Referat MANOLE2.DOC

Mai jos puteti citi fragmente din Referat MANOLE2.DOC si de asemenea puteti face Download Referat MANOLE2.DOC

Citeste fragmente din Referat MANOLE2.DOC

Lucian Blaga: Meºterul Manole Dramaturgia lui Lucian Blaga În peisajul cam sãrac al dramaturgiei interbelice (comparativ cu romanul ºi poezia) Lucian Blaga este o fericitã excepþie. El cultivã teatrul poetic de idei, care pune în luminã deopotrivã poetul, filozoful ºi dramaturgul. În dramele sale Blaga prelucreazã mituri strãvechi pe care le regândeºte, le reinterpreteazã, investindu-le cu sensuri filozofice. Aceste mituri strãvechi sunt tratate în manierã modernã, expresionistã. Mai mult decât în poezia, în dramaturgia se simte influenþa expresionismului. Dramaturgul renunþã la adâncirea psihologiei personajelor ºi printr-o reducþie expresionistã realizeazã personaje–idei. Accentul se pune pe conflictul interior, pe conflictul de idei. Tot de estetica expresionistã þine interesul pentru mitic, ancestral, arhaic dezlãnþuirea forþelor oarbe ale naturii, eul supratensionat. Problematica pieselor se referã la condiþia creatorului, singurãtatea personalitãþii de excepþie, tema destinului, sacrificiul necesar pentru o idee. Referindu-se la dramaturgia lui Blaga criticul literar Eugen Todoran surprindea foarte bine particularitãþile acesteia: Teatrul lui Blaga, ca teatru de idei dezvoltã în conflicte tragice cu personaje interiorizate ideea fundamentalã a poeziei lui: semnificaþia ontologicã a omului în relaþie cu el însuºi, cu societatea, cu lumea, cu divinitatea. Drama omului constã în aceea cã el creeazã spre a revela un mister, dar este limitat de frânele transcendente, rãmânându-ºi doar sã întrezãreascã un tãrâm de dincolo. Expresionismul lui Blaga este temperat de inspiraþia folcloricã. Meºterul Manole Blaga a publicat aceastã piesã în 1927. El a prelucrat un mit de intensã circulaþie: mitul creatorului. Blaga reface structural semnificaþiile baladei populare încât se poate vorbi de o asimilare totalã a mitului. Asemenea lui Eminescu, Blaga depãºeºte schema miticã prin gândire filozoficã ºi tehnicã expresionistã. Pornind de la elementele mitului popular, Blaga realizeazã o dramã modernã pe tema condiþiei creatorului de artã. Blaga îºi pune personajul într-o dilemã tragicã, aceea de a alege între pasiunea devastatoare pentru creaþie ºi iubire, dragoste de viaþã. El face din Manole un personaj tragic, conºtient de caracterul iraþional, absurd al jertfei care i se cere: Jertfa aceasta de neînchipuit — cine o cere? Din luminã Dumnezeu nu poate s-o cearã fiindcã e jertfã de sânge, din adâncimi puterile necurate nu pot s-o cearã fiindcã jertfa e împotriva lor. Drama personajului, singurãtatea sa între pãmânt ºi cer, între porunca lui Vodã ºi absurditatea jertfei trimit la teatrul existenþialist (Eugen Ionesco, Sartre, Camus). Blaga multiplicã conflictul realizând o adevãratã serie conflictualã. Astfel personajul este în conflict cu porunca oficialã, cu Divinitatea, cu pasiunea pentru creaþie, cu iubirea ºi cu sine însuºi. Manole este plasat între cerinþa socialã, cerinþa divinã, cea afectivã ºi cea spiritualã (Vodã — Dumnezeu — Mira — Creaþia). Blaga îºi pune personajul sub semnul interogaþiei absolute. Personajul îºi dã seama de impasul existenþial în care se aflã: Înãuntru un gol se deschide — mâhnirea fãrã întrebãri. Deasupra întuneric se închide — deznãdejdea nesfârºitelor încercãri. Lãuntric, un demon strigã: clãdeºte! Pãmântul se-mpotriveºte ºi-mi strigã: jertfeºte! În manierã expresionistã Blaga construieºte un eu supratensionat. Manole este obsedat de întrebarea: Dacã Divinitatea când a creat lumea nu a jertfit, de ce i se cere lui acest lucru? (Când El a clãdit, ce a jertfit? Nimic n-a jertfit, nici pentru tãrii, nici pentru tãrâmuri. A zis ºi s-a fãcut. ªi mie totuºi, mie totul mi-a cerut.) Dacã este pedeapsã, de ce este pedepsit? Sau din moment ce dogma creºtinã spune Sã nu ucizi de ce i se impune ºi cu ce drept acest sacrificiu: A fost odatã sãpat în piatrã: «Sã nu ucizi». ªi alt fulger de atunci n-a mai cãzut sã ºteargã poruncile! Cu toate aceste întrebãri ºi frãmântãri ne dãm seama cã chiar de la început personajul a ales drumul creaþiei pentru cã zidind mãnãstirea creatorul se zideºte pe sine însuºi, se împlineºte total în ºi prin creaþie. Alegând iubirea, dragostea de viaþã ar fi însemnat propria sa negare, anulare de creator. În primul rând meºterul trebuie sã aleagã între pasiunea pentru creaþie ºi iubire. Dupã ce alege creaþia, el conºtientizeazã cã a realizat numai jumãtate de jertfã: Între suferinþã ºi aºteptare se pare cã din sufletul meu nu am dat spicul cel mai scump ºi cel mai curat. Jertfirea Mirei este doar jumãtate de jertfã pe care Manole se va grãbi sã o