Referat Corelatia

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Corelatia si de asemenea puteti face Download Referat Corelatia

Citeste fragmente din Referat Corelatia

Tema : Corelaţia dintre propoziţiile bimembre şi cele monomembre în limbile română şi rusă 2002 CUPRINS Introducere............................................................. ............. Capitolul 1 Controverse în jurul conceptului de propoziţie şi a criteriilor de clasificare a acestora................................ §1. Discuţii în jurul conceptului de propoziţie.................... §2. principii de clasificare a propoziţiilor în limbile comparate............................................................... . Capitolul 2 Tipologia propoziţiilor bimembre şi monomembre în limbile română şi rusă..................................................... §1. Unele tipuri de propoziţie bimembre româneşti şi echivalentul lor în rusă........................................................ §2. Echivalentele monomembre ruseşti ale unor propoziţii bimembre din limba română............................... §3. Propoziţii infinitivale în limba română şi rusă.............. §4. Traducerea inadecvată a unor tipuri de propoziţii........ §5. Modele izomorfe şi alomorfe obţinute la traducerea propoziţiilor bimembre din limba română în limba rusă.... Închiere............................................................... ................ Bibliografie............................................................ ............. Surse beletristice............................................................ ..... INTRODUCERE Tema cercetării noastre o constituie : corelaţia dintre propoziţiile bimembre şi cele monomembre din limbile română şi rusă . În lucrare se preconizează analiza criteriilor de clasificare a propoziţiilor bimembre atît în limba română , cît şi în limba rusă. Trebuie să menţionăm că : „propoziţia este cea mai mică unitate a sintaxei care poate apărea de sine stătătoare şi care comunică o judecată logică sau o idee caracter afectiv sau voliţional ...” 1 În limba română sau efectuat multiple cercetări privind propoziţia ca uniate sintactică. Problema clasificării propoziţiilor a fost pusă în discuţie de lingvişti români şi ruşi ca: A. Ciobanu, I. Iordan, I. Coteanu, M. Avram , I. Eţco, C. Dimitriu , A.A. Şahmatov, E. S. Skoblikova, I. Raspopov, ş.a. În lingvistica românească şi cea rusă problema clasificării propoziţiilor este abordată controversat, discuţiile continuînd şi în prezent . Cu toate acestea, nu a fost propusă, deocamdată, o clasificare univocă a categoriei sintactice vizate. În plan confruntativ – contrastiv, se observă atît similitudini cît şi deosebiri între limbile română şi rusă. De menţionat că nu orice propoziţie bimembră din română se redă prin una bimembră în rusă şi viceversa . Adesea unei propoziţii bimembre româneşti îi corespunde în limba rusă una monomembră. Am remarcat şi alte neconcordanţe despre care intenţionăm să relatăm în prezenta lucrare. Cele menţionate determină actualitatea temei abordate. În limbile comparate remarcăm propoziţii bimembre şi monomembre care la rîndul lor, se divizează în cîteva categorii. Limba română este de origine romanică, pe cînd limba rusă este o limbă slavă, de aceea la traducere întîlnim mari greutăţi şi structuri alomorfe. Scopurile lucrării rezidă în următoarele: a releva asemănările şi deosebirile privind propoziţiile bimembre şi echivalentele lor în limbile comparate; a observa schimbările ce survin la traducerea propoziţiilor dintr-o limbă în alta; a examina problema clasificării adecvate a propoziţiilor bimembre în limbile comparate. Lucrarea dată este alcătuită din „Introducere” şi două capitole. În capitolul 1 : „Controverse în jurul conceptului de propoziţie şi a criteriilor de clasificare a acestora” vom încerca să comentăm diverse definiţii ale propoziţiei. Vom elucida unele divergenţe în abordarea propoziţiilor bimembre şi monomembre în limbile română şi rusă şi principiile de clasificare a propoziţiilor semnalate în limbile comparate. Capitolul 2 „Tipologia propoziţiilor bimembre şi monomembre în limbile română şi rusă” este preponderent practic, urmînd analiza exemplelor din literatura artistică. Ne vor interesa propoziţiile bimembre româneşti în limba rusă, unele echivalente monomembre în limbile comparate. Vom comenta şi exemple de traduceri inadecvate ale unor tipuri de propoziţii. Scopurile ce ni le-am propus au determinat metodele utilizate , în special metoda discriptivă şi cea confruntativ contrastivă . CAPITOLUL 1 Controverse în jurul conceptului de propoziţie şi a criteriilor de clasificare a propoziţiilor. §1. Discuţii în jurul conceptului de propoziţie în lingvistica modernă În fiecare limbă predomină un anumit tip structural de propoziţii. În limba română modelul propoziţiilor înglobează formaţiile sintactice ale căror centru organizatoric are în componenţa sa