Referat Amintiri

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Amintiri si de asemenea puteti face Download Referat Amintiri

Citeste fragmente din Referat Amintiri

Amintiri din copilărie I. Creangă –fragment din Manualul de Limba Română clasa a VI-a Editura didactică şi pedagogică - Bucureşti comentariu – În contextul prozei memorialiste I. Creangă rămâne prin opera sa „Amintiri din copilărie” un „poet” al aducerilor aminte ale fericitei vârste a copilăriei. „Amintiri din copilărie” este o operă cu valoare documentară dar, în acelaşi timp este un roman al copilăriei. Intuind geniul creator al lui Creangă, M. Eminescu, nedespărţitul său prieten, îl va îndemna pe acesta să-şi scrie nemuritoarea operă. Astfel s-au născut „Amintirile” scriitorul retrăind sub ochii cititorului vârsta evocată în spaţiul ideal al Humuleştiului, Nică, eroul central al operei este urmărit din copilărie până în pragul adolescenţei. Romanul „Amintiri din copilărie” este o operă epică deoarece autorul îşi exprimă ideile şi sentimentele cu ajutorul personajelor şi al acţiunii. Modul de expunere predominant în opera epică este naraţiunea. Când relatează întâmplări care au în centrul atenţiei personaje din universul social al Humuleştiului naraţiunea este la persoana a III-a. În „Amintiri din copilărie” naratorul se identifică cu personajul, Nică fiind autorul însuşi la vârsta copilăriei. De aceea în roman domină naraţiunea la persoana I. Fragmentul din manual face parte din capitolul I al romanului. El relatează o întâmplare din viaţa de şcolar a lui Nică, strâns legată de aspecte ale şcolii din vremea aceea. Valoarea artistică a textului reiese din talentul de povestitor al lui Creangă care foloseşte limba poporului său. O zi di viaţa de elev a lui Nică ne descrie starea de nelinişte a personajului, frământările sufleteşti provocate de răzbunarea lui Nic-a-lui-Costache pus de Bădiţa Vasile „să-l procitească”. Acesta era sfădit cu Nică din pricina Smărăndiţei, căreia îi trăsese o „bleandă” fiindcă nu-i dăduse pace la prinsul muştelor cu ceaslovul. Simţim încă de la început ironia lui Nică pentru duşmanul său din descrierea pe care i-o face „băiat mai mare şi înaintat la învăţătură până la genunchiul broaştei”. Expresia populară „până la genunchiul broaştei” prin ironia pe care o sugerează, devine sursă de umor. Nic-a-lui-Costache începe a însemna greşelile cu „ghiotura” pe o „draniţă” spre disperarea băiatului. Naraţiunea este intersectată de monologul care dezvăluie starea sufletească a lui Nică: „Măi!!! S-a trecut de şagă zic eu în gândul meu”. Pentru a reda teama de pedeapsă autorul foloseşte câteva expresii populare. Spaima este mărturisită astfel „şi unde n-a început a mi se face negru pe dinaintea ochilor”. Interjecţiile, adresare făcută sieşi accentuează neliniştea lui Nică: „Ei, ei! acu-i acu. „Ce-i de făcut, măi Nică?””. Situaţia dificilă din timpul ascultării îl determină pe băiat să caute soluţia salvării. El aştepta cu neastâmpăr să vie „un lainic de şcolar de afară pentru a se putea scuti de călăria lui Bălan şi de blagoslovenia lui Nicolai, făcătorul de vânătăi”. Nerăbdarea este sugerată de expresia populară: „îmi crăpa măseaua-n gură”. Sosirea unui şcolar schimbă situaţia iniţială a personajului care iese pe uşă şi o ia la sănătoasa spre casă. Fiindcă doi „hojmalăi” o luaseră la pe urmele sale, Nică începe a fugi de-i „scăpărau picioarele”. Deşi trece pe lângă casă, Nică îşi continuă fuga până în ograda unui megieş şi se ascunde în grădina cu păpuşoi. El reuşeşte să scape de urmăritori îngropându-se în ţărână. Autorul notează ciuda celor „doi hojmalăi” care pierduseră urma lui Nică. Sentimentul este acelaşi din partea băiatului care spune în sine lui cu satisfacţie: „se vede că i-a orbit Dumnezeu de nu m-au putut găbui”. Ajuns acasă Nică se plânge mamei că nu se va întoarce la şcoală. Finalul întâmplării este fericit, schimbând total starea iniţială. A doua zi părintele a venit la familia lui Nică, unde băiatul a fost luat cu binişorul şi sfătuit să se întoarcă la şcoală. Gândul de a fi popă în sat şi imaginea Smărăndiţei îl determină pe Nică să se apuce de învăţătură: „când aud eu de popă şi de Smărăndiţa popi, las muştele-n pace şi-mi iau alte gânduri…” Nică începe a se da la scris şi la făcut cădelniţa, „la ţinut isonul” încât câştigă admiraţia părintelui şi a fiicei sale. Această schimbare este exprimată sugestiv de expresia populară: „altă făină se măcina acum la moară”. Nic-a-lui Costache nu mai avea stăpânire asupra sa. În acest fragment este descris conflictul dintre sensibilitatea unui copil şi metodele de pedeapsă brutală cu biciul. Acest conflict generează spaima lui Nică şi fuga lui de la şcoală. Întâmplarea are un final fericit, căci iluziile copilului îl transformă. 쥁