Referat Alexandru Macedonski - Noapte De Decemvrie -comentariu2

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Alexandru Macedonski - Noapte De Decemvrie -comentariu2 si de asemenea puteti face Download Referat Alexandru Macedonski - Noapte de decemvrie -comentariu2

Citeste fragmente din Referat Alexandru Macedonski - Noapte De Decemvrie -comentariu2

Alexandru Macedonski Sub conducerea lui apare în 1880 revista “Literatorul”. Are volume de poezii dintre care amintim Excelsior, Poeme, Flori sacre. Are opere scrise în limba franceză. El este cunoscut în literatură mai ales ca poet al nopţilor şi ca teoretician al simbolismului. Poet al nopţilor. După modelul nopţilor lui Alfred de Musset, Macedonski publică un ciclu de 11 nopţi cu temă variată. Dintre acestea “Noaptea de Aprilie” şi “Noaptea de Septembrie” au ca temă dragostea. “Noaptea de Iunie” urmăreşte poziţia jalnică a poetului în societate. În “Noaptea de Ianuarie” îşi exprimă solidaritatea cu cei ce suferă în chip demn “ridicând lupta vieţii în frunţi semeţe de eroism”. În “Noaptea de Februarie” ia apărarea femeii decăzute. “Noaptea de Mai” este un imn dedicat naturii vindecătoare de nevroze” care comunică omului forţa ei înnoitoare “Noaptea de Decemvrie”. Noaptea de decemvrie “Noaptea de decemvrie” s-a dezvoltat dintr-o legendă în proză intitulată “Meka şi Meka”, publicată de Macedonski în “Românul” lui C. A. Rosetti din 13 ianuarie 1890. Legenda vorbeşte despre Mohamed - ben - Hassan, care îl sfătuieşte înainte de moarte pe fiul său Ali să meargă la cetatea sfântă Meka pentru a obţine iertarea păcatelor lui. Condiţia pentru această era să nu se abată de la calea dreaptă. Ali străbate cu caravana în linie dreaptă pustiul şi moare înainte de a pune piciorul în Cetatea Sfântă. În acelaşi timp Pocitan - ben - Pehlivan, un zdrenţăros pornit odată cu el la drum şi urmând o cale ocolită ajunge la Meka. Sensul pe care l-a extras Macedonski din această legendă este asemănător cu acela pe care Eminescu îl scotea în Luceafărul din basmul “Fata în grădina de aur”. Ca în orice poem romantic, planul real alternează în “Noaptea de decemvrie” cu cel fantastic, al visului. La început, vedem pe poetul de geniu “trăsnit de soartă” cuprins de un somn adânc în camera-i pustie cu focul stins, înconjurat de umbre, ca de nămeţi: “Pustie şi albă e camera moartă… Şi focul sub vatră se stinse scrumit…— Poetul, alături, trăsnit stă de soartă, Cu nici o schinteie în ochiu-adormit… Iar geniu-i mare e-aproape un mit…” Se aud geamătul viscolului şi urletele sinistre de lupi, realităţi externe, dar şi simboluri ale zbuciumului interior ale făpturii “de humă”. Deodată o flacără izbucnită sub forma unui arhanghel de aur, inspiraţia, preface pe poet într-un prinţ arab tânăr, emir al Bagdadului, bogat, posesor de grămezi de argint şi de aur, jaruri cu pietre scumpe, arme de preţ, cai repezi, palate şi grădini parfumate de roze şi crini: “Şi el e emirul, şi are-n tezaur, Movile înalte de-argint şi aur, Şi jaruri de pietre cu flăcări de sori; Hangiare-n tot locul, oţeluri cumplite — În grajduri, cai repezi cu foc în copite, Şi-ochi împrejuru-i — ori spuză cu flori”. Ca şi poetul care a făptuit opere măreţe, bogatul emir nu este mulţumit de bogăţia sa, el fiind chinuit de dorinţa gloriei. Pentru el atingerea absolutului înseamnă cetatea Meka: “Spre Meka-l răpeşte credinţa-voinţa, Cetatea prea sfântă îl cheamă în ea, Îi cere simţirea, îi cere fiinţa, Îi vrea frumuseţea — tot sufletu-i vrea — Din tălpi până-n creştet îi cere fiinţa”. rinţul alege drumul drept, ia pustiul în piept, îndură zile de-a rândul sub flăcări de soare setea pe care şi-o potoleşte la razele oaze, ce îi ies în cale. În vreme ce însoţitorii mor câte 3-4 odată, caii şi cămilele cad, apa şi hrana scade, păsările de pradă dau