Referat O Scrisoare Pierduta

Mai jos puteti citi fragmente din Referat O Scrisoare Pierduta si de asemenea puteti face Download Referat O scrisoare pierduta

Citeste fragmente din Referat O Scrisoare Pierduta

O scrisoare pierduta de I.L.Caragiale Capodopera dramatugiei lui Caragiale este O scrisoare pierduta (1884) si îsi pastreaza o regretabila actualitate. Ar fi minunat sa nu-l mai întelegem pe Caragiale, pentru ca ar însemna ca Farfuridi, Catavencu, Tipatescu, Dandanache nu mai exista. Caragiale critica în acesata comedie farsa alegerilor din trecut. Continutul piesei este înca mult mai bogat vizând moravurile politice si ale vietii de familie din epoca respectiva. Cadrul temporal Nu întâmplator Caragiale plaseaza actiunea în timpul alegerilor, pentru ca în lupta pentru putere cade orice masca si omul se arata asa cum este în realitate, în stare de orice pentru a obtine puterea. Din aceasta perspectiva lupta electorala nu este o lupta de principii, ci de interese personale. Suntem în anul de gratie 1883. Cadrul spatial Actiunea piesei se petrece într-un oras de provincie, capitala unei judeti de munte. Intentionat autorul nu precizeaza numele localitatii, sugerând astfel ca farsa alegerilor este acelasi peste tot. Titlul piesei Forma articulata cu articol nehotarât sugereaza ca este vorba doar de unul din multele texte particulare, folosite ca mijloc de santaj în lupta politica. Intriga piesei este declansata de pierderea unui scrisori compromitatoare, trimisa de Tipatescu, prefectul judetului, lui Zoe, sotia lui Trahanache. Plimbarea scrisorii de la un personaj la celalat lumineaza caractere, psihologii. Ea îi da putere celui care o are în stapânire, si produce spaima celui care o pierde. Lupta politica pentru desemnarea unui candidat se da între Farfuridi sprijinit de Trahanache si Brânzovenescu, si Nae Catavencu. Gasind scrisoarea compromitatoare Catavencu o foloseste ca mijloc de santaj în lupta politica, daca nu va fi sprijinit de Trahanache si Tipatescu, va publica scrisoarea în gazeta pe care o conduce – Racnetul Carpatilor. Cei doi santajati recurg si ei la amenintari si cel din urma ajung la santajul cu o polita falsificata de Catavencu. Când lupta dintre cei doi atinge punctul culminant, apare candidatul de la centru, Agamita Dandanache, despre care autorul preciza: mai prost ca Farfuridii, si mai canalie decât Catavencu. Repetarea procedeului –Dandanache câstiga tot prin santajul cu o scrisoare pierduta– sugereaza ca în lupta politica a vremii santajului cu un text particular era un mijloc frecvent folosit. Problematica piesei se poate reduce la doua cuvinte: politica si amorul. Este însa mai complexa. În primul rând Caragiale critica farsa alegerilor din trecut, dezvoluind o trista realitate: pierderea unei scrisori copromitatoare hotareste viata politica unui orasel. Dramaturgul surprinde mijloacele necinstite, folosite în lupta politica, coruptia si demagogia politicienilor. În acelasi timp pune în evidenta incultura, prostia unor politicieni din vremea sa. Aceste trasaturi negative dovedite în lupta politica caracterizeaza si viata intima de familie. Inmoralitatea, coruptia definesc deopotriva viata politica si viata de familie. Concluzia piesei este amara. În lupta politica nu reseste cel mai bun, ci cel mai priceput, mai abil în lupta pentru putere. Satira este cuprinzatoare si necrutatoare. Personajele sunt definite comlex, prin fapte, nume, libaj. Aceste personaje prind viata datorita pretioaselor indicatii scenice ale autorului. Caragiale îsi pune personajele sa vorbeasca, sa tine discursuri din care practic se autodesfiinteaza, demonstrându-si prostia, inclutura, demagogia. Personajele îmbina trasaturi general valabile cu trasaturi particulare, individuale. Astfel Catavencu este demagogul latrans. Zoe este sotia infidenta, amanta. Tipatescu este junele prim (amantul). Dandanache este prostul vanitos. Nae Catavencu este reprezentantul tinerii burghezi locale, candidatul grupului, tânar inteligent si independent. Este directorul ziarului Racnetul