Referat Mihai Sadoveanu - Creanga De Aur -comentariu2

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Mihai Sadoveanu - Creanga De Aur -comentariu2 si de asemenea puteti face Download Referat Mihai Sadoveanu - Creanga de aur -comentariu2

Citeste fragmente din Referat Mihai Sadoveanu - Creanga De Aur -comentariu2

CREANGA DE AUR Mihail Sadoveanu -compunere argument- Mihail Sadoveanu este un scriitor cu individualitate distinsă în literatura română şi universală. Este un realist cu viziune romantică şi un romantic care aduce detalii ca un realist, un contemplativ. Scriitorul evocă istoria unuipopor, dându-i dimensiuni mitice, individualizând-o. El este în primul rând un povestitor, iar povestea capătă rezonanţe de poem sau baladă, păstrând accente de revoltă şi un profund sentiment de nemulţumire, generat de nevioa de libertate. În acest sens, descoperim tendinţa de retragere în trecut şi de rezistenţă în faţa civilizaţiei. Romanul Creanga de aur apărut în 1933, prezintă episoade din istoria Bizanţului anului 787. Este un roman mitic deoarece este operă epică în proză, cu un număr mare de personaje şi o acţiune complexă, avănd ca temă expunerea vremii arhaice a magilor care continuă iniţierea în tainele lumii. În expoziţiunea romanului, profesorul Stamian, aflat intr-o tabără organizată începe istrisirea despre evenimentele ce au avut loc în Bizanţ în anul 787, cu diverse conflicte interne şi primejdii cărora împărateasa Irina încearcă să le facă faţă. În anul 780, Kesarion Breb, un tânăr din Dacia, este trimis de al treizeci şi doilea decheneu, preot al lui Zamolxe, să se iniţieze în tainele lumii la templele egiptenilor şi să afle rosturile noii credinţe (creştinismul) care se răspândeşte cu repeziciune în tot Bizanţul. Breb îşi uimeşte semenii cu darurile sale neobişnuite: citeşte pe buze de la distanţă, descifrează cu uşurinţă gândurile oamenilor, ori „ghicitorile” cele mai încâlcite, ascultă glasul animalelor (părând să înţeleagă ce-i „spune” catârul său) şi, mai ales, citeşte în semnele tainice ale viitorului. În călătoria sa de a îndeplini misiunea, Kesarion a fost urmat de un slujitor, un dac crestin. Kesarion Breb a urmat apoi învăţăturile preoţilor iniţiaţi în creştinism. În anul 787, Kesarion Breb împreună cu slujitorul său a plecat spre marele Bizanţ spre a pune în aplicare planul bătrânului decheneu. În Bizanţ l-a cunoscut pe episcopul Platon care era foarte apreciat de Irina, împărăteasa şi mama lui Constantin. Împărăteasa Irina domnea în Bizanţ, unde a stabilut creştinismul religie oficială în teritoriu. A reuşit de asemenea să renoveze vechile biserici crestine, precum şi icoanele din acestea. Localitatea încotro se îndrepta kesarion şi slujitorul său a fost Amnia. Pe drum ei au poposit la un han de unde a aflat de cuviosul Filaret. Acesra era cunoscut în întreg ţinutul pentru bunătatea, dar şi sfinţenia acestuia. Kesarion avea de la episcopul Platon un dar pentru Filaret; zece măgari încărcaţi cu grâu. La vederea darului, Filaret şi familia lui s-au bucurat, însă nu a durat mult bucuria, deoarece casa a fost mai târziu încărcată cu cerşetori. La casa lui Filaret, Kesarion a cunoscut-o pe Maria, nepoata lui Filaret căreia i-a dat să probeze conturul împărătesc, care i s-a potrivit perfect. Astfel Maria a fost dusă la palat spre a fi prezentată lui Constantin şi Irina. Scopul era o întrecer între fete pentru a deveni soţia lui Constantin. Astfel, la palat mai erau încă nouăsprezece fete frumoase de viţă nobilă. Însă acest lucru nu a înpiedicat-o pe Maria de la