Referat George Bacovia -universul Poeziei

Mai jos puteti citi fragmente din Referat George Bacovia -universul Poeziei si de asemenea puteti face Download Referat George bacovia -universul poeziei

Citeste fragmente din Referat George Bacovia -universul Poeziei

George Bacovia Universul poeziei Acest univers al poeziei este inclus în volumele “Plumb” 1916, “Scânteie galbene” 1926, “Comedii în fond” 1936, Stanţe burgheze” 1946 şi “Poezii” 1956. Urmărind opera lui Bacovia vom constata că avem de a face cu o operă autentică şi originală. El mărturisea “mi-a plăcut în artă să urmăresc o problemă. Deşi am citit în tinereţe Rebo Baudelaire şi alţii n-am simţit sufletul românesc vibrând lângă ei. Alt neam, altă vârstă. Noi trebuie să ne străduim pentru originalitatea noastră. Să devenim o fiinţă organică, nu paraziţi sau maimuţe”. Totuşi Bacovia va recunoaşte influenţa lui Baudelaire, Rollinaţ, Urlaine şi Edgar Allan Poe în versurile unor poezii ca “Sonet” sau “Finiş”. Aceşti poeţi îl influenţează prin gustul pentru oribil, nevroze, iubirea morbidă, culoarea şi sunetul care creează sugestia. Din literatura română Bacovia este prevestit de Ion Păun Pincio şi Macedonski prin motivul ploilor, al nopţilor, al corbilor, prin folosirea instrumentelor muzicale şi predilecţia pentru imagini muzicale. Bacovia aduce o tonalitate nouă în lirica românească. În poezia lui domină cerul de plumb apăsător, orizontul închis, străbătut de corbi, abatoare, ospicii, toamna galbenă, macavrul (macabrul). Temele poeziei bacoviene sunt: 1.) Existenţa cotidiană (de fiecare zi, obişnuită) este la el un pustiu lăuntric, care anticipează sfârşitul. Camera în care trăieşte poetul este plină de fantasme, care îl înspăimântă. Ca dovadă poeziile “Gri”, “Singur”: “Şi ninge-n miezul nopţii glacial... Şi tu iar tremuri, suflet singuratic, Pe vatră-n para slabă, în jăratec,— Încet cad lacrimi roze, de cristal.” 2.) Infernul citadin. Oraşul este la Bacovia un târg de provincie cu uliţe desfundate, cu care mărunte, cu noroi, cu dezolare: “Prin măhălăli mai neagră noaptea pare Şivoaie-n care triste inundară Şi auzi tuşind o rate-n sec, aramă Prin ziduri vechi ce stau dărâmate.” (“Sonet”) Este un oraş cu cârciumi pline de disperaţi “Seară tristă”. La marginea oraşului bacovian e abatorul, un adevărat câmp de execuţie “tablou de iarnă”. Oraşul are parcuri în descompunere “Decor”, “În parc”, iar în aceste parcuri cântă fanfara militară “Fanfara”. Este un oraş cu copii bolnavi “Moină” şi în acest oraş noaptea nu mai stârneşte emoţii. 3.) Natura la Bacovia este prezentă pron anotimpurile preferate care sunt toamna şi iarna. Dintre fenomenele naturii frecvente sunt ploaia, vântul, zăpada. Aşa avem în poeziile “Pastel”, “Spre toamnă”, “Nervi de toamnă”, “Plouă”: “E toamnă, foşnete somn… Copacii, pe stradă, oftează; E tuse, e plânset, e gol… Şi-i frig, şi burează.” (“Nervi de toamnă”) 4.) Sentimentul morţii. În oraşul bacovian se înmulţesc decesele, poetul ajunge să se considere şi el un cadavru, cum se întâmplă în poezia “Renunţare”: “Se uita-n grădina noastră Luna albă, moartă — Plumb, — corpul meu căzu Pe banca de piatră.” 5.) Erosul este prezentă în poezia lui Bacovia. Casa iubitei este pentru poet adăpost ca şi în poezia “Decembrie”. Coloristica poeziei baciviene Influenţat într-o oarecare măsură de simboliştii francezi Bacovia îşi exteriorizează impresiile prin corespondenţe muzicale folosindu-se de variate tonuri de culoare. Una dintre culorile preferate este negru, prin care se realizează o atmosferă de infern. Avem poezia “Negru” în care se găsesc alăturate sicrie metalice, ase şi negre, flori carbonizate, veşminte funerare. Nu numai lumea materială este simbolizată prin negru ci şi lumea sentimentelor. În acest decor învăluit în negru tristul Amor are penele carbonizate. Uneori negru apare în contrast cu albul creând un decor de doliu funerar. Dovadă poezia “Decor” în care: “Copacii albi, copacii