Carpatilor, stapânit de o dorinta profunda de parvenire politica. Etse tipul politicianului demagog, corupt, în strare de orice pentru a-si atinge scopul. Deviza sa este scopul scuza mijloacele, a spus nemuritorul Gambetta. Pentru a câstiga lupta politica Catavencu nu ezita sa foloseasca santajul. Atâta vreme cât are scrisoarea este orgolios, agresiv, inflexibil. Dupa ce pierde scrisoarea devine umil, lingusitor, supus. Principala trasatura a lui Catavencu este capacitatea de a se adopta la orice situatie. El este mereu pregatit sa schimbe masca. Discursurile sale pun în evidenta demagogia, inclultura, lipsa de logica. El stie sa emotioneze, sa plânga, sa influenteze ascultatorii. Catavencu este un actor desavârsit: când se urca la tribuna el îsi intra în rol. Catavencu stie sa simuleze orice emotie, orice sentiment. Notiunile de tara, popor, progres, reprezinta pentru el simple lozinci în lupta electorala: CATAVENCU (ia poza, trece cu importanta printre multtime si suie la tribuna; îsi pune palaria la o parte, gusta din paharul cu apa, scoate un vraf de hârtii si gazete si le asaza pe tribuna, apoi îsi trage batista si-si sterge cu eleganta avocateasca fruntea. Este emotionat, tuseste si lupta ostentativ cu emotia care pare a-l birui. – Tacere completa. Cu glasul tremurat): Domnilor!… Onorabili concetateni!… Fratilor!… (plânsul îl îneaca.) Iertati-ma, fratilor, daca sunt miscat, daca emotiunea ma apuca asa de tare… suindu-ma la aceasta tribuna… pentru a va spune si eu… (plânsul îl îneaca mai tare.)… Ca orice român, ca orice fiu al tarii sale… în aceste momente solemne… (de-abia se mai stapâneste) ma gândesc… la tarisoara mea… (plânsul l-a biruit de tot) la România… (plânge. Aplauze în grup)… la fericirea ei!… (acelasi joc de amândoua partile)… la progresul ei! (asemenea crescendo)… la viitorul ei! (plâns cu hohot. Aplauze zguduitore.) Patriotismul lui Catavencu este de parada, este un fars patriotism, care ascunda o puternica dorinta de parvenire. Exprimarea lui Catavencu cuprinde numeroase contradictii, greseli demonstrând incultura, lipsa de logica: Industria româna e admirabila, e sublima, putem zice, dar lipseste cu desavârsire…;…dupa lupte seculare care au durat aproape 30 de ani…; Noi aclamam munca, travaliul, care nu se face de loc în tara noastra! Scopul pentru care lupta Catavencu este ca România sa fie bine, si tot românul sa prospere (sa îmbogateze). Presupune ca esecul lui Catavencu este momentan, pentru ca un individ atât de bine înzestrat pentru lupta politica trebuie sa câstige la primul prilej. Farfuridi: Împreuna cu Brânzovenescu alcatuieste un cuplu comic prin prostie, incultura, lipsa de logica. Viata ordonata de care face atâta caz Farfuridi este o aparenta, o iluzie pentru ca în mintea personajului domneste haosul: Si eu am n-am sa-ntâlnesc pe cineva, la douasprezece fix ma duc la târg.; Eu am n-am clienti acasa, la unsprezece fix ma-ntorc din târg…; Si-eu am n-am înfatisare la douasprezece fix ma duc la tribunal. Obsesia personajului este de a nu fi pacalit, înselat. Cu toate acestea accepta tradarea, daca o cer interesele partidului sau ale persoanei: Tradare sa fie, daca o cer interesele partidului, dar sa stim si noi! Si Farfuridi tine discursuri, în realitate antidiscursuri prin care îsi dovedeste permanent prostia. Foloseste si el enunturi adversative gresite: Iubesc tradarea, dar urasc pe tradatori! Memorabila este scena conceperii telegramei catra centru, când Farfuridi si Brânzovenescu dovedesc o prostie dezarmanta: Trebuie sa ai curaj ca mine, trebuie sa o iscalesti, o dam anonima! Un alt exemplu semnificativ pentru exprimare ilogica este parerea lui Farfuridi despre revizuirea constitutiei: Din doua una, dati-mi voie: ori sa revizuieasca, primesc! dar sa nu se schimbe nimica; ori sa nu se revizuiasca, primesc! dar atunci sa se schimbe pe ici pe colo, si anume în punctele… esentiale… În piesa Farfuridi este o victima ramânând înafara manevrelor electorale. Agamita Dandanache: Numele personajului provine din Agamemnon. Diminuirea acestora