Referat Lucian Blaga - Cantecul Spicelor.DOC

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Lucian Blaga - Cantecul Spicelor.DOC si de asemenea puteti face Download Referat Lucian Blaga - Cantecul Spicelor.DOC

Citeste fragmente din Referat Lucian Blaga - Cantecul Spicelor.DOC

Cântecul spicelor de Lucian Blaga Poezia face parte din ciclul Vară de noiembrie publicat în volumul postum de Poezii (1962) alături de care mai fac parte ciclurile Mirabila sămânţă şi Sticuitorul. În ciclul postum Vară de noiembrie al cărui titlu înseamnă reînvierea târzie a iubirii poetul îi opune după naşterea, venirea în lumină, tragică din volumele anterioare, o stare binefăcătoare în care oboselii de viaţă i-a luat locul bucuria existenţei. Iubirea asimilată primăverii este opusă acum iernii cunoaşterii. Poeziile din acest ciclu sunt cântece ale iubirii împlinite creatoare de luni aşa cum se poate vedea în poeziile Încă o dată; Strofe de-alungul anilor; Catrenele fetei frumoase; Viori aprinse, femeile; Cântecul focului; Risipei se dedă florarul. Tema iubirii se asociază acum mai frecvent temei naturii care germinează şi rodeşte. O astfel de poezie este şi Cântecul spicelor. Poetul stabileşte în această poezie printr-un simţ artistic profund legături adânci cu universul trăind intensitatea senzaţiei. Dar poetul se întoarce la pământ la “un fel de bucolism stilizat şi mitic” (Eugen Lovinescu, Lucian Blaga) unde “mozaicul a fost bătut cu aur momentele naturale s-au simbolizat anotimpurile au căpătat subînţelesuri spirituale şi câmpiile se aureolează” (George Călinescu, Lucian Blaga interpretat de...). Alcătuită din trei strofe poezia tresaltă de dorul de viaţă dar în acelaşi timp senzaţia morţii se face pe îndelete simţită şi acceptată cu deplină resemnare. Acţiunea se petrece în plină vară când după perioada germinaţiei ajunse la maturitate deplină îşi dăruiesc cu prisosinţă rodul bogat. Senzaţia însă provoacă poetului o stare de tristeţe. Într-o osmoză perfectă cosmic-teluric poetul îşi exprimă sentimentele lentei alunecări în neant: “Spicele-n lanuri de dor se-nfioară, de moarte Când secera lunii pe boltă apare.” Apariţia lunii nu este întâmplătoare ci ea ne duce cu gândul la apusul zilei şi nu numai când întunericul cuprinde întregul univers. þ Printr-o comparaţie subtilă poetul ne introduce în mituri străvechi legate de zeitatea divină: “Ca fetele cată, cu părul de aur, La zeul din zare”. În strofa a doua folosind de data aceasta metafora-personificare poetul exprimă atât iubirea devoratoare cât şi dorinţa arzătoare a spicelor înfiorate de dragoste pentru zeul divin de a fi secerate de secere a lunei: “O vorbă-şi trec spicele-fete-n văpaie; / Secere a lunei e numai lumină (ne duce cu gândul la Luceafărul eminescian... “se aprindea mai tare”) / Cum ar putea să ne taie / Pe la genunchi, să ne culce pe spate, în arderea vântului?” Poetul stabileşte în această strofă miracolul germinaţiei în care se înfrăţesc într-o osmoză perfectă pământ cosmic în vederea împlinirii actului germinativ. De aici drama neîmplinirii visului mult dorit. Pentru spicele gata de sacrificare zeul lunii rămâne un mit la fel de depărtat ca Luceafărul pentru Cătălina din poemul eminescian. Strofa a treia şi ultima aduce împăcarea cu soarta cridă (seninătatea cu care românul a ştiut totdeauna să întâmpine moartea aşa cum am văzut în balada Mioriţa) a spicelor care în năzuinţa lor de împliniri superioare (dorinţa de a atingere a absolutului) sunt sortite a fi secerate de fierul crud al pământului: “Aceasta-i tristeţea cea mare-a spicelor / Că nu sunt tăiate de lună că numai de fierul pământului / Li se menit să apună” (vedem în fierul pământului o reîntoarcere în spaţiul cosmic deci o reîntregire a temei enunţate mai sus). Construită după formula clasică poezia este simbolică poetul meditând asupra sensului viaţii şi al morţii. Spicele simbolizează ideile poetului în căutarea permanentă a absolutului (zeul lunar) iar fierul pământului sugerează moartea necruţătoare care spulberă orice vis şi orice căutare. Săracă în podoabe artistice, doar câteva metafore, personificări, comparaţii, interogaţii retorice, poezia este bogată în semnificaţii. 쥁`