüø þт
÷ýþÑÂ, ñõ÷ þôýþù тõýø ø , ÿþхþöõ, ñõ÷
ûюôõù.
Aceste propoziţii sunt monomembre , deoarece lipseşte predicatul.
În limba română există asemenea propoziţii care la traducere
rămîn monomembre :
Ex. Pădure, verde pădure.
ÛõѠты üþù ÷õûõýыù .
În contextul celor relatate prezintă interes opinia academicianului I.
Iordan care constată că în exemplul de tipul : Linişte şi pace .
Minciună grosolană – avem de a face cu o propoziţie eliptică de
subiect şi de copulă (este) , iar în propoziţiile :
„Mă aflam în parcul de la Sinaia.â€Â
„Vreme splendidă deÅŸi prea călduroasă.â€Â
se atestă elipsa verbului copulativ, ce se datorează faptului că
„rolul lui este al unei simple unelte gramaticale a cărei absenţă
nu poate stingheri înţelegerea justă a raportului dintre subiect şi
predicat propriu-zis al propoziÅ£iei.â€Â
Observăm că definiţia de mai sus a propoziţiei monomembre nu diferă
de celelalte definiţii formulate de alţi lingvişti.
Examinarea exemplelor în limbile comparate denotă multe discrepanţe .
E cazul să observăm că unei propoziţii monomembre impersonale din
română îi poate corespunde în limba rusă una bimembră. De notat
exemplul :
„Ningea.â€Â
pred
„àÑÂýõó òÑÂõ ûøû.†(I.S.D. p. 6)
În propoziţia dată în limba română apare o propoziţie monomembră
predicativă căreia îi corespunde în limba rusă o propoziţie
bimembră ce include subiectul şi predicatul.
Din exemplele de mai sus conchidem că subiectul şi predicatul pot fi
singuri în propoziţie , sau însoţiţi de cuvinte determinative , şi
în asemenea cazuri propoziţiile se pot diviza în două părţi :
grupul subiectului , în care intră subiectul şi cuvintele lui
determinative (atributul şi apoziţia).
grupul predicatului care cuprinde predicatul ÅŸi cuvintele lui
determinative (complemente directe, indirecte şi circumstanţiale).
Ex. : Acum s-a hotărît . (I.D.S: p. 55)
PropoziÅ£ia poate fi alcătuită numai din subiect : „Primăvara!â€Â
numai din predicat : „Se întunecă!!!â€Â
Aceste propoziţii sunt considerate nedezvoltate , deoarece nu au
părţi secundare.
„Gramatica limbii române explicată. Sintaxa†înserează
următoare definiţie a propoziţiilor monomembre :
„Propoziţia monomembră este acea propoziţie în care există o
singură parte de propoziÅ£ie principală, predicatul.â€Â
Conform acestei definiţii, nu putem întîlni propoziţii monomembre
alcătuite din subiect, de aceea o considerăm restrictivă.
Propoziţiile monomembre se împart în : monomembre suficiente şi
monomembre insuficiente .
Ex. : Nu e soare , dar e bine.
Şi pe rîu e numai fum. – monomembre suficiente.
(G.
CoÅŸbuc, p. 179)
Se pare cum că alte valuri.
Cobor mereu pe-acelaşi vad. – monomembre insuficiente.
(M. Eminescu)
În unele lucrări de specialitate se fac şi alte clasificări ale
propoziţiilor după structură, cum ar fi acea în propoziţii verbale
şi propoziţii nominale.
Propoziţiile verbale poartă această denumire pentru că „au în
structura lor un verb la modul predicativ sau o interjecţie cu funcţie
predicativăâ€Â, iar propoziÅ£iile nominale sunt numite astfel deoarece
în structura lor „nu există un verb la modul predicativ.â€Â
În „Gramatica limbii române†propoziţiile verbale se împart în
două feluri :
a) propoziţii verbale cu predicat verbal , în care predicatul poate fi
un verb predicativ sau o interjecţie .
Ex. : Iară soacra huzurea de bune.