două elemente – subiectul şi predicatul, legate printr-un raport predicativ. Ex.: „Urletul a amuţit.” s + pred (I.D. Scrieri , p. 44) Ciutura stătea împietrită. s + pred + NPS (I.D.S., p. 101) Nuţa plîngea. s + pred (I.D.S. p. 111) Onache Cărăbuş nu suferea macii. s + pred + C. dir. (I. D. S. p. 111) Acestea formează categoria propoziţiilor bimembre care au fost puse la baza tuturor sistemelor sintactice ale idiomurilor romanice. Deşi discuţiile în jurul esenţei propoziţiei continuă pînă acum , problema propoziţiei ca unitate fundamentală a sintaxei nu a fost deocamdată soluţionată. După opinia lui A. Nicolescu , propoziţia este considerată cea mai mică unitate sintactic, în sensul că are elementele de bază, necesare pentru a exprima singură „o judecată logică sau o idee cu caracter afectiv ori voliţional.” Sintaxa tradiţională , luînd drept punct de plecare logica formulă, califică propoziţia drept „expresie lingvistică a judecăţii” şi „forma lingvistică a judecăţii” . Propoziţia se caracterizează nu numai prin forma sa gramaticală, ci şi printr-un anumit conţinut . Relevarea acestuia ne ajută a stabili specificul legăturii dintre limbă şi gîndire , gramatică şi logică. Din punct de vedere gramatical esenţa propoziţiei o constituie predicativitatea sau predicaţia prin care se înţelege raportarea conţinutului propoziţiei la realitatea obiectivă. Predicativitatea sau predicaţia se realizează , de obicei, cu ajutorul anumitor cuvinte numite predicate prin care se dau informaţii privitoare la subiect. De remarcat că nu orice propoziţie constituie expresia lingvistică a unei judecăţi logice (sau psihologice) în accepţia tradiţională a acestui termen . Raporturile dintre propoziţie şi judecată sunt de aşa natură, că forma oricărei judecăţi este în mod obligatoriu o propoziţie , în timp ce propoziţia poate servi pentru exteriorizarea atît a judecăţii, cît a şi a altor forme de manifestare a spiritului uman , cum ar fi, de exemplu întrebarea, imboldul ş.a. După părerea lui Ion Diaconescu varietatea modalităţilor de identificare şi de definire a propoziţiei are ca sursă, mai întîi , orientările din a căror perspectivă este abordat actul comunicării şi , apoi, strategiile de ordin metodologic cu care se operează în procesele analitice şi sintetice ale investigaţiei lingvistice. Orientarea logică defineşte propoziţia „o judecată”, „o gîndire spusă sau scrisă”, „o uitate logică”, „un ansamblu congruent”, care exprimă „o gîndire completă”, „o cugetare”, „o judecată logică”, „pe care o facem despre un lucru.” Orientarea semantică acordă prioritate , în definirea propoziţiei , sensului sau înţelesului unitar, autonom, ca notă a diferenţei specifice. Orientarea psihologică a determinat inserţia în definiţia semantică a unor note individuale ale comunicării legate de atitudinea subiectului vorbitor. Prin urmare o propoziţie poate fi „enunţul lingvistic al unui conţinut psihic, care exprimă o idee afectivă ori voliţională , o stare afectivă a vorbitorului”. Orientarea structuralistă, evaluînd numai elementele de expresie în analiza limbii ca sistem de semne, eludează din definiţia propoziţiei tot ceea ce se referă la conţinut, ca nerelevant sub raportul structurii. Discuţiile savanţilor s-au axat în jurul unor probleme greu de elucidat, în special al problemei propoziţiilor monomembre impersonale şi celor nominative. Prezintă interes aici identificarea părţilor principale de propoziţie în cadrul acestor varietăţi de propoziţii. Interpretarea tradiţională a părţilor principale de propoziţie nu ne permite să identificăm partea principală de partea principală a propoziţiilor nominative nici cu subiectul, nici cu predicatul deşi din punct de vedere al exprimării verbale (substantivul sau substitutul lui la cazul nominativ) se poate constata o echivalenţă morfologică a părţii principale a propoziţiei nominative cu subiectul sau cu elementul nominal al predicatului propoziţiilor bimembre. Subiectul poate fi denumit ca „parte principală a propoziţiei , despre care se comunică ceva cu ajutorul predicatului”. În legătură cu cele expuse are o deosebită importanţă definirea adecvată a propoziţiei , care ar facilita soluţionarea unor aspecte complicate ale teoriei propoziţiei. Ne par concludente multiple definiţii, dintre care vom menţiona cîteva. De remarcat definiţia propoziţiei din „Gramatica Limbii Române”, cea mai mică unitate a sintaxei care poate apărea de sine stătătoare şi care comunică prin cuvinte cu indici de predicaţie o judecată logică sau o idee cu caracter afectiv ori voliţional. După cum vedem , aici se insistă asupra legăturii dintre propoziţie şi judecata logică. Cercetătorul V. Şerban propune următoarea definţie : „cea mai mică unitate logico – sintactică cu ajutorul căreia se exprimă o comunicare poartă numele de propoziţie.” Cercetătorul menţionat accentuează funcţia primordială a propoziţiei – cea comunicativă. Din