Referat Piramidele Si Templele In Egiptul Antic

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Piramidele Si Templele In Egiptul Antic si de asemenea puteti face Download Referat Piramidele si templele in Egiptul Antic

Citeste fragmente din Referat Piramidele Si Templele In Egiptul Antic

Piramidele şi templele în Egiptul Antic  Piramidele: Un tip mai evoluat de monument funerar, apărut în timpul dinastiei a III-a este piramida în trepte. Primul monument de acest fel a fost construit de vizirul şi arhitectul Imhotep pentru regele Djeser, fondatorul dinastiei a III-a la Saqqara. Piramida — o suprapunere în diferite etape peste o mastaba pătrată — are dimensiuni impresionante: laturile bazei dreptunghiulare de 109 si 121 metri, iar înălţimea de 61 metri. (Nu s-a păstrat zidul de incintă, lung de 1600 m, înalt de 10 m şi curpinzând o suprafaţa de 15 ha). Camerele funerare ale regelui si a 11 membri ai familiei erau sapate în stâncă. Sarcofagul regal era depus în fundul unui puţ, adânc de 28 m. În timpul dinastiei următoare au fost construite marile piramide de la Giseh: “Orizontul lui Kheops”, “Mare este Khefren” şi “Divin este Mikerinos”. Asemenea piramide, geometric perfecte, se cunosc azi în Egipt aproximativ 80. Baza pătrată a celei dintâi piramide (care ocupă o suprafaţă de mai bine de 5 ha) avea latura de 237,50 m si înşţimea de 147 m (azi 138 m), terminată cu o platforma de 6 m2, 2.300.000 blocuri de calcar gălbui dispuse în 220 de rânduri, erau acoperite cu lespezi de calcar fin alb. Singura intrare în piramidă se află pe latura nordică, la o înălţime de 16,5 m. în interior a fost construit una devărat sistem de coridoare, galerii, canale de ventilaţie etc., totalizând câteva sute de metri în lungime (galeria cea mai lungă este de 47 metri cu o înălţime de 8,5 metri). Un coridor în pantă duce la camera funerară a faraonului – lungă de 10,5 m, lată de 5 m şi înaltă de aproape 6 m – în întregime din granit, plafonul constând din 9 blocuri cântărind împreună 400 tone. Din galeria de intrare se ramnifică un coridor care coboară în pantă 31 m sub nivelul bazei la un puţ destinat, iniţial, să adăpostească sarcofagul regal. Camera funerară a reginei, canalele de aerisire, cinci spaţii libere etajate, menite să reducă din presiunea masei uriaşe de piatră asupra boltei cavoului, completează această uimitoare operă de ştiinţă şi tehnică. Ansamblul arhitectural al piramidei lui Kheops mai cuprindea un templu funerar, de la care o “şosea” duce la un al doilea templu funerar, situat la marginea deşertului. Apoi 3 piramide mai mici, morminte ale unor regine; cinci bărci mari de lemn plasateîn gropile săpate în stâncă, chiar lângă piramidă. Sfixul din Giseh: pe o ridicătură de calcar lungă de 200 m, faraonul Khefren a pus să se sclupteze un uriaş idol în formă de leu (lung de 57 m şi înalt de 20 m), care să-i protejeze mormântul. Maiestuosul cap al idolului, cu senina sa frumuseţe divină este imaginea regelui adorând răsăritul soarelui. Gigantica operă de construcţie a Marei Piramide a lui Kheops a durat 30 de ani, timp în care “au muncit cu neîntrerupere 100.000 de sclavi”. Blocurile de piatră, unele de 20 de tone au fost aduse de la mari distanţe pe tăvălugi, sănii trase pe nisip sau între 2 bărci şi ridicate cu ajutorul pârghiilor şi a unor puiternice balansoare de lemn, pe rampe şi planuri înclinate, înălţate pe terase succesive de cărămidă. Cele 3 piramide nu sunt numai opere de tehnică uimitoare, şi nici cele mai monumentale din întreaga istorie a arhitecturii. Concepute pentru a adăposti morminte regale, ele nu sunt rezultatele unor intenţii artistice. Tipul de piramida perfectă a continuat, în dimensiuni mult mia reduse, până în epoca Regatului Nou. Dar începând din timpul dinastiei a XVIII-a (când jefuitorii de morminte începuseră să opereze într-un mod din ce în ce mai îngrijorător) faraonii au adoptat tipul de mormant complet subteran – hipogeu – cu mai multe încăperi, săpate în pereţii de stâncă, cu intrarea ornamentată cu basoreliefuri şi statui. S-a remarcat că niciodată până la egipteni şi în nici o parte a lumii la acea dată, piatra n-a fost atât de mult întrebuinţată. Utilizarea acestui material durabil a fost asociată cu ideea religioasă de “veşnicie” pe care piatra o oferea operei. Piramida era “sălaşul etern” al faraonului, în timp ce locuinţa sa temporară, palatul, era construit din cărămidă uscată la soare, motiv