Referat George Calinescu - Enigma Otiliei -comentariu6

Mai jos puteti citi fragmente din Referat George Calinescu - Enigma Otiliei -comentariu6 si de asemenea puteti face Download Referat George Calinescu - Enigma Otiliei -comentariu6

Citeste fragmente din Referat George Calinescu - Enigma Otiliei -comentariu6

Enigma Otiliei de George Călinescu George Călinescu este o personalitate plurivalentă, de formaţie enciclopedică, tipul scriitorului total: critic şi istoric literar, eseist şi estetician, prozator şi poet, dramaturg şi publicist. Prin romanele lui, George Călinescu depăşeşte realismul clasic, creează caractere dominate de o singură trăsătură definitorie, realizând tipologii (avarul, arivistul), modernizează tehnica narativă, foloseşte detaliul in descrieri arhitecturale şi în analiza personajelor, înscriindu-se astfel în realismul secolului al XIX-lea. Tema Romanul „Enigma Otiliei” are ca temă viaţa burgheziei bucureştene de la începutul secolului al XX-lea. Autorul înfăţişează lumea deţinătorilor de capital şi pe aceea a ariviştilor cu o ascuţită ironie critică, relaţiile de familie dezumanizate de goana după bani. Acţiunea romanului se desfăşoară pe mai multe planuri. Un prim-plan al romanului prezintă cele două familii Giurgiuveanu şi Tulea. Mobilul principal al tuturor acţiunilor este moştenirea, averea lui Costache Giurgiuveanu pe care o vânează clanul Tulea. Eforturile lor sunt canalizate statornic spre înlăturarea Otiliei, fiică vitregă a lui Costache Giurgiuveanu, fata celei de-a doua soţii, crescută de acesta fără acte de adopţiune filială legală. Alt plan al romanului prezintă destinul tânărului Felix Sima, rămas orfan, venit să studieze medicina în Bucureşti şi care trăieşte prima sa experienţă erotică. Acesta constituie fondul liric al romanului: iubirea romantică, adolescentină a lui Felix pentru Otilia. Costache Giurgiuveanu, unchiul lui Felix, trebuia să-i fie tutore şi să-i administreze bunurile lăsate de tatăl său, care murise. În casa lui moş Costache, unde va locui, îi cunoaşte pe cei din clanul Tulea ce locuieşte în vecinătatea casei lui Costache şi pe Pascalopol, moşier, cu maniere alese, o prezenţă nelipsită din preajma Otiliei şi necesară prin generozitatea, experienţa şi cavalerismul omului rafinat. Felix o iubeşte pe Otilia, dar este gelos pe Pascalopol,. Otilia îl iubeşte pe Felix şi vrea să-l ajute să se realizeze în cariera lui ştiinţifică, intuindu-i cu maturitate şi luciditate ambiţia, dorinţa de a ajunge “cineva”. Plimbările cu trăsura la şosea împreună cu Pascalopol, capriciile şi luxul satisfăcute cu generozitate subtilă şi discretă de acesta, instinctul feminin precoce, inteligenţa şi discernământul practic, izvorâte dintr-o experienţă timpurie nesigură, toate acestea o fac pe Otilia să-l accepte pe Pascalopol drept soţ. Neînţelegând acţiunile Otiliei, Felix se consideră pe sine o enigmă. El va studia cu seriozitate, va deveni medic şi profesor universitar, făcând o căsătorie strălucită. La sfârşitul romanului aflăm că Pascalopol, i-a redat libertatea Otiliei, care va ajunge în Spania şi America, nevasta unui conte. Privind o fotografie recentă a Otiliei, Felix va vedea o figură străină, o Otilie maturizată, chipul ei de acum spulberând imaginea enigmaticei adolescente. Otilia va rămâne pentru el o amintire, o imagine a eternului feminin. Pe celălalt plan, al luptei acerbe pentru moştenire, atacând-o pe Otilia cu infinite şi inventive răutăţi, clanul Tulea cunoaşte declinul familial: Aglae nu reuşeşte să pună mâna pe banii lui Costache, pentru că-i furase Stănică de sub salteaua bătrânului, provocând moartea