cele semnalate mai sus conchidem că propoziţia este un fenomen complex, iar definiţia ei nu cuprinde toate cazurile particulare de realizare a ei. De aceea diversele definiţii pot fi considerate complimentare , evidenţiind una sau alta dintre caracteristicile propoziţiei. Pentru a defini conceptul de propoziţie e necesar să se ţină cont atît de criteriul formal, cît şi de conţinut. Lingvistul ieşean C. Dimitriu propune în „Gramatica limbii române explicate - sintaxa” următoarea definiţie a propoziţiei : „unitatea sintactică de bază care în principiu este alcătuită dintr-o îmbinare de cuvinte prin care se transmite o judecată sau voinţa vorbitorului ori se cer informaţii.” Conform acestei definiţii, elementul principal al propoziţiei îl constituie conţinutul, înţeles ca posibilitatea propoziţiei de a transmite o judecată. Din cele relatate conchidem că : propoziţia este unitatea sintactică de bază care, în principiu, este alcătuită dintr-o îmbinare de cuvinte, fiindu-i caracteristică predicativitatea. §2 Principii de clasificare a propoziţiilor în limbile comparate În funcţie de numărul părţilor principale de propoziţie, propoziţiile se împart în : propoziţii bimembre, în care există – exprimate sau deduse din context – ambele părţi principale de propoziţie , adică subiectul şi predicatul; propoziţii monomembre , în care există – exprimată sau dedusă din context – o singură parte principală de propoziţie şi anume predicatul. În lingvistica rusă clasificarea propoziţiilor simple în monomembre şi bimembre prezintă anumite particularităţi. A.A. Şahmatov subliniază că unica parte de a propoziţiilor monomembre care după înţelesul ei corespunde sintagmei alcătuită din subiect şi predicat este partea principală a propoziţiei monomembre. A. Şahmatov observă că dacă vom lua drept punct de plecare modul de exprimare a părţilor principale în propoziţiile bimembre , „parte principală a propoziţiilor monomembre poate fi identificată formal fie cu subiectul, fie cu predicatul.” În limba rusă propoziţiile se clasifică în bimembre şi monomembre. Propoziţiile bimembre sunt formate din subiect şi predicat, cele monomembre au o singură parte principală . Referindu-ne la limba română ţinem să menţionăm opinia cercetătorului S. Stati, care nu acceptă punctul de vedere tradiţional cu privire la esenţa şi particularităţile structurale ale propoziţiei. Acest lingvist constată existenţa a patru tipuri structurale de propoziţii : monomembre nominale : Ajutor! Nici o vorbă! monomembre verbale : Ninge liniştit. bimembre nominale : Arta veşnică, viaţă scurtă. bimembre verbale : Răsare soarele . Copii aleargă. Problema clasificării după structură a propoziţiilor simple a fost discutată de M. Avram. Vorbind de partea de propoziţie la care se reduce monomembra nominală (Iarna. Noapte lucie), autoarea susţine că în aceste propoziţii elementul nominal exprimat este subiectul propoziţiei, respectiv grupul subiectului. „Gramatica academică a limbii române” (vol. 2) aplică noţiunea de elipsă la un număr limitat de fenomene şi relevă propoziţiile în care nu există decît o singură parte de propoziţie principală, subiectul sau predicatul, fără ca cealaltă parte să fie presupusă sau subînţeleasă. Aici sunt menţionate şi „propoziţiile nominale formate numai di subiect sau „grupul subiectului” (substantivul subiect cu atributele lui) şi care afirmă doar existenţa (prezenţa) sau inexistenţa (absenţa) obiectivului respectiv.” De notat următoarea definiţie din „Gramatica limbii române” : „se numeşte propoziţie bimembră propoziţia în care există atît subiect, cît şi predicat sau elemente din grupul predicatului”. În lingvistica rusă propoziţiile bimembre sunt clasificate drept propoziţii a căror structură presupune prezenţa subiectului şi predicatului. Observăm că definiţiile semnalate nu prezintă mari discrepanţe în limbile comparate . Următorul exemplul următor vine să confirme părerea noastră : Ciutura s-a aprins pe la miezul nopţii. s + pred + c timp Чутура загорелась в полночь. s + pred + c . timp (I.D:S: p. 59 - 294) Confruntînd exemplele de mai sus, evidenţiem structuri izomorfe ce constau din propoziţii bimembre. În viziunea lui C. Dimitriu , propoziţia bimembră „reprezintă ceea ce am putea numi prototipul sau modelul de propoziţie întrucît aceasta este constituită dintr-o îmbinare de cuvinte (exprimate toate sau unele putînd fi deduse din context) prin care se transmite o judecată sau voinţa vorbitorului ori se cer informaţii. ” Propoziţiile bimembre , simple sau dezvoltate, pot avea ambele părţi principale de propoziţie exprimate prin cuvinte, ca în exemplul de mai jos: Acum Ciutura s-a adunat pe lîngă pietre. c. timp + s + pred + c. loc Теперь после пожара Чутура собралась на этих камнях. c. timp + s + pred + c. loc (I.D.S. p. 59-294) În lingvistica rusă subiectul şi predicatul reprezintă fundamentul gramatical al propoziţiilor bimembre. De notat