Referat Liviu Rebreanu - Ion -comentariu3

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Liviu Rebreanu - Ion -comentariu3 si de asemenea puteti face Download Referat Liviu Rebreanu - Ion -comentariu3

Citeste fragmente din Referat Liviu Rebreanu - Ion -comentariu3

Ion de Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu este considerat de catre istorici si critici un intemeietor al romanului romanesc si modern. “Ion” a fost publicat in 1920, fiind primul roman al lui Liviu Rebreanu, o capodopera care infatiseaza universul rural in mod realist. Opera literara “Ion” de Liviu Rebreanu este un roman de tip obiectiv apartinand prozei interbelice. De aseamenea este un roman realist, social, cu teamatica rurala. Tema romanului este problema pamantului devenita actuala in perioada interbelica cand se punea problema impartirii Romaniei in cele 3 provincii romanesti. Vechiul regat, Ardealul, propunea aceasta tema ca fiind existentiala, sociala si politica, deoarece Transilvania este atribuita pana la 1918 Imperiului Austro-Ungar. Subiectul romanului este linear, simplu, derulandu-se pe 2 planuri: Ion, baiat sarac, iubeste o fata de aceeasi conditie, pe Florica, dar se simte atras de Ana doar pentru ca este bogata si casatorindu-se cu ea ar obtine pamanturile tatalui ei, Vasile Baciu. Virtualul socru nu se arata deloc incantat de relatia Anei cu Ion, iar tanarul pentru al determina sa accepte casatoria se foloseste de mijloace lipsite de scrupule, neortodoxe seduncand-o pe aceasta. Odata nunta facuta, Ion se indeparteaza de Ana si se intoarce la prima sa iubire. Florica, devenita acum sotia lui George Buluc, care ii va cauza moartea lui Ion. Celalalt plan al romanului urmareste situatia familiilor Herdelea si Belciug, ambii invatator si preot, facand parte din clasa intelectuala a vremii. In roman exista scene reprezentative, simbolice cum ar fi scena horei de la inceputul romanului. Aceasta are loc intro zi de duminica in care locuitorii din Pripas se afla la hora, acesta avand loc in curtea Todosiei, vaduva lui Maxim Oprea. In expozitiune sunt prezentate personajele principale, timpul si spatiul. In centrul adunarii este grupul jucatorilor. Naratorul descrie jocul traditional, somesana, prin portul popular, pasii specifici , vigoarea dansului si navala cantecului sustinut de catre lautari. Cercul horei reprezinta centrul lumii satului, unde toata lumea se distreaza si se destine cantand si dansand. Modul in care privitorii sunt asezati reflecta relatiile sociale. Cele doua grupuri ale barbatilor reprezinta stratificarea economica. Fruntasii satului, primarul si chiaburii, discuta separat de taranii mijlocasi, asezati pe prispa. Pe atunci, lipsa pamantului ,care era insasi averea lor, era echivalenta cu lipsa demnitatii umane, dandune seama din spusele lui Alexandru Glanetasu. Fetele ramase nepoftite privesc la hora, iar mamele si babele, mai retrase, vorbesc despre gospodarie. Copiii se amesteca in joaca printre adulti. La hora este prezenta si Savista, oloaga satului, piaza rea, colpoltoare a vestilor rele in sat, infatisata ca un portret grotesc. Intelectualii satului, preotul Belciug si familia invatatorului Herdelea, vin sa priveasca “petrecerea poporului” fara a se amesteca in joc. Prin aceasta traditie, cea a horei, tinerii ajung sa se cunoasca mai bine, ajungand sa-si aleaga viitorul sot sau sotie, deci, intemeierea unei familii dar respectand principiul economic. De aceea la hora, participa numai flacai si fete. Personajul Ion este unul de referinta litarara romana, concentrand tragica istorie a taranului ardelean din