Referat Iona De Marin Sorescu

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Iona De Marin Sorescu si de asemenea puteti face Download Referat Iona de Marin Sorescu

Citeste fragmente din Referat Iona De Marin Sorescu

Iona (de Marin Sorescu) Subintitulata ,,tragedie in patru acte’’ ,publicata in 1978 in revista ,,Luceafarul’’, ,,Iona’’ face parte dintr-o trilogie dramatica intitulata ,,Setea muntelui de sare’’, alaturi de ,,Paracliserul’’ si ,,Matca’’. In Vechiul Testament aflam ca Iona, fiul lui Amitai, a fugit de Cuvantul Domnului care l-a indemnat sa se roage in cetatea Ninive, deoarece oamenii traiau in desfrau si pacat. Iona nu vrea sa asculte de porunca lui Dumnezeu si crede ca se poate ascunde, fugind cu o corabie in Tarsis (Tars). ă. Marea se va linisti dupa ce Iona este aruncat, deoarece din vina lui se iscase furtuna. Atunci Dumnezeu a trimis un peste mare, care l-a inghitit pe Iona si a stat trei zile si trei nopti in pantecul balenei, rugandu-se de iertare. Din porunca Domnului balena il va arunca pe tarm. Dumnezeu ii va porunci sa mearga si sa propavaduiasca pocainta in cetatea Ninive. De aceasta data el va merge, va patrunde in cetate si-i va avertiza pe oameni ca daca nu se vor pocai, cetatea va fi distrusa dupa patruzeci de zile. Oamenii au crezut in cuvantul Domnului, s-au imbracat in saci si, de la cei mari pana la cei mici, s-au pocait. La fel a facut si imparatul care, imbracat in sac, s-a asezat in cenusa, a ordonat ca toti oamenii sa se imbrace in saci si la fel si animalele, si sa strige indurare lui Dumnezeu si sa tina post. Dumnezeu se va indura vazand pocainta celor din cetate si nu va distruge cetatea. Lucrul acesta l-a maniat pe Iona. El s-a rugat spunand ca nu intelege de ce s-a maniat cand a fugit in Tars, iar acum s-a dovedit milos cu cei din Ninive. Iona il implora pe Dumnezeu sa-i ia viata. Dumnezeu il cearta, spunandu-i ca rau face ca-si doreste moartea, si ca nu a inteles nimic din gestul sau. Iona a iesit din cetate si s-a asezat la rasarit, a facut o coliba, un umbrar ca sa vada ce se intampla in cetate. Soarele era puternic dar Dumnezeu face sa creasca un curcubete, ca sa faca umbra, sa-l protejeze. Iona se bucura de umbra si-i trece mania. A doua zi Dumnezeu trimite un vierme care inteapa curcubetele si-l usuca. Iona s-a maniat din nou si iar a dorit sa moara. Dumnezeu il cearta, zicand ca nu are dreptate pentru ca nu a facut nimc pentru vrejul respectiv. Iona considera ca Dumnezeu a fost prea bun cu cei din cetate. Dumnezeu il convinge pe Iona ca trebuie sa-i fie mila de atatea suflete, de cei o suta douazeci de mii de oameni care nu stiu nimic de Dumnezeu si nu stiu sa deosebeasca dreapta de stanga (binele de rau). ş nu de victima, ci de altcineva apropiat victimei (frate, sot, tata). Se pot stabili analogii si intre mitul lui Iona din Vechiul Testament si Evanghelie, deoarece Domnul Isus le va da de inteles preotilor carturari (fariseilor) ca El implineste destinul prefigurat de profetul Iona: ‘’precum a fost Iona semnul ninivenilor, asa va fi si Fiul Omului semn acestui neam’’. Identitatea de destin e surprinzatoare deoarece se intampla ca si Iona sa moara pentru a reneste dupa trei zile si trei nopti afirmand triumful vietii asupra mortii si intunericului. Dupa cat pare, Marin Sorescu nu a intentionat sa realizeze o drama crestina; mai mult decat atat, mitul din Vechiul Testament e golit de continutul religios.In abdomenul monstrului, eroul lui Sorescu isi aminteste vag de profetul biblic care fusese inghitit de o