posibilitatea de a transforma propoziţiile monomembre în cele bimembre şi viceversa ; ca în exemplele de mai jos : Во время ливня плотину прорвало. c. timp + s + pred 2) Хлынувшая вода прорвало плотину. atr + s + pred + c. dir Comparînd cele două exemple, remarcăm în primul exemplu o propoziţie monomembră, în care lipseşte subiectul, iar în ex. 2 subiectul şi predicatul sunt de faţă în cazul unei propoziţii bimembre. Propoziţiile bimembre simple atestă existenţa doar părţilor principale de propoziţie. Pornii Luceafărul . (M. Eminescu, p. 139) Propoziţii bimembre dezvoltate conţin pe lîngă părţile principale de propoziţie , una sau mai multe părţi secundare. Ciuturenii au rezistat cu demnitate la iscodirile nevestelor . Мужья выдержали первые атаки с честью и достоинством. (I.S.D. p. 63 - 297) În exemplul dat şi în limba română şi în limba rusă se atestă o propoziţie bimembră dezvoltată. Propoziţia „E dimineaţă” trebuie considerată bimembră , deoarece verbul a fi realizează funcţia de predicat verbal exprimînd existenţa , iar substantivul „dimineaţă” este subiect. În multe cazuri părţile principale de propoziţie pot să nu fie exprimate , propoziţia fiind totuşi bimembră. Subiectul propoziţiei nu este exprimat în următoarele cazuri : 1) cînd este inclus în forma verbului (pers I şi a II sg. şi pl.) Ex. : - Şi ce zice pădurarul : nu vrea să dea lemne? - Nu vrea. (I.D.S. p. 90) 2) cînd se subînţelege din context, deoarece a mai fost amintit . Ex. : 1) A doua sară însă n-a mai ieşit. 2) Nu mai avea însă spor la mers. (I.S.D. p. 91) 3) Cînd este dedus dintr-o întreagă situaţie exprimată mai înainte . Ex. D-apoi că o ars mai om bun. (I.S.D. p. 56) Sunt considerate bimembre propoziţiile (care au predicat un verb personal sau impersonal, un verb la diateza reflexivă cu valoare impersonală sau un adverb predicativ) regente ale unor propoziţii subiective, deoarece subordonatele lor joacă un rol de subiect faţă de regentă. Predicatul , element indenspensabil al propoziţiei , poate să rămînă şi neexprimat , deducîndu-se din context în anumite tipuri de construcţii. Predicatul propoziţiei poate să nu fie exprimat în următoarele situaţii : cînd se subînţelege din context deoarece a apărut într-o propoziţie anterioară . Situaţia semnalată apare frecvent în dialog, unde comunicarea este redusă, de obicei, la elementul sau la elementele noi, esenţiale . Propoziţiile interogative parţiale în care întrebarea priveşte subiectul propoziţiei por fi constituite numai dintr-un pronume interogativ cu funcţie de subiect, restul fiind subînţeles. Ex. - Cît ai dat pe fîn? O sută Scump. Scump, dar face. (I.S.D. p. 113) Dacă predicatul unei propoziţii bimembre este reluat într-o propoziţie negativă ce urmează, verbul poate să nu fie exprimat, rolul de predicat îndeplinind negaţia: Ex. : Numai eu trebuie să plec, tu nu. Dacă însă predicatul unei propoziţii negative bimembre este reluat în propoziţia ce urmează , în locul verbului neexprimat apare o afirmaţie cu rol de predicat. Ex. : Eu nu trebuie să plec, tu însă da. Cînd propoziţia e eliptică. În propoziţia bimembră eliptică sunt omise unele părţi (principale sau secundare), dar se subînţeleg clar numai din context. Ex. : - Da un’ţi-i pălăria , măi Mircea? Am băut-o . Vezi să nu te suduie tat-tu. Apoi că am băut-o împreună. (I.S.D. p. 112) Amîndouă părţile principale pot să nu fie exprimate, propoziţia fiind alcătuită numai determinantele lor, atribute , complemente , elemente predicative suplimentare. 1) Subiectul şi predicatul se subînţeleg , făcîndu-şi apariţia determinările lor, în special în dialoguri: Ex. : - Tot aici eşti Ivane? Tot? - Ba bine că nu ! ... (I. C. poveşti, p. 162) 2) Subiectul şi predicatul sunt eliptice deduse din situaţia în care se realizează comunicarea. După opinia lui Ion Coteanu , propoziţiile bimembre pot fi atît simple, cît şi dezvoltate, iar „Propoziţie simplă este grupul de cuvinte format numai din subiect şi predicat.” Ex. : Vedenia a tresărit. Zadarnice erau toate. (I.D.S. p. 84) Atunci cînd subiectul nu se foloseşte în mod obişnuit, propoziţia simplă apare numai cu un membru. Ex. : Răzbătea cu greu. pred + c mod (I.D.S. p. 44) Tot simplă – dar bimembră – se consideră şi propoziţia cu subiectul sau cu predicatul subînţeles. Ex. : Oricum a dres o portiţă de-a mai mare dragul. (I.S.D. p. 28) În exemplul dat subiectul subînţeles este substantivul „Onache”. Ex. : - Cît cei pe car, bade ? – zise Oşlobanu, căruia nu-i era a cumpăra lemne cum nu mie mie acum a mă face popă. - Trei husaşi, dascăle. (se subînţelege predicatul cer) (I.S.D. p. 6) Este considerată propoziţie simplă şi aceea în care subiectul, deşi nu este exprimat printr-o parte de vorbire, este totuşi cuprins în forma verbului. Ex. : Scăpase. (I.S.D. p. 55) se subînţelege : „El scăpase.” Propoziţiile simple cu subiectul şi predicatul exprimat sunt bimembre complete. Cele ce conţin una din aceste două părţi