Referat Eneida

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Eneida si de asemenea puteti face Download Referat Eneida

Citeste fragmente din Referat Eneida

de PUBLIUS VERGILIUS MARO -Povestirea primelor şase cărţi- Elev: Vlad Cristian Clasa a IX-a E Există opere, unice în felul lor şi inimitabile, care concentrează într-o sinteză artistică, originală întreaga spiritualitate din care au izvorât. O astfel de operă este Eneida, în a cărei grandioasă viziune sunt contopite şi transfigurate cele mai variate surse, cu însăşi conjunctura istorică şi particularul ei reflex în conştiinţa poetului, până la vasta cultură filozofică, ştiinţifică, literară şi artistică a acestuia, în raport cu care s-a configurat traiectoria sa spirituală. Cartea I – Subiectul şi invocaţia muzei. Căderea Troiei Prima carte începe prin prezentarea motivelor urii ce o poartă Iunona, o zeiţă pasionată, orgolioasă şi dominatoare pentru troieni, a căror cetate este distrusă. În trecut, Paris, fiul mai mic al lui Priamos, regele Troiei, fusese desemnat să decidă în disputa pentru frumuseţe dintre zeiţele Iunona, Minerva şi Venus. Acesta o alesese pe Venus, iar cum Aeneas, protagonistul acestei epopee, era fiul alesei şi în acelaşi timp compatriot cu Paris, va fi obiectul răzbunării geloasei zeiţe. De asemenea, întemeietorul Troiei fusese Dardanos, născut din unirea lui Jupiter cu Electra, fiica lui Atlas, dovedită astfel o rivală a Iunonei. Aici ura faţă de rivală se răsfrânge şi asupra urmaşilor ei. În plus, existase şi Ganyamedes, fiul regelui Tros, a cărei frumuseţe a impresionat pe Jupiter, ce îl răpeşte şi îl duce în Olimp. Acolo acesta o înlocuieşte pe Hebe, fiica Iunonei, în rolul de paharnic al zeilor. Printre supravieţuitorii Troiei distruse, s-au numărat şi Aeneas împreună cu tatăl lui Anchises şi cu fiul său Iulus. Aceştia împreună cu ceilalţi s-au îmbarcat în douăzeci de corăbii şi au pornit pe mare în căutarea unui loc pentru întemeierea unei noi cetăţi. Dar zeiţa Iuno, cere ajutorul lui Aeol, zeul vântului pentru a scufunda corăbiile troienilor. Acesta consimte la rugămintea zeiţei, după ce aude promisiunea ei, şi anume să o vadă pe Déïopéa. Odată cu începerea furtunii, corăbiile troienilor încep să se scufunde. Din fericire, Neptun – zeul mării – este înduioşat de necazurile celor de pe apă, şi cu ajutorul lui Eurus, Zefir, Triton şi Cymothol, potoleşte vânturile şi totodată marea. Osteniţii aeneazi, din cele şapte corăbii rămase, poposesc pe ţărmurile Cartaginei, care se afla în construire; cu toate acestea ei nu ştiau unde se aflau. Venus, mama lui Aeneas, pledează cauza fiului său pentru a-l ajuta, lui Jupiter. Acesta îi spune că Aeneas este viitorul întemeietor al provinciei Latium, după războaie îndelungate împotriva rutulilor iar fiul lui Aeneas, Iulus (Ascanius) va întemeia cetatea Alba-Longa. În continuare protagonistul operei află unde este cu ajutorul lui Venus, preschimbată într-o slujitoare de-a Didonei, stăpâna Cartaginei. Când Aeneas ajunge la castelul lui Dido, cerându-i sprijinul, aceasta îl oferă, promiţându-i ajutorul celor mai pricepuţi cartagineni în construirea de noi corăbii. Îngrijorat pentru fiul său, Iulus este chemat la palatul reginei. Venus preocupată, îl duce pe Iulus pe vârful muntelui Idelia , în locul acestuia ducându-se Amor, un alt fiu al lui Venus. Misiunea acestuia era ca printr-un sărut