Referat George Calinescu - Enigma Otiliei -comentariu2

Mai jos puteti citi fragmente din Referat George Calinescu - Enigma Otiliei -comentariu2 si de asemenea puteti face Download Referat George Calinescu - Enigma Otiliei -comentariu2

Citeste fragmente din Referat George Calinescu - Enigma Otiliei -comentariu2

„ Enigma Otiliei ” de George Calinescu -comentariu literar- In 1932 George Calinescu sustinea ideea aparitiei – in literatura romana - a unui roman de atmosfera moderna, desi respingea teoria sincronizarii obligatorii a literaturii cu filozofia si psihologia epocii, argumentand ca literatura trebuie sa fie in legatura directa cu „ sufletul uman ”. Prin romanele lui, George Calinescu depaseste realismul clasic, creeaza caractere dominate de o singura trasatura definitorie, realizand tipologii (avarul, arivistul), modernizeaza tehnica narativa, foloseste detaliul in descrieri arhitecturale si in analiza personajelor, inscriindu-se astfel in realismul secolului al XIX-lea, cu trimitere certa catre creatia lui Balzac. Elemente si tehnici moderne. Influente balzaciene. A). Balzacianismul este prezent in „Enigma Otiliei” prin tema romanului, care ilustreaza viata burgheziei bucurestene de la inceputul secolului al XX-lea, societate degradata sub puterea mistificatoare a banului, intreaga actiune a romanului construindu-se in jurul averii lui mos Costache Giurgiuveanu, care concentreaza faptele si reactiile tuturor celorlalte personaje, interesate mai mult sau mai putin de mostenire. De altfel, Balzac a concentrat ideea ca banii, averea au putere distrugatoare asupra eticii unei societati, afirmand: „Zeul la care se inchina toti este banul”. B). Ideea paternitatii este nucleul epic al romanului, fapt confirmat de Calinescu insusi, care-si intitulase initial romanul „Parinti Otiliei”. Ideea paternitati este, de asemenea, de influenta balzaciana, preluata probabil din romanul „Mos Goriot”, in care degradarea relatiilor din cadrul unei familii duce, fara putina tagada, la degradarea intregii societati. Balzac exprima aceasta idee prin replica lui Goriot, aflat pe patul de moarte: „Patria o sa piara daca tatii sunt calcati in picioare. Societatea, lumea se bazeaza pe paternitate, totul se prabuseste daca nu0-si mai iubesc copiii parinti.”. Relatiile interfamiliare sunt degradate si in romanul lui Calinescu. Sentimentele paterne ale lui Costache Giurgiuveanu pentru Otitlia sunt invinse de avaritia personajului, el neputand asigura „fe-fe-fetitei” lui traiul in viitor, aceasta fiind nevoita sa se marite cu Pascalopol. Acesta, la randul lui, nu-si defineste foarte bine sentimentele fata de Otilia, nu stie cat o iubeste ca un tata si cat tine la ea ca o iubita, nu poate distinge „ce e patern si ce e viril” in relatia sa cu tanara Otilia. Relatia familiara a Aglaei cu fratele ei, Costache, se degradeaza profund din cauza averii acestuia, distrugand orice sentimente fraterne intre cei doi. Relatia familiei Olimpia- Stanica Ratiu se rezuma la discursuri fade despre familie si societate, tema dizertatiilor sale fanfaronade fiind paternitatea, o teorie demagogica prin care Stanica stoarce bani de la oricine. Aurica si-ar dori o familie, dar deoarece conceptia sa este complet falsa, nu reuseste sa-si intemeieze un camin. De asemenea, relatiile din cadrul familiei Tulea sunt total degradate, Aglae stapaneste cu autoritate distrugatoare destinele copiilor ei, iar Simion, ca tata si ca sot, este total neavenit, incapabil si neputincios de a fi un „cap de familie”. C). Tipologia personajelor este construita artistic de Calinescu, prin aceea ca fiecare erou al romanului este dominat de o trasatura de caracter puternica, definindu-l in esenta sa morala. Costache Giurgiuveanu este tipul avarului, Stanica Ratiu este tipul arivistului, al parvenitului descendent al lui Dinu Paturica, iar demagogia se inscrie