acestuia. Stănică renunţă la Olimpia, care-l plictisea şi nu ţinea pasul cu ritmul său alert şi imprevizibil de arivist, preferând-o pe Georgeta, femeie uşoară, dar prezentabilă, inteligentă, care-i va înlesni relaţii “înalte”, în lumea Bucureştiului. Titi va divorţa de Ana, evoluând psihic spre o idioţenie vizibilă. Aurica va rămâne tot nemăritată şi nerealizată erotic. Personajele Personajul central al romanului, către care converg toate energiile, din motive şi interese diferite (Otilia şi Felix pentru că îl iubesc şi-l ocrotesc, Pascalopol pentru că îi e milă de el şi e tutorele Otiliei, clanul Tulea pentru că vor să-i ia averea), este Costache Giurgiuveanu. El întruchipează trăsăturile clasice ale avarului, care se întrepătrund cu duioşia paternă. Prin Costache Giurgiuveanu se continuă tipologia avarului din literatura română (Hagi Tudose) şi universală (Gobseck, Goriot, Grandet), conturându-se un personaj complex. În raport cu moş Costache se definesc moral, celelalte personaje, pentru că el deţine averea care-i polarizează pe toţi. Energiile cele mai active în lupta pentru moştenire sunt Stănică Raţiu, Aglae Tulea. Stănică Raţiu este un Dinu Păturică modern, încadrându-se în tipologia arivistului. Avocat fără procese, energia lui nu se consumă în muncă. El circulă în diferite medii, află, ştie tot, aşteaptă „ceva”, care să-i modifice modul de viaţă peste noapte, să-l îmbogăţească. Agresiv, fără nici un scrupul, cu o mare disponibilitate de adaptare şi de supravieţuire, este inteligent şi escroc, fanfaron şi abject. Portretul Agalei este fixat de la început cu detalii precise ce indică trăsăturile morale: cam de aceeaşi vârstă cu Pascalopol, cu faţa gălbicioasă, gura cu buzele subţiri, acre, are nasul încovoiat şi ascuţit, obrajii brăzdaţi de câteva sute de cute mari, ochii bulbucaţi, este vulgară şi rea, o „viperă”. Acreala, lăcomia de bani, de avere, spiritul cârcotaş, răutatea sunt trăsăturile care alcătuiesc tipul „babei absolute”. ă la ridicol, dezechilibrată psihic, pierzând orice decenţă şi bun simţ, lipsită de orice atractivitate feminină, invidioasă, cu răutăţi; este o complexată. Titi Tulea, calificat de Otilia drept „prost”, repetent de câteva ori şi corigent, este tipul de debil mintal, infantil şi apatic. Simion Tulea, soţul Aglaei, bătrân, senil, are comportamentul unui degenerat. Îşi pipăie muşchii, caută prin dulapuri, brodează, face crize psihice până la violenţă, ce alternează cu stări de apatie. Are idei fixe, crede că Olimpia nu este fata lui. Este izolat de Aglae şi de ceilalţi. Leonida Pascalopol este „un personaj nou” în literatura română , fiind expresia rafinamentului, a bunului simţ, a generozităţii. Scriitorul îi face şi lui un portret în care detaliile pun în lumină poziţia socială, trăsăturile fizice şi morale. Otilia Mărculescu este cel mai modern personaj al romanului atât prin tehnicile de realizare, cât şi prin problematica sa exitenţială. Portretul fizic sugerează trăsăturile sale morale de delicateţe, tinereţe, farmec, cochetărie, distincţie, inocenţa şi maturitatea. Definită prin felul de a fi, prin fapte, acţiuni, gesturi, vorbe şi gânduri, Otilia este un personaj complex, cu un temperament derutant, fiind capabilă de emoţii puternice, apoi trecând brusc de la o stare la alta, împrăştiată şi visătoare, deseori dovedind luciditate si tact. Este un amestec ciudat de atitudine copilăroasă şi matură în acelaşi timp. Este cel mai controversat personaj al romanului, apărând în opinia personajelor în mod diferit, stârnind contradicţii surprinzătoare. Otilia trăieşte drama singurătăţii, a viitorului ei ambiguu, departe de mult