neexprimate pot fi bimembre sau monomembre incomplete. Astfel, propoziţia – „Luceafărul” – ca răspuns la întrebarea : „Ce a răsărit?” este o propoziţie simplă incompletă. Propoziţia „Aţi plecat?” nu mai este însă incompletă pentru că subiectul se află cuprins în verb. Propoziţiile simple incomplete sunt deci eliptice şi de subiect , fie de predicat . Pare concludentă următoare opinie : „din cele spuse mai înainte rezultă că propoziţiile care nu au în mod obişnuit subiect nu pot fi socotite eliptice. De asemenea nici propoziţiile care conţin subiectul în forma verbului nu sunt eliptice. La această din urmă problema elipsei se pune numai dacă predicatul este la persoana a III-a , singular şi plural.” Clasificarea propoziţiilor după structură a fost discutată detaliat de către I. Ciornîi : I. Matcovschi , C. Reabţov în manualul „Limba moldovenească. Sintaxa” Autorii menţionaţi divizează propoziţiile în bimembre , monomembre , nedezvoltate şi dezvoltate. Şi în acest manual la clasificarea propoziţiilor se şine cont de prezenţa părţilor principale în propoziţie. Ex. : Mătuşa s-a întors sara tîrziu. s + pred + c. timp (I.D.S. p. 52) În exemplul dat remarcăm o propoziţie bimembră , dezvoltată. Problema propoziţiilor bimembre a fost discutată pe larg de mai mulţi cercetători , majoritatea acestora ajungînd la concluzia că „sensul şi componenţa gramaticală a acestor propoziţii vorbesc pe cît se poate clar, că faţă de categoria propoziţiilor monomembre complete cel mai puţin aplicabile sunt noţiunile de subiect şi predicat.” Noţiunea de subiect implică şi pe cea de predicat, iar propoziţiile monomembre nu au decît un singur centru organizatoric, care nu intră în raporturi predicative cu un alt element. Din moment ce partea principală a propoziţiei monomembre nu este determinată de 7un predicat, care , fiind exprimat prin mijloace lexicale ar comunica ceva despre dînsa , nu putem admite că această parte principală este identică cu subiectul propoziţiei bimembre, căci , în caz contrar va trebui să renunţăm la clasificarea propoziţiilor în monomembre şi bimembre şi să recunoaştem că în aceste ambianţe avem de a face cu structuri bimembre , al căror predicat este omis. Suntem de părere că specificul propoziţiilor monomembre poate fi relevat numai pe baza analizei particularităţilor lor gramaticale, făcînd abstracţie de structurile bimembre , relevînd funcţiile lor comunicative şi modul de realizare a acestor funcţii. Analogia trebuie făcută nu între partea principală a propoziţiilor monomembre şi subiectul sau predicatul propoziţiilor bimembre, ci între partea principală ca unic nucleu constructiv al propoziţiilor monomembre exprimat prin mijloace lexicale şi subiectul + predicatul ca centru organizatoric al propoziţiei bimembre. Necesită soluţionare şi problema raportului dintre conţinutul propoziţiilor nominative şi forma lui de exprimare. De menţionat că la baza „propoziţiilor nominative (monomembre) sunt puse aceleaşi forme de gîndire ca şi la baza celor bimembre sau încă şi nestudiate de logică.” Structurile monomembre posedă principale caracteristici ale judecăţii, afirmarea sau negarea a ceva despre ceva şi calitatea de a fi adevărate sau neadevărate. Pe această bază propoziţiile nominative enunţiative au fost recunoscute drept formă de exteriorizare a judecăţilor . Dar în privinţa structurii părerile diferă radical. Unii cercetători au procedat la o revizuire fundamentală a punctului de vedere tradiţional cu privire la obligativitatea structurii bimembre a judecăţii şi consideră ca propoziţiile de tipul : Ex. : O roadă bună, numai o singură roadă bună! (I.S.D., p. 63) exprimă judecăţi monomembre compuse numai din predicat. În lingvistica rusă propoziţiile monomembre sunt interpretate ca structuri ce conţin doar o parte principală. Propoziţiile de tipul : Донецкая дорога, невеселая станция, одинако белеющая в сени, тихая, со стенами, горячеми от зноя, без одной тени и , похоже, без людей. Aceste propoziţii sunt monomembre , deoarece lipseşte predicatul. În limba română există asemenea propoziţii care la traducere rămîn monomembre : Ex. Pădure, verde pădure. Лес ты мой зеленый . În contextul celor relatate prezintă interes opinia academicianului I. Iordan care constată că în exemplul de tipul : Linişte şi pace . Minciună grosolană – avem de a face cu o propoziţie eliptică de subiect şi de copulă (este) , iar în propoziţiile : „Mă aflam în parcul de la Sinaia.” „Vreme splendidă deşi prea călduroasă.” se atestă elipsa verbului copulativ, ce se datorează faptului că „rolul lui este al unei simple unelte gramaticale a cărei absenţă nu poate stingheri înţelegerea justă a raportului dintre subiect şi predicat propriu-zis al propoziţiei.” Observăm că definiţia de mai sus a propoziţiei monomembre nu diferă de celelalte definiţii formulate de alţi lingvişti. Examinarea exemplelor în limbile comparate denotă multe discrepanţe . E cazul să observăm că unei propoziţii monomembre impersonale din română îi poate corespunde în limba rusă una bimembră. De notat exemplul : „Ningea.” pred „А снег все лил.” (I.S.D. p. 6) În propoziţia dată în limba română apare o propoziţie monomembră predicativă căreia îi corespunde în limba rusă o propoziţie bimembră ce include subiectul şi predicatul. Din exemplele de mai sus conchidem că subiectul şi predicatul pot fi singuri în propoziţie , sau însoţiţi de cuvinte determinative , şi în asemenea cazuri propoziţiile se pot diviza în două părţi : grupul subiectului , în care intră subiectul şi cuvintele lui determinative (atributul şi apoziţia). grupul predicatului care cuprinde predicatul şi cuvintele lui determinative (complemente directe, indirecte şi circumstanţiale). Ex. : Acum s-a hotărît . (I.D.S: p. 55) Propoziţia poate fi alcătuită numai din subiect : „Primăvara!” numai din predicat : „Se întunecă!!!” Aceste propoziţii sunt considerate nedezvoltate , deoarece nu au părţi secundare. „Gramatica limbii române explicată. Sintaxa” înserează următoare definiţie a propoziţiilor monomembre : „Propoziţia monomembră este acea propoziţie în care există o singură parte de propoziţie principală, predicatul.” Conform acestei definiţii, nu putem întîlni propoziţii monomembre alcătuite din subiect, de aceea o considerăm restrictivă. Propoziţiile monomembre se împart în : monomembre suficiente şi monomembre insuficiente . Ex. : Nu e soare , dar e bine. Şi pe rîu e numai fum. – monomembre suficiente. (G. Coşbuc, p. 179) Se pare cum că alte valuri. Cobor mereu pe-acelaşi vad. – monomembre insuficiente. (M. Eminescu) În unele lucrări de specialitate se fac şi alte clasificări ale propoziţiilor după structură, cum ar fi acea în propoziţii verbale şi propoziţii nominale. Propoziţiile verbale poartă această denumire pentru că „au în structura lor un verb la modul predicativ sau o interjecţie cu funcţie predicativă”, iar propoziţiile nominale sunt numite astfel deoarece în structura lor „nu există un verb la modul predicativ.” În „Gramatica limbii române” propoziţiile verbale se împart în două feluri : a) propoziţii verbale cu predicat verbal , în care predicatul poate fi un verb predicativ sau o interjecţie . Ex. : Iară soacra huzurea de bune. ... haţ! dracul subsuoară. (I.C.P. p. 10, p. 60) b) propoziţii verbale cu predicat nominal, în care verbul copulativ poate fi exprimat sau poate fi subînţeles. Ex. : Afară-i toamnă , frunza-mprăştiată şi vîntul zvîrle-n geamuri grele picuri. (M. Eminescu, p. 91) Tot în această gramatică propoziţiile nominale se împart în : calificative; existenţiale; În limbă se întîlnesc propoziţii de diferite tipuri, în unele subiecte este de faţă. Ex. Cărăbuş ţinea mult la aceşti doi fraţi. (I.D. p. 66) În altele subiectul lipseşte dar poate fi subînţeles. Ex. : În sfîrşit trage zăvorul. Наконец решился . отодвинул засов. (I. Creangă, p. 17-43) În exemplul din română observăm o propoziţie bimembră , subiectul fiind subînţeles („iedul”), iar în rusă îi corespunde o propoziţie monomembră deoarece subiectul nu este de faţă. Sunt propoziţii în care subiectul este o persoană necunoscută, nedefinită: Ex. : Pe Mircea l-au chemat să salveze situaţia. (I.D.S. p. 86) Uneori în propoziţie subiectul lipseşte şi el nu poate exista în realitate. În conformitate cu acestea , distingem propoziţii personale şi impersonale. Propoziţia, în care acţiunea este atribuită unui subiect cunoscut sau necunoscut, se numeşte personală. Ex. : Prin ferestrele din casa mare bătea o lună plină. Propoziţiile personale se împart în personale hotărîte , nehotărîte şi generalizatoare. Sunt elocvente cîteva definiţii ale acestora. Una din ele afirmă : „Propoziţia , în care subiectul este de faţă sau se poate extrage uşor din context şi din forma verbului – predicat se numeşte personal hotărîtă.” Ex. Onache stătea după un stîlp. s + pred + c. loc (I.D.S. p. 230) În cazul dat avem de a face cu o propoziţie bimembră , personală, hotărîtă, dezvoltată. Propoziţiile personale nehotărîte , generalizatoare , precum şi cele impersonale sunt considerate de mulţi specialişti monomembre . Propoziţiile personal nehotărîte redau o acţiune care nu este înfăptuită de vorbitor sau conlocutorul lui, ci de o persoană necunoscută . Cu alte cuvinte , agentul acţiunii în aceste propoziţii rămîne necunoscut pentru vorbitori, dar el există în realitate şi se află în raport de persoana a III –a . De aceea propoziţia personală nehotărîtă poate fi definită ca o propoziţie monomembră , al cărei predicat este exprimat printr-un verb la persoana a III –a care nu indică în mod hotărît subiectul acestei acţiuni. Ex. Pe bădiţa Vasile l-au luat la oaste cu arcanul. (I.C.P. p. 92) Se impune o delimitare între propoziţiile personale nehotărîte şi cele personale generalizatoare , în care la fel lipseşte subiectul. Aceste propoziţii se deosebesc de cele nehotărîte prin