balena,dar nu mai stie ce a urmat.Pus in situatia sa-si explice opera, Sorescu insusi a mentionat o anume ambiguitate,subliniind ca de fapt aceasta nu e problema lui. Dupa parerea autorului calatoria lui Iona in burta chitului (monstrului, balenei) ar putea sa simbolizeze atat calatoria in Cosmos cat si singuratatea intrauterina. Se naste o intrebare, aceea ca Iona ar fi primul sau ultimul om. S-ar putea ca scriitorul sa dea o interpretare mistica experientei acestui personaj si mai ales gestului final. Scriitorul ar fi afirmat ca nu poate sa dea o explicatie clara; totul parca i se incurca in memorie, ceva despre un singur om si mai ales despre un om nemaipomenit de singur. In tot cazul s-a incercat sa se reactualizeze stravechiul mit biblic intr-o epoca moderna, omul traumatizat dintr-o epoca macinata de ideologie, o epoca supercivilizata, despre omul brutalizat de existenta, omul revoltat de imprejurari, de circumstante. Bineinteles ca nu a putut evita realizarea teatrului modern, teatru al absurdului impus de Eugen Ionescu. Dupa alte interpretari, Sorescu ar fi pornit de la metafora filozofului Nietsche ‘’ Solitudinea m-a inghitit ca o balena’’. Prin urmare, dramaturgul roman da expresie acestui strigat tragic al individului insingurat, care face eforturi disperate spre a-si regasi identitatea. La un moment dat el afirma: ‘’Mi-am adus aminte, eu sunt Iona’’. Desi are o structura riguroasa, drama lui Sorescu tine seama de tehnica ambiguitatii, proprie teatrului metaforic. Din alt punct de vedere piesa, pare o meditatie aparent naiva si ironica, poate prea usoara in raport cu o tema atat de grava cum e conditia umana. Marin Sorescu isi construieste intreaga drama ca un fals monolog; altfel spus ca un dialog interiorizat, alcatuit din replici pe care si le spune un singur personaj. In realitate, lucrarea e alcatuita din mici poeme pe care personajul dedublat le adreseaza lui insusi, dar si lumii, care actioneaza asupra lui. Dupa parerea lui Sorescu poezia in teatru nu este o simpla chestiune de limbaj, ci tatrul insusi este o forma a poeziei, o metafora concretizata la diferite nivele de semnificatii si asociere. Avand in vedera acest lucru, lucrarea dramatica a lui Sorescu urmareste avatarurile devenirii lui Iona, experientele sale esentiale, trecerea de la starea de inconstienta la starea de luciditate. Iona este un pescar, adica omul aflat in fata marii, iar marea poate insemna aspiratie, iluzie, libertate. Asemenea eroilor moderni, Iona traieste intr-un perpetuum orizont al asteptarii. Pestele fabulos intarzie sa se arate, iar ghinionul il persecuta si atunci Iona icearca sa contrafaca destinul. Prevazator, Iona isi adusese de acasa un acvariu, distrandu-se, imitand gestul ancestral, vaneaza ‘’o fata’’ pe care o arunca in navodul nenorocului. De fapt Iona face din existenta un pretext pentu joc si nu-si da seama ca micul vas e prefigurarea modelului redus al unui univers prevestit. Fiindca nu poate prinde miticul peste, Iona pescuieste in propriul destin care se razbuna. Un peste urias, iesit dintr-o data din haul apelor il inghite pe Iona Aratandu-i faţa nevazuta a lumii, adica spatiul visceral multiplicat la infinit a carui unica ratiune de a fi este cumplita lupta pentru existenta’’vesnica mistuire’’. Asadar, existenta ar fi o lupta in care pestele cel mare inghite pe cel mic. Spiritul poeziei lui Sorescu e prezent de la inceput in discursul dramatic cand Iona comenteaza in timp ce primejdia se apropie, simbolul apei ca un sir neantrerupt de capcane. Treptat