Referat Noaptea De Decemvrie2.DOC

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Noaptea De Decemvrie2.DOC si de asemenea puteti face Download Referat Noaptea de Decemvrie2.DOC

Citeste fragmente din Referat Noaptea De Decemvrie2.DOC

Noaptea de Decemvrie Poemul Noaptea de decemvrie a fost scris la 27 decembrie 1901 ºi a fost inclus în ciclul de poezii Flori sacre. A apãrut iniþial în revista macedonskianã “Torta moralã”, în anul 1902. Poetul creeazã Noaptea de decemvrie pornind de la o legendã în prozã Meka ºi Meka scrisã ºi publicatã de el în ziarul lui C. A. Rosetti, “Românul” din 13 ianuarie 1890. Macedonski manifestase ºi pânã atunci predilecþie pentru exoticul oriental, ilustrat atât de frecvent în multe din ciclurile sale de versuri de la Excelsior pânã la Poema rondelurilor. Aceastã tendinþã cãtre exoticul oriental venea din contactul cu poezia francezã, îndeosebi cu cea parnasianã ºi simbolistã. Meka ºi Meka conþine o parabolã dictatã de inspiraþia “cu limbã de foc” într-o noapte de decembrie, cu ger ºi zãpadã, a unui poet sãrac ºi în dezacord cu lumea guvernatã de vanitate ºi aur. Scrierea în prozã valorificã o legendã orientatã în care Mahomet Ben Hassan - Ben Ali lasã cu limbã de moarte fiului sãu Ali recomandarea de a nu se abate niciodatã în viaþã de la calea cea dreaptã. Îl sfãtuieºte, totodatã, sã se ducã, aºa cum trebuie sã facã orice credincios musulman, la cetatea sfântã Meka, pentru a putea obþine astfel iertarea pãcatelor. Ascultând de îndemnul pãrintelui sãu Ali porneºte în pelerinaj la Meka, însoþit de un mare convoi de cãmile ºi servitori, cu multe provizii de drum, hotãrât sã strãbatã pustiul arab pe drumul cel drept. În acelaºi timp, spre aceeaºi þintã porneºte ºi Pocitan-Ben-Pehlivan, un cerºetor respingãtor la înfãþiºare. Deºi este invitat de Ali sã meargã în fastnosul sãu convoi, Pocitan refuzã, alegând, spre a ajunge la Meka, niºte cãi ocolite dar mai uºor de strãbãtut. Ali îºi continuã însã drumul prin pustiu; dar marile dificultãþi ale cãlãtoriei nu pot fi învinse ºi convoiul piere, oamenii ºi cãmilele murind rând pe rând, pânã când emirul, sleit de puteri ºi rãmas singur, moare ºi el, înainte de a-ºi fi putut vedea visul cu ochii, cãci imaginea Mekãi rãmâne o iluzie înºelãtoare ca fata morgana. În schimb, hidosul Pocitan-Ben-Pehlivan ajunge la cetatea sfântã. În timp ce emirul trece pragul “Mekãi cereºti”, Pocitan trece pragul “Mekãi pãmânteºti” ºi de aici ºi titlul poemei în prozã Meka ºi Meka. Dupã 11 ani, Macedonski revine asupra subiectului ºi, decantând în materia parabolei în “Românul” noi înþelesuri simbolice, dã naºtere celei mai valoroase dintre Nopþile sale. Din aceastã parabolã, poetul a dezvoltat în magistralul sãu poem ideea fundamentalã a statorniciei credinþei într-un ideal, al cãii drepte, neabãtute a omului superior hotãrât sã înfrângã toate piedicile care i-ar sta în cale. În viziunea unei cetãþi care-ºi îndepãrteazã zidurile dinaintea emirului dornic de a ajunge la ea, vedem tragedia idealului în veci neatins. Poezia simbolizeazã drama geniului, asemenea Luceafãrului eminescian, într-o evocare de elevatã înflãcãrare, reprezentativã pentru întreaga concepþie a poetului ºi, poate ºi mai mult, pentru drama propriei sale existenþe, fascinatã de vis, himerã ºi ideal, irealizabil ca orice absolut. Cu alte mijloace, cei doi poeþi înrudiþi pânã la un punct ºi prin substanþa esteticii romantice, diferenþiazã, fiecare în felul sãu, etica omului de geniu de cea a oamenilor de rând. Emirul alergând de-a lungul imensitãþii deºertului arab este simbolul foarte limpede al sufletului omenesc însetat de absolut, atras de “o sfântã cetate a idealului”, care în poemul macedonskian este Meka. Structura poemului se organizeazã în funcþie de aceste conþinuturi, pe trei momente principale sau, altfel spus, pe douã pãrþi legate între ele