împlineascã prin propriul sãu sacrificiu. Creaþia reprezintã pentru Manole pasiune ºi blestem: patima coborâtã în om e foc ce mistuie… e pedeapsã ºi blestem… Lamentaþiile personajului Doamne, Doamne, de ce m-ai pãrãsit? exprimã singurãtatea tragicã a omului pãrãsit de creatorul sãu. Pentru a realiza o operã durabilã, nemuritoare, creatorul trebuie sã sacrifice orice legãturã care obligã (iubire, copii, prieteni) pentru a se dedica exclusiv creaþiei. Creaþia presupune însã nu numai sacrificarea celuilalt (Mira) ci ºi sacrificiul de sine. Astfel moartea meºterului nu este un accident ca în balada popularã ci este o moarte voluntarã. Numai prin dispariþia creatorului se poate impune o operã de artã, o dogmã, o ideologie (mitul cristic). Este necesarã deci o asimilare totalã în creaþie ºi meºterul este conºtient de acest lucru. Piesa urmãreºte gradat criza sufleteascã a personajului de la oscilaþiile dramatice între gând ºi faptã la revoltã ºi blestem, la patima devotatoare a creaþiei urmatã de o epuizare sufleteascã. Blaga foloseºte modalitãþi expresioniste: reducþia expresionistã (personaje idei), eul supratensionat, lupta cu forþele oarbe ale naturii, dezlãnþuirile stihiale ale naturii. Originea conflictului dramatic este pasiunea pentru creaþie care devine pãtimire. Drama personajului principal poate fi cuprinsã în douã cuvinte: revoltã ºi creaþie, mai precis a crea prin revoltã faþã de cer, faþã de oameni, faþã de porunca lui Vodã. Conflictul interior nu poate evolua decât într-un singur sens: dispariþia creatorului. Moartea lui Manole nu este deci o pedeapsã pentru vina de a-ºi fi zidit soþia, ci reprezintã o necesitate logicã impusã de condiþia creatorului. Zidind, jertfind ºi murind meºterul se integreazã nemuririi, se împlineºte total în ºi prin creaþie. Sacrificiul devine astfel adevãrata ºi suprema mãsurã a umanului. Dramatismul personajului rezultã din plasarea lui sub semnul unei serii conflictuale ºi a interogaþiei absolute. În ciuda reducþiei, a esenþializãrii expresioniste, personajul este complex prin frãmântãrile sale dramatice, prin întrebãrile pe care-ºi le pune, prin stãrile sufleteºti atât de contradictorii prin care trece (consternare, durere, speranþã, frenezie creatoare, bucurie, secãtuire sufleteascã). Dramaturgul concentreazã materialul epic oferit de partea introductivã a baladei. Drama începe cu motivul surpãrii zidurilor: meºterul se luptã ºapte ani, luptã zãdãrnicitã de cele ºaptezeci ºi ºapte de prãbuºiri. El cautã prin raþiune, prin socoteli sã învingã rãul. Efortul prelungit ºi zadarnic este exprimat chiar de meºter: De ºapte ani pierd credinþã, pierd ziduri ºi somn. Drama personajului este amplificatã de conºtientizarea caracterului iraþional, absurd al jertfei care i se cere: Sãvârºirea unui act pãgân pentru spiritualitatea creºtinã. Conflictul interior, opþiunea între pasiune ºi iubire este amplificat de conflicte secundare. Astfel meºterii se revoltã împotriva lui Manole ºi vor sã abandoneze construcþia. Ba, mai mult, bãnuiesc cã meºterul ºi-ar fi anunþat soþia despre jurãmântul fãcut. Dintre toate soþiile Mira este aceea care apare pentru a împiedica un omor care i se pare împotriva firii. Blaga foloseºte metafora femeie–bisericã care trimite la vocaþia creaþiei, a naºterii. Astfel biserica este simbolul creaþiei care învinge timpul. Femeia este eternã prin destinul ei de a da viaþã. Manole încearcã sã evite jertfirea Mirei, dar meºterii îl obligã sã-ºi respecte jurãmântul. Spre deosebire de baladã, unde meºterul invocã forþele naturii pentru a evita jertfirea Mirei, în piesa lui Blaga meºterul este pus în confruntare directã cu colaboratorii sãi, deci forþele naturii din baladã sunt reprezentate de oameni în piesa lui Blaga. Zidirea Mirei are o dublã semnificaþie: ea înseamnã împlinirea totalã a creatorului, dar în acelaºi timp ºi neutralizarea opoziþiei dintre naturã ºi culturã. Meºterul este aici un erou civilizator care dã oamenilor o nouã valoare, o valoare esteticã, etern durabilã. Cu preþul unor frãmântãri dramatice, meºterul opteazã pentru creaþie. Din acest moment el este cuprins de o adevãratã febrã creatoare. Dupã ridicarea bisericii este obsedat de chinurile femeii, frãmântat de remuºcãri ºi simte o mare secãtuire sufleteascã. Aceastã stare sufleteascã se exteriorizeazã în dramã sub forma revoltei împotriva propriei creaþii. Meºterul vrea sã zdrobeascã zidurile pentru a-ºi elibera soþia, dar este împiedicat de ceilalþi meºteri pentru cã biserica nu mai aparþine unui individ, autorului, ci eternitãþii. Domnitorul urmat de boieri vine sã vadã mãnãstirea. Boierii ºi cãlugãrii îl acuzã pe meºteri de crimã ºi considerã biserica întâiul lãcaº al lui Anticrist. Acest conflict secundar exteriorizeazã în fond nepotrivirea