Referat Unoversul Operei La Arghezi Var2

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Unoversul Operei La Arghezi Var2 si de asemenea puteti face Download Referat Unoversul operei la Arghezi var2

Citeste fragmente din Referat Unoversul Operei La Arghezi Var2

Tudor Arghezi Testament Este poezia care deschide volumul “Cuvinte potrivite” din 1927 un fel de manifest literar. În ce priveºte titlul semnificã o moºtenire lãsatã urmaºilor. Testamentul se formeazã de obicei spre sfârºitul vieþii sau al închegãrii unei opere. Paradoxal la Arghezi testamentul este aºezat în deschiderea directoare ale creaþiei sale. Este în acelaºi timp un masaj transmis prin vreme generaþiilor viitoare cât ºi propriului crez artistic urmãrit cu asiduitate de-a lungul întregii vieþi. Poezia “Testament” cuprinde o seria de idei deosebite de valoroase dintre care amintim: 1.) Legãtura dintre generaþii ºi responsabilitatea urmaºilor faþã de înaintaºi. Scriitorul se adreseazã fiului sãu cãruia nu-i lasã moºtenire “Drept bunuri, dupã moarte, Decât un nume adunat pe-o carte”, acesta fiind creaþia artisticã, dar cartea este pentru ei “hrisovul cel dintâi”, ºi în acelaºi timp un punct final, dar ºi o treaptã în urma cãreia se aºterne un lung trecut de trudã ºi suferinþã, o adevãratã istorie. Faþã de aceastã istorie a durerii multiseculare creaþia poeticã reprezintã clipa aºteptatã al împlinirii. Ea este de fapt sublimarea prin artã a muncii ºi umilinþei îndurate de generaþiile de þãrani care l-au precedat “Ca sã schimbãm, acum, întâia oarã, Sapa-n condei ºi brazda-n cãlimarã Bãtrânii-au adunat, printre plãvani Sudoarea muncii sutelor de ani”. Aceastã carte este ieºirea la luminã din negura trecutului cu îndârjire ºi îndrãznealã, este expresia unui act de rãzbunare, moºuind de demult ºi izbucnind în slova de foc a poeziei. Din amintirea ºi îndatorirea faþã de strãbuni poetul fãureºte un idol, un Dumnezeu: “Am luat cenuºa morþilor din vatrã ªi-am fãcut-o Dumnezeu din piatrã, Hotar înalt, cu douã lumi de poale, Pãzind în piscul datoriei tale”. De fapt poetul se adreseazã fiului în numele înaintaºilor, cartea devine act de pedepsire, de rãzbunare: “Durerea noastrã surdã ºi amarã O grãmãdii pe-o singurã vioarã, Pe care ascultând-o a jucat Stãpânul, ca un þap înjunghiat”. Poetul nu vorbeºte în numele sãu, ci în numele neamului de iobagi. Izbãvirea ºi rãzbunarea strãbunilor de fapt: “E-ndreptãþirea ramurei obscure Ieºitã la luminã din pãdure”. Înþelesul adânc al cãrþii nãscut din osândã ºi mânie acumulatã scapã omului comun neºtiutor ºi nedeprins sã tãlmãceascã ceea ce se ascunde în adâncurile ei. Versurile sunt metaforice, iar metafora se bazeazã pe verbul de acþiune “numele este adunat pe-o carte”, seara este “rãzvrãtitã”, cuvintele sunt “frãmântate”, ocara “se toarce”, osemintele sunt “vãrsate”. 2.) izvorul ºi natura limbajului poetic, modalitãþile de expresie literarã, lupta cu materia limbii. Lexicul poeziei are precizatã sursa ºi anume limba popularã: “Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite Eu am iscat cuvinte potrivite”. Aceastã limbã a fost folositã de strãbuni. Aceastã limbã nu este preluatã ci trecutã printr-un proces creator. Poetul a selectat acele cuvinte capabile sã exprime durerea vieþii înaintaºilor când afirmã “Frãmântate mii de stãpâni Le-am prefãcut în versuri ºi icoane”. Arghezi îºi exprimã preferinþa pentru cuvintele vechi expresive prin sensul lor. Criteriul selectiv are rolul de a arãta istoria socialã a neamului sãu de iobagi ºi ideea de vechime. Vocabularul folosit sugereazã suferinþã. Avem cuvinte: râpi, brânci, gropi adânci. Zona de cuvinte defineºte lumea artei. În cadrul poeziei gãsim folosite cuvinte arhaice (hrisov), se foloseºte verbul a cunoaºte cu sensul de a ºtie. Avem forme regionale “saricã”, se foloseºte pronumele personal care însoþeºte verbele la perfectul simplu caracteristic graiului oltenesc, strãmoºii poetului fiind olteni, “fãcui, grãmãdii”. Lumea despre care vorbeºte poetul este o lume cu sarici a cãror provenienþã durã a urmat-o de-a lungul veacurilor un urcuº “pe brânci, prin râpi ºi gropi adânci”. Limba sugereazã ideea de caznã, de eforturi neºtiute, dar ºi de împotrivire tenace ºi surdã. Glasurile care au amuþit au fost de rãspundere faºã de strãbuni. Osemintele, cenuºa devin simbolul nãzuinþelor neîmplinite ºi care îºi cer împlinirea prin opera poetului. Prin creaþia poetului s-a efectuat o mutaþie în ritmul istoriei. Aceastã mutaþie este de fapt consecinþa actului de transformare a vorbelor sãrace ºi simple într-o þesãturã nouã de cuvinte cu metamorfoza graiului cotidian în artã. La Arghezi actul de creaþie devine sinonim cu munca. Poetul îºi revendicã privilegiul de a fi tans suva care curge dea veacuri în cuvintele ºi cãrora le înobilcasã sensul. Existã în poezie douã zone care alimenteazã expresia poetului: 1.) limbajul popular ºi familiar al lumii din care s-a ridicat poetul, lumea substantivelor râpi, gropi, vite, plãvani ºi care este lumea celor care au stat sub povara ºi blestemul biciului, al ocãrii, al noroaielor, al bubelor ºi mucegaiului. 2.) Existã apoi lumea cuvintelor care prin antitezã prezintã lumea artei. Aceastã lume a artei o redau substantivele concrete: icoane, muguri, coroane, ºi cele abstracte: visuri, frumuseþi, preþuri noi. Poezia începe cu o propoziþie negativã care restrânge sfera noþiunii de avuþie ºi o delimiteazã de celelalte bunuri. Începând cu versul al III.-lea complementele ºi subordonatele sunt aglomerate înaintea propoziþiilor principale. Strofa urmãtoare începe cu o propoziþie imperativã care are valoare de îndemn, poruncã, dar ºi o datorie de la care urmaºii nu au voie sã se sustragã. Treptat ritmul se schimbã datoritã repetiþiilor incluse. În ultima strofã tensiunea scade dintr-o datã, verbele la participiu exprimã starea de pasivitate, de inerþie spiritualã. Impresia este întãritã de epitetul “leneºã” aºezat înaintea circumstanþialei ºi care aratã apoziþia dintre realizarea artei ºi felul receptãrii ei de noi: “Întinsã leneºã pe canapea, Domniþa suferã în cartea mea. Slova de foc ºi slova fãuritã Împãrechete-n carte se mãritã Ca fierul cald îmbrãþiºat în cleºte”. Mesajul transmis prin poezie s-a dezvoltat pe coordonatele unei concepþii despre artã care a rãmas nealteratã de-a lungul întregii activitãþi al lui Arghezi. Ü¥hà