Referat Ion Slavici - Mara -monografia Targului Ardelenesc

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Ion Slavici - Mara -monografia Targului Ardelenesc si de asemenea puteti face Download Referat Ion Slavici - Mara -monografia targului ardelenesc

Citeste fragmente din Referat Ion Slavici - Mara -monografia Targului Ardelenesc

Mara - monografia târgului ardelenesc din secolul al XIX-lea Cunoscut mai întâi din revista ,,Vatra”(1894) de un cerc mai restrâns de cititori,intrat apoi în conştiinţa publicului şi a criticii literare o data cu publicarea în volum (1906),romanul ,,Mara” a cunoscut trei ediţii în timpul vieţii autorului,fiind tradus şi în numeroase limbi străine.Interesul pentru roman a crescut de la o ediţie la alta.Paralel,critica şi istoriografia literară şi-au îmbogaţit,adâncit şi,nu de puţine ori,şi-au revizuit judecăţile de valoare asupra romanului. Prin elementul social şi îndeosebi cel etnografic – lumea târgului transilvănean,viaţa breslelor,obiceiurile la culesul viilor în Podgoria Ardealului ,Verboncul - ,prin oglindirea realista a societaţii transilvane de la jumătatea sec. al XIX-lea , romanul ,,Mara” capătă şi istoricitate,cu toate că nu este un roman istoric. Viaţa meseriaşilor,munca în atelierele meşteşugăreşti,tradiţiile păstrate în sânul breslelor erau teme deja întâlnite în literatura universală,încă de la începutul sec al XIX-lea.Bun cunoscător de limbă şi literatură germană,lui Slavici îi erau familiare povestirile lui Ernst Theodor Amadeus Hoffman: ,, Meister Floch” , ,,Meister Johannes Wacht” şi ,îndeosebi, ,, Meister Martin,der Küfner und seine Gesellen” . Sunt prezente aici raporturile dintre calfe şi patroni,munca şi viaţa în atelierele meşteşugăreşti,alegerile din bresle,concurenţa între calfe pentru obţinerea mâinii fetei meşteşugarului etc. . Deşi există mai multe elemente prin care este realizată monografia,în acest roman unele fragmente scot cel mai bine în evidenţă caracteristicile sale. Un punct de plecare îl constituie situarea în timp şi spaţiu a acţiunii, adică la mijlocul sec. al XIX-lea,în timp ce spaţiul este redus la zona Lipova-Radna-Arad,doar episodic acţiunea desfăşurându-se şi în alte puncte geografice.Date mai concrete pentru încadrarea acţiunii în epocă găsim în roman: Hubăr,măcelarul din Lipova,realizează în timpul ,,revoluţiei de la 1848 o frumoasă avere” ,apoi ca ,,beamter” îi merge şi mai bine; despre Andrei Corbu,nobil de Cărpeniş,se aminteşte că a fost închis în timpul ,,revoluţiunii” pentru ca în anii următori să nu mai reprezinte ,,nimic” .Însă cele mai importante rămân informaţiile din capitolul ,,Verboncul” ,prin relatările despre luptele duse de italieni,sub conducerea lui Garibaldi,pentru unificarea Italiei,care culminează cu victoriile din 1859 împotriva armatelor austriece : ,,Feciorii duşi în cătănie, pe la Mantaua,Verona şi Veneţia scriau de acolo că s-a ivit un oarecare Garibaldi ,mare general, care umblă să-i adune pe italieni sub arme şi să-i ridice împotriva împaratului” .Aşadar, putem localiza acţiunea romanului ,,Mara” între anii 1850-1860 . Lumea meseriaşilor din acea zonă ,a târgoveţilor, este lumea pe care Slavici o cunoştea din vremea copilăriei.Astfel,mediul este redat în această zonă de interferenţă dintre sat şi oraş ,într-un târg ardelenesc de pe valea Mureşului şi , ,,spre deosebire de marile nuvele,unde lumea era aproape exclusiv ţărănească” , în ,,Mara” ,ea se compune din negustori şi mică burghezie . În Lipova şi Radna – târguşoare abia pornite pe calea urbanizării, îndeletnicirile coexistau înte ele . ,,Precupeaţa” Mara moştenise de la răposatul ei soţ o livadă cu pruni pe lunca Mureşului şi o vie în dealul dinspre Păuliş . Starostele Bocioacă şi toţi ceilalţi aveau şi ei locuri de cultură în jurul orăşelului,pe care le munceau la timpul potrivit , ca buni gospodari,paralel cu meseria. De