predicatul lor care întotdeauna se află la persoana a doua. Din aceste considerente subiectul lor poate fi găsit uşor , fiind conlocutorul vorbitorului: Ex. : Cum ţii-i aşterne, aşa vei dormi. (Proverbe la români, p. 33) Aceste propoziţii se deosebesc de cele nehotărîte şi prin conţinutul lor. Propoziţiile personale nehotărîte au un conţinut , care se poate referi numai la un subiect, ce se află în raport de persoana a III – a, pe cînd propoziţiile personale generalizatoare au un astfel de conţinut, încît el poate fi atribuit numai persoanei a II –a, nu numai conlocutorului , ci oricărei alte persoane , care s-ar afla în asemenea împrejurări. Ele pot fi folosite cu referire la persoana I şi II singular şi plural. Datorită acestui fapt ele şi sunt numite generalizatoare. Propoziţia personal generalizatoare este monomembră în care verbul-predicat stă la persoana a III, dar conţinutul ei se poate referi la orice persoană. Propoziţia impersonală se numeşte propoziţia în care predicatul este de obicei un verb impersonal, iar subiectul lipseşte şi nici nu poate fi subînţeles. O altă definiţie a propoziţiilor impersonale o găsim şi în manualul de Sintaxă de A. Ciobanu : „Propoziţiile constituite dintr-un verb impersonal sau un verb personal cu semnificaţie impersonală care prin conţinutul şi forma lui nu admit prezenţa unei persoane gramaticale (exprimate printr-un substantiv sau printr-un substitut al acestuia la cazul nominativ), căreia i s-ar atribui o acţiune , o stare sau o caracteristică se numesc monomembre impersonale.” În unele propoziţii impersonale subiectul sau agentul acţiunii lipseşte şi nici nu există în realitate. Ex. : Mai plouă sus în ceruri şi ninge pre pămînt. pred + c. loc + pred + c. loc (Gr. Vieru , p. 122) În altele agentul sau subiectul este în propoziţii, dar el nu are funcţie de subiect gramatical, ci de compliment indirect. Ex. Călătorului îi şade bine cu drumul. c. ind. + pred + c. mod Predicatul propoziţiei stă totdeauna la persoana III –a şi poate fi exprimat prin : 1) verbe impersonale , care numesc fenomene ale naturii: fulgeră, scapără, plouă, se luminează, se întunecă... Ex. Prinsese a se întuneca. (I.D.S., p. 62) verbe personale reflexive , folosite cu sens impersonal : a se gîndi, a se vorbi, a se supune, a se înţelege ş.a. Ex. Ah! se vede că eşti un copil. verbe personale nereflexive ,utilizate cu sens impersonal : a mirosi, a merge, a veni, a reuşi ş.a. Ex. Miroase a făină fiartă de păpuşoi. pred + c. mod + atr. (I.D.S. , p. 50) verbele a fi, a se face, împreună cu un substantiv sau adverb, exprimînd diverse stări psihice şi fizice ale omului şi fenomene ale naturii : mi-i foame, mi-i frig, a se face cald, mi-i dor , ş.a. Din cele expuse conchidem următoarele : propoziţia este un fenomen complex , iar definiţia ei nu cuprinde toate cazurile particulare de realizare a ei: pentru a defini conceptul de propoziţia e necesar să se ţină cont atît de criteriul formal, cît şi de conţinut: problema clasificării propoziţiilor în bimembre şi monomembre este actuală, deoarece nu s-a ajuns la o clasificare definitorie. CAPITOLUL II TIPOLOGIA PROPOZIŢIILOR BIMEMBRE ŞI MONOMEMBRE ÎN LIMBILE ROMÂNĂ ŞI RUSĂ § 1. Unele tipuri de propoziţii bimembre româneşti şi echivalentele lor în limba rusă Propoziţia cuprinde două părţi principale subiectul şi predicatul. De aceea propoziţia care are subiect şi predicat se numeşte bimembră. Asemenea limbii române ,în limba rusă propoziţia bimembră este alcătuită din subiect şi predicat şi poate fi atît dezvoltată, cît şi nedezvoltată, ca următoarele exemple : Nănaşul nostru şi prietenul dumitale cumătrul lup, se şi arătă în s + pred + prag. + c. loc Волк , наш крестный и твой кум, забежал в хату. s + pred +c loc (I.C.P., p. 10-45) Exemplul din limba română conţine o propoziţie bimembră , personală, hotărîtă , dezvoltată, alcătuită din subiect şi predicat şi un compliment circumstanţial de loc. În limba rusă îi corespunde o propoziţie dezvoltată, avînd a structură similară. Un alt exemplu de propoziţii nedezvoltate : Zadarnice erau toate. pred. nom. + sub. Увы , все было напрасно. s + pred. nom. (I.S.P. p. 68) Observăm în limbile comparate o propoziţie bimembră , personală, hotărîtă , nedezvoltată , alcătuită din subiect şi predicat nominal. Subiectul acestor propoziţii poate fi redat prin cele mai diverse mijloace. Deşi subiectul poate fi exprimat atît printr-un cuvînt care să denumească sau să ţină locul unei persoane animate, cît şi printr-un cuvînt ce denumeşte sau substituie un obiect inanimat, el totdeauna este indicatorul persoanei gramaticale , indiferent de natura acestuia (concretă – hotărîtă, neconcurentă, nedefinită au generalizatoare). Prin urmare toate propoziţiile cu subiect gramatical, la care se referă un predicat verbal, nominal sau verbal – nominal vor fi considerate personale. Propoziţiile bimembre se clasifică în : a) propoziţii personale cu