Amnia să câştige, care, după un lung concurs, a reuşit să ajungă lângă Constantin ca soţie.La nuntă a participat, firesc, şi familia Mariei care, în cele din urmă s-au mutat la curtea înmărătească. Însă Constantin a fost necredincios soţiei sale dar şi mamei dale împotriva căreia a uneltit. Despre acest plan ştia şi Kesarion Breb care i-a povestit împărătesei Irina, aceasta închizându-l pe fiul ei şi pedepsindu-l. La aflarea ceştii varagii şi paznicii s-au răsculat şi au reuşit să-l elibereze pe Constantin care mai târziu a fost încoronat înlocuind-o pe mama sa, Irina. Constantin a renegat-o pe soţia lui, Maria, şi s-a căsătorit cu Teodota. Maria a fost alungată în insula Principelor unde aceasta a fost obligată să se prostitueze, timp în care bunicul ei a murit. Dar Maria a asistat numai la moartea şi priveghiul bunicului ei pentru că soţul ei nu i-a dat voie să se ducă şi la priveghiul bunicii ei. Dar în tot acest timp, în Bizanţ poporul aflase de nelegiuirile lui Constantin şi l-au detronat în cele din urmă. Când Kesarion Breb s-a întors în Dacia, Constantin geja îl omorâse pe episcopul Platon la fel ca şi pe Alexie Moseles. Kesarion a aflat despre detronarea lui Constantin dintr-o scrisoare primită în Dacia. Scria cum că fiului lui Irina i-a fost luat locul pe tron de către mama sa care l-a pedepsit. În acest proces, Irina a fost ajutată de varangii şi de popor. Astfel Irina a revenit pe tronul Bizanţului, iar Maria a aflat toate acestea de la un sol trimis la mănăstirea unde aceasta trăia. Astfel Kesarion Breb devenise ultimul decheneu. El a ieşit pentru a binecuvânta oamenii Daciei, despre care auzise de la slujitorul său, Constantin , că mulţi susţineau ideea ridicării de mănăstiri creştine în Dacia dar că se temeau de forţa slujitorului lui Zamolxis. Titlul romanului „Creanga de aur”, simbol al regenerării şi nemuririi, al înţelepciunii, al cunoaşterii releva principalele atribute ale eroului Kesarion Breb. Personajele lui Sadoveanu sunt tipice pentru constructia unui spaţiu arhaizant, a unei "lumi dincolo de lume": ţărani, pescari, pădurari, vânători, haiduci, lotri, morari etc. Toate aceste personaje se retrag în faţa ameninţării civilizatiei, încearcă să-i supravieţuiască şi să păstreze vechile norme de convieţuire. Călugării reprezintă o galerie tipică de personaje ale lui Mihail Sadoveanu. Se poate aminti, în felul acesta, de stareţul din Vremuri de bejenie (1907), de părintele Ioanaftan din Peste munte (1908), de schivnicul din Fratii Jderi, către care se indreaptă Stefan cel Mare pentru a cere sfat la vremuri de primejdie. Sihăstria acestuia, aducând aminte de înţelepţii polistai, care puteau citi gândurile interlocutorilor, din perioada dacoromană, nu poate fi ghicită decât după urmele bourului care duce hrana pustnicului, gest simbolic, care-1 apropie de preoţii daci de altădată, cunoscând taina animalelor, a energiei vii şi a imortalizării. în Creanga de aur se conturează un alt tip de schivnic, al treizeci şi doilea Decheneu, "prorocul cel bătrân", care stă în "muntele ascuns", ca şi magii eminescieni (din Strigoii şi Memento mori, de pildă), unde oficiază un ritual cunoscut doar de el şi de ucenicii săi. Preotul păgân este adus în lumea de jos de către ucenici şi oficiază acolo un intreg ritual în faţa mulţimii strânse: "se arată şi înaltă braţele, binecuvantând pe pământeni şi jertfele lor depuse la altar". Ceremonia urmează vechi tradiţii şi date calendaristice, desfăşurându-se în zodia Racului, iar pustnicul pare să amintească de un oficiant al unui zeu teluric, pentru