de motivul inspiraþiei. În aceastã poezie, poetul surprinde deopotrivã, prin alternarea continuã a planului real cu cel fantastic ºi tendinþa socialã, protestatarã, provocatã de soarta tragicã a geniului în societatea care, nepãsãtoare, îl lasã pe poet sã moarã în mizerie. Revenind la structura poemului distingem urmãtoarele momente: 1.) Imaginea creatorului înfãþiºat în context social la modul simbolic (versurile 128). Mediul ambiant ºi natural îi este ostil poetului. Este o realitate neconvenabilã acestuia ºi de aici nevoia de a o converti în una convenabilã: “Pustie ºi albã e camera moartã / ªi focul sub vatrã se stinge scrumit / Poetul, alãturi, trãsnit stã de soartã / Cu nici o scânteie în ochiu-adormit / Iar geniu-i mare e-aproape un mit / ªi nici o scânteie în ochiu-adormit”; 2.) Motivul inspiraþiei (versurile 29-39) - parte în care poetul îºi cautã condiþia lui de artist în “flacãra vie” a inspiraþiei: “Dar scrumul sub vatrã, deodatã, clipeºte / Pe ziduri, aleargã albastre nãluci / O flacãrã vie pe coº izbucneºte / Se urcã, palpitã, trosneºte, vorbeºte / - Arhanghel de aur cu tine ce-aduci? / ªi flacãra spune: “Aduc inspirarea / Ascultã ºi cântã, ºi tânãr refii.” Astfel se realizeazã saltul din cotidian în fantastic, din material în spiritual, dintr-o realitate într-o alta, transfiguratã artistic, închipuitã de energia sufleteascã a poetului. Cititorul pãtrunde pe nesimþite pe aceastã poartã, fiind întâmpinat de imaginea mirificã a Bagdadului, în care poetul e însuºi emirul strãlucitului oraº al lumii orientale. Sub raport stilistic, simbolul devine figura poeticã centratã în primele douã pãrþi pentru a zugrãvi datele materiale ale condiþiei poetului în relaþia lui cu societatea. Câmpia “pustie ºi albã”, “camera moartã”, “viscolu-albastru”, “ochiu-oþelit al lumii”, “lupii groaznici” ce s-aud “Cum latrã, cum urlã, cum urcã / Un tremol sinistru” sunt toate simboluri ale acestei condiþii damnate a artistului. 3.) Lupta pentru atingerea absolutului, prezentatã în chip alegoric-simbolic (versurile 40-227). Parte a treia dobândeºte o mai pronunþatã tentã epicã. Un ºir de momente înfãþiºeazã succesiv pe bogatul emir în diferite ipostaze ale evoluþiei sale simbolice: a) Mirajul cetãþii preasfinte, Meka, devine pentru prinþul “rozului Bagdad” o adevãratã obsesie. b) Despãrþindu-se de “roza idilã” a Bagdadului, emirul întâlneºte pe drumeþul “zdrenþãros ºi pocit”, de care apoi se desparte, fiecare urmându-ºi drumul sãu simbolic. c) Prinþul, strãbate drumul drept, sacrificându-ºi caravana ºi servitorii, ajungând el însuºi la capãtul puterilor. d) Din amorþeala disperãrii îl scoate viziunea înºelãtoare a Mekãi. e.) În timp ce Meka îmbracã haina fetei morgana, emirul vede intrând pe sub portalurile Sale, cerºetorul zdrenþos. f.) Emirul moare sub “jarul pustiei”. În finalul poemului, Macedonski descifreazã definitiv simbolurile poemei, dovedindu-se adeptul doctrinei estetice a romanticilor: “Dar luna cea rece, º-acea duºmãnie De lupi care urlã - ª-acea sãrãcie Ce-alunecã zilnic spre ultima treaptã Sunt toate pustia din calea cea dreaptã, ª-acea izolare, ª-acea dezolare, Sunt Meka cereascã, sunt Meka cea mare”. Prin temã, ideologie ºi simbolisticã, poetul e romantic; prin vraja muzicalã a textului, prin cultul pietrelor preþioase, prin predilecþia nuanþei cromatice, Macedonski e simbolist. Astfel dupã ce exerciþiile sterile ale instrumentalist - simbolismului se consumaserã, poetul realiza în Noapte de decemvrie o strãlucitã sintezã între tradiþia romanticã ºi elementele novatoare ale simbolismului. Versificaþia: metafore, epitete, epitete ornante, plasticizate sau cromatice, metonimia (55), sinecdoca (vers. 58-62), repetiþia unui cuvânt cheie (112-114; 129-130; 198-209) sau cuvinte ce aparþin aceluiaºi câmp semantic: rãpeºte, cheamã, cere, folosirea refrenului. PAGE 2 PAGE 1 Ü¥hà