negri Stau goli în parcul solitar Decor de doliu funerar Copacii albi, copacii negri.” Alături de negru Bacovia foloseşte violetul. În amurgul de toamnă violet plopii îi par poetului nişte “apostoli în odăjdii violete”. Până şi frigul în imaginaţia sa are culoarea violetului în “Plumb de iarnă”. Ca să transcrie sentimentul tristeţii sfâşietoare poetul îi asociază violetului galbenul: “În toamna violetă Pe galbene alei Poeţii trişti declamă Lungi poeme.” Galbenul este la Bacovia culoarea maladivului (bolii) şi a mizeriei: “Şi noaptea se lasă Murdară şi goală Şi galbeni trec bolnavi Copii de la şcoală.” (“Moină”) Roşul când apare incidental în poezia bacoviană este culoarea ftizici (tuberculoză) şi e figurat prin sângele tuberculaţilor “al atacaţilor”. Într-un amurg bolnav, însângerat frunzele curg de pe ramuri ca “lacrimi mari de sânge”. Tot de sânge pare lacul şi luna. Peste acest peisaj colorat când în gri, când în fumuriu de plumb, când în galben, negru, violet Bacovia aşează vieţile oamenilor. Plumb “Dormeau adânc sicriele de plumb Şi flori de plumb şi funerar vesmânt — Stam singur în cavou… şi era vânt… Şi scârţâiau coroanele de plumb. Dormea întors amorul meu de plumb Pe flori de plumb, şi-am început să-l strig — Stam singur lângă mort… şi era frig… Şi-i atârnam aripele de plumb.” Face parte din volumul “Plumb” apărut în 1916. Se pare că are la bază şi un element autobiografic: o vizită pe care Bacovia o face la Bacău la cavoul familiei Sturza. În cavou erau nişte sicrie masive de plumb peste care erau depuse covoare de plumb. Acest interior straniu lui-a impresionat pe scriitor şi îl găsim prezent în poezia “Plumb” care prin întregul ei contest realizează un univers şi o artă poetică. Poezia este formată compoziţional din două catrene simetrice. Avem un cadru format din cavou care poate să fie simbol al cavoului ca şi casă, oraş, lumea meschină sau propriul corp în care sălăşluieşte un suflet de plumb. „@ ^„@ ingurare. “Dormea întors amorul meu de plumb Pe flori de plumb, şi-am început să-l strig — Stam singur lângă mort… şi era frig… Şi-i atârnam aripele de plumb.” În cadrul poeziei cuvântul cheie este “plumb” repetat obsesiv. Cuvântul este întâlnit în realizarea rimei din versurile 1 şi 4 în fiecare strofă, precum şi în realizarea cezurii (o pauză în mijloc de vers) versului al doilea. Bacovia foloseşte sensuri ale cuvintelor pentru a rezulta simboluri. Astfel nemişcarea, încremenirea sunt cuprinse în cuvintele referitor la sicrie de plumb. Greutatea, oboseala, incapacitatea de a zbura datorită iubirii au ca simbol amorul cu aripile de plumb. În ce priveşte limbajul poeziei se poate urmări evoluţia de la epitet la metaforă. Astfel straniul are ca metaforă amor de plumb. Apăsător are metafora aripile de plumb. Această metaforă aminteşte de albatrosul rănit al lui Charles Baudelaire. Sărăcia are ca metaforă flori de plumb, sicrie de plumb. De la metaforă Bacovia ajunge la simbol ca putere de sugestie. Întreaga atmosferă sugerează monotonia, plictisul, mediul meschin cu străluciri de o clipă, de aceea Bacovia foloseşte plumbul, care are o culoare cenuşie, dar care zgâriat dobândeşte un luciu, care se oxidează repede. Folosirea plumbului este o influenţă simbolistă, fiindcă simboliştii erau preocupaţi de magie. şi în această activitate plumbul se topeşte, se aruncă în apă rece şi forma pe care o ia duce la diferite interpretări. Întreaga poezie reflectă de fapt soarta intelectualului într-un oraş provincie. În cadrul poeziei se remarcă muzicalitatea versurilor, poezia în ansamblu seamănă cu tânguirea unui suflet apăsat. Muzicalitatea se realizează prin folosirea cuvântului plumb, cuvânt cu sonoritate închisă în care o vocală este închisă între patru consoane. Muzicalitatea se realizează şi prin folosirea sunetelor închise în cuvintele puse în finalul versurilor “vesmânt”, “vânt”. Bacovia foloseşte cuvinte stridente cu valoare onomatopeică “scârţâiau”, “strig”, “frig”. Au o mare frecvenţă vocalele u, î şi se repetă diftongul au, triftongul erau urmate de a iniţial al cuvântului următor, care sugerează geamătul poetului ca erou al atmosferei apăsătoare. Elementele morfo-sintactice au o simetrie aproape perfectă reflectă monotonia. Avem verbe la imperfect care accentuează atmosfera macabră. “dormea”, “scârţâia”. Apariţia verbului “să strig” precedat de “am început” exprimă momentul de tensiune maximă, exasperarea poetului. Repetarea conjuncţiei “şi” di versul 1 şi 4 evidenţiază cauza disperării poetului: “Stam singur lângă mort… şi era frig… Şi-i atârnau aripile de plumb.” Lacustră “De-atâtea nopţi aud plouând, Aud materia plângând… Sunt singur, şi mă duce-n gând Spre locuinţele lacustre. Şi parcă dorm pe scânduri ude, În spate mă izbeşte-un val — Tresar prin somn, şi mi se pare Că n-am tras podul de la mal. Un gol istoric se întinde, Pe-acelaşi vremuri mă gândesc… Şi simt cum de atâta ploaie Piloţii grei se prăbuşesc. De-atâtea nopţi aud plouând, Tot tresărind, tot aşteptând… Sunt singur, şi mă duce-n gând Spre locuinţele lacustre.” Poezia comunică un sentiment al însingurării totale într-o lume de care poetul se simte despărţit printr-un gol istoric. Sentimentul este de dezagregare a individului sub imperiul apei, individ apropiat de moarte. În poezia altor scriitori focul purifică, apa fertilizează. La Bacovia aceste două elemente reprezintă moartea lentă. În cadrul poeziei avem o succesiune de motive: Noaptea, ploaia, golul, moartea, plânsul, nevroza. Descoperiri în poezie o suprapunere de planuri. Avem un plan exterior al lumii şi al naturii şi un plan interior al poetului. Legătura dintre planuri se realizează prin percepţii pornite din subconştient. Poetul tresare dintr-un somn similar morţii şi începutului, somn agitat fiindcă generează ameninţarea morţii. Somnul lui Bacovia este răsturnat fiindcă presupune coşmar. El descoperă o realitate care îl desfiinţează ca om strivind orice iniţiativă. Prima şi ultima strofă sugerează dimensiunea infinitului printr-o senzaţie auditivă. Cele două strofe sunt aproape identice cu deosebirea celui de al doilea vers: “De-atâtea nopţi aud plouând, Aud materia plângând… Sunt singur, şi mă duce-n gând Spre locuinţele lacustre.” Versul al doilea schimbat în ultima strofă “Tot tresărind, tot aşteptând…” are valoare de simbol semnificând adâncirea însingurării până la dispariţia totală. Amintirea locuinţelor lacustre semnifică întoarcerea ni timp ce subliniază sentimentul singurătăţii. Starea de nevroză provocat de plânsul materiei din prima strofă se corectează cu frica din a doua. În existenţa primitivă podul rămas la mal înseamnă un pericol. De aceea poetul tresare prin somn “… şi mi se pare / Că n-am tras podul de la mal”. În această strofă deja imaginile vizuale sunt înlocuite cu cele tactile şi organice, care le simţim cu organe vitale. Aici apare epitetul ud în care intră simbolul de solitudine (singurătate) plâns, necunoscut, poetul afirmând: “Şi parcă dorm pe scânduri ude, În spate mă izbeşte-un val —“. Nu găsim din partea poetului nici un gest de apărare atunci când îşi dă seama că este ameninţat de moarte fiindcă “n-am tars podul de la mal”. În strofa a III.-a poetul se confundă cu începutul afirmând: “Un gol istoric se întinde, Pe-acelaşi vremuri mă gândesc…”. Imaginea piloţilor grei simbolizează apăsarea, dar se include şi timpul greu, succesiunea nopţilor, lumea însăşi este grea, poetul simţind o înfrângere interioară. În ultima strofă sentimentul de monotonie exasperantă îl redau gerunziile plouând, aşteptând, care rimează cu substantivul gând. Întreaga viaţă este o eroziune redată de Bacovia prin pilonii izbiţii continuu de apă şi care în final se prăbuşesc. Poetul aude plânsul naturii ca simbol al însingurării, al izolării: “De-atâtea nopţi aud plouând, Tot tresărind, tot aşteptând… Sunt singur, şi mă duce-n gând Spre locuinţele lacustre.” 쥁`