in descendenta lui Nae Catavencu, Aglae este „baba absoluta”, Titi-tipul retardatului, Felix este definit de autor ca „martor si actor”, iar Otilia, femeia enigmatica. D). Tehnica detaliului este o modalitate epica a romancierului, prin care acesta incadreaza cu precizie actiunea in timp si spatiu („Intr-o seara de la inceputul lui iulie 1909, cu putin inainte de orelie zece, (…) in strada Antim, venind dinspre strada Sfintii Apostoli…”), descrierea casei lui Costache Giurgiuveanu („zidaria este crapata si scorojita (…) un grilaj inalt si greoi ruginit si cazut putin pe spate …”) creeaza atmosfera in care se vor derula destinele personajelor, dar are si implicatii caracterologice pentru proprietar. Conturarea personajelor se bazeaza, de asemenea pe folosirea detaliului atat in descrierea fizionomiei acestora cat si pentru descrierea coafurei, a imbracamintei, a gesturilor, a timbrului vocii, construind personajul in totalitate, fizic, moral si in miscare: „Era un om cam de vreo cincizeci de ani, oarecum volumins, totusi evitand espresia de exces, carnos la fatasi rumen ca un negustor, insa elegant prin finetea pielii si taietura englezeasca a mustatii carunte. Parul rar dar bine ales intr-o carare care mergea din mijlocul fruntii si pana la ceafa, lantul greu de aur cu breloc la vesta, hainele de stofa fina, parfumul discret in care intra si o nuanta de tabac, toate acestea reparau cu desavarsire, in apropiere, neajunsurile vietii si ale corpolentei.” (descrierea lui Pascalopol, prin ochii lui Felix). Elementele romantice se adauga celor balzaciene, prin cateva trasaturi evidente: *folosirea antitezei in caracterizarea unor personaje, Felix cu Titi, Otilia cu Aurica, mos Costache cu Pascalopol, se opun prin trasaturile esentiale inteligenta, ambitie, frumusete, delicatete, farmec, generozitate, in antiteza cu debilitatea mintala, apatia, uratenia, acreala, rautatea, invidia, avaritia; *descrierea naturii Baraganului intr-un registru fantastic, descrierea casei vechi, paraginite, cu scari care scartaie, cu giurgiuvele scorojite amintind de casa luiDionis din nuvela eminescina; *motivul „orfanului”, evidentiat in roman prin Felix si Otilia, supusi – din aceasta cauza – rautatilor inveninate ale clanului Tulea. Elemente realiste sunt evidentiate in roman prin: *tema care reflecta stadiul societatii burgheze in plina degradare morala sub puterea mistificatoare a banului, caruia „i se inchina toti”; *personajele luate din realitatea acestei societati: avarul, parvenitul, demagogul – tipuri umane specifice (N. Filimon, I.L. Caragiale) Elemente ale clasicismului reies mai ales din: *simetria romanului, care incepe cu o imagine dezolanta a casei lui Costache Giurgiuveanu si se termina cu aceeasi imagine lugubra: „Aici nu sta nimeni”; *trasatura de caracter dominanta la unele personaje: Costache Giurgiuveanu – avarul, Leonida Pascalopol – nobletea sufleteasca, Stanica Ratiu – arivismul si demagogia, Aglae – rautatea si invidia etc. Romanul „Enigma Otiliei” de George Calinescu intruneste asadar spiritul clasic balzacian, cu elemente de factura romantica si cu trasaturi puternice ale romanului modern, realist si obiectiv prin introspectia si luciditatea analizei psihologice ale personajelor, din care se desprind psihologii derutante (Otilia), degradari psihice cu alinarea, senilitatea (Simion), consecintele ereditatii (Aurica o reediteaza pe Aglae, iar Titi pe Simion), constituindu-se intr-o creatie fundamentale a literaturii romane. Semnificatia titlului. Otilia este un personaj tipic de feminitate enigmatica pentru toate personajele romanului. Subiectivismul cu care este privita din mai multe unghiuri de vedere foarte diferite, asociaza in mod fericit puritatea cu farmecul natural al varstei, Otilia fiind de o tulburatoare seriozitate sau zvapaiata ca o fetita, ceea ce da o fascinatie cuceritoare