Referat Mai Badita Floare Dulce - Comentariu1

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Mai Badita Floare Dulce - Comentariu1 si de asemenea puteti face Download Referat Mai badita floare dulce - comentariu1

Citeste fragmente din Referat Mai Badita Floare Dulce - Comentariu1

Măi bădiţă floare dulce (doina) Doina este o specie a liricii populare caracteristică folclorului românescîn care omul, în directă relaţie cu natura, îşi exprimă sentimente de dor şi de jale. Doinele pot fi: de dragoste, de cătănie, de înstrăinare, păstoreşti, de haiducie, despre soartă şi noroc. Creaţia „măi bădiţă floare dulce” e o doină de dragoste şi de jale: fata îşi exprimă sentimente de iubire faţă de cel drag pe care îl numeşte „bădiţă”. Ea spune că, oriunde l-ar găsi ,l-ar smulge şi l-ar duce acasă, l-ar răsădi în grădină, l-ar secera, apoi l-arface stog(căpiţă) şi l-ar îmblăti, l-armăcina, l-ar frământa şi l-ar da inimii ei. În doină ca în orice creaţie lirică se exprimă nişte sentimente. Specific doinei este faptul că sunt puse în evidenţă puternice trăiri umane. Acestea sunt exprimate cu discreţie, dar în acelaşi timp cu forţă. Se observăo anumită gradare în intensitatea acestora: la început l-ar secera „cu milă” , apoi l-ar îmblădi „cu drag”. Totul culminează cu versurile finale unde dragostea plină de jale este exprimată în mod direct: „Şi te-aş da inimii mele/Să se stâmpere de jele.” Fiind o doină populară apar teme şi motive specifice folclorului. Comuniunea dintre om şi natură e o temă care apare destul de des; autorul amonim trăieşte în mijlocul unei naturi căreia îi cunoaşte semnele şi prin intermediul căreia îşi exprimă sentimentele. În doină sunt prezentate în mod simbolic realităţi ale lumii rurale. Se remarcă aici cuvinte care exprimă îndeletniciri specifice satului: a răsădi, a măcina, a secera. Se realizează aici o surapunere între drumul pâinii şi împlinirea dragostei prin căsătorie pentru că aşa cum pâinea este hrană sacră pentru trup tot astfel dragostea e hrană pentru suflet. de asemenea enumeraţii şi repetiţii(des de întălnite în creaţiile populare). Se remarcă enumeraţia de verbe la condiţional-optativ(aş răsădi, aş măcina, aş secera, aş smulge) prin care se exprimă dorinţele fetei. Repetiţia conjuncţiei „şi” la început de vers arată multitudinea gândurilor exprimate, dă ritm poeziei şi accentuează impresia de armonie a textului. Poezia este o adresare directă accentuându-se astfel impresia de autenticitate şi de forţă a sentimentelor exprimate; se remarcă astfel interjecţia de adresare „măi”, substantivul în vocativ „bădiţă” şi pronumele personal de persoana a II-a, singular, „te” repetat pe tot parcursul poeziei. Limbajul folosit este limbajul popular în varianta lui solemnă şi se caracterizează prin simplitate şi armonie. Se remarcă regionalisme(stog, a îmblăti), cuvinte şi expresii populare. Prezenţa diminutivelor este specifică doinei: cuvântul „bădiţă” arată dragostea pe care fata o poartă băiatului. Elementele de versificaţie sunt specifice creaţiei populare. Textul nu este structurat în strofe, versurile sunt scurte şi inegale, e utilizat ritmul trohaic, rima împerecheată se împleteşte cu monorima. Doina are şi ea trăsăturile generale ale creaţiei populare: autorul este anonim şi colectiv, există mai multe variante, se transmite pe cale orală, apare sincretismul(se împletesc mai multe arte, literatura şi muzica pentru că doina se cântă). Creaţia „Măi bădiţă floare dulce” este o doină populară pentru că are toate trăsăturile specifice acestei specii literare, care aparţine genului liric în versuri în literatura populară. 쥁@