... haţ! dracul subsuoară. (I.C.P. p.
10, p. 60)
b) propoziţii verbale cu predicat nominal, în care verbul copulativ
poate fi exprimat sau poate fi subînţeles.
Ex. : Afară-i toamnă , frunza-mprăştiată şi vîntul zvîrle-n
geamuri grele picuri. (M. Eminescu, p. 91)
Tot în această gramatică propoziţiile nominale se împart în :
calificative;
existenţiale;
În limbă se întîlnesc propoziţii de diferite tipuri, în unele
subiecte este de faţă.
Ex. Cărăbuş ţinea mult la aceşti doi fraţi. (I.D. p. 66)
În altele subiectul lipseşte dar poate fi subînţeles.
Ex. : În sfîrşit trage zăvorul.
ÃÂðúþýõцрõшøÃȄÂÑ . þтþôòøýуû ÷ðÑÂþò.
(I. Creangă, p. 17-43)
În exemplul din română observăm o propoziţie bimembră , subiectul
fiind subînÅ£eles („iedulâ€Â), iar în rusă îi corespunde o
propoziţie monomembră deoarece subiectul nu este de faţă.
Sunt propoziţii în care subiectul este o persoană necunoscută,
nedefinită:
Ex. : Pe Mircea l-au chemat să salveze situaţia. (I.D.S. p. 86)
Uneori în propoziţie subiectul lipseşte şi el nu poate exista în
realitate.
În conformitate cu acestea , distingem propoziţii personale şi
impersonale.
Propoziţia, în care acţiunea este atribuită unui subiect cunoscut
sau necunoscut, se numeşte personală.
Ex. : Prin ferestrele din casa mare bătea o lună plină.
Propoziţiile personale se împart în personale hotărîte ,
nehotărîte şi generalizatoare.
Sunt elocvente cîteva definiţii ale acestora. Una din ele afirmă :
„Propoziţia , în care subiectul este de faţă sau se poate extrage
uşor din context şi din forma verbului – predicat se numeşte
personal hotărîtă.â€Â
Ex. Onache stătea după un stîlp.
s + pred + c. loc (I.D.S. p. 230)
În cazul dat avem de a face cu o propoziţie bimembră , personală,
hotărîtă, dezvoltată.
Propoziţiile personale nehotărîte , generalizatoare , precum şi cele
impersonale sunt considerate de mulţi specialişti monomembre .
Propoziţiile personal nehotărîte redau o acţiune care nu este
înfăptuită de vorbitor sau conlocutorul lui, ci de o persoană
necunoscută . Cu alte cuvinte , agentul acţiunii în aceste
propoziţii rămîne necunoscut pentru vorbitori, dar el există în
realitate şi se află în raport de persoana a III –a . De aceea
propoziţia personală nehotărîtă poate fi definită ca o propoziţie
monomembră , al cărei predicat este exprimat printr-un verb la
persoana a III –a care nu indică în mod hotărît subiectul acestei
acţiuni.
Ex. Pe bădiţa Vasile l-au luat la oaste cu arcanul. (I.C.P. p. 92)
Se impune o delimitare între propoziţiile personale nehotărîte şi
cele personale generalizatoare , în care la fel lipseşte subiectul.
Aceste propoziţii se deosebesc de cele nehotărîte prin predicatul lor
care întotdeauna se află la persoana a doua. Din aceste considerente
subiectul lor poate fi găsit uşor , fiind conlocutorul vorbitorului:
Ex. : Cum ţii-i aşterne, aşa vei dormi.
(Proverbe la români, p. 33)
Aceste propoziţii se deosebesc de cele nehotărîte şi prin
conţinutul lor. Propoziţiile personale nehotărîte au un conţinut ,
care se poate referi numai la un subiect, ce se află în raport de
persoana a III – a, pe cînd propoziţiile personale generalizatoare
au un astfel de conţinut, încît el poate fi atribuit numai persoanei
a II –a, nu numai conlocutorului , ci oricărei alte persoane , care
s-ar afla în asemenea împrejurări. Ele pot fi folosite cu referire la
persoana I şi II singular şi plural. Datorită acestui fapt ele şi
sunt numite generalizatoare.