si îmbinarea lui cu Dandanache sugereaza ridicolul si ramolismul (senilitatea). Chiar autorul defineste: Mai prost decât Farfuridi si mai canalie decât Catavencu. Agamita este foarte priceput în lupta politica din moment ce câstiga lupta electorala. Este la fel de corupt ca ceilalti, folosind si el mijloace necinstite ca santajul cu un text particular, dar mai ticalos, pentru ca nu restituie scrisoarea cu intentia de a o folosi si în alte situatii: Cum se poate, conita mea, s-o dau înapoi? S-ar putea sa fac asa prostie? Mai trebuie s-aldata… La un caz iar… pac! la „Rasboiul”. Exprimarea lui Dandanache cuprinde multe greseli. Este ilogica; daca ceilalti sunt în stare sa tine discursuri, Dandanache nu este în stare sa faca acest lucru, pentru ca nu poate: În sanatatea alegatorilor… cari au probat patriotism si mi-au acordat…(nu nemereste) asta… cum sa zic de!… zi-i pe nume de!… a! sufradzele lor; eu care familia mea de la patuzsopt în Camera, si ei ca rumânul impartial, care va sa zica… cum am zite… în sfârsit sa traieasca! (Urale si ciocniri.) Vesnicul luptator de la patruzsopt este profitorul care stie sa descurce; este personajul român o caricaturizare a farsului patriotism si alicherismului politic. Cetateanul turnamentat reprezinta marea masa anonima a alegatorilor. Ticul sau verbal Eu cu cine votez? demonstreaza totala dezorientare a alegatorilor, care ramân înafara tuturor manevrelor politice. Amenintat de demagogia electotrala, de trecerile dintr-o tabara în alta, cetateanul turnamentat dovedeste mereu o naivitate dezarmanta. Parerea si votul sau nu au importanta, pentru ca alegerea candidatului nu se face pe fata, în mod cinstit, ci prin manevre necinstite în care câstiga cel mai necinstit. Ghita Pristanda este tipul functionarului servil, lingusitor, incorect (afacerea cu steagurile). Complet lipsit de principii morale el trece cu usurinta dintr-o tabara în cealalta. Ticul sau verbal Famile mare renumeratie mica dupa buget sugeraza ca personajul este preocupat mereu de câstig. Un alt cuvant pe care îl repete este curat, ajungând la celebra formula curat murdar. Ghita Pristanda este mereu de partea celui puternic, dar este servil, lingusitor si cu cei învinsi momentan, pentru ca acesta ar putea sa fie învingatorii de mâine. Trahanache este presedintele partidului local de guvernamânt, al Comitetului Permanent, al Comitetului Electoral, a Comitetului Scolar si altor comitete si comitii. Ca sef de partid, Trahanache face parte dintr-un sistem în care îsi îndeplineste perfect rolul, pentru ca are experienta si cunoaste manevrele politice. Ticul sau verbal Ai putintica rabdare este o încercare de a câstiga timp, pentru a calcula pasul urmator. Trahanache este în stare de orice pentru a pastra imaginea de cetatean onorabil, si de om venerabil. Desii tine la morala, la principii, la onorarea lui de familist, Trahanache tolereaza din interes relatia dintre sotia sa Zoe Trahanache si prefectul Tipatescu. Exprimarea personajului este ilogica, gresita: Unde nu e moral, acolo e coruptie si o societate fara printipuri, vrea sa zica ca nu le are. Critica literara vede în Tipatescu un homopolicus perfect, adaptat societatii sale. Spre deosebire de Catavencu, Trahanache si-a atins toate scopurile: el vrea doar sa-si pastreze locul câstigat. Personajul este ridicol tocmai prin contradictia dintre aparenta si esenta. El, omul obsedat de familie si morala, nu-si pune nici macar un moment problema ca scrisoarea ar putea sa cuprinde un fapt real, copromitator. Deci pe el deranjeaza pierderea scrisorii si nu adevarul cuprins în ea. Zoe Trahanache este sotia lui Trahanache si amanta lui Tipatescu. Femeie voluntara, ambitioasa, desii nu detine nici o functie în realitate îl manevreaza pe toti. Zoe nu-si pierde siguranta de sine nici când Catavencu ameninta cu publicarea scrisorii. Stie sa conduca bine si barbatul si amantul, obtinând maximul de profit din aceasta situatie. Tipatescu este prietenul lui Zaharia Trahanache si amantul lui Zoe. În calitate de prefect el conduce judetul dupa