pescarul descopera ca existenta se consuma intre marginile unui univers in care pestii se inghit unii pe altii, iar Iona e la randul sau in abdomenul unui peste, incearca sa se elibereze si nu are alta cale decat de a fi el insusi instrumentul sfartecarii peretilor mistuitori ai pestelui. Isi da seama ca e ‘tot’ o unghie neamblanzita de la piciorul lui Dumnezeu’’. Aceasta unghie, sabie, care sparge incaltamintea si iese afara in lume ca o sabie goala ar semnifica detasarea omului de regnul din care provine, actiunea constienta de eliberare. La randul sau, instrumentul perfectionat al taierii transforma jocul din pura gratuitate in act existential, inversand raportul. Daca pana acum existenta era numai jucata, de acum incolo existenta este aceea care joaca jocul. In sens concret actiunea in sine ramane zadarnica, deoarece iesirea dintr-un peste inseamna intrarea intr-un alt peste. Altfel spus eliberarea dintr-un cerc al existentei este inchiderea in altul ca intr-o succesiune de pantece concentrice de pesti. Totdeauna iesirea din limitele vechi inseamna intrarea in limite noi. ‘’ Toate lucrurile sunt “pesti”, traim si noi cum putem inauntru’’. Apare acum limpede sensul metaforei pestelui pe care se bazeaza viziunea piesei. In pantecele balenei, Iona se descopera pe sine ca ins captiv intr-un labirint in care fiintele au o dubla identitate de vanat si vanator, de jucarie a destinului si de destin. Omul este o fiinta rationala si de aceea se afla infupta cu jocul irational al existentei. Ca intreaga opera a lui Sorescu, si drama ‘’Iona’’ se arata preocupata sa evidentieze dimensiunea tragica a absurdului. Obsesia spatiului inchis in care omul este condamnat sa fie un etern prizonier va fi continuata si in celelalte doua lucrari: ‘’Paracliserul’’ (simbolul catedralei in care nu vine nimeni) si ‘’Matca’’ (simbol al casei amenintate de potop). Iona insa, in raport cu eroii celorlalte piese este constrans la un exil fortat in spatiul singuratatii absolute. Daca la inceput incidentul nu l-a speriat, pe urma lucrurile se complica. Marea, desi rea, i se pare frumoasa, o aseamana cu ‘’o placinta dulce’’ care-i produce odihna leganatoare, ii da iluzia unei libertati primare, mai aproape de dulcea inconstienta a copilariei. Treptat, in intunericul lumii in care traieste, afla ca este ‘’trestie ganditoare’’, devine constient de rostul sau. El va avea curajul de a se opune unui univers ostil, trecand de la starea de inconstienta, la starea de luciditate. In limitele acestui spatiu, nu exista ecou, ceilalti doi pescari sunt muti si chiar Iona fusese mut, dar preocupat la inceput de ‘’trebusoara’’ lui isi inghite acum dialogul cu sine asupra sensului existentei umane: ‘’De ce trebuie sa se culce toti oamenii la sfarsitul vietii? Stiu si eu cum o fi intre pesti ?… Daca nu exista ferestre, ele trebuie inventate’’. Interogatiile retorice au caracterul unor maxime. Pestii ar reprezenta simboluri ale fiintelor primare, ale tacerii, ale plutirii (‘’totul pluteste ‘’). Se va observa in cuprinsul dramei ca nu functioneaza nici unul dintre atributele umanului : nevoia de comunicare cu ceilalti, sentimentul solidaritatii umane, setea de absolut, cautarea identitatii de sine, nostalgia stabilitatii, dorinta de libertate….; toate acestea se dovedesc a fi iluzii desarte, desi ar trebui sa ramana niste imperative ale fiintei superioare. Iona cauta iesirea din labirint, deoarece el reprezinta individul de exceptie si tocmai de aceea lupta impotriva tiraniei tacerii. Sapa staruitor ferestre in pesti. Aceste