Propoziţia personal generalizatoare este monomembră în care
verbul-predicat stă la persoana a III, dar conţinutul ei se poate
referi la orice persoană.
Propoziţia impersonală se numeşte propoziţia în care predicatul
este de obicei un verb impersonal, iar subiectul lipseÅŸte ÅŸi nici nu
poate fi subînţeles.
O altă definiţie a propoziţiilor impersonale o găsim şi în
manualul de Sintaxă de A. Ciobanu : „Propoziţiile constituite
dintr-un verb impersonal sau un verb personal cu semnificaţie
impersonală care prin conţinutul şi forma lui nu admit prezenţa unei
persoane gramaticale (exprimate printr-un substantiv sau printr-un
substitut al acestuia la cazul nominativ), căreia i s-ar atribui o
acţiune , o stare sau o caracteristică se numesc monomembre
impersonale.â€Â
În unele propoziţii impersonale subiectul sau agentul acţiunii
lipseşte şi nici nu există în realitate.
Ex. : Mai plouă sus în ceruri şi ninge pre pămînt.
pred + c. loc + pred + c. loc
(Gr.
Vieru , p. 122)
În altele agentul sau subiectul este în propoziţii, dar el nu are
funcţie de subiect gramatical, ci de compliment indirect.
Ex. Călătorului îi şade bine cu drumul.
c. ind. + pred + c. mod
Predicatul propoziţiei stă totdeauna la persoana III –a şi poate fi
exprimat prin :
1) verbe impersonale , care numesc fenomene ale naturii: fulgeră,
scapără, plouă, se luminează, se întunecă...
Ex. Prinsese a se întuneca. (I.D.S., p. 62)
verbe personale reflexive , folosite cu sens impersonal : a se gîndi, a
se vorbi, a se supune, a se înţelege ş.a.
Ex. Ah! se vede că eşti un copil.
verbe personale nereflexive ,utilizate cu sens impersonal : a mirosi, a
merge, a veni, a reuÅŸi ÅŸ.a.
Ex. Miroase a făină fiartă de păpuşoi.
pred + c. mod + atr. (I.D.S. , p. 50)
verbele a fi, a se face, împreună cu un substantiv sau adverb,
exprimînd diverse stări psihice şi fizice ale omului şi fenomene ale
naturii : mi-i foame, mi-i frig, a se face cald, mi-i dor , ÅŸ.a.
Din cele expuse conchidem următoarele :
propoziţia este un fenomen complex , iar definiţia ei nu cuprinde
toate cazurile particulare de realizare a ei:
pentru a defini conceptul de propoziţia e necesar să se ţină cont
atît de criteriul formal, cît şi de conţinut:
problema clasificării propoziţiilor în bimembre şi monomembre este
actuală, deoarece nu s-a ajuns la o clasificare definitorie.
CAPITOLUL II
TIPOLOGIA PROPOZIÅ¢IILOR BIMEMBRE ÅžI
MONOMEMBRE ÎN LIMBILE ROMÂNĂ ŞI RUSĂ
§ 1. Unele tipuri de propoziţii bimembre româneşti şi echivalentele
lor în limba rusă
Propoziţia cuprinde două părţi principale subiectul şi predicatul.
De aceea propoziţia care are subiect şi predicat se numeşte
bimembră.
Asemenea limbii române ,în limba rusă propoziţia bimembră este
alcătuită din subiect şi predicat şi poate fi atît dezvoltată,
cît şi nedezvoltată, ca următoarele exemple :
Nănaşul nostru şi prietenul dumitale cumătrul lup, se şi arătă
în
s +
pred +
prag.
+ c. loc
Òþûú , ýðш úрõÑÂтýыù ø тòþù úуü, ÷ðñõöðû ò
хðту.
s + pred +c loc
(I.C.P., p. 10-45)
Exemplul din limba română conţine o propoziţie bimembră ,
personală, hotărîtă , dezvoltată, alcătuită din subiect şi
predicat şi un compliment circumstanţial de loc. În limba rusă îi
corespunde o propoziţie dezvoltată, avînd a structură similară.