primele decenii ale acestui secol. Inca de la inceputul romanului, la hora satului se evidenteaza dintre jucatori, feciorului lui Alexandru Pop Glanetasu, Ion , urmarind-o pe Ana cu o privire stranie, ‘’parca nedumerire si un viclesug neprefacut’’, apoi o vede pe Florica ‘’mai frumoasa ca oricand (…) fata vaduvei lui Maxim Oprea’’. Desi ii era draga Florica, Ion este constient ca ‘’Ana avea locuri si case si vite multe’’. Conflictul interior care marca destinul flacaului este vizibil inca de la inceputul romanului. ‘’Iute si harnic ca ma-sa’’, chipes, voinic dar sarac, Ion simte dureros prapastia dintre el si ‘’bocotanii’’ satului ca Vasile Baciu. Cand acesta ii zice ‘’fleandura, sarantoc, hot si talhar’’, Ion se simte biciuit, nu suporta ocara si reactioneaza violent. De la inceput Ion este sfasiat de doua forte, glasul pamantului si glasul iubirii, cazand victima acestor doua patimi. Patima pentru pamant il macina pentru ca ‘’pamantul ii e drag ca ochii din cap’’. Toata fiinta lui este mistuita de ‘’dorul de a avea pamant mult, cat mai mult’’, deaoarece ‘’iubirea pamantului l-a stapanit de mic copil (…) de pe atunci pamantul i-a fost mai drag ca o mama’’. Fiind dominat de dorinta de a fi respectat in sat, stapanit de o dorinta navalnica, un temperament controlat de instincte primare, hotarat si perseverent in atingerea scopului, dar si viclean, Ion isi urzeste cu meticulozitate si pricepere planul seducerii Anei. Asadar, setea de pamant este trasatura dominanta a personalitatii sale, facand din el un personaj memorabil prin aceea ca intreaga sa energie este canalizata indeplinirii scopului de a avea pamant: ‘’glasul pamantului patrundea navalnic in sufletul flacaului ca o chemare, coplesindu-l. Se simtea mic si slab cat un vierme pe care-l calci in picioare.’’ Alta data, Ion exclama impatimit: ‘’cat pamant, Doamne.’’ Dupa ce planul ii reuseste datorita ‘’inteligentei ascutite, vicleniei procedurale si mai ales vointei imense’’, Ion, intr-un gest de adorare, saruta pamantul, iar fata ii zambea cu o placere ‘’nesfarsita’’. Este a doua ipostaza a lui Ion, cand se vede ‘’mare si puternic ca un urias din basme care a biruit in lupte grele o ceata de balauri ingrozitori’’. Dupa ce o lasa insarcinata pe Ana, atitudinea lui Ion este rece, distanta, cinica, refuza sa vorbeasca cu ea si-i spune sa-l trimita pe taica-sau sa discute. Cand trateaza problema zestrei cu Vasile Baciu, Ion este ‘’semet si cu nasul in vant’’, sfidator, constient ca detine controlul absolute asupra situatiei si ca-l poate sili sa-i dea pamantul la care atata ravnise, astfel in urma comportamentului sau, Ion fiind caracterizat indirect. Cand s-a insurat cu Ana , Ion s-a insurat, de fapt, cu pamanturile ei, sotia devenind o povara jalnica si incomoda. Capitolul ‘’Nunta’’ il surprinde pe Ion intre cele doua glasuri, devenite voci interioare, mai intai ‘’ce-ar fi oare daca as lua pe Florica si am fugi amandoi in lume sa scap de uratenia asta’’, ca apoi, in clipa imediata urmatoare sa gandeasca in sine cu dispret ‘’si sa raman tot calic pentru o muiere…’’. Trairile lui Ion in lupta pentru a intra in posesia pamanturilor lui Vasile Baciu sunt cele mai diverse: de la brutalitate, violenta, la prefacatorie si incantare, astfel el fiind caracterizat indirect. Odata satisfacuta patima pentru pamant, celalalt glas ce mistuie sufletul lui Ion, iubirea patimasa pentru Florica, duce fara dubiu la destinul tragic al eroului. Ion este omorat de catre George, care ii prinde pe cei doi in flagrant. Astfel personajul este drastic pedepsit de autor, intrucat el se face vinovat de