că dă sfaturi oamenilor despre cultivarea pământului, cresterea vitelor, vindecarea bolilor. Puterea sa se manifestă în sfera spirituală, iar oamenii care-1 întâlnesc rămân contaminaţi de un anumit elan mistic. Tradiţiile aduc aminte de zei ai pămantului, de zeul Sabazios şi de ospeţele bogate ale celţilor. în modul acesta, prin religia păgână, omul devine mai aproape de creator, iar Mihail Sadoveanu încearcă să demonstreze că religia nouă, prin interdicţia teluricului, îl depărtează pe om de pământesc, creând astfel chiar tentaţia fructului oprit. Drumul lui Kesarion Breb la Bizanţ, un ţăran nou creştinat, este unul de iniţiere, dar se poate observa regretul avut de scriitor faţă de vechea religie, mult mai apropiată de firea pământească. Praznicurile şi ospăţurile ţinute de oameni, după apariţia prorocului celui bătrân, reinvie sărbatori îndepărtate, ritualuri străvechi, cu un mare impact asupra omului de rând, devenind adevarate "sărbători eleusine". Religia cea noua este simţită de proroc ca o prelungire a celei vechi, omul percepând însă altfel divinitatea: "Mi-aţi vorbit de legea noua catre care noroadele se îndreaptă, dar sub cuvintele ei proaspate, eu văd aceleaşi semne vechi, căci Domnul Dumnezeu are o mie de nume şi o mie de forme. Noi putem rămâne aici până la sfârşitul timpului; iar preoţilor noştri, cărora li se cer alte vorbe pentru acelasi lucru, le dăm sfat să se plece stăpânirii. Slujesc pe acelaşi Dumnezeu." Unitatea religiilor este un fapt demonstrat, pentru că adevărul absolut este unul singur: "Adevarul e unul, ca şi Soarele. Cum fiecare din noi e susceptibil de a primi din el numai o parte, nimeni nu poate fi în posesia adevărului absolut, nimeni nu-i în eroarea absolută." Un personaj-narator este episcopul Platon de Saukkoudion, "slab, mohorat şi cu nas lung ca o pasăre Ibsi a smarcurilor Nilului". El este un "cuvios bătrân monah", care îl iniţiază pe Breb în tainele corupţiei împărăţiei Bizanţului, asupra căreia acţionează forţele "demonului zavistiei", al "lăcomiei de argint", al "nedreptăţii şi silei", toate generând putreziciunea sufletească. Preotul dezvăluie caracteristicile spaţiului în care se mişcă, lipsit de orice valori morale: "Când ies dintr-un pustiu întru care slujesc, sufletul meu plânge." Episcopul se distinge printr-o imagine aproape dematerializată, fără un efect asupra moravurilor din epocă. Un alt preot este Filaret de la Amnia, care inţelege că răul nu poate fi stârpit prin vorbe, folosind în loc fapta şi principiul filotimiei. El trăieşte în Amnia de patruzeci de ani şi a strâns o avere considerabilă, pe care o dăruieşte, la "un semn al lui Dumnezeu", săracilor: "Cei mulţi, săraci şi proşti, sunt sarea pământului; pe aceştia îi asupresc puterile lumii; mările, munţii şi râurile nu le-ar putea da cât se cuvine." insa omul se înşală în gestul său, cerşetorii şi săracii inventând fel de fel de pretexte pentru a-i smulge o parte din averea agonisită. Filotomia de care dă dovadă este absolut inutilă, el creând o serie de situaţii ce scapă de sub controlul moralei creştine. ¼ À ô h h h ᔚը⼞ᘀꕨ汜㘀脈࡝涁ੈ猠ੈ ᔚը⼞ᘀ㵨䱀㘀脈࡝涁ੈ猠ੈ ᘎ㵨䱀洀ੈ猠ੈ ᘎ塨赑洀ੈ猠ੈ ᘎը⼞洀ੈ猠ੈ 唃Ĉᘎ卨㭙洀ੈ猠ੈ ᘎᱨꁫ洀ੈ猠ੈ ᘎとᙄ洀ੈ猠ੈ ᔔ鱨ꩺᘀꕨ汜洀ੈ猠ੈ ᔚ鱨ꩺᘀꕨ汜㔀脈࡜涁ੈ猠ੈ㨠 a le descoperi." Breb, magul, este un "copil al pământului şi al cerului său", care, ajungând la hanul lui Agatocle, cere pentru el "un ou şi o ulcică de lapte" şi pentru Constandin o halcă mare de carne. Personajul poate citi gândurile oamenilor, de aceea i se atribuie "puteri împrumutate de la Demon ". Breb este şi un martor al noii religii, de care