Referat Romulus Si Remus
Mai jos puteti citi fragmente din
Referat Romulus Si Remus si de asemenea puteti face
Download Referat Romulus si remusCiteste fragmente din Referat Romulus Si Remus
Romulus si Remus
 Sunt mai multi scriitori ce au narat povestea acestor doi gemeni:
1. Langa albia râului Tevere, intr-o coliba saracacioasa, traiau un
batrân pastor cu sotia sa: Fàustulo si Laurenzia. Intr-o seara
Fàustulo sedea obosit in poarta colibei, in timp ce Laurenzia, pregatea
cina.
Deodata, din padure, se auzi un fosnet, si acolo jos, la râu, o umbra
aluneca pâna la mal...
Fàustulo se gândi sa mearga sa vada ce era; îi spune sotiei sa îl
astepte si înainta precaut înspre malul râului Tevere.
Din cauza ploilor recente, râul crescuse si inundase câmpurile si
terenul era presarat de mari balti. ÃŽn una din aceste balti, la
picioarele unui arbore, Fàustulo vede o lupoaica enorma, întinsa pe o
parte si doi copii ce se nutreau cu laptele ei.
  Credea ca viseaza. Se retrase încetisor, si se întoarse la coliba
unde îi povesti sotiei tot ceea ce vazuse. Sotia nu l-a crezut pe
Fàustulo iar acesta a fost nevoit sa o duca pe aceasta cu forta pana la
locul cu pricina.
  Putin dupa aceea, copiii se regaseau în coliba lui Fàustulo si
Laurenziei, unde au crescut si în putini ani au devenit doi tineri
puternici, putin salbatici, dar buni.
  Fàustulo îi chemä Romulus si Remus; iar ei l-au respectat ca pe
un tata, în fiecare zi departându-se tot mai mult de coliba în
cautarea unor noi aventuri...Aceasta este povestea scriitorului Gustavo
Brigante Colonna.
2. Legenda spune în schimb ca, odata crescuti, Romulus si Remus
cunoscând povestea lor, întorcându-se la Albalonga, l-au pedepsit
pe crudul Amulio si l-au eliberat pe bunicul Numitore.
Obtinând apoi permisul acestuia, au parasit Albalonga si au mers pe
malul râului Tevere, unde crescusera, pantru a pune bazele unui nou
oras.
Dar cine din acestia doi i-a dat numele?
Norocul cazu pe Romulus, care lua un plug si, pe Dealul Palatino, trase
o brazda pentru a desemna orasul, care de atunci fu cunoscut sub numele
de ROMA.
  Era ziua de 21 aprilie 753 înainte de nasterea lui Iisus Hristos.
Nasterea noului oras însemna, din nefericire, sfârsitul vietii lui
Remus. A fost stabilit ca nimeni, pentru nici un motiv,nu putea sa
treaca dincolo de "brazda"(limita) fara pemisiunea conducatorului. Dar
Remus, invidios, sau dintr-o gluma, facu un salt peste limita si,
exclama râzând:
  - Uite cât este de usor! -
Romulus, plin de mânie, se arunca asupra lui Remus si, împlântând
spada, îl ucise spunând în acelasi timp, ca oricine va aduce ofense
numelui Romei va trebui sa moara.
Romulus, ramas singur, guverna orasul în mod întelept, si într-o zi,
în timpul unei furtuni, el dispare, rapit la cer, de Zeul Marte.
3. Mitic fondator si primul rege al Romei, fiu, conform celei mai difuze
legende, al lui Marte (Zeul razboiului) si al Reginei Silvia, descendent
al lui Enea, Amulio, devenit rege în Alba Longa, dupa ce l-a inchisÂÂ
pe fratele sau Numitore, pentru a evita nasterea altor legitimi
mostenitori ce ar fi putut revendica tronul, constrânse fiica, Regina
Silvia, sa devina Fecioara vestala. Dar regina Silvia, iubita de Marte,
da nastere la doi gemeni, Romulus si Remus, care aruncati în Tevere,
într-un cos, din ordinul unchiului, au fost purtati de curenti pâna la
mal, sub un smochin, unde au fost alaptati de o lupoaica, pâna cand au
fost gasiti si crescuti de pastorul Fausolo si de sotia sa Acca
Laurenzia. Deveniti
adulti si aflându-si accidental originile regale si, de uzurparea lui
Amulio, l-au ucis urcând pe tron pe Numitore. Au decis sa fondeze un
oras, unde Romulus delimita limitele pe Palatino, tragând brazdele
corespondente viitoarelor ziduri înconjuratoare cu un plug tras de un
bou alb si o vaca alba. Asa-zisa cearta asupra alegerii numelui orasului
si asupra cui trebuia sa conduca, fu initiata de gestul provocator al
lui Remus, care în gluma, facu un salt peste brazda(limita) , si astfel
totul se conclude cu moartea lui Remus însusi, ucis de fratele lui (sau
de locotenentul Celere).
Ramas singur, Romulus se straduieste sa populeze noul oras, Roma,
oferind azil fugarilor din tinuturile vecine si procurându-le si
sotii, prin rapirea femeilor Sabine în timpul unei sarbatori
religioase. Rezolvase astfel si conflictul imediat urmator acestui act,
primindu-i pe Sabini printre cetatenii Romei si asociind la tron pe
regele lor, Tito Tazio. In final, dupa circa 40 de ani de domnie
dedicata, elaborând principalele institutii publice, militare si
religioase din Roma, Romulus dispare misterios în timpul unei furtuni,
în timp ce inspecta armata, primit printre zei, sau pentru altii, ucis
de unii nobili ce nu mai puteau suferi autoritatea sa. A fost oricum
identificat cu Quirino si, sub acest nume, venerat ca si divinitate
protectoare a Romei.
Rapirea Sabinelor
 Odata creat orasul, exista problema popularii lui: Romulus adunase
pastorii din zonele inconjuratoare, dar lipseau femeile. Cum sa faca?
Se gândi sa organizeze o petrecere unde sa invite si pe Sabini, cu
sotii si fiice.
In toiul petrecerii, la un semnal prestabilit, tinerii romani su rapit
toate femeile Sabinilor, si înarmati cu pumnale, i-au pus pe fuga pe
barbati. Acestia se reîntoarsera, la scurt timp dupa, condusi de Tito
Tazio, regele tribului Sabina dei Curiti, cu intentia de a-si elibera
femeile si de a se razbuna.O fecioara, Tarpea, le deschise portile
orasului, dar plati imediat gestul necugetat cu o moarte atroce,fiind
zdrobita de scuturile romanilor. Generatiile urmatoare au dat numele ei
unei stanci (Stanca Tarpea), de unde erau aruncati condamnatii la
moarte.
  Odata intrati in Roma, Sabinii au tabarit pe romani; dar abia
începuta batalia, femeile au intervenit pentru a obtine un armistitiu:
multe dintre fecioare, de fapt, se îndragostisera de sotii lor romani
si nu puteau tolera sa vada batalia sangeroasa dintre parintii si sotii
lor. Astfel au ajuns la o conluzie pacifista: Romulus si Tito Tazio au
condus împreuna orasul: astfel Sabinii si Romanii au devenit un unic
popor.
De la numele tribului lui Tito Tazio, acela al Curitilor, deriva apoi la
Romani apelativul Quiriti.
ì¥Â