aici şi mentalitatea lor de săteni,prezentă în legile nescrise ale colectivităţii. -te cojocarului Bocioacă şi ucenicului său Trică, măcelarului Hubăr şi fiului său Naţl – mai ales pregătirii acestuia pentru ,,lovitura de măestru” în urma căreia trebuia să fie primit în sânul breslei -,se constituie în veritabile pagini de antologie ,în care documentul de epocă este dublat de măiestria comunicării artistice,ca şi în capitolul dedicat culesului de vii în Podgoria Ardealului,săteanul producător de vinuri devenind şi el un ,,maestru” viticultor ,dublat însă şi de ,,negustorul” care ştie cum să-şi valorifice produsul viticol : „De la Radna înainte,spre apus,se întinde podgoria cea vestită a Aradului,un lung şir de dealuri acoperite cu vii.Cale de o zi bună,până la Măderat,la poalele dealurilor,sat se înşiră de sat,iar printre vii sunt risipite cramele,pe care nimeni n-a încercat să le numere.[...] Ici fluier,colo cimpoi,mai departe o chitară,o vioară,o harmonică şi iar un taraf de lăutari,pretutindenea câte o descărcătură de puşcă,o rachetă ori cel puţin câte un chiot de fiecare vadră turnată în botoi, şi toţi stau la poveşti,cântă,joacă,petrec în zburdalnică învălmăşeală.” Sunt prezente şi câteva dintre instituţiile satului : mânăstirea cu ,,ferestrile date în alb,ca să nu se vadă prin ele” , care nu se deschideau niciodată, şi cu ziduri înalte ,biserica ,şcoala. Rânduiala breslelor,ca şi tradiţia, ,,era păzită cu sfinţenie”, ,,iar după rânduiala breslei nu puteau să intre în rândul patronilor decât acela care şi-a făcut anii de ucenicie,a lucrat un an la patronul care l-a scos calfă şi a mai făcut şi doi ani de călătorie.”Cel mai pătrunzător fragment în această direcţie este în cap. al XIII-lea : ,,După rânduiala breslelor,calfa de măcelar care avea să facă în faţa starostelui şi a oamenilor de încredere ai breslei tăietura de măiestru. [...] Drept încheiere se făcea cântărirea...” Un alt pasaj memorabil este şi prezentarea târgului de toamnă de la Arad : „Mare lucru târgul de toamnă de la Arad ! Timp de câteva săptămâni ,drumurile de ţară toate sunt pline de care încărcate,care aduc bogăţiile din şapte ţinuturi ,ca să le desfăşoare prin pieţele şi prin uliţele Aradului şi pe câmpia dimprejurul lui,unde s-adună care cu poame de pe Crişuri şi din valea Mureşului... Ce mulţime de oameni şi ce amestecătură de porturi şi de limbi ! E parcă aici e mijlocul pământului unde se întâlnesc toate neamurile...români,colo unguri,mai departe şvabi ori sârbi,iar printre aceştia slovaci,ba până chiar şi bulgari. [...] ” Totodată,un aer dramatic învăluie romanul în capitolul al XIX-lea, odata cu recrutarea pentru armată şi Verboncul : „[...] În vreme ce recrutarea se făcea cu uşile închise,Verboncul era în piaţă,...Acela care prindea mâna ori primea şapca era prins,trebuia să deşerteze ş paharul şi ,vrea,nu vrea ,era trecut în condică şi i se număra şi o sută de florini drept bani de cheltuială. Şi nu era unul căruia i se-nfunda şapca pe neaşteptate în cap,apoi nu mai avea cui să i se plângă dacă păcatul l-a dus pe acolo... De aceea toată lumea era cuprinsă de spaimă şi mumele-şi puneau sub lacăt feciorii,iar femeile îşi ţineau de pulpană bărbaţii [...]” Din conflictele existente în roman,putem deduce că legile naturii şi ale colectivităţii sunt în continuă schimbare ,celor mai vârstnici fiindu-le greu să se adapteze,să lase frâu liber dezvoltării tinerilor care aveau deja în simţământ tradiţia ,dar căutau noutatea . „<> este romanul socialităţii învingătoare pe toate planurile, în confruntarea cu indivizii , luaţi în parte,pe care natura şi vârsta îi împing vremelnic la nesupunere.Colectivitatea face legea pe care individul e ţinut s-o respecte; el nu simte deocamdată în această necesitate individuală caracterul opresiv. O primeşte ca şi cum legea tuturor ar fi bună şi pentru el.” ( N. Manolescu) 쥁@