trebuie să dea socoteală maestrului: "După cum mi-a fost porunca, am cercetat pe rând toate locurile cetăţii, de la palat până la colibe. La acestea din urmă numai am cunoscut lacrimile fară nici un amestec de răutate... Caci acolo unde s-au adunat bunurile şi puterea, stau demonii lăcomiei, ai zavistiei, ai minciunii. Acolo oamenii se pleacă legii împăratului şi legii lui Dumnezeu, însă cu viclenie, alcătuindu-şi dobanda pentru pofte şi patimi". Dacismul scriitorului atesta, ca şi la Eminescu, superioritatea religiei vechi faţă de cea nouă. Creanga de aur devine un obiect totemic, cu puteri magice, răsfrânt în toate epocile istorice. Capitolul VIII are titlul Aici Kesarion Breb află bucuriile cuviosului Filaret şi ale doamnei Teosva, precum şi o bucurie a sa proprie. în casa lui Filaret se află o multime de covoare şi mătăsuri şi de icoane de pret. Străinul poartă cu sine o carte de la Sakkoudion, care-i aparţine lui Platon, iar în ea este scris "Supune-te acestui înţelept egiptean", deşi egiptenii nu au ochii verzi şi pielea albă: "Sunt mai intunecoşi decât oamenii din Paflagonia şi Bithynia." Oaspetele işi declină identitatea, spunând că nu este egiptean, vine din Dacia, dar s-a născut în Egipt pentru a doua oară. Gazda se ruşinează de puţinătatea hranei sale, aducându-şi aminte că în vremurile de aur masa îi era mult mai îmbelşugată. Dar oaspetele nu doreşte mâncarea, dimpotrivă, vrea sa observe bogaţia spirituală şi pruncii gazdelor. Femeia este o batrană "naltă, dreaptă şi frumoasă, cu sprâncenele încă negre", motiv pentru care Breb constată demitizarea vechilor credinţe: "De când au ieşit credinţi nouă în lume, cugetă Breb, au îmbătrânit zeiţele." Bătrâna îl va conduce pe oaspete la chilia ei, voind "să-i dea ştiri despre Maica Domnului, de la sfânta mănăstire Sakkoudion". Pentru bătrană, regretul tinereţii se observă când o priveşte pe Maria, cu "părul negru şi greu, ochi mari adumbriţi de gene lungi. Rotunzimea obrazului era delicată si a şoldului deplină". Capitolul IX, Aici se petrec lucrurile ca în vremea de demult a basmelor mamei, coboară meditaţia asupra lumii şi mai mult pe scara timpului, în spaţii care ies în afara curgerii acestuia. Cautarea miresei hărăzite în chip legendar împaratului Constantin, ca în aflarea condurului Cenuşăresei, se întinde la nesfârşit, într-o lume plină de ţinuturi fabuloase: "A ajuns până la barbarii de dincolo de muntele Em şi până la noroadele de la Carpaţi vestea-poveste că împărăţia caută soţie pentru feciorul Vasilisei Irina, care va ajunge curând să fie singur vasilevs". Poveştile despre aceste locuri sunt spuse de "oameni cu plete zbârlite, mirosind a duhori şi pulbere", care vorbesc despre palate situate între mări. Solii împărăteşti caută o doamnă a lumii, printre "boieri îmbrăcaţi cu blăni scumpe" şi cautarea este plătita cu bani: "Cine nu poate raspunde primeşte un ban de aramă; cine răspunde primeşte un galbăn ş-un strai de mătasă." Cautarea miresei se înscrie într-un orizont fabulos: condurul trebuie sa se potriveasca unei fete, nu neaparat crescută în casele boiereşti, unde averea dusese la degenerare, la degradarea trupului şi a spiritului. în acest scop însolit se aleg douăzeci de fete tinere care, "căzute din înalţime, n-ar fi fost vrednice decat de moarte, şi de monahie". Ritualul examinarii şi alegerii fetelor, cu tot fastul lumii orientale, are loc "la palatul Hieria, pe ţărmul asiatic al Bosforului, copilele fiind primite într-o sală mozaicată, cu semnele împărăteşti. Maria din Amnia încearcă să facă un legământ pentru