Referat Poezia Marilor Evenimente Din Viata Satului

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Poezia Marilor Evenimente Din Viata Satului si de asemenea puteti face Download Referat Poezia marilor evenimente din viata satului

Citeste fragmente din Referat Poezia Marilor Evenimente Din Viata Satului

Poezia marilor evenimente din viata satului George Cosbuc intentionase sa realizeze un epos national, în genul Iliadei si Eneidei, pe motive folclorice si de mitologie româneasca. Stradania lui s-a concretizat în câteva fragmente; poetul a reusit, numai în viziunea cu care se încheaga versurile ce constituie, în întregul operei, o monografie lirica a satului românesc. Din proiectata epopee, doua balade vorbesc despre marile evenimente din viata satului: Nunta Zamfirei, transfigurând ceremonialul nuntii taranesti si Moartea lui Fulger, evocând stravechiul ritual al înmormântarii. Atmosfera fabuloasa, de basm, exista în ambele balade, ca de altfel si în poeziile corespondente ale lui M. Eminescu, în Calin-file din poveste si Strigoii. În Moartea lui Fulger, un fiu de crai, rapus în lupta pe un mal strain, e adus de un sol. Durerea parinteasca, cu inflexiuni de bocet popular în poezia lui Cosbuc, ritualul înmormântarii, cu randuieli si obiceiuri strabune, dau forta dramatica poeziei. Din balada populara, poetul a retinut doar motivul ei generic; un gest eroic, în fata mortii, însa transpus în situatie tragica si în înteles filozofic popular. Emotionant e strigatul de durere al mamei îndoliate, care nu mai crede în nimic, nici chiar în Dumnezeu, în fata caruia: "Ori buni, ori rau tot un mormânt! / Nu-i nimeni drac si nimeni sfânt! / Credinta-i val, iubirea vânt / Si viata fum". Impresioneaza sfatul întelept al batrânului sfetnic, compatimitor si sententios, exprimând, în esenta, atitudinea demna, barbateasca, în fata mortii, specifica poporului român: "Zici fum? O, nu-i adevarat / Razboi e, de viteji purtat! / Viata-i datorie grea / Si lasii se-ngrozesc de ea / Sa aiba tot cei lasi ar vrea / Pe neluptat". Poetul staruie asupra starilor sufletesti, carora le da expresivitate prin tinuta eroilor, în trecerea lor de la o atitudine la alta, prin vorbirea lor populara Nunta Zamfirei apare în "Tribuna" din Sibiu în 1889. Poezia transfigureaza, într-o atmosfera de basm, ceremonialul nuntii taranesti. Poezia este o balada, care debutând într-un cadru feeric de basm, ne face sa asistam la nunta fetei lui Sageata-împarat, Zamfira, cu printul rasaritean Viorel. Daca înlaturam elementul fabulos dam peste o lume reala, usor de recunoscut, prin nimic falsificata. Personajele, cu numele lor situeaza epicul poeziei în limitele traditiei si basmului. Zamfira, nume des întâlnit în lumea satului, fiica de "domn" si-a ales ca mire pe Viorel - alt nume din lumea satului transilvanean - un "print" frumos, venit de undeva "dintr-un afund de Rasarit". Ca orice fata frumoasa, Zamfira a fost "petita des", dar ea n-a ales decât pe care i-a fost "menit", pe "cel mai drag" - sintetizând conceptia populara conform careia la baza casatoriei trebuie sa stea dragostea. Zvonul nuntii s-a raspândit îndata peste "o mie de craimi". Împaratii si regii si-au îmbracat purpura, nuntasii din nouazeci de tari s-au urcat în radvane trase de câte patru cai. Dar împaratii sositi din "Zorit" si din "Apus" nu par straini, ci, dimpotriva, foarte cunoscuti, apartinând parca unui singur neam. Ei sunt: "batrânul Grui" cu nume baladesc, si Tintes, cel cu "trainc rost", si Bardes "cel cu adapost prin munti sâlhui", dar si un Penes-împarat, un "Paltin-crai", Mugur-împarat si Barba-Cot, piticul, personaje ce amintesc de lumea basmului românesc, cu feti-frumosi, regi si sfetnici. Atributele care individualizeaza vag personajele sunt ale basmului. Zamfira e sprinteana "cu mers