Referat Povestea Lui Harap Alb -comentariu2
Mai jos puteti citi fragmente din
Referat Povestea Lui Harap Alb -comentariu2 si de asemenea puteti face
Download Referat Povestea lui Harap Alb -comentariu2Citeste fragmente din Referat Povestea Lui Harap Alb -comentariu2
POVESTEA LUI HARAP –ALB
de Ion Creangă
În realizarea poveştilor sale, Ion Creangă porneşte de la
modele populare, caracterizînd teme de circulaţie universală cu o
vechime uneori mitică. Cercetătorii operei scriitorului romăn au
găsit asemănări între capra cu trei iezi şi un motiv din fabulele
lui La Fontaine, între Soacra cu trei surori şi un basm armean, între
Punguţa cu doi bani, şi unele povestiri indiene, sau între Povestea
lui Harap-Alb şi omul fără barbă al lui Emile Legrand, fără să
fie vorba de o influenţă directă asupra lui Creangă, care n-avea cum
să cunoască toate aceste scrieri. În creaţia lui sînt şi alte
motive care apar în spaţii culturale foarte depărtate: motivul
călătoriei, al încercării puterii, al animalelor recunoscătoare şi
al tovarăşilor devotaţi, motivul apei vii şi al apei moarte etc.
Harap-Alb în slujba Spînului aminteşte de Heracles; sclavul lui
Euristen, şi de muncile lui, iar trimiterea eroului peste mări şi
ţări şi însoţirea lui cu fapturi năzdrăvane seamănă cu
expediţia lui Iason după lâna de aur din Colhida. Existenţa acestor
teme şi motive la Creangă a fost determinată de faptul că izvorul
principal al poveştilor sale este folclorul romănesc, unde ele
circulă aşa cum circulă în poveştile tuturor popoarelor. Influenţa
folclorică este însă mai largă şi nu se reduce doar la prelucrarea
nucleelor narative universale. Ion Creangă valorifică şi alte
elemente, care conferă poveştilor un caracter specific,
popular-romnânesc.
Povestea lui Harap-Alb are în linii mari următorul subiect:
Verde-Împărat îi cere fratelui său să-i trimită pe cel mai vrednic
dintre nepoţi ca să-l lase urmaş după ce n-o mai fi: craiul, tatăl
băuţilor, îi supune unei probe a curajului , la care nu rezistă
decît mezinul. Acesta, povătuit de Sfînta Duminică, pe care o
milostivise, îi alege un cal năzdrăvan, care în aparenţă este o
mîrtoagă, şi pleacă la drum nu înainte de a asculta sfaturile
tatălui său. În ciuda poveţelor este păcălit de Spîn, care-l
face rob. Ajunşi la casa lui Verde-Împărat , Spînul se dă drept
nepotul moştenitor şi din orgoliu nemăsurat îl supune pe adevăratul
nepot unor încercări deosebite, poruncindu-i, pe rînd, să aducă
„sălăţile†din grădina ursului, pietrele nestemate din grădina
cerbului şi pe fata împăratului Roş. Ajutat de felurite personaje,
povăţuit de cal, însoţit de nişte simpatici monstri; Harap-Alb se
descurcă de minune în toate împrejurările. în final impostorul este
demascat şi pedepsit şi, eroul este răsplătit primind
binecuvîntarea împăratului Verde, împărăţia şi pe fiica
împăratului Roş.
După cum se vede, Povestea lui Harap-Alb (1877) apare ca un
mic roman de aventuri, realizat însă în cel mai autentic spirit
popular, respectînd adică tematica, compoziţia epică, eroii,
ajutoarele lor, precum ÅŸi mijloacele de exprimare specifice prozei
populare. Concepută ca un lung şir de peripeţii şi încercări la
care e supus un tînăr pentru a-şi dovedi vrednicia, curajul, puterea
şi înţelepciunea, povestea cuprinde în sine o idee morală
fundamentală: aceea că binele şi adevărul triumfă în ciuda tuturor
piedicelor, că meritele omului sînt răsplătite.
