Referat Sara Pe Deal-rezumat

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Sara Pe Deal-rezumat si de asemenea puteti face Download Referat Sara pe deal-rezumat

Citeste fragmente din Referat Sara Pe Deal-rezumat

Sara pe deal Pulbicatã în Covorbiri literare din 1 iulie 1885, Sara pe deal a fost compusã la Viena, în 1871, finizatã în 1872 ºi incorporatã în postuma Eco, forma ultimã a poemului Ondina. Dragostea dã poetului o sensibilitate sporitã pentru lucrurile din jurul sãu. Tematic, Sara pe deal este poemul dorului de dragoste, al visului pur. E visul tânãrului abia ieºit din adolescenþã care aspirã spre ideal. Mânat de dor, de o pornire adâncã venitã din sine, el îºi imagineazã - încinþa experienþei - poveste iubirii, pe care o trãieºte ca pe o dorinþã aprinsã ºi statornicã. În viziunea lui Eminescu, o astfel de iubire în care fiinþele descoperã armonia sufletelor ºi frumuseþea universului este reper de valoare supremã, echivalent vu valoarea vieþii înseºi: "Astfel de noapte bogatã / Cine pe ea n-ar da viaþa lui toatã ?", idee ce poate fi comparatã cu aceea din Luceafãrul: "ªi pentru toate dã-mi în schimb / O orã de iubire" sau din Pe lângã plopii fãrã soþ: "O orã sã fi fost amici / Sã ne iubim cu dor / S-ascult de glasul guiei mici / O orã ºi sã mor". Compoziþional poezia este o idilã cu puternice note de pastel, prin care se realizeazã un deplin echilibru între planul erotic ºi planul naturii. Organizarea ei compoziþionalã urmãreºte sã sugereze raportul de consoanã dintre cele douã realitãþi, prin încadrarea stãrii de suflet în starea naturii. Pentru aceasta, poetul insistã mai întâi asupra planului descriptiv, precum pãnitor în ultimele patru strofe, cu doar patru versuri aparþinând celuilalt plan, apoi în ultimele douã strofe, pune accentul pe spectacolul erotic, refãcând un fragment din ceremonialul cunoscut al perechii eminesciene. De la început Eminescu percepe cu exactitate componentele naturii ºi locul obiectelor în spaþiu. Imaginile au o sigurozitate realistã, sunt uºor de recunoscut ºi de reconstruit. Imaginile sunt vizuale (cu alternanþe de umbrã ºi luminã urmãrind miºcarea naturii dinspre amurg spre noapte) ºi auditive. Sunetele, estompate, cu o intensitate redusã, contribuie în mod paradoxal, la accentuarea crescândã a tãcerii generale. Ele sunt melodioase ºi melancolice: "buciumul sunã cu jale", "apele plâng", "fluierele murmurã-n stânã" ; familiare "scârþâie-n vânt cumpãna de la fântâna", "toaca rãsunã mai tare", sau difuze: "cloputul umple cu glasul lui sara" alcãtuind un strat sonor secundar, ca o muzicã discretã a naturii. Spaþiul poetic devine astfel larg, evocator. Nu e nici puternic, nici individualizat prin detalii care particularizeazã excesiv, dar nici abstract, valabil oriunde ºi oricând. Priveliºtea care rezultã are o linie romanticã domoalã, cu turme care urcã dealul, cu oamenii care vin de la coasã, cu sate pitite în vale. Totul e domestic ºi pastoral, cu un aer de vechime nealteratã. În aceastã atmosferã, poetul, patenteazã un sentiment, sugerînd paralelismul psihic (om-naturã) realizat poetic printr-o subtilã trecere a valorilor metaforice dintr-u plan în celãlalt. Astfel, în strofa întâi, jalea buciumului ºi plânsetul apelor sunt stãri în care se reflectã de fapt trãirile sufleteºti ale fetei care aºteaptã: "Sub un salcâm, dragã, m-aºtepþi tu pe mine". Tot aºa epitetele din versul: "luna pe cer trece-aºa sfântã ºi clarã" pot fi atribuite ochilor care privesc cu dor: "Ochii tãi mari cautã-n frunza cea rarã", iar metafora "stelele nasc umezi pe bolta seninã reprezintã echivalentul astral al lacrimilor care apar fãrã voie ºi se sfãrâmã cu straluciri diamantice între genele fiinþei copleºite de tensiune "Pieptul de dor, fruntea de gânduri þi-e plinã". Spectacolul general al naturii e creat ca sã susþinã prin efectele lui de rezonanþã afectivã, izbucnirea de nestãpânit a dorului. Versul declamatic care noteazã momentul: "Sufletul meu arde-n iubire ca para", are dublu rol: închide planul naturii ºi concentreazã poemul pânã la sfârºit în jurul poveºtii de dragoste. Se reia astfel jocul iniþiatic: "Lângã salcâm stã-vom noi noaptea întreagã / Ore întregi spuneþi voi cât îmi este dragã! // Ne-am rãzâma capetele-unul de altul / ªi surâzând vom adormi sub înaltul, / Vechiul salcâm". Este scrisã un vis în care îndrogãstiþii, îmbãtaþi de farmec, adorm, rezemaþi unul de celãlalt, se contopesc în naturã ºi refac, prin pereche, unitatea primordialã a mitului. Întrebarea finalã: "Astfel de noapte bogatã / Cine pe ea n-ar da viaþa lui toatã", a fericirii ºi a nostalgiei totodatã, înaltãproblematica poemului într-un plan dramatic profund, relevând aspiraþia omului spre ideal ºi neputinþa de a-l atinge. Poezia este scrisã în metru clasic, cu versuri de 12 silabe constând dintr-un coriamb (troheu-iamb), doi dactili ºi un troheu [ – – | – – | – – | – ] precum ºi o cezurã care separã coriambul de restul versului ºi-l individualizeazã. Ü¥eÀ