bunul sau plac. Dupa pierderea scrisorii îi promite lui Catavencu functii si da ordin sa fie arestat. Este singurul personaj care se exprima corect, dar asemenea cerolalte personaje este corupt nerusinat în stare sa foloseasca orice mijloc în lupta politica. El descopera politele falsificate prin care încearca sa santajeze pe Catavencu. Un singur moment îsi pierde capul, când îi propune lui Zoe sa fuga împreuna. În rest Tipatescu se stapâneste perfect, reprezentând omul politic care si-a realizat toate ambitiile. Nelinistit, inmoral el nu ezita sa înseala încredera celui mai bun prieten, Zaharia Tipatescu. Comicul Caragiale este un maestru al comicului. Si în aceasta comedie sub învelisul râsului se ascunde satira. Dramaturgul sanctionând defectele oamenilor si ale societatii. Si în comedia lui Caragiale sursa comicului este contradictia dintre aparenta si esenta, dintre ceea ce vor sa para personajele si ceea ce sunt ele în realitate. Aparenta este de cinste, corectitudine, amabilitate, dar realitatea este cu totul alta: coruptie, parvenitism, demagogie. Astfel Catavencu, Dandanache, Zoe, Trahanache, Prisanda sunt surprinsi în renuntarea lor de la conditia ideala pe care ar trebui sa o reprezinte (Zoe în contrast cu o femeie cinstita, Catavencu în contrast cu adevaratul politician). Sunt prezente în aceasta comedie diferite nuante ale comicului. Comicul de caracter Criticii literari au observat ca dramaturgul Caragiale deplaseaza accentul de pe deformitatea exterioara a personajelor comice pe deformitatea interioara, intelectuala: prostia, ticalosia, ipoclizia. În acest sens cu exceptia lui Tipatescu toate personajele sunt comice prin ceea ce fac si ceea ce spun. Comicul este provocat de suficienta, lipsa de logica a personajelor. Comicul de limbaj este mai bine realizat. Limbajul folosit de personaje ne da informatii pretioase despre identitatea personajelor, despre origine, profesiune , nivel de cultura, inteligenta, aparenta politica. Cu putine exceptii personajele se exprima gresit, folosind pleonasme, truisme, contradictii, nonsensuri. Toate aceste greseli de limba sunt o inepuizabila sursa de râs, dar pun în lumina nivelul intelectual si sufletesc al acestor personaje. Pronuntarea gresita a unor cuvinte: andrisant, bampir, plebicist, renumeratie (Pristanda);capitalisti (Farfuridi). Ticurile sau autonomismele verbale: Farfuridi: La douasprezece trecute fix. Pristanda: curat (murdar) Trahanache: Stimabile; Ai putintica rabdare. Contradictia în termeni: Dupa lupte seculare, care au durat aproape 30 de ani. Truismele Un popor care nu merge înainte sta pe loc. O societate fara printipuri, care va sa zica ca nu le are… Nonsensuri O multime de nonsensuri sunt prezente în discursul lui Farfuridi despre reviziunea constitutiei. Comicul numelelor ocupa un loc importatnt, fiind nu numai o sursa de râs, de amuzament, ci si un instrument a satirei. Astfel aluziile culinare (legate de alimentate) –Farfuridi, Brânzovenescu–; diminutivele ridicole –Agamita Dandanache–; radacinile semnificative –Catavencu– sugereaza trasaturi ale posesorilor acestora: prostia, senilitatea si demagogia . Vorbind despre talentul lui Caragiale în caracterizarea personajelor prin nume, criticul Ibreleanu preciza: Numele din opera comica a lui Caragiale le dau impresia ca fac parte din personajele pe care le denumesc… La prima lectura sau reprezentare a unei comedii a lui Caragiale, simtim ca personajele nu puteau sa aiba alt nume, în orice caz ca au numele lor.  Piesa este remarcabila în primul rând prin arta compozitiei. Tehnica este aceea a amplificarii treptate a conflictului. Initial apar în scena Tipatescu, Trahanache, Zoe care sunt alarmati de un eveniment petrecut înafara si dezvaluit partial. Apoi în prim plan apare Catavencu santazistul si astfel se realizeaza conflictul fundamental a piesei. La acest conflict fundamental autorul adauga o serie de conflicte noi, secundare,astfel încât actiunea se complica progresiv, modalitate cunoscuta sub numele de tehnica bulgarului de zapada. page 4 Ü¥hà