celelalte fecioare: aleasa trebuie să le ajute pe celelalte, să ,nu le uite după ce va ajunge împărăteasă. Un personaj care atrage atenţia este Stavrikie, care le cercetează pe fiecare cu un ochi rece, ca pe o marfă de preţ. Ba chiar le rosteşte şi stihuri. Fata bătrânului Filaret va cere "o pungă cu bănuţi de argint pentru bunicul meu, ca să aibă cu ce mângâia pe sărmani". A doua zi, aleasa ca soţie este "nepoata cuviosului bătrân de la Amnia", iar fala este mare, ca a oricărui împarat bizantin: "Bărcile împărăteşti, aşternute cu covoare şi purpuri, aduseră de la Hieria la Augusteon pe fecioare. Intrând în grădinile cele mai dinauntru, trecuseră una câte una între hadambi, şi între muţi, pe sub platani şi chiparosi, suind trepte într-un cerdac încununat de flori. Acolo, la fereastra deschisă, după o perdea de apă care curgea de sus, împărăteasa cu feciorul ei stăteau privind, judecând trupurile, obrazurile şi umbletul. Cu adâncă închinaciune, Stavrikie atrase luare-aminte slavitei Vasilise că se apropie acea al cărei chip 1-a vădit Maica Domnului, în visul preasfinţitului Platon. Era prin urmare un dar al cerului. Era o armonie mlădioasă. Era un cantec al mersului. Erau ochi plini de adancimea plăcerilor. Constantin cunoscu şi el ca aceasta trebuie sa fie aleasa şi o dori numaidecat, ca pe o jucărie." Mai târziu, magul este chemat să regleze neînţelegerile dintre Maria şi împărat, el fiind considerat cauza care le provocase. Iubirea dintre cei doi se transforma astfel într-o poveste de dragoste eternă, dincolo de "amăgirea ce se numeşte trup". Atemporalitatea "crengii de aur" rezidă tocmai din această proiecţie a poveştii pe un fond peren, existent acolo, într-un background, din cele mai vechi timpuri. Ca tehnici de caracterizare amintim: caracterizarea directă, facută de către autor şi de către celelalte ersonaje, caracterizarea indirectă desprinsă din comportamentul, limbajul, vestimentaţia personajelor. Deloc paradoxal, Creanga de aur nu este doar o simplă "poveste de dragoste", aşa cum încearcă autorul să se convingă chiar de la primele pagini ale romanului său, când, brodând pe tema manuscrisului găsit, crede că ne-a câştigat încrederea şi insinuează că nucleul cărţii ar fi unul erotic. Ori de câte ori am recitit romanul, am privit afirmaţia cu neliniştea celui care vrea să pătrundă dincolo de simplitatea aparentă a formulării autorului. De bună seamă, Kesarion Breb nu este eroul care omoară dragonii cu sabia în mână, ipostază cu care ne-a obişnuit acelaşi Sadoveanu, cum spuneam mai înainte, în alte romane istorice. Sentimentul îmi este întărit şi de faptul că Breb nu salvează fata din ghearele balaurului, dimpotrivă, el este cel care o descoperă şi o aduce la tronul împărăţiei. Textul ne abate aşadar atenţia într-o altă direcţie, iar semnele arhetipurilor par a se estompa la rândul lor dacă nu interpretăm cât mai corect sensul iniţierii căreia i se supune ultimul Deceneu: iniţierea pur spirituală. De la bun început, Breb e înzestrat cu puteri divine. El ştie să citească dincolo de aparente adevărata fire a oamenilor şi poartă pe frunte semnul celor aleşi. Citeşte gândurile interlocutorilor, le descifrează cuvintele de la distantă, săvârşeşte minuni oprind stihiile naturii, e îmbrăcat întotdeauna în alb strălucitor şi călăreşte un asin, asemenea lui Cristos, daruri pe care e de presupus că le-a întregit în piramide, acolo unde şi-au început învăţătura toţi marii iniţiaţi ai lumii. La întoarcerea pe muntele sacru, el va lua locul vechiului mag, devenind regele spiritual al