personajului. Amestecul teribilelor copilarii, al placerilor de a alerga desculta prin iarba cu seriozitatea si ratiunea cu care judeca si explica imposibilitatea mariajului dintre ea si Felix nedumereste si fascineaza. Imprastiata si dezordonata, accepta cu luciditate protectia lui Pascalopol si respinge cu rezerva manifestarile sentimentale ale lui Felix. Este intelegatoare si plina de tact in comportamentul ei fata de mos Costache, dar aparent imuna la rautatile celor din clanul Tulea, ea ramane surprinzatoare prin amestecul unui farmec juveunil cu o maturitate profunda. Aceasta „enigma a Otiliei” se naste mai ales in mintea lui Felix, care nu poate da explicatii plauzibile pentru comportamentul fetei, ce ramane pana la sfarsitul romanului o tulburatoare intruchipare a naturii contradictorii a sufletului feminin. Indragostit total de Otilia, Pascalopol o admira si o intelege, dar nici el nu putea descifra in profunzime reactiile si gandurile fetei, confirmandu-i lui Felix in finalul romanului: „A fost o fata delicioasa, dar ciudata, pentru mine e o enigma”. Caracterizarea personajelor.(Otilia si Felix) Otilia Marculescu este „eroina mea lirica” proiectia autorului in afara, „tipizarea mea in ipostaza feminina”. Este cel mai modern personaj al romanului ata prin tehnicile de realizare, cat si problematica sa exitentiala, reprezentand drama feminitatii. Fascinanta si imprevizibila, Otilia se diferentiaza de celelalte personaje feminine din literatura romana (Sasa Comanesteanu din „Viata la tara” de Duiliu Zamfirescu si de Olguta din „La Medeleni” de Ionel Teodereanu) prin acea ca ea se afla permanent intr-un proces dinamic, in continua devenire. Portretul fizic sugereaza trasaturile sale morale de delicatete, tinerete, farmec, cochetarie, distinctie, inocenta si maturitate: „…un cap prelung si tanar de fata, incarcat de bucle, cazand pana la umeri. Fata, subtirica, imbracata intr-o rochie foarte larga pe poale, dar stransa tare la mijloc si cu o mare coreleta de dantela pe umeri, ii intinse cu franchete un brat gol si delicat…”. Definitia prin felul de a fi, prin fapte, actiuni, gesturi, vorbe si ganduri, Otilia este un personaj complex, cu un temperament derutant,fiind capabila de emotii puternice, apoi trecand brusc de la o stare la alta, imprastiata si visatoare, deseori dovedind in mod surprinzator luciditate si tact. Este un amestec ciudat de atitudine copilaroasa si matura in acelasi timp: alearga desculta prin iarba din curte, se urca pe stogurile de fan in Baragan, sta ca un copil pe genuchi lui Pascalopol, dar este profund lucida si matura atunci cand ii explica lui Felix motivele pentru care ei doi nu se pot casatori, dovedind o autocunoastere desavarsita a propriei firi: ”Eu am un temperament nefericit: ma plictisesc repede, sufar cand sunt contrariata”. Camera Otiliei o defineste intru totul prin detalii cu semnificatii caracteriale: „o masa de toaleta cu trei oglinzi mobile si cu multe sertare, (…) un scaun rotativ pentru pian”, ceea ce ar putea fi interpretat ca sugestie pentru firea ei imprevizibila (motivul oglinzilor). Dezordinea tinereasca a lucrurilor aruncate amestecat peste tot (rochii, palarii, pantofi, jurnale de moda frantuzesti, carti, note muzicale, papusi) trimit catre expuberanta juvenila, catre un univers spiritual al „ascunzisului feminin”, cum spune autorul. Fata de Felix are gesturi familiare, tandre, ce ilustreaza deseori o grija materna pentru el. Finalul romanului este deschis in privinta destinului Otiliei, modernismul personajului constand si in faptul ca nimeni nu poate dezlega misterul ce se tesuse in jurul ei, Felix insusi conchizand ca dupa atatia ani, pentru el Otilia ramasese „o enigma”. Fototgrafia pe care o priveste Felix dezvaluie „o femeie frumoasa, cu linii fine, dar nu era Otilia, nu era fata nebunatica”, ci avea un aer de platitudine