să aprindă în inima reginei Dido, o puternică iubire pentru Aeneas. În încheierea primei cărţi, Amor prefăcut în micuţul Iulus reuşeşte să o sărute pe Didona, luând astfel naştere un sentiment puternic pentru Aeneas. Cartea a II-a – Povestirea lui Aeneas-Sosirea la Cartagina, în Africa Pe întreg parcursul cărţii a II-a, Aeneas, la dorinţa Didonei, povesteşte neaşteptata noapte a căderii Troiei. Într-una din zile, troienii văd pe o insulă numită Tenedos, aflată în apropierea cetăţii lor, un imens cal din lemn, construit de greci sub falsul motiv că acel monument este adus ca dar pentru zeiţa lor Minerva, ca drumul lor spre casă să fie asigurat. Grecii pustiiseră acea insulă, lăsaseră capcană acel cal, în care se ascunseseră o mulţime de greci înarmaţi. Troienii, după ce cercetaseră acel dar, aveau părerile împărţite: majoritatea doreau să-l aducă în cetate iar restul, în frunte cu Laocoon îl considerau o cursă. Pentru a demonstra că părerea sa este îndreptăţită, Laocoon aruncă suliţa în calul gigantic. Troienii sunt întrerupţi de sosirea unui prizonier grec, pe nume Sinon. Acesta, prefăcut, se arată dispus să le povestească duşmanilor cum grecii au încercat să-l omoare şi îşi exprimă dorinţa de a locui în Troia. Oracolul lui Apollo, la Delphi, după spusele mincinoase ale lui Sinon, le arătase grecilor că obţinerea vânturilor favorabile plecării armatelor la Troia a fost condiţionată de sacrificarea unui suflet grec. Cum Sinon fusese ales spre a fi sacrificat, conform falsei mărturii a acestuia i se făcuse frică şi fugise, ajungând prizonier în tabăra adversă. Cât despre calul gigantic acesta le spuse să-l aşeze pe roţi şi să-l ducă tras de funii în Troia. Imediat cum Sinon a spus acestea, doi şerpi gigantici au ieşit din apă şi au atacat pe cei doi micuţi ai lui Laocoon. Acesta, sărind în ajutorul fiilor săi, este de asemeni ucis. Cei prezenţi au considerat întâmplarea un semn divin, că trebuie să ducă acel cal în cetate, ceea ce şi fac. Odată cu sosirea nopţii, favorizaţi de somnul încrezătorilor duşmani, grecii ies din cal. În timp ce armatele greceşti omoară străjerii, Aeneas are un vis în care apare Hector. Acesta îi spune că Troia este distrusă şi că el trebuia să fugă. Când se tezeşte, din vis, el nu ascultă de spusele lui Hector, avântându-se în luptă. În curând, în calvarul creatm, regele Priam este omorât. El se ascunsese, fiind bătrân împreună cu familia sub sfintele ramuri, fiind inviolabile. Cu toate acestea, când îşi vede fiul, pe Polites omorât de Pyrrhus se mâniează dar oricum asasinul fiului său îi i-a viaţa şi lui. Când Aeneas îşi făcea griji pentru tatăl, fiul şi soţia sa Creusa, acesta o zăreşte pe Elena, fiica lui Tindar. Plin de furie, deşi nu era demn de acest lucru, Aeneas dorea să o omoare dar a fost oprit de Venus. Aceasta îi aminteşte de Anchises, iar el se duce să îl salveze. Neliniştitul Aeneas se întâlneşte cu împotrivirea tatălui său de a pleca. O rază de lumină apărută în jurul capului lui Iulus este considerat un semn divin, iar Anchises consimte să plece. În drum spre templul de pe colină, Creusa se rătăceşte iar Aeneas nu o mai vede niciodată decât în forma sa spirituală. Cu ajutorul astrului Venerei, supravieţuitorii pornesc spre munte. Cartea a III-a – Rătăcirile troienilor pe mare ᜀr, după ce smulsese cu frica două ramuri din alcăror loc a izbucnit sânge, protagonistul operei