locurilor. Iată, într-adevăr, o dovadă mai consistentă că Sadoveanu s-a putut inspira din Frazer atunci când şi-a intitulat romanul Creanga de aur. Toate probele pe care le trece Kesarion Breb vizează apoi permanent numai manifestările spiritului său superior. Nu mă îndoiesc, metafora "crengii de aur" nu încifrează dimensiunea terestră a iubirii lui Breb pentru Maria dar nici nu o neagă, ci asemenea otelului călit în foc care desparte două trupuri, "lucind în sine în afară de timp", dezvăluie tocmai această dimensiune spirituală a victoriei magului în fata lumii cu care a luat contact. Altfel, nu ne-am putea explica în nici un chip ceea ce pare a fi pentru o clipă slăbiciunea lumească, tentaţia de încălcare a dogmei din partea celui suficient sieşi. Oricine poate descoperi însă în siguranţa şi liniştea iniţiatului semnele desprinderii din cursul real al vieţii, semne care pregătesc un nou sens al metaforei şi anume acela al iubirii spirituale între oameni şi care poate fi găsită şi în textele biblice. Este suficientă o singură confruntare cu imaginea lui Breb pentru a ne convinge că ar fi o eroare să "raţionalizăm" metafora romanului. Desigur, ea nu este pe de-a-ntregul străină de imaginea comună a iubirii, dar orice îngustare a ei în acest sens nu este posibilă în cartea lui Sadoveanu. Aici se creează pas cu pas o imagine mult mai profundă, cel puţin bivalentă: dragostea lui Breb pentru Maria detronează şi înnoieşte deopotrivă iubirea comună dintre oameni. Kesarion Breb nu reactualizează episodic postura unui Tristan prins în capcana Isoldei şi nici Maria nu devine un fel de Cenuşăreasă a Bizanţului, chiar dacă i se prevesteşte destinul cu ajutorul condurului miraculos. Alegerea ei este premeditat înfăptuită, pentru că Breb ştie dinainte ce se va întâmpla. Nu încape îndoială, puritatea fetei satisfăcea o altă condiţie a alegerii, dar iubirea lui Breb pentru Maria, care presupune neapărat şi proba recăpătării memoriei în cele nouă zile de meditaţie, asigură uciderea spirituală a balaurului, imagine pe care n-am mai întâlnit-o în această variantă în proza lui Sadoveanu. Alegerea iniţială nu va fi niciodată urmată de despărţire, ci numai de sublimarea atemporală a iubirii. Numai atunci Breb îşi poate dobândi locul cuvenit, împărtăşind vechiului mag în doar câteva cuvinte un adevăr pe care l-a ştiut dintotdeauna, dar şi o filozofie sceptic-amară care nu-i aparţine lui ci autorului. În Creanga de aur, Sadoveanu este opusul lui Balzac, cel care susţinea că scriitorii nu inventează nimic, pretinzând practic că ar putea atinge treapta cea mai de jos a omologiei text-referent. Sadoveanu se plasează către punctul maxim al seriei amintite. Practic, scriitorul ne oferă un veritabil jurnal intim, dar oarecum întors pe dos, totul cu o savantă strategie a discontinuităţii. Tocmai această voluptate a discontinuităţii seduce şi implică orice cititor. Îl seduce, făcându-l să uite că procesualitatea nu există între coperţile acestui roman, iar fixarea pe coordonatele spatio-temporale ale unei epoci anume ar fi un gest la voia întâmplării. Îl implică, pentru că în materia fluidă a romanului, există un prezent etern ca expresie a unei anumite "stări de spirit", ea însăşi sursă de inspiraţie a romanului, discutată deja de voci cu autoritate într-o plauzibilă raportare la o perspectivă a romanului european. În concluzie se poate afirma că opera literară sadoveniană Creanga de aur este un roman mitic simbolistic. Bibliografie: Nicolae Manolescu (Arca lui Noe) Manual (LLR cls X Humanitas) Dictionar Simboluri 쥁@