ferestre ar simboliza orizonturile deschise in zidurile necunoscutului. Cititorul isi aminteste ca unul dintre visurile pescarului Iona era sa instaleze o scandura in mijlocul marii, simbol al statorniciei in mijlocul neobosit al apelor, un fragil popas in calea ‘ratacirii inainte ‘’. Pe aceasta scandura s-ar fi putut odihni pescarusii, sau poate vantul. Iona va avea revelatia comportarii originare a arhetipului primordial matern, iar lumea va fi consecinta unei perpetue nasteri. Iesit la lumina, Iona desi imbatranit se afla pe o plaja pustie, iar orizontul care i se arata il inspaimanta. Acest orizont i se arata lui Iona ca un sir nesfarsit de burti de peste, ca niste gravuri puse una langa alta. Asemeni lui Dionis al lui Eminescu, el incearca sa se considere Dumnezeu, dar un Dumnezeu care nu mai poate invia deoarece iesise din toate minunile. Meditatia aceasta dezvaluie tragedia lui Iona deoarece dupa cat se pare problema este daca mai reusesti sa iesi din ceva odata ce te-ai nascut. ‘’Doamne cati pesti unul intr-altul’’. Iona afla acum o definitie a vietii considerand-o ‘’frumoasa, minunata si nenorocita si caraghioasa’’ formata din anii pe care i-a trait numai el. Apoi Iona cauta un nume nou pentru sine: ‘’Cum ma numeam eu ?’’ si isi descopera identitatea ca o fiinta inzestrata cu atributul reflectarii, singura fiinta blestemata sa gandeasca : ‘’mi-am adus aminte, eu sunt Iona’’. Totodata el intelege, ca e prizonierul unui univers fizic ostil si ca a gresit drumul, fiind nevoit sa incerce o cale inversa, deoarece natura se dovedeste a fi fara ratiune. Indepartarea in care ratacise ii strica numele si in loc de a mai taia burti de peste in speranta unei libertati iluzorii isi spinteca propriul abdomen cu sentimentul de a gasi nu in afara, ci in sine deplina libertate. ‘’Razbim noi cumva la lumina’’. Gestul final al sinuciderii si metafora luminii au dat nastere la o serie de interpretari din partea criticii literare. Citind aceasta interesanta parabola dramatica cu implicatii filosofice, ne dam seama ca ne aflam in fata unei constiinte care aspira spre un ‘’dincolo’’, de unde si sentimentul singuratatii metafizice in mijlocul unei lumi mute, condamnate in absenta dialogului la o totala lipsa de comunicare. Simbolul lui Iona contemplat in tragismul sau purificator il raporteaza pe Sorescu la marii dramaturgi ai veacului, dar il si singularizeaza. Altfel spus, omul in viziunea lui Sorescu este singur, ‘’incredibil de singur’’. Tot asa stau lucrurile si daca generalizam, adica, daca nu raportam la omenirea intreaga, la conditia individului in fata vietii si a mortii. Prin urmare obsesia omului insingurat, despartit de ceilalti ne aminteste de probleme asemanatoare din celelalte drame ale trilogiei. Intrebarea care se pune este aceea daca a gasit Iona modernul prin sinucidere leacul singuratatii. Umanitatea ar fi invatat in cursul existentei sale de milenii sa nu capituleze in fata misterelor, oricat de impertubabile ar fi ele. esta este marele adevar pe care dramaturgul ni-l propune prin intermediul unui limbaj aparent comun, intentionat prozaic, intr-o formula lirico-ironica in maniera sa a patruns in profunzime marile probleme. Intr-o alta viziune a criticii, Iona ar reprezenta ‘’o iesire din comedia existentei’’, in acest sens a fost asemanat cu eroii lui Camus (“Ciuma” - roman). De fapt pe Sorescu il preocupa posibilitatea iesirii din ceva. Odata ce te-ai nascut ai credinta ca moartea nu este decat un prag simbolic, un nou capat de drum, si nu un sfarsit. 쥁`