pentru care nu s-a păstrat nici măcar planul unui palat regal. Templele: Până în perioada Regatului Nou arhitectura templelor egiptene nu poate fi reconstituită decât cu aproximaţie. ¬ ᴀÎn timpul Regatului Vechi, odată cu afirmarea cultului soarelui s-au construit “templele solare”. Cum ceremonia cultului zeului Ra – zeul soarelui – se desfăşura sub cerul liber, aceste temple constau dintr-un zid de incintă dreptungiular, o curte dominată de un obelisc înalt de 36 m, plasat pe un soclu de 20 m şi având alături un mic sanctuar cu statuia zeului, iar în faţa un altar din alabastru alcătuit din 4 mese pentru ofrande (templul din Abu-Gurob). Abia în perioada următoare a Regatului Mediu se va constitui o adevarată arhitectură a templului. Astfel, cele mai importante temple care dau masura artei arhitecturale egiptene – în modalitaţi diferite – sunt: templul reginei Hatşepsut din Deirel-Bahri, cele 2 temple ale lui Ramses al II-lea săpate în piatră, de la Abu-Simbel, după care faimoasele temple Abydos, Karnak şi Luxor. Ca model poate fi luat templul templul lui Amon din marele ansamblu de temple de la Karnak. Templul a fost început şi terminat într-un fel pe la jumătatea mileniului al III-lea î.e.n., dar forma definitivă a căpătat-o între anii 1580-1200 î.e.n. în interiorul unui zid de incintă cu perimetrul de 3800 m, intrând printr-o poartă flancată de o pereche de enorme turnuri prismatice şi străbătând curţi imense, se ajungea la curtea centrală hipostilă (adică acoperită si susţinută de coloane), care ducea la sanctuarul cu statuia zeului. În faţa sanctuarului era altarul pentru ofrande. În Egipt apare – pentru prima data în Orientul Apropriat – o impunătoare arhitectură a coloanelor. Mult prea numeroase pentru a-şi justifica doar un rol pur şi simplu funcţional (templul din Luxor, de pildă, avea 134 de coloane dispuse pe 16 rânduri), coloanele erau acumulate, distribuite şi modelate astfel încât să creeze un efect estetic, să confere construcţiei o armonioasă rezolvare a raporturilor dintre elementele arhitectonice. Coloanele au capitelurile de forma de lotus sau de papirus; iar modulaţiile coloanei sugereaza un mănunchi de tulpini ale acestor plante. Spre sfârşitul Regatului Nou a apărut si coloana cu trunchiul cilindric neted care stiliza forma frunzelor de palmier. Aceste modele au sugerat (v. Alpatov) ipoteza originii lor: fie o imitaţie a copacilor plantaţi pe 2 rânduri printre care treceau procesiunile solemne, fie pentru a sufera imaginea simbolică pietrificată a unei dumbrăvi sacre. Coloanele celor mai mari temple erau ornamentate cu inscripţii în hieroglife. Pentru a completa imaginea naturii simbolizată de ansamblul templului, tavanele erau pictate cu stele şi felurite păsări; iar pardoseala era decorată cu plante acvatice şi peşti, spre a imita suprafaţa unui râu. Un element arhitectural, original egiptean, era obeliscul. În îndepărtata epocă pre-dinastică un bloc subţire şi înalt de piatră era plantat vertical; pe vârful său apărea soarele, la răsărit. Din Heliopolis – unde se pare că apăruse pentru întâia oară – această piatră “miraculoasă” s-a răspândit şi în restul ţării. În timpul Regatului Nou, obeliscurile erau plasate câte două, în faţa turnurilor, a pilonilor de la intrarea in temple. Apoi, când cultul soarelui a devenit mai popular, obeliscurile au apărut, unul câte unul, în faţa templelor. Obeliscurile erau din granit de culoare roz si erau aduse, toate, din carierele de la Assuan. Un obelisc cântărea câteva sute de tone. Gigantul obelisc, început şi lăsat neterminat, în caiera de lângă Assuan, avea lungime de 51 m şi cântărea 1168 tone. Transportul şi înălţarea unui obelisc punea probleme deosebit de complicate, car erau de profesia unei anumite categorii de tehnicieni specializaţi (se cunosc numele a 6 dintre aceştia). Obeliscurile egiptene i-au impresionat extraordinar pe străinii veniţi în Egipt. Assurbanipal a pus să se transporte două obeliscuri la Ninive, iar împăraţii romani au adus mai multe obeliscuri la Roma şi la Bizanţ. Azi, în tot Egiptul, n-au mai rămas decât 4 sau 5 obeliscuri (cf. S. Sauneron). În schimb, de-a lungul secolelor au fost transportate la Paris, Londra, Constantinopol şi la New York. Cele mai multe se află la Roma, în număr de 12. Bibliografie - Ovidiu Drimba, “Istoria culturii şi civilizaţiei”, vol. 1, editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti 1985, pag. 145-149. PAGE 쥁@