Un alt exemplu de propoziţii nedezvoltate :
Zadarnice erau toate.
pred. nom. + sub.
ãòы , òÑÂõ ñыûþ ýðÿрðÑÂýþ.
s + pred. nom. (I.S.P. p. 68)
Observăm în limbile comparate o propoziţie bimembră , personală,
hotărîtă , nedezvoltată , alcătuită din subiect şi predicat
nominal.
Subiectul acestor propoziţii poate fi redat prin cele mai diverse
mijloace. Deşi subiectul poate fi exprimat atît printr-un cuvînt care
să denumească sau să ţină locul unei persoane animate, cît şi
printr-un cuvînt ce denumeşte sau substituie un obiect inanimat, el
totdeauna este indicatorul persoanei gramaticale , indiferent de natura
acestuia (concretă – hotărîtă, neconcurentă, nedefinită au
generalizatoare).
Prin urmare toate propoziţiile cu subiect gramatical, la care se
referă un predicat verbal, nominal sau verbal – nominal vor fi
considerate personale.
Propoziţiile bimembre se clasifică în :
a) propoziţii personale cu subiect definit.
Ex. : Nic-a lui Costache cel răguşit , balcîz şi răutăcios, nu mai
s +
pred +
avea stăpînire asupra mea.
+ c. ind.
ÃËœ у ÷ûющõóþ урþôð ÃÂøúø ÚþÑÂтðúõ ýõ ÑÂтðûþ
тõÿõрь ýðôþ üýþù ýøúðúþù òûðÑÂтø.
c. ind. + pred + c. cir. + c. ind. (I.C.P. p. 241-155)
H
J
b
Ãâ€
J
î
ð
B
D
葠Ȝᬀsoana gramaticală (a treia ) la numărul singular.
În limba rusă îi corespunde o propoziţie monomembră deoarece la
traducere îşi pierde subiectul . Un asemenea tip de propoziţii a fost
analizat de lingvistul rus I.P. Raspopov.
propoziţii bimembre personale cu subiect nedefinit.
Unul macină la moară.
În exemplul dat subiectul este exprimat prin pronume nehotărît.
Toate aceste subiecte ţin locul persoanei a treia gramaticale , dar
nici nu se indică precis agentul acţiunii. Aceste propoziţii sunt
considerate bimembre personale cu subiect nedefinit.
Bimembre personale cu subiect definit (hotărît ) sau nedefinit vor fi
şi propoziţiile ce conţin la origine verbe active, care în anumite
situaţii sunt însoţite de pronumele reflexive în acuzativ se : se
zice, se spune, se crede, se anunţă, se vede, se ştie, se observă,
ÅŸ.a.
Aceste verbe se întrebuinţează doua la persoana a treia şi pe
lîngă un subiect gramatical, care de cele mai multe ori nu poate fi
agent logic în sensul de persoană concretă animată sau inanimată :
Ex. Din trăsură se vede o pălărie de paie cu borurile largi
întoarse.
c. loc + pred + sub + atr. (I.D.S. p. 82)
Sunt bimembre cu subiect definit sau nedifinit şi propoziţiile în
componenţa cărora intră verbe reflexive de tipul : se pare, se
întîmplă , se cuvine, ş.a. în aparenţă impersonale , folosite
numai la persoana a treia gramaticală şi care nu poate avea persoane
animate, agenţi logici în sensul strict al cuvîntului ci numai
propoziţii subordonate , ce ţin locul subiectului gramatical.
Ex. 1) În timpul călătoriei ni s-au întîmplat multe cazuri
amuzante.
2) I se năzărea , că a încurcat poezia. (I.S.D. p. 80)
În primul exemplu subiectul multe cazuri se acordă cu predicatul s-au
întîmplat, iar în exemplul al doilea propoziţia că a încurcat
poezia serveşte drept subiect gramatical nedefinit pe lîngă verbul se
năzărea.
propoziţii bimembre personale generalizatoare .
Ex. Nu zice hop pînă n-ai sărit.
Cum vei lucra, aşa vei cîştiga.
(proverbele românilor,
p. 194)
Profesorul Ion Coteanu în lucrarea Gramatica de bază a limbii române
divizează propoziţiile bimembre în complete şi eliptice.
Propoziţiile în care sunt exprimate ambele păţi principale precum
ÅŸi cele secundare sunt considerate complete.
Ex. Dosită de ochii şi de gura lumii Sălcuţa o ducea în vîlcica
ceea ca în sînul lui Dumnezeu.
Atr. + s + pred + c. mod + s + atr. + c. ind.
Ã’ тþù чðщõ ÑÂтþÑÂûð , рðÑÂÑ‚ÑÂýуòшøÑÂÑŒ ò ôþûь
рõчúø ôõрõòушúð Ѡýõöýыü ýð÷ыòðýøõü
áðûúуцð.
c. loc + pred + c. mod + s + atr. + c. ind.
(I.D.S. p. 92 -67)
În exemplele date depistăm în limbile comparate o propoziţie
bimembră , dezvoltată completă.
Trebuie menţionat şi faptul că în afară de propoziţii bimembre
complete mai întîlnim şi propoziţii bimembre eliptice.
Eliptice sunt considerate acele „propoziţii din componenţa cărora
sunt omise fie subiectul , fie predicatul , fie ambele, subînţelese
din context se numesc bimembre eliptice.â€Â
O definiţie similară propun I. Ciornîi , I. Matcovscki , C. Reabţov
: „Propoziţia eliptică se numeşte propoziţia în care sunt omise
unele părţi ale ei (principale sau secundare), dar se subînţeleg
uÅŸor. Ele au conÅ£inut numai în context.â€Â
Ex. : 1) A fost sireacul, răspopit în faţa satului.
pred + c. loc
âут öõ ýð óûð÷ðх ÑÂòþõù ÿðÑÂтòы , þý ñыû
ûøшõý ÑÂðýð ÑÂòõшõýøúð.
circ. loc + pred + c. ind. (I.D.S. p. 102-72)
Şi iaca aşa ne-a fost îmblarea cu plugul în anul acela.
pre + atr. + pred + s + atr. + c. timp
âðú òþт ø ÿрþшûð ýðшð úþÃȄÂôð ò тþт óþô.
pred + atr. + s + c. timp
(I.C.P. p. 262)
În primul exemplu remarcăm o propoziţie bimembră eliptică în care
subiectul nu este de faţă, însă este subînţeles din context. În
limba rusă îi corespunde o propoziţie bimembră dezvoltată despre
care s-a scris în literatura de specialitatea.
Este cazul să menţionăm şi absenţa unor părţi secundare ale
propoziţiei, necesare pentru plenitudinea semantică a propoziţiei, -
fenomen atestat frecvent în dialog.
Ex. – Ţi s-i urît , Mircea, de unul singur acolo pe dealul acela?
Urît.
âõñõ , Ãœøрчð , ôþûöýþ , þÑÂтþчõртõûþ тðü ò
ÿþûõ?
ÞÑÂтþчõртõûþ.
În propoziţia dată lipseşte subiectul şi complementul
circumstanţial de loc. În limba rusă îi corespunde o structură
izomorfă , dar avem o propoziţie monomembră, deoarece nu este inclus
în propoziţie, subînţelegîndu-se din context.
Mai frecvente sunt cazurile de omitere a subiectului, deoarece după cum
s-a văzut , aceasta poate fi nu numai nehotărît sau generalizator .
La omiterea unui astfel de subiect , propoziţia va rămîne tot
bimembră eliptică.
Ex. Şi cînd te prăvăleai îţi părea bine?
ÃËœ úþóôð þÿрþúøôыòðõшьÑÂѠòüõÑÂтõ ,
тþöÃ