aude vocea cumnatului său, care în trecut fusese omorât în acel loc de Polymnnesto, rege tracic. Văzând unele ca acestea, fiul lui Venus hotărăşte împreună cu ceilalţi să-i facă celui omorât o înmormântare, şi să părăsească acel loc blestemat. Ajungând într-o insulă din arhipelagul Cycladelor, condus de Delos, troienii sunt primiţi regeşte, ca nişte prieteni. Când aeneazii cer lui Anius, pământuri pentru a-şi construi o nouă cetate, trepiedul pythic începe a se zgudui şi a vorbii, îndemnându-i să plece pe ţărmurile Italiei. Ascultând de semnul divin, troienii aduc jertfe zeilor, după care pleacă. În curând ei ajung în Creta, unde îşi construiesc o cetate, iar viaţa lor începe a prinde sens. Dar, din nefericire, acest lucru nu a durat mult deoarece asupra lor s-a abătut ciuma. Aeneas a avut o viziune în care penaţii, pe care îi smulsese din mijlocul flăcărilor, în noaptea fatală îl îndeamnă ca şi trepiedul din Tracia, să plece în Italia, lucru pe care îl şi ascultă. În drum spre destinaţie, corăbiile sunt învăluite de negură. După patru zile, neştiutorii zăresc malurile a două mici insule din Marea Ioniană, maluri pe care ei poposesc. Acele insule erau pline de vaci şi capre din care troienii se ospătează şi aduc jertfe. Ceea ce ei nu ştiau, era că acele ţinuturi aparţineau celor trei Harpi: Celaeno, Aello şi Ocypeta, care erau nişte monştrii înaripaţi, cu corp de pasăre de pradă şi cu cap de femeie şi care aveau obiceiul să-şi răpească victimele. Enervate de paguba făcută de intruşi Harpiile îi ameninţă că dacă vor ajunge în Italia, nu vor reuşii să ridice zidurile cetăţii până ce nu vor mânca scârboasele mese. După părăsirea acelor, troienii istoviţi ajung în orăşelul unde se afla templul lui Apollo şi unde aduc jertfa lui Jupiter. Odată ce scurtul timp petrecut pe pământul graic, condus de Helenus, un fiu de-al lui Priam ce avea ca soţie pe Andromaca, văduva lui Hector. Bucuroşi de reîntâlnire, cei trei (Aeneas, Helenus şi Andromaca) îşi povestesc cele petrecute de la căderea Troiei. Deoarece Helenus avea darul profeţiei, Aeneas îl întrebă pe acesta despre viitor. Profetul îi dă sfaturi neclare, dar îi spune că în Italia, fiul lui Venus trebuie să construiască cetatea pe locul unde va găsi o scroafă uriaşă cu treizeci de purcei. La plecarea troienilor de acolo, ei primesc multe daruri de la Helenus şi Andromaca. Porniţi iarăşi pe mare, după un timp aeneazii zăresc Italia, dar trec mai întâi să ducă jertfe protectoarei grecilor, Iuno, aşa cum îi sfătuise Helenus. Încercând să se apropie în continuare de Italia ei sunt prinşi de vâltoarea produsă de monstrul marin Chryledis – astfel pierd cărarea şi ajung neştiutori pe malul cyclopic. Acolo se afla vulcanul Actna, iar în curând găsesc acolo un grec speriat numit Achaemenides. Acel biet bărbat era speriat de cyclopul Polyhem, mereu înfometat. Dintr-o dată acel uriaş, cu un ochi rănit îşi face apariţia, iar troienii împreună cu Achaemenides sunt nevoiţi să părăsească malul cyclopic. Din nefericire la Drepanum, localitate situată în N-V Siciliei, Anchises, obosit de furtunile de pe mare, de nevoi şi de lipsuri, moare. Această carte se încheie în momentul în care Aeneas îşi termină povestirea, ultima sa oprire fiind aici, în Cartagina. Cartea a IV-a – Aeneas şi Didona Didona, îndrăgostită de Aeneas, îi mărturiseşte Annei, sora sa, aceste sentimente. Cu toate că Dido