feminina, care nu mai semana cu imginea din constiinta lui. Este cel mai controversat personaj al romnului, aparand in opinia personajelor in mod diferit starnind contradictii surprinzatoare. Mos Costache o iubeste pe „Otilica”, pe „fe-fetita mea”, el fiind „papa” care primeste de la un strop de tinerete, lumina si vioiciune. Rationalul Felix vede in Otilia „o fata admirabila, superoara, pe care n-o inteleg”. Pascalopol o priveste pe Otilia ca pe femeia in devenire, cu care are rabdare, dar fata de care nu distinge „ce e patern si ce e viril” in dragostea lui pentru ea, o considera „o artista”, il incanta si il emotioneaza, „e ca o randunica”. Pentru Stanica Ratiu, Otilia este o femeie cu „spirit practic”, care stie ce vrea si cum sa se descurce in viata: „desteapta fata”. Aglae o considera „o zanatica”, „o dezmatata”, „o stricata”, care suceste capul baietilor de familie, chiar si pe Titi reusise sa-l cucereasca, iar Aurica o uraste si o invidiaza pentru ca are succes la barbati. Otilia taieste drama singuratatii, a viitorului ei ambiguu, departe de mult visata fericire, deoarece orice fiinta umana se bucura de viata adevarata doar cativa ani: „noi nu traim decat cinci-sase ani”. Felix Sima, definit chiar de Calinescu „martor si actor”, deschide romanul prin descrierea casei, privita prin ochii sai si il incheie cu aceeasi imagine a cladirii vazute din persperctiva notiunii timpului. Romanul pune in centrul narativ al actiunii formarea personalitatii lui Felix, de aceea poate fi considerat un bildungsroman. Felix Sima este fiul doctorului Iosif Sima, de la Iasi, care murise si il lasaese in grija tutorelui Costache Giurgiuveanu. Tanarul vine la Bucuresti, la unchiul sau, ca sa urmeze cursurile facultatii de medicina. Portretul fizic ilustreaza, prin detaliile descrierii, portretul moral al personajului: „fata ii era juvenila si prelunga, aproape feminina”, cu „suvite mari de par ce-i cadeau de sapca”, obrazul de „culoare maslinie”, iar nasul „de o taietura elenica” ii dadea o „nota voluntara”. Comportamentul, gesturile, atitudinile, faptele, contureaza inca de la inceput o fire rationala, lucid, cu o mare nevoie de observatie foarte dezvoltat. De la inceput simte pentru Otilia o simpatie spontana, care se transforma in iubire, fiind chinuit de lupta ce se da in sufletul sau intre a crede barfele clanului Tulea Si a pastra o dragoste pura pentru fata. Il descumpaneste comportamentul derutant al Otiliei, nu-si poate explica schimbarile bruste de atitudine ale fetei, trecerea ei de la o stare la alta. Plecarea Otiliei la Paris cu Pascalopol il dezdanajduieste, insa nu renunta la cariera, ba dimpotriva, esecul in dragoste il maturizeaza, Felix pastrand in amintire o iubire romantica, inaltatoare, care ii da putere, fiind un corolar al muncii sale. Lucid si irational, el intelege ca intr-o societate degradata in esentele ei morale, dragostea nu mai poate fi un sentiment pur, casatoria devenind o afacere pentru supravietuire si nu o implinire a iubirii. Felix insusi „se casatori intr-un chip care se cheama stralucit si intra, prin sotie, intr-un cerc de persoane influente.”. In relatiile cu celelalte personaje, Felix apare ca un intelectual superior, situandu-se deasupra superficialitatii si meschinariei lumii burgheze, cunoscandu-se dupa un cod superior de norme etice: „sa-mi fac o educatie de om. Voi fi ambitios, nu orgolios.”. Ambitios, asadar, invata si fac e eforturi deosebite de a se remarca pe plan profesional. Ferm si tenace, munceste cu seriozitate pentru a deveni un nume cunoscut in medicina, publica un studiu de specialitate intr-o revista franceza si, cu indarjire si preocupare pentru cariera sa, devine profesor universitar, cu autoritate medicala, casatorindu-se potrivit ambitiei sale, cu fata unei personalitati politice a vremii, care-i asigura un statut social superior. 쥁@