târnale, cetatea riscată rămâne departe de orizont. Emirul rămâne în cele din urmă singur pe cămila ce şovăie, şi are o clipă mirajul oraşului sfânt şi posedat de fata morgana năluca închipuirilor sale, se grăbeşte să ajungă la Meka. Acesta are ziduri albe, poame de aur, porţi de topaze şi turnuri de argint, dar regina trufaşă a magiei, frumoasa Meka este, ca orice ideal de desăvârşire, ca perfecţiunea pentru artist, de neatins. Marea artă cere efort sau sacrificiu şi poetul ce visează, emirul în drum spre cetatea sfântă, moare într-o încordare supremă, nu însă înainte de a-şi vedea visul cu ochii, fie şi numai sub forma de iluzii. Poetul spune că succesul înţeles în chip vulgar este rezervat numai spiritelor inferioare, ca acel zdrenţăros care urmând drumul ocolit ajunge la Meka. Ca şi Luceafărul lui Eminescu, “Noaptea de decemvrie” se termină cu izolarea poetului de lumea ostilă, din jurul său, incapabilă de a înţelege avântul creator, efortul artistului de a se desăvârşi, de a atinge perfecţiunea. În cadrul poeziei Macedonski foloseşte simbolul. Astfel arhanghelul de aur este simbolul inspiraţiei, “elementul hotărâtor pentru opera unui artist. Frământările creatorului în timpul elaborării unei opere de artă are ca simbol vântul, crivăţul, urletul lupilor. Emirul reprezintă credinţa nestrămutată într-un ideal, capacitatea omului de a rămâne fidel drumului ales. Meka este simbolul idealului. Omul pocit este simbolul omului comun, capabil de compromisuri. Drumul ocolit străbătut de omul pocit este simbolul eticii inferioare a omului comun. Poetul foloseşte epitete simple, duble şi triple, asociaţii noi pe baza principiului corespondenţelor, a întrepătrunderii senzaţiilor de văz, auz şi miros, vorbind, de exemplu de un viscol albastru. Alte elemente simboliste pe care le găsim în poezie sunt neologisme: tremol, monolit, solfi, blondeţe, nume de pietre scumpe, topaze, alabastru. În deosebi refrenul şi repetiţia dau poemului o cadenţa melodioasă, un farmec muzical propriu. Poezia este scrisă în ritm amfibrahi şi metru de 12 silabe. Poetul aduce inovaţii de ordin tehnic, în primul rând în dispoziţia rimelor. Strofele sunt senarii (6 versuri) cu o rimă încrucişată şi trei rime alăturate. Unele versuri au funcţie de refren, altele sunt repetate cu mici schimbări obsedant. În ultimii ani ai vieţii Macedonski a compus un număr apreciabil de poezii cu forma fixă, rondeluri. Acestea sunt grupate în 5 cicluri: Rondelurile pribege, Rondelurile celor patru vânturi, Rondelurile rozelor, Rondelurile senei şi Rondelurile de porţelan. Aceste cicluri au fost adunate şi publicate postum în 1927 cu titlul “Poema rondelurilor”. Dintre aceste rondeluri putem aminti “Rondelul rozei ce înfloreşte” în care poetul exprimă emoţia pe care i-o trezeşte înflorirea trandafirului. Macedonski se înseninează contemplând frumosul, simţind că natura îi oferă recompensă pentru suferinţele vieţii. El uită necazurile imobilizându-şi existenţa prin artă: “O roză-nfloreşte, suavă… Ca nor risipit e necazul. Puternic mă poartă extazul Spre-o naltă şi tainică slavă.” O altă latură a activităţii lui Macedonski este aceea de teoretician al simbolismului. Pentru el ideea de poezie este egală cu spontaneitatea. În articolul “Poezia viitorul” sau “Despre logica poeziei” el consideră poezia în primul rând formă şi muzică. Originea poeziei se află în misterul universal şi se construieşte după o logică proprie. El afirmă “arta versurilor este nici mai mult, nici mai puţin decât arta muzicii”. El pune în evidenţa capacitatea de sugestie a poeziei, suveranitatea emoţiei artistice. Macedonski este adept al instrumentalismului, la el apărând ideea de sinestezie. Macedonski a deschis orizontul liricii româneşti prin noi motive poetice, forme noi de poezie şi specii noi. 쥁@