era credincioasă fostului său soţ mort, Sychaeus. Anna o sfătuieşte, ca în ciuda acestui fapt să se căsătorească cu noua iubire, lucru cu care îndrăgostita este de acord. Iuno, înduioşată de suferinţa Didonei pleacă la Venus pentru a-i cere socoteală. În cele din urmă, cele două cad de acord că cei doi trebuie să se căsătorească. Când Aeneas şi Dido împreună cu alţi tineri, pleacă la vânat, Iuno porneşte o furtună astfel încât cei doi s-au adăpostit în aceeaşi peşteră. Acolo se afla Iunona şi cu zeul căsătoriei, care înfăptuieşte taina căsătoriei celor doi. Encéladus, monstrul care răspândeşte vestea căsătoriei, îmbogăţind-o, face în aşa fel încât zvonul ajunge şi la urechile lui Iarlas, pretendent al Didonei. Acesta, mâniat invocă ajutorul lui Jupiter, iar el dându-i dreptate celui mâniat, îl trimite pe Mercur, zeul mesager, la Aeneas pentru a-i aminti de misiunea sfântă ce trebuie îndeplinită, lucru pe care Mercur îl face. Dându-şi seama de eroarea pe care a comis-o doreşte să plece cât mai repede spre Italia dar ascunde pregătirile de plecare, faţă de Dido, pentru a nu o supăra. Dar ea, realizând ce se petrece, îi blestemă pe troieni, ca moartea lor să fie din cauze nedemne. Deşi Aeneas ar fi vrut să îmbuneze mânia zeiţei, Mercur, iarăşi i se arată şi este îndemnat să plece cât mai repede, înainte ca Dido să se răzbune. Odată cu plecarea lui Aeneas, soţia sa este cuprinsă de disperare, deznădejde, acesta fiind motivul pentru care se sinucide. Cartea a V-a – Călătoria spre Sicilia-jocurile şi funeraliile lui Anchises Datorită unei furtuni, flotele lui Aeneas sunt nevoite să oprească în Sicania, condusă de Acestes-fiul Egestei şi a zeului râului sicilian Crinisus. Troienii sunt primiţi cu mare bucurie, şi sunt aduse jertfe zeilor. Aeneas hotărăşte că acela este locul unde vor avea loc jocurile şi funeraliile lui Anchises. În timp ce erau pregătite mâncărurile sfinte, un şarpe uriaş, vine din apropiere şi devorează cele pregătite; astfel troienii se văd nevoiţi să prepare altele. Aeneas decide să organizeze tot în cinstea tatălui său, jocuri funerare legate de cultul morţilor. Acele jocuri constau într-o întrecere pe mare, din care iese câştigător participantul numit Cloanthus. Următorul joc era cel al alergatului şi participanţii primind premii se adună. Câştigătorii au fost Salius şi Nisus. Cea mai periculoasă luptă era pugilatul (o luptă de arenă). La această probă participă chiar şi Dares cu Entellus, fondatorul oraşului Entella, dar Aeneas pune capăt luptei. În continuare cei doritori se întrec în aruncatul cu săgeţi. Înainte de încheierea jocurilor Aeneas îl cheamă pe Epytos, un tovarăş de-al micului Iulus, spunându-i să strângă pe cei mai tineri dintre ei, ca să călărească. Iris – curcubeul – văzând adunarea se preschimbă în Baroe, soţia lui Doryclus din Tmares. Acesta dă foc corăbiilor lui Aeneas iar femeile prezente sunt cuprinse de un zbucium temporar, devastând altarele. Disperat, Aeneas cere ajutorul lui Jupiter; astfel se porneşte o furtună puternică ce stinge focul , dar oricum patru corăbii sunt distruse. Jupiter îl sfătuieşte pe Aeneas să lase o parte din troieni aici, unde să-şi construiască o cetate numită Acesta. În vis, lui Aeneas i se arată de asemenea Anchises care-l sfătuieşte să coboare mai întâi ci Pluto, în Infern. Aeneas ascultă sfatul lui Jupiter, lăsând o parte din troiene la Sicana 쥁@