Referat Lucian Blaga - Paradis In Destramare1

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Lucian Blaga - Paradis In Destramare1 si de asemenea puteti face Download Referat Lucian Blaga - Paradis in destramare1

Citeste fragmente din Referat Lucian Blaga - Paradis In Destramare1

Lucian Blaga: Paradis în destramare Portarul înaripat mai tine întins un cotor de spada fara de flacari. Nu se lupta cu nimeni, dar se simte învins. Pretutindeni pe pajisti si pe ogor serafimi cu parul nins înseteaza dupa adevar, dar apele din fântâni refuza galetile lor. Arând fara îndemn cu pluguri de lemn arhanghelii se plâng de greutatea aripelor. Trece printre sori vecini porumbelul sfântului duh, cu pliscul stinge cele din urma lumini. Noaptea îngerii goi zgribulind se culca în fân: vai mie, vai tie, paianjeni multi au umplut apa vie, odata vor putrezi si îngerii sub glie, tarâna va seca povestile din trupul trist. Poezia face parte din volumul Lauda somnului(1929), volum, care se impune printr-o originalitate incontestabila. Poezia apartinând acestui volum prezinta un univers în destramare cufundat într-o stare hipnotica. Imaginea acestui univers în destramare este surprins foarte bine în versuri: pretutindeni e o tristete, e o negare, e un sfârsit Poetul trateaza într-o maniera personala o serie de mituri biblice, în acest sens este semnificativa marturisirea sa: E adevarat ca în poezia mea sunt frecvente si motive mitice, chiar teologice. Dar de aceste elemente uzez în chipul cel mai liber, ca mijloace de expresie poetica. Motivele nu sunt tratate dogmatic. Le folosesc în sens totdeauna creator, liber, le modific si le amplific dupa necesitati. Nascocesc motive mitice la fiece pas fiindca fara o gândire mitica nu ia fiinta, din pacate sau din fericire, nici o poezie. Blaga prelucreaza creator, liber, mitul genezei, mitul cristic, mitul învierii mortilor, mitul sfântului Ioan, mitul sfântului Gheorghe. Unul dintre miturile fundamentale este Paradisul. În conceptia poetului, dupa izgonirea din Paradis divinul sacru s-a retras din lume, rupându-se definitiv legatura cu omul. Punctul de plecare este un motiv biblic: si izgonind pe Adam l-a asezat în preajma raiului celui din Eden si a pus heruvimi si sabie de flacari vâlvâitoare sa pazeasca drumul spre pomul vietii (Facerea) Prelucrând liber acest motiv biblic, Blaga creaza imaginea unei lumi moderne, a pacatelor, a unei lumi în destramare, din care divinul si sacrul lipsesc cu desavârsire. Poetul procedeaza la o desacralizare a simbolurilor crestine. Astfel îngerul de la poarta Paradisului numai tine în mâna decât un cotor de spada fara de flacari: Portarul înaripat mai tine întins un cotor de spada fara de flacari. Deci sabia de flacari vâlvâitoare din Biblie devine la Blaga cotor de spada, sugerând pierderea sacralitatii. Portarul înaripat devine un paznic inutil al unui tarâm, care si-a pierdut atributele esentiale. Peste tot domineste o tristete metafizica, o dezolare, un sentiment al inutilitatii: Nu se lupta cu nimeni, dar se simte învins. Blaga procedeaza la o umanizare, la o tratare în maniera profana a figuratiei biblice. Astfel serafimi, cu parul nins înseteaza dupa adevar; arhanghelii ara cu pluguri de lemn, plângându-se de greutatea aripelor; porumbelul sfântului duh stinge cele din urma lumini; îngerii goi se culca în fân, zgribulind de frig: Pretutindeni pe pajisti si pe ogor serafimi cu parul nins înseteaza dupa adevar, dar apele din fântâni refuza galetile lor. Arând fara îndemn cu pluguri de lemn arhanghelii se plâng de greutatea aripelor. Trece printre sori vecini porumbelul sfântului duh, cu pliscul stinge cele din urma lumini. Noaptea îngerii goi zgribulind se culca în fân Si în aceasta poezie se întâlneste simbolul fântânii, care sugereaza adevaruri fundamentale, care se refuza cunoasterea, de exemplu: dar apele din fântâni refuza galetile lor. Apa vie, care ar putea dezvalui omului taina de dincolo, refuza omului aceasta dezvaluire si anunta momentul dramatic, inevitabil, când sacrul, divinul, se vor retrage definitiv din lume: vai mie, vai tie, paianjeni multi au umplut apa vie, odata vor putrezi si îngerii sub glie, tarâna va seca povestile din trupul trist. Ultima parte a poeziei exprima moartea mitului, a fanteziei, a imaginatiei. Sensul fundamental al poeziei este ca lumea moderna, desacralizata, demitizata, nu mai întelege glasul de sus, glasul divinitatii. Tristetea, dizolarea sunt determinate de sentimentul retragerii divinului din lume. Din punct de vedere stilistic poezia se remarca plin simplitate; metaforic poetul sugereaza destramarea mitului despre Paradis, dar si destramarea lumii pentru ca pierderea credintei transforma lumea, pamântul într-un trup trist. Sentimentul de tristete provine deci din constientizarea ruperii de cosmic, de divin. Întregul discurs liric este alcatuit din doua sfere conceptuale. Prima, alcatuita din elemente, care sugereaza paradisiacul: portarul înaripat, serafimi, arhangheli, îngeri, porumbelul sfântului duh, apa vie; în cealalta sfera conceptuala intra toate determinarile care sugereaza destramarea Paradisului: cotorul de spada fara de flacari, parul nins, îngerii goi zgribulind, greutatea aripelor. Invocatia vai mie, vai tie actualizeaza criza. Discursul liric se alcatuieste, creste din secvente disparate, dar care în final alcatuiesc un tot unitar, oferind imaginea lumii moderne, care a pierdut contactul cu sacrul, miticul, divinul. 쥁`