visata fericire. Felix Sima este definit chiar de Călinescu „martor şi actor”. Portretul fizic ilustrează, prin detaliile descrierii, portretul moral al personajului: „faţa îi era juvenilă şi prelungă, aproape feminină”, cu „şuviţe mari de păr ce-i cădeau de sub şapcă”, obrazul de „culoare măslinie”, iar nasul „de o tăietură elenică” ii dădea o „notă voluntară”. Comportamentul, gesturile, atitudinile, faptele, conturează încă de la început o fire raţională, lucidă, cu un spirit de observaţie foarte dezvoltat. De la început simte pentru Otilia o simpatie spontană, care se transformă în iubire. Îl descumpăneşte comportamentul derutant al Otiliei, nu-şi poate explica schimbările bruşte de atitudine ale fetei, trecerea ei de la o stare la alta. În relaţiile cu celelalte personaje, Felix apare ca un intelectual superior, situându-se deasupra superficialităţii şi meschinăriei lumii burgheze. Ambiţios, învaţă şi face eforturi deosebite de a se remarca pe plan profesional. Ferm şi tenace, munceşte cu seriozitate pentru a deveni un nume cunoscut în medicină. Devine profesor universitar, cu autoritate medicală, căsătorindu-se potrivit ambiţiei sale, cu fata unei personalităţi politice a vremii, care-i asigura un statut social superior. Semnificaţia titlului Această „enigmă a Otiliei” se naşte mai ales în mintea lui Felix, care nu poate da explicaţii plauzibile pentru comportamentul fetei, ce rămâne până la sfârşitul romanului o tulburătoare întruchipare a naturii contradictorii a sufletului feminin. Îndrăgostit de Otilia, Pascalopol o admiră şi o înţelege, dar nici el nu poate descifra în profunzime reacţiile şi gândurile fetei, confirmându-i lui Felix în finalul romanului: „A fost o fată delicioasă, dar ciudată. Pentru mine e o enigmă”. Elemente şi tehnici moderne Balzacianismul este prezent în „Enigma Otiliei” prin tema romanului, care ilustrează viaţa burgheziei de la începutul secolului al XX-lea, societate degradată sub puterea mistificatoare a banului. De altfel, Balzac a concentrat ideea că banii, averea au putere distrugătoare asupra eticii unei societăţi, afirmând: „Zeul la care se închină toţi este banul”. Ideea paternităţii este nucleul epic al romanului, fapt confirmat de Călinescu însuşi, care-şi intitulase iniţial romanul „Părinţii Otiliei”. Ideea paternităţii este, de asemenea, de influenţă balzaciană, preluată probabil din romanul „Moş Goriot”, în care degradarea relaţiilor din cadrul unei familii duce la degradarea întregii societăţi. Tipologia personajelor este construita artistic de Călinescu, prin aceea ca fiecare erou al romanului este dominat de o trăsătură de caracter puternică, definindu-l în esenţa sa morală Tehnica detaliului este o modalitate epică a romancierului prin care acesta încadrează cu precizie acţiunea în timp şi spaţiu. Elementelor balzaciene li se adaugă cele romantice: folosirea antitezei în caracterizarea unor personaje, descrierea naturii Bărăganului într-un registru fantastic, motivul „orfanului. În roman sunt evidente şi elementele realiste: tema care reflecta stadiul societăţii burgheze in plina degradare morală sub puterea mistificatoare a banului, personajele luate din realitatea acestei societăţi: avarul, parvenitul, demagogul. Elemente ale clasicismului reies mai ales din: simetria romanului (începe cu o imagine dezolantă a casei lui Costache Giurgiuveanu şi se termina cu aceeaşi imagine lugubra), trăsătura de caracter dominantă la unele personaje. O lume întreagă se cuprinde în acest roman, punând în lumină aspectele sociale, economice, familiale, ale vieţii bucureştene din anii de dinaintea primului război mondial. 쥁@