Referat Noapte De Decemvrie - Comentariu

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Noapte De Decemvrie - Comentariu si de asemenea puteti face Download Referat Noapte de decemvrie - comentariu

Citeste fragmente din Referat Noapte De Decemvrie - Comentariu

Alexandru Macedonski: Noapte de decemvrie Un poet de tranziþie prin care se realizeazã trecerea de la romantismul eminescian la curentele moderne, în primul rând, la simbolism. Creaþia lui stã sub semnul conglomeratului estetic (îmbinarea mai multor curente ºi orientãri literare): romantismul se îmbinã cu elemente parnasiene ºi simbolismul cu nostalgia clasicismului. Poet, prozator, dramaturg, publicist, Macedonski a fost un promotor al înnoirii poeziei: O literaturã trebuie sã inoveze dacã vrea sã trãiascã ºi sã fie puternicã. În activitatea literarã a lui Alexandru Macedonski se pot distinge douã etape: Prima etapã, pânã la 1890 - când scrie poeme ample, de fapturã romanticã, cu versuri lungi, ºi cu un pronunþat caracter satiric; acum scrie ciclul nopþilor, caracterizat ºi printr-un retorism romantic, rezultat din mulþimea interogaþiilor ºi exclamaþiilor. Dupã 1890 lirica lui Alexandru Macedonski trece printr-un proces de simplificare, dar ºi o sublimare artisticã. Este faza simbolist-ornamentalã. Acum scrie rondelurile; discursul liric este rezultatul unui efort de esenþializare ºi se bazeazã pe o metaforã concretã. Poetul renunþã la verbalismul ºi retorismul primei etape, poezia devenind sugestie ºi muzicalitate: Rondelul rozelor ce mor, Rondelul apei din grãdina japonezului, Rondelul câinilor, Rondelul lucrurilor. Volume de versuri: Prima verba (1872);Poesii (1882); Excelsior (1895); Flori sacre (1912); Poema rondelurilor (1927) Prozã: Dramã banalã (1896); Cartea de aur (1902); La calvaire de feu (1906); Thalassa (1915); Nuvele (1923) Teatru: Moartea lui Dante Alighieri (1916) Publicist: În 1880 scoate revista Literatorul de orientare antijunimistã. În 1873 scoate ziarul Oltul, iar în 1896 revista Liga ortodoxã în care vor deputa mari scriitori: Tudor Arghezi, Gala Galaction. Promotor al noii poezii: Arta versului (1890); Poezia viitorului (1892). A condus cenaclul Litaratorul în care au debutat cei mai de seamã reprezentanþi ai simbolismului românesc. Este una din capodoperele liricii lui Macedonski. Poemul se axeazã pe ideea omului de geniu însetat de absolut, mai precis pe necesitatea sacrificiului în numele unui ideal. Poetul defineºte etica omului superior care refuzând orice compromis alege ºi urmeazã întotdeauna drumul drept. Nu este important faptul cã omul superior nu-ºi atinge scopul, pentru cã accentul se pune pe ideea de luptã ºi de sacrificiu. Emirul din Bagdad este simbolul credinþei nestrãmutate în ideal. Geneza poemului: În 1890 Macedonski a publicat un poem în prozã Meka ºi Meka, în care prelucra o legendã orientalã. Un prinþ arab Ali-Ben este sfãtuit de tatãl sãu sã urmeze în viaþã drumul drept. Plecând în pelerinaj la Meka prinþul alege drumul drept ºi împreunã cu oamenii sãi piere în pustiul arab. Tot spre Meka pleacã cerºetorul Pocitan-Ben Pehlivan care alege drumul cotit. Înainte de a pieri, Ali-Ben vede cum cerºetorul intrã pe poarta cetãþii sfinte. Semnificaþia titlului : În timp ce prinþul intrã în Meka cereascã cerºetorul intrã în Meka pãmânteascã. Dupã unsprezece ani în 1901, Macedonski revine asupra legendei, oferindu-i multiple valenþe simbolice. Poemul este alcãtuit din douã pãrþi mari legate prin motivul inspiraþiei. În prima parte