Referat In Vreme De Razboi - Rezumat Var.2

Mai jos puteti citi fragmente din Referat In Vreme De Razboi - Rezumat Var.2 si de asemenea puteti face Download Referat In vreme de razboi - rezumat var.2

Citeste fragmente din Referat In Vreme De Razboi - Rezumat Var.2

Ion Luca Caragiale: În vereme de rãzboi Nuvelele lui Caragiale pun în luminã un Caragiale cu totul nou, diferit de marele dramaturg, atât de bine înzestrat pentru comic în comediile sale. În nuvele Caragiale se dovedeºte a fi un foarte bun analist al stãrilor obscure ale subconºtientului. Deci suntem în prezenþa unui creator complex, excepþional înzestrat de comic în comedii, ºi pentru analitic în nuvele ºi în drama Nãpasta. Criticul literar Mihail Petroveanu vorbeºte despre douã feþe ale marelui creator una de zii, ºi alta de noapte, referindu-se la aceeaºi bivalenþã a spiritului caragialian. Criticul literar Maria-Vodã Cãpuºan considera cã opera lui Caragiale se întinde de la mascã la hãu. În nuvele sale Caragiale urmãreºte mai ales instalarea unei stãri de crizã, ºi evoluþia gradatã spre un punct culminant, tragic, dramatic. Meritul autorului constã în urmãrirea minuþioasã (amãnunþitã) a celor mai mici schimbãri sufleteºti. Tematica nuvelelor este variatã: Nuvele psihologice: În vreme de rãzboi, O fãclie de Paºte, Pãcat Nuvele fantastice: La hanul lui Mânjoalã, Calul dracului, Kir Ianulea Nuvele sociale ºi psihologice: Douã loturi În majoritatea nuvelelor chiar ºi în cele fantastice existã un fond realist, trãgând (relifând) critica satiricã a dramaturgului Caragiale. Astfel în Kir Ianulea aventura fantasticã este numai un prilej pentru a prezenta o istorie a negustorimii ºi a burgheziei de la începutul secolului trecut. Dramaturgul Caragiale este prezent prin dialogurile concise, dar semnificative, care dezvãluie conºtiinþe, psihologii. Deasemenea dramaturgul e prezent printr-o artã a compoziþiei, printr-o înlãnþuire ingenioasã a secvenþelor, care gradat reliefeazã precipitarea conflictului spre un deznodãmânt dramatic. Cele mai valoroase sunt nuvelele psihologice. În aceste nuvele Caragiale se dovedeºte un foarte bun cunoscãtor al psihologiei umane, un fin observator al schimbãrii acesteia sub influenþa deformatoare a unui factori exterior: bani, averea, frica, etc. În vreme de rãzboi În aceastã nuvelã psihologicã Caragiale urmãreºte procesul comlex ºi complicat al degradãrii psihice a hangiului Stavrache, datoritã setei de avere, debani. Caragiale urmãreºte magistral instalarea obsesiei ºi evoluþia ei spre nebunie. La începutul nuvelei Stavrache este un hangiu înstãrit, sigur de sine, sentiment pe care î-l dã averea pe care o are. Ca toþi oamenii avuþi (înstãriþi) Stavrache trãieºte spaima, frica de a nu fi pradat: Hangiul era foarte mulþumit: om cu dare de mânã, cu han în drum… Câte nopþi nu dormise el o clipã mãcar cum se cade, trãgaând cu urechea ºi aºteptâd cu inima sãritã pe musafirii de noapte! Stavrache apare apoi în stare de frate bun ºi sãritor, care îl ajute pe Popa Iancu sã-ºi piardã urma, trimiþindu-l cu voluntarii pe front. Dupã plecarea fratelui Stavrache intrã în stãpânirea averii lui Popa Iancu. La primirea primei scrisori despre faptele de bravurã ale fratelui sãu Stavrache nu se bucurã: Cine ar fi vãzut figura lui neica Stavrache… ar fi rãmas în mirare pricepând bine cã în sufletul fratelui mai mare nu se petrecea nimic analog cu bucuria la citirea veºtilor despre succesul de bravurã al rãspopitului. Prin notarea acestei reacþiuni de comportament a lui Stavrache, autorul sugereazã cã deja în sufletul acesteia s-au petrecut o schimbare, cã personajul este preocupat de ideea stãpâniri depline a averii fratelui sãu. Caragiale consoleazã gându ascuns (neexprimat) a hangiului: Care va sã zicã –clipii gândul hangiului– nici vorbã n-a fost la judecatã despre popa, despre capul ºi gazda tâlharilor. Aoleu! Ce mai judecãtori! …Dar o sã îndrãzneascã sã se mai întoarcã? …Dar dacã îndrãzneºte ºi se-ntoarce? Atunci, ce-i de fãcut? …Da! dar sergentul se poate întoarce; popa, ba! Din acest moment sufletul lui Stavrache este chinuit de dilema: …O venii? …n-o veni?… Dupã primirea celei de a doua scrisori, care îl anunþã despre moartea eroicã a fratelui sãu Stavrache plânge mult, dar se consoleazã repede, ºi primul gând este sã meargã la notar, ca sã afle cum poate intra cu forme legale în stãpânirea averii fratelui sãu: Dar un bãrbat trebuie sã-si facã inimã! Nu trebuie sã se lase copleºit aºa de durere. A strâns bine scrisoarea; s-a spãlat pe ochii, apus caii la briºcã ºi a plecat repede la târg sã întrebe pe avocat cu ce forme intrã cineva regulat în stãpânirea averii unui frate bun pierdut, care n-are alt moºtenitor. Cu toate cã a intrat legal în stãpânirea averii fratelui sãu, Stavrache este chinuit de gândul cã fratele sãu s-ar putea totuºi întoarce ºi atunci el ar putea pierde averea câºtigatã atât de uºor. Personajul are coºmaruri în care fratele îi apare în diferite ipostaze. În primul coºmar Popa Iancu îi apare ca un ocnaºi. Stavrache îl ceartã cã ºi-a fãcut neamul de râs, dar mai are încã sentimente umane, fiindu-i milã de fratele sãu: Lui d-l Stavrache i s-a fãcut milã; s-a repezit sã-l ridice ca sã-l puie pe pat: nu-l putea lãsa sã moarã ca un câine. În al doilea coºmar fratele îi apare în ipostaza de cãpitan. De data aceasta Stavrache manifestã porniri animaniale, încercând sã-l ucidã: Hangiul se repede sãlbatic ºi apucã de gât pe cãpitan… îl strânge din ce în ce mai tare: simte cum degetele-i pãtrund în muschii grumazului strivindu-i, afundând beregata, sfãrând încheietura cerbicii… Acest fond sufletesc, chinuit de obsesia întoarcerii fratelui, de coºmaruri, apariþia lui Popa Iancu declanºeazã nebunia. În manierã naturalistã, Caragiale noteazã reacþiile fiziologice prin care se exteriorizeazã: ºi omul adormit se ridicã drept în picioare, cu chipul îngrozitor, cu pãrul vâlvoi, cu mâinile-ncleºtate, cu gura plinã de spumã roºcatã. Ca o furtunã se repezi, apucã masa ºi o trânti de duºumea, fãcând tot þãndãri. Din punct de vedere compoziþional nuvela este acãtuitã din trei planuri: 1. Planul naratorului, care povesteºte concis, cu numeroase indicaþii scenice, la faptele, întâmplãrile. 2. Planul dialogului: dialogul dintre Stavrache ºi fratele sãu; dialogul dintre Stavrache ºi fetiþa care a venit la cumpãrãturi; – Ce vrei? – M-a trimes maica sã-i dai de un ban gaz, ºi taica, de doi bani þuicã. ªi fata scoate de sub mintean cu bãgare de seamã douã clondire. – Da… zice sã nu mai pui gaz în a de þuicã ºi þuicã-n a de gaz, ca alaltãieri, cã iar mã bate… ºi… sã mãsori bine… – Da bani ai adus? – Ba!…zice cã sã scrii. – Iar sã scriu? ªi d-l Stavrache, urmat de fetiþã, trece-n prãvãlie bolborosind: Scrie v-ar popa sã vã scrie, de pârliþi! Din cuvintele fetiþei se iese zgârcenia, lãcomia, rapacitatea lui Stavrache. dialogul dintre Stavrache s`i avocatul – Numai unul singur te-ar putea cãlca… – Cine? întreabã d-l Stavrache. – Popa. Moºtenitorul zâmbi ºi cu siguranþã rãspunse: – Aº! nu mai poate cãlca, sãracul! Dialogul este concis, dar dezvãluie psihologii. 3. Planul naturii Existã o corespondenþã perfectã între starea tensionatã a lui Stavrache ºi cadrul natural: ploaia, viscolul, zãpada, noaptea amplificã obsesia, starea de crizã: Afarã ploua mãrunþel ploaie rece de toamnã, ºi boabele de apã prelingându-se de pe streºini ºi picând în clipire ritmate pe fundul unui butoi dogit, lãsat gol într-adins la umezealã, fãceau un fel de cântare cu nenumãrate ºi ciudate înþelesuri. Legãnate de miºcarea sunetelor, gândurile omului începurã sã sfârâie iute în cercuri strâmte, apoi încet-încet se rotirã din ce în ce mai domol, în cercuri din ce în ce mai largi, ºi tot mai domol, ºi tot mai larg. Zgomotul monotom ºi ritmic al ploii, declanºeazã vârtejul gândurilor, care cuprind în cercuri concentrice mintea lui Stavrache. În timpul încleºtãrii dramatice dintre cei doi fraþi: viscolul afarã ajuns în culmea nebuniei fãcea sã trosneascã zidurile hanului bãtrân.; Tot viforul care urla în noaptea grozavã sã fi nãpãdit dintr-o datã în þeasta lui Stavrache nu l-ar fi clãtinat mai cu putere decât înfãþiºarea ºi vorbele acestea! PAGE PAGE 1111111112 Ü¥eÀ