subiect definit. Ex. : Nic-a lui Costache cel răguşit , balcîz şi răutăcios, nu mai s + pred + avea stăpînire asupra mea. + c. ind. И у злющего урода Ники Костаке не стало теперь надо мной никакой власти. c. ind. + pred + c. cir. + c. ind. (I.C.P. p. 241-155) În acest exemplu substantivul – subiect Nic-a lui Costache arată că e vorba de persoana gramaticală (a treia ) la numărul singular. În limba rusă îi corespunde o propoziţie monomembră deoarece la traducere îşi pierde subiectul . Un asemenea tip de propoziţii a fost analizat de lingvistul rus I.P. Raspopov. propoziţii bimembre personale cu subiect nedefinit. Unul macină la moară. În exemplul dat subiectul este exprimat prin pronume nehotărît. Toate aceste subiecte ţin locul persoanei a treia gramaticale , dar nici nu se indică precis agentul acţiunii. Aceste propoziţii sunt considerate bimembre personale cu subiect nedefinit. Bimembre personale cu subiect definit (hotărît ) sau nedefinit vor fi şi propoziţiile ce conţin la origine verbe active, care în anumite situaţii sunt însoţite de pronumele reflexive în acuzativ se : se zice, se spune, se crede, se anunţă, se vede, se ştie, se observă, ş.a. Aceste verbe se întrebuinţează doua la persoana a treia şi pe lîngă un subiect gramatical, care de cele mai multe ori nu poate fi agent logic în sensul de persoană concretă animată sau inanimată : Ex. Din trăsură se vede o pălărie de paie cu borurile largi întoarse. c. loc + pred + sub + atr. (I.D.S. p. 82) Sunt bimembre cu subiect definit sau nedifinit şi propoziţiile în componenţa cărora intră verbe reflexive de tipul : se pare, se întîmplă , se cuvine, ş.a. în aparenţă impersonale , folosite numai la persoana a treia gramaticală şi care nu poate avea persoane animate, agenţi logici în sensul strict al cuvîntului ci numai propoziţii subordonate , ce ţin locul subiectului gramatical. Ex. 1) În timpul călătoriei ni s-au întîmplat multe cazuri amuzante. 2) I se năzărea , că a încurcat poezia. (I.S.D. p. 80) În primul exemplu subiectul multe cazuri se acordă cu predicatul s-au întîmplat, iar în exemplul al doilea propoziţia că a încurcat poezia serveşte drept subiect gramatical nedefinit pe lîngă verbul se năzărea. propoziţii bimembre personale generalizatoare . Ex. Nu zice hop pînă n-ai sărit. Cum vei lucra, aşa vei cîştiga. (proverbele românilor, p. 194) Profesorul Ion Coteanu în lucrarea Gramatica de bază a limbii române divizează propoziţiile bimembre în complete şi eliptice. Propoziţiile în care sunt exprimate ambele păţi principale precum şi cele secundare sunt considerate complete. Ex. Dosită de ochii şi de gura lumii Sălcuţa o ducea în vîlcica ceea ca în sînul lui Dumnezeu. Atr. + s + pred + c. mod + s + atr. + c. ind. В той чаще стояла , растянувшись в доль речки деревушка с нежным называнием Салкуца. c. loc + pred + c. mod + s + atr. + c. ind. (I.D.S. p. 92 -67) În exemplele date depistăm în limbile comparate o propoziţie bimembră , dezvoltată completă. Trebuie menţionat şi faptul că în afară de propoziţii bimembre complete mai întîlnim şi propoziţii bimembre eliptice. Eliptice sunt considerate acele „propoziţii din componenţa cărora sunt omise fie subiectul , fie predicatul , fie ambele, subînţelese din context se numesc bimembre eliptice.” O definiţie similară propun I. Ciornîi , I. Matcovscki , C. Reabţov : „Propoziţia eliptică se numeşte propoziţia în care sunt omise unele părţi ale ei (principale sau secundare), dar se subînţeleg uşor. Ele au conţinut numai în context.” Ex. : 1) A fost sireacul, răspopit în faţa satului. pred + c. loc Тут же на глазах своей паствы , он был лишен сана свешеника. circ. loc + pred + c. ind. (I.D.S. p. 102-72) Şi iaca aşa ne-a fost îmblarea cu plugul în anul acela. pre + atr. + pred + s + atr. + c. timp Так вот и прошла наша коляда в тот год. pred + atr. + s + c. timp (I.C.P. p. 262) În primul exemplu remarcăm o propoziţie bimembră eliptică în care subiectul nu este de faţă, însă este subînţeles din context. În limba rusă îi corespunde o propoziţie bimembră dezvoltată despre care s-a scris în literatura de specialitatea. Este cazul să menţionăm şi absenţa unor părţi secundare ale propoziţiei, necesare pentru plenitudinea semantică a propoziţiei, - fenomen atestat frecvent în dialog. Ex. – Ţi s-i urît , Mircea, de unul singur acolo pe dealul acela? Urît. Тебе , Мирча , должно , осточертело там в поле? Осточертело. În propoziţia dată lipseşte subiectul şi complementul circumstanţial de loc. În limba rusă îi corespunde o structură izomorfă , dar avem o propoziţie monomembră, deoarece nu este inclus în propoziţie, subînţelegîndu-se din context. Mai frecvente sunt cazurile de omitere a subiectului, deoarece după cum s-a văzut , aceasta poate fi nu numai nehotărît sau generalizator . La omiterea unui astfel de subiect , propoziţia va rămîne tot bimembră eliptică. Ex. Şi cînd te prăvăleai îţi părea bine? И когда опрокидываешься вместе