Referat Din Larg

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Din Larg si de asemenea puteti face Download Referat Din larg

Citeste fragmente din Referat Din Larg

Din Larg Octavian Goga Poet al Ardealului, printr-o parte a realităţilor concrete ce-l inspiră, el e, în fond, poetul întregii ţări, prin idealurile de unitate naţională şi de izbăvire socială ce-l animă. Mesianică, poezia lui Goga are un ton profetic, violent, incendiar, el fiind “solul dragostei şi-al urii ”, care şi-a împletit bici din “al valurilor caier”, iar din “Nestinsul vremurilor vaier” şi-a scris “blestemul în cerul gurii”! Octavian Goga s-a născut la 20 martie/1 aprilie 1881, la Răşinari, judeţul Sibiu şi a murit la 6 mai 1938 la Ciucea , Judeţul Cluj, unde este şi înmormântat. Poetul învaţă mai întâi la Răşinari, apoi la liceul Unguresc Sibiu, frecventează biblioteca Astrei, încearcă să colaboreze la Convorbiri Literare. În anul 1838, pleacă din Sibiu la liceul românesc din Braşov, participând la şedinţele Societăţii de lectură. În 1897 debutează la Tribună; publică la Tribuna literară şi Familia sub semnătura Octavian, Tavi si Sfinx. Stăpânit de convingeri estetice, Octavian Goga intră în literatură cu ideea înfăptuirii monografiei unui sat ardelean, pe care o va realiza magistral, bazat fiind pe cunoaşterea directă a vieţii şi pe o solidaritate intimă cu lumea rurală. El a scris atât în versuri cât şi în proză. În versuri: Poezii (1905), O seamă de cuvinte (1908), Ne cheamă pământul (1909), Din umbra zidurilor (1913), Poeme postume (1939); dramaturgie: Domnul notar (1914), Meşterul Manole (1928), proză: Mustul care fierbe. Volumul “Din Larg ” (1939) apare la un an dupa moartea poetului, punând capăt realizării senine a operei sale. De aceea am putea spune că în acest volum, eul liric îşi adună toate sentimentele sale, toate bucuriile şi necazurile vieţii. Opera “Din Larg ”, face parte din volumul postum cu acelaşi titlu. Prin titlu, eul liric vrea să ne transmită că el şi-a adunat gândurile din întreaga sa viaţă şi încarcă să şi le pună într-o ordine anume, pentru că el se simte aproape de finalul carierei sale. Urcuşul, poate imaginar, prezentat în prima strofă, reprezintă urcuşul spre Dumnezeu, urcuş ce lasă în urmă totul. Din tot ceea ce a agonisit într-o viaţă el nu poate lua nimic cu el, el ia doar sufletul său. În urmă sa el lasă “înfrigurata patimilor turmă”, patimii care încearcă să-l tragă înapoi. În ultimul vers al primei strofe avem de-a face cu un epitet (“... întrecere flamândă”) care încearcă să ne transmită că acele patimi emit un chiot înfricoşător, dornic de a lua ceva cu el, chiot pe care l-am putea lua drept mesaj de întoarcere adresat eului liric. În ciuda acestui ”chiot al patimilor”, eul liric nu se întoarce ci urcă, urcă tot mai sus. În urma sa, “în adâncime”, viaţa îşi întinde hora, fără nici un fel de reţinere. Eul liric, aseamănă, aici, viaţa cu un cântec pe care îl ştie, căci el a trecut prin viaţă şi a gustat din toate amărăciunile ei. În cea de-a treia strofă, prin sintagma ” priveliştea din înaltimi ...” eul liric ne dă senzaţia că el se află undeva sus, în înaltul cerului. Această privelişte i se pare îngustă şi ciudată deoarece el n-a mai vazut-o nici o dată. Prin întermediul epitetului “privelişte strâmbă , îngustă şi ciudată” eul liric ne trasmite impresia lui, la prima vedere, despre locurile de sus. Fiecare pas pe care-l face îi trezeşte o amintire, amintire ce poate fi legată de un glas, de un zâmbet sau poate de-o icoană. Tot ceea ce a lăsat acolo jos, îl urmăreşte “în goană”, vrănd parcă să-l ducă înapoi. Strofa a patra ne trasmite concluzia la care a ajuns eul liric, aceea de a lăsa totul din urmă şi de a-si cere de sus “paharul de otravă”. Acest pahar însemnând pentru el judecata de la Dumnezeu. Prin strofa a cincea eul vrea să ne facă să ne dăm seama că el se află în cer, unde este “sărbătoare sfântă”, deci în sufletul său se lasă un “fior al păcii”. În inima lui, eul simte cum D-zeu îl primeşte în casa sa, şi cu toate că este în împărăţia Lui Dumnezeu, mai sus de el există stele care îi răpesc gândurile. Prin intermediul acestei strofe am putea ajunge la concluzia că opera “Din Larg” este doar o închipuire a eului liric, pentru că el nu poate scrie de acolo de sus, şi nici nu ne poate transmite sentimentele din lumea cealaltă în care presupunem că se află. Ultima strofă a poeziei este ca o chemare adresată eului liric de către “o năzuinţă proaspătă”. În această chemare, eul este luat drept poezie, care la rândul său este asemănată cu un înger; “lumină albă, pururi adorată”. Această chemare este mai mult o rugă deoarece prin intermediul ei, în mintea acelei “năzuinţe” va rămâne mereu întipărită; “singurătatea culmilor înalte. Prin intermediul figurilor de stil: epitetele (“… - ntrecere flămândă”, privelişte îngustă, strâmbă, ciudată”, “pahar de otravă”, “cetăţi de stele”, “sân ocrotitor”, “lumină adorată”, “singurătate strălucitoare, rece şi curată”), personificări (“largul cântă”), comparaţie (“ca un sân ocrotitor de mamă”), eul liric a reuşit să dea poeziei o muzicalitate aparte. Poezia lui Octavian Goga a fost cu adevărat o sinceră şi emoţională “cântare a pătimirii noastre”, o imagine fidelă a vieţii amare şi-a năzuinţelor de libertate a românilor. Goga şi-a exprimat poetic zbuciumul său, regretând drumul său de la lumină la întuneric. El a adormit la Ciucea, rămânând cu noi şi cu generaţiile viitoare, poetul ce-a înstrunat în vremuri de restricţie “cântarea pâtimirii noastre”. 쥁