dezintegrare morala, raspunzator de viata Anei si al copilului lor, tulburand lunistea unui camin, a unei intregi colectivitati. Dintre eroinele propuse de romanul interbelic, de fiecare reprezentand o ipostaza a misterului feminin, unele de o feminitate tulburatoare, Ana ,fata instaritului Vasile Baciu,pare nascuta sub semnul nefericirii ,fiind predestinata unei existente tragice . Autorul o surprinde in trei ipostaze succesive care ii contureaza treptat profilul moral prin analiza sufletului ei chinuit :cea de tanara femeie ,indragostita profund de Ion ,caruia ii incredinteaza cu generozitate viata ,aceea de sotie ,indurand cu umilinta vorbele grele si loviturile barbatului ,si aceea de mama ,ipostazata care in circumstante normale ar fi putut deveni o supapa salvatoare pentru femeia nefericita . Intreaga existenta a Anei este guvernata de iubire si blandete ,virtuti care intregesc un portret moral superior .Ea este harnica ,supusa,rusinoasa ,prototipul femeii de la tara .Din punct de vedre fizic,Ana este insignifianta ;pentru Ion ea este o fata “slabuta” si “uritica”,mai ales in comparatie cu Florica ai carei “obraji fragezi ca piersica” si “ ochii albastri ca cerul de primavara “ii tulburase sufletul flacaului .Lui George Bulbuc ,flacaul bogat pe care Baciu il voia ginere “Ana ii placea”,lui nu i se parea urata ,insa nu ii zicea ca-i “cine stie ce frumoasa”. Firava si fara personalitate ,asa cum pare la inceput ,covarsita de vointa lui Ion ,imbatate de cuvintele si gesturile lui dragostoase ,Ana va deveni o victima usoara a flacaului interesat numai de zestrea sa.In ciuda acestei firi slabe care se anunta din primul capitol ,Ana va dovedi pe parcursul actiunii o vointa si o putere de a rabda uluitoare.nu numai Ion e un revoltat ,incalcand normele colectivitatii;Ana insasi traieste aceeasi conditie ,intrucat nesocoteste obiceiul tipic lumii rurale de a accepta casatoria planuita de parinti ,in care latura sentimentala nu are importanta .Autorul comenteaza”Ana lui Vasile Baciu ii era fagaduita lui George Bulbuc de nevasta .Ea ,fata cu stare ,el fecior de botocon, se potriveau .” Din dragoste pentru Ion ,Ana accepta relatia cu acesta si , chiar si atunci insarcinata ,ajunge de rasul satului si e crunt batuta de tatal ei ,nu-i reproseaza nimica lui Ion . Pentru ca a “crescut singura ,lipsita de o dragoste parinteasca mangaietoare … sufletul ei trist cauta o dragoste sfioasa si adanca “.Din dragoste isi infrunta tatal ,acceptand orice umilinta din partea lui si a colectivitatii .Ceea ce o distruge insa este totala lipsa de afectiune al lui Ion ,pentru care sacrificase totul si fara de care viata ei nu-si aflase rostul :”isi zicea mereu , ca fara el ar trebui sa moara “. Framantarile fetei ,nesigura de dragostea lui Ion ,complexata de frumusetea Floricai ,sunt surprinse cu fina intuitie psihologica ,autorul insistand mai ales pe deznadejdea ei care ii da adesea “ganduri de moarte”. Nunat Floricai cu George e un moment de cumpana in existenta Anei ,care intrevede acum moartea ca pe unica scapare din acest univers cuprins parca de niste “ape tulburi”.Femeia simte acum “ o sila grea pentru tot ceeea ce o inconjoara”,iar copilul I se pare o povara .Obsesiv ii apare imaginea lui Avrum care se spanzurase .sinuciderea ei este descrisa minutios intr-un capitol de mare forta analitica ,streangul .Moartea ei ,fara sa fie in intentia asta ,devine,prin urmarile ei , o cumplita pedeapsa aplicata aceluia care I-a distrus viata ..Destinul ei este tipic lumii rurale ,unde “femeia reprezinta doua brate de lucru , o zestre si o producatoare de copii”. 쥁@