istet", mladie si naltuta, cu mijloc subtire, încins cu "brâu-de-argint", flacaii chipesi, au coifuri pe cap si prasea la sold, dupa moda granicereasca din tara Nasaudului, iar regii sunt îmbracati în purpura, rochitele copilelor si flacailor amintesc de tipicul port popular: "Ce fete dragi! Dar ce comori / Pe rochii lungi tesute-n flori / Iar hainele de pe feciori / Sclipeau de argint". Ceremonialul nuntii, hiperbolizat, este însa taranesc. Cum nunta e un eveniment deosebit în viata satului, la sarbatoare participa întregul sat, dar si nuntasi din satele vecine. Obiceiurile de nunta, dincolo de cadrul de basm al poeziei, sunt cele obisnuite în viata satului transilvanean. Alaiul mirelui nu are absolut nimic supranatural, fiind rupt din viata reala. Mirele e întâmpinat de alaiul miresei, în frunte cu Paltin-crai, în functia de staroste, în sunetele de treasc si trâmbiti si în chiote de veselie. Momentul capital este hora din timpul cununiei, jucata taraneste de tot poporul, ardeleneste, în opinci cu clopotei si cântece din fluier. Notatia miscarii stilizate este facuta cu o tehnica acustica desavârsita, într-un tablou ca de Theodor Aman: "Si-n vremea cât s-au cununat / S-a-ntins poporul adunat / Sa joace-n drum dupa tilinci: / Feciori, la zece fete , cinci, / Cu zdrânganeii la opinci / Ca-n port de sat. / Trei pasi la stânga linisor / Si alti trei pasi la dreapta lor, / Se prind de mâni si se desprind, / S-aduna cerc si iar se-ntind, / Si bat pamântul tropotind / În tact usor." Poezia lui Cosbuc, dupa cum s-a spus, poate servi ca libret pentru un spectacol coreografic ea este "un poem al horei". Într-adevar întreaga poezie pare o hora imensa, având ca tema nunta taraneasca. Primele strofe fixeaza expozitiv motivul, în proiectie feerica, de basm. În zvonul de nunta si miscarea pornita a nuntasilor, de la casele lor "Din munti si vai, de peste mari", începe propriu-zis spectacolul coreografic pe care ni-l imaginam cu stralucire fascinanta, caracteristica. Miscarea momentelor este impetuoasa, navalnica, ea se desfasoara pe spatii largi, panoramic. Asa este vazut si ospatul, în proportii hiperbolice: mesele cuprind tot orizontul, vinul curge ca un râu neoprit, încât însusi soarele sta mirat în loc pe cer (imaginea coplesitoare de lumina), apoi din nou jocul copilelor de împarat "Cu ochi sireti" si rochii pâna-n pulpe, al fetilor-frumosi, al piticului Barba-Cot, îndemnat de Penes-împarat si chiar al regilor barbosi, batrâni, greu de pornit dar si de oprit. Dupa 40 de zile, petrecerea se încheie cu urarea lui Mugur-împarat, "Precum e felul din batrân / La orice chef între români": " Cât mac e prin livezi / Atâtia ani la miri urez! / Si-un print la unul! blând si mic, / Sa creasca mare si voinic - / Iar noi sa mai jucam un pic / Si la botez!", urare care sintetizeaza esenta casatoriei, în conceptia populara, aceea de procreare, de perpetuare a specei umane. Ritmul sustinut al poeziei, de la o strofa la alta, este realizat cu mijloace sintactice, în care accentul cade pe verb, cu rasturnari tipice, de natura sa directioneze miscarea, sa deruleze detaliile sau sa intensifice miscarea. Ritmul este iambic si masura de opt silabe, redusa în al saselea vers al strofei la jumatate, ajuta nu mai putin la fluiditatea poemului, care curge zglobiu ca un râu de munte în cataracte. Ca procedeu artistic întâlnim în primul rând hiperbola, comparatia, metafore mai putine (multului rotund = globul pamântesc), repetitii, elipse, armonii imitative, aliteratii, iar sub raport lingvistic, poetul foloseste graiul viu al poporului si câteva ardelenisme (pahar, ghinarari, munti sâlhui, tilinci, zdrânganei, prasea) si câteva formatii proprii (craimi = împarati; alint = alintare; chiu = chiuit; întrulpi = trupeste) toate cu scopul de a respecta rima. 쥁`