Macedonski defineºte contextul social ostil în care trãieºte poetul. Întâlnim deci motivul poetului damnat, frecvent în lirica simbolistã. Macedonski stabileºte un acord perfect o corespondenþã între mediul exterior ºi starea sufleteascã deprimatã a poetului: Pustie ºi albã e camera moartã… ªi focul sub vatrã se stinge scrumit…- Poetul, alãturi, trãsnit stã de soartã, Cu nici o schinteie în ochiu-adormit… În contrast cu acest spaþiu rece, duºmãnos, sãrac, Macedonski evidenþializeazã genialitatea poetului: Iar geniu-i mare e-aproape un mit…. Vijelia care domneºte afarã (viscolul geme cumplit, …lupi groaznici s-aud, rãguºit,/ Cum latrã, cum urlã, cum urcã, cu-ncetul,/ Un tremol sinistru de vânt-nãbuºit….; crivãþul þipã) simbolizeazã piedicile care intervin în drumul creatorului spre absolut. Poetul subliniazã corespodenþa perfectã dintre mediul natural ºi starea sufleteascã disperatã a poetului: Urgia e mare ºi-n gându-i, º-afarã, ªi luna e rece în el ºi pe cer. Macedonski procedeazã la o mortificare a spaþiului (E moartã odaia ºi mort e poetul), pentru a pregãti apariþia inspiraþiei. Prin inspiraþie se realizeazã saltul din real în fantastic, din material în spiritual. Partea a doua poate fi consideratã ca un vis al poetului, ºi este alcãtuitã din mai multe momente. Primul moment prezintã condiþia idealã a emirului din Bagdad. Folosind rafinate sinestezii, repetiþia cu efect de incantaþie hipnoticã, poetul redã frumuseþea Bagdadului: Bagdadul ! Bagdadul ! ºi el e emirul…- Prin aer, petale de roze plutesc… Mãtasea-nfloritã mãritã cu firul Nuanþe, ce-n umbrã, încet, vestejesc…- Havuzele cântã… - voci limpezi ºoptesc… Bagdadul ! Bagdadul ! ºi el e emirul. Tot pentru a reda frumuseþea, vraja Bagdadului, Macedonski apeleazã la o succesiune de metafore expresive: Bagdadul ! cer galben ºi roz ce palpitã, Rai de aripi de vise, ºi rai de grãdini, Argint de izvoare, ºi zare-auritã - Bagdadul, poiana de roze ºi crini - Macedonski asociazã douã motive care strãbat mai multe strofe - Bagdadul ºi emirul; el insistã asupra ideii de perfecþiune a Bagdadului ºi condiþia idealã a emirului, tot ce-ºi poate dori un om obiºnuit: ªi el e emirul, ºi toatele are. E tânãr, e farmec, e trãsnet, e zeu, Dar zilnic se simte furat de-o visare… Spre Meka se duce cu gândul mereu - Deºi are totul, emirul din Bagdad trãieºte fascinaþia cetãþii sfinte din Meka; cetatea sfântã a musulmanilor devine simbolul aspiraþiei eterne spre absolut. Printr-o repetiþie enumerativã, poetul redã chemarea chinuitoare a cetãþii Meka, fascinaþia idealului: Spre Meka-l rãpeºte credinþa - voinþa Cetatea preasfântã îl cheamã în ea, Îi cere simþirea, îi cere fiinþa, Îi vrea frumuseþea - tot sufletu-i vrea - Din tãlpi pânã-n creºtet îi cere fiinþa. Deºi dulce e viaþa în rozul Bagdad, emirul porneºte la drum în cãutarea idealului sãu. Macedonski foloseºte o sugestivã combinaþie cromaticã pentru a reda imaginea emirului care-ºi pãrãseºte cetatea: ªi el ce e-n frunte pe-o albã cãmilã, Jar viu de luminã sub ruºu-oranisc, S-opreºte, o clipã, pe verdele pisc, Privindu-ºi oraºul în roza idilã… În acelaºi timp cu emirul porneºte la drum ºi un cerºetor mai slut ca iadul, zdrenþos ºi pocit / Hoit jalnic de bube de drum prãfuit - dar viclean la privire. Prin repetarea cuvântului Meka poetul obþine efecte muzicale, redând în acelaºi timp obsesia fascinaþia idealului: De nume-l întreabã emirul, deodatã, ªi-aceasta-i rãspunde ca vocea ciudatã: -La Meka, plecat-am a merge ºi eu. -La Meka ?…La Meka?…ºi vocea ciudatã: -La Meka! La Meka! rãsunã mereu. Emirul din Bagdad alege drumul peste întinderile fãrã sfârºit ale deºertului. Prin repetarea cuvântului dreaptã, poetul insistã asupra eticii omului superior: ºi calea e dreaptã - e dreaptã - tot dreaptã, dar zilele curg,/ ªi foc e în cer, în zori ºi-n amurg, dar timpul e scurt. Cerºetorul alege drumul cotit pe sub pomi unde o tânãrã umbrã de soare-l fereºte. În descrierea drumului prin deºert poetul reuºeºte sã creeze senzaþia spaþiului ºi a timpului fãrã sfârºit. Folosind metafore expresive, Macedonski redã epuizarea fizicã ºi sufleteascã a cãlãtorului: Când setea, când foamea-, grozave la fel. Pe piept, ori pe pântec, îi pun câte-o stâncã ªi foamea se face mai mare - ai mare, ªi zilnic, tot cerul s-aprinde mai tare… Bat tâmplele…- ochii sunt demoni cupliþi… Cutremur e setea, º-a formei simþire E ºarpe, ducându-ºi a ei zvârcolire În pântec, în sânge, în nervii-ndrãjiþi…- Deºi au pierit însoþitorii ºi cãmilele, emirul singur (rãmas din tot singur) îºi continuã drumul prin deºert. Epuizat fizic ºi psihic emirul are iluzia înplinirii idealului, dar de fiecare datã cetatea de vise se dovedeºte a fi o nãlucã. Macedonski pune accentul pe verbul aleargã, pentru a reda efortul încrâncenat în cãutarea idealului. Înainte de a muri, emirul vede cum drumeþul zdrenþos ºi pocit, care a ales drumul cotit, intrã pe porþile cetãþii sfinte. Ultima strofã este o revenire la planul real; poetul explicã simbolurile; lupi care urlã, luna cea rece, frigul, sãrãcia ce-alunecã zilnic spre ultima treaptã, sunt greutãþile cu care luptã creatorul în drumul sãu spre absolut. Poemul se defineºte ca o sintezã originalã între tradiþia romanticã, orientarea nouã simbolistã ºi nostalgia clasicismului: elemente romantice: omul superior însetat de absolut; etica omului superior cu accentul pe ideea de luptã ºi sacrificiu; motivul inspiraþiei; antiteza romanticã; motivul nopþii, visul; elmente simboliste: sugestia, simbolul, cromatica, corespondenþele, tema poetului damnat, refrenul. Poetul realizeazã trecerea de la real la fictiv, natural, firesc, prin menþinerea cromaticii albe (pustie ºi albã e camera moartã, palatele sale sunt albe fantasme) Modalitãþi artistice Poetul foloseºte metafora: metafora conceputã ca definiþie poeticã: emirul e tânãr, e farmec, e trãsnet, e zeu; metafora propriu-zisã: ochii sunt demoni cumpliþi. Foloseºte epitete inedite: o tânãrã umbrã, roza idilã. Întâlnim ºi figuri de stil mai rare: metonimia oþeluri cumplite; sinecdoca combinatã cu metafora, în prezentarea Bagdadului. Cu efecte muzicale deosebite poetul foloseºte repetiþia: Bagdadul, Meka, dreaptã, nãlucã. Modalitatea esenþialã folositã de poet este antiteza; putem indentifica o serie de antiteze: antiteza dintre mediul sordid ºi genialitatea poetului; antiteza dintre poet ºi emir; antiteza dintre emir ºi cerºetor; antiteza dintre drumul drept al emirului ºi drumul cotit al cerºetorului; antiteza dintre fastul Bagdadului ºi deºertul arab; dintre ceea ce sunt personajele ºi ceea ce realizeazã. Concluzia este tristã: nu întotdeauna cel mai înzestrat îºi realizeazã idealul sãu, rãsplata, împlinirea sunt în raport invers proporþional cu meritele. Ideea esenþialã este cã un ideal cere întotdeauna luptã ºi sacrificiu. Emirul din Bagdad rãmâne o proiecþie idealã, o chintesenþã de calitãþi, care refuzã constant compromisurile de orice fel. În opoziþie cu el, cerºetorul rãmâne simbolul omului comun, lipsit de calitãþi, dar înzestrat cu spirit pragmatic. Ü¥eÀ