Formula de descriere a poveÅŸtii, precum ÅŸi motivele
tipice unui basm popular- motivul împăratului fără urmaş (avea
numai fete); motivul probei destoiniciei; motivul neascultării
sfaturilor date de tată; motivul probelor depăşite etc.
h
â€Â
morale, cu tradiţiile şi obiceiurile ei , în deprinderile de
comportament ÅŸi cu limbajul ei specific.
Respectînd schema tradiţională, Creangă devine original
prin abundenta detaliilor specifice, prin insistenţa asupra aspectului
particular, prin nuanţarea mişcărilor, a gesturilor, a vieţii
sufleteşti. În felul acesta personajele şi acţiunile lor capătă
individualitate, devin de neconfundat.
Arta povestirii la Creangă nu este dominată numai de
acţiune; ochiul lui surprinde particularităţile cadrului în care
aceasta se desfăşoară, iar auzul prinde cu exactitate schimbul de
cuvinte dintre oameni. Detaliile dau poveÅŸtii contur realist. Prin ele
lumea fabuloasă se umanizează, coboară într-un plan de existenţă
care poate fi localizat geografic ÅŸi istoric. Personajele, de la
Harap-Alb, la simpaticii monştri care-l însoţesc acţionează
ţărăneşte şi vorbesc moldoveneşte.
Diferenţele dintre basmul popular şi basmul lui Creangă
ies in evidenţă urmărind patru aspecte: calitatea naraţiunii,
particularităţile fantasticului, funcţia dialogului şi limbajul.
Naraţiunea la Creangă are un ritm mai rapid, el
individualizează acţiunile şi personajele, elimină explicaţiile
inutile , descrierile sau analizele. Cît priveşte fantasticul, acesta
la Creangă este umanizat şi în cadrul lui scriitorul construieşte
tipuri diferenţiate fizic şi moral, tipuri a căror viaţă se
desfăşoară conform unor deprinderi şi obiceiuri specifice familiei
ţărăneşti. Culoarea locală este astfel mai puternic sugerată.
La Creangă dialogul contribuie la caracterizare, la
individualizare, iar în ceea ce priveşte limbajul Creangă e mai
precis ÅŸi mai expresiv.
Sursele umorului în Povestea lui Harap-Alb sînt diverse .
Uneori el este susţinut prin zicale, rostite în versuri: „Poftim
pungă la masă / Dacă ţi-ai adus de-acasㆄVoinic tînăr, cal
bătrîn / Greu se-ngăduie la drumâ€Â
Alteori, Creangă foloseşte proverbe şi zicători hazlii:
„fiecare pentru sine, croitor de pîneâ€Â, „apără-mă de găini,
că de cîni nu mă temâ€Â, „cine poate oase roade, cine nu, nici
carne moaleâ€Â.
Umorul alteori provocat şi prin exprimări neaşteptate:
„să trăiască trei zile cu de alaltăieri†„Pîn-acum ţi-a fost
mai greu, dar de-acum înainte tot aÅŸa are să-Å£i fieâ€Â. Altă sursă
de umor o constituie vorbirea în proza rimată: „Poate ca aceasta-i
vestitul Ochilă, frate cu Orbilă, văr primar cu Chiorilă, nepot de
soră lui Pîndilă, din sat de la Chitilă, peste drum de Nimerilă,
ori din tîrg de la Să-l-caţi, megieş cu Căutaţi şi de urmă nu-i
mai daÅ£iâ€Â.
O altă sursă de umor o constituie numele personajelor.
Creangă descrie întîi : „apucăturile†acestora şi abia le
spune numele: „Se vede că aceasta-i prăpădenia apelor, vestitul
Setilă, fiul seceteiâ€Â.
Oralitatea se realizează prin folosirea de interjecţii :
hei! hei! na, na, na !; expresii tipice: „ce mai la deal la valeâ€Â;
repetarea pronumelui personal tu: „Nici tu sat, nici tu tîrg, nici tu
nimicaâ€Â; locuÅ£iuni adverbiale formate din cuvinte rimate:
„mort-coptâ€Â; întrebuinÅ£area dativului etic: „Aici mi-ai fost
?†„Ochilă mi Å£i-o vede ÅŸi dă de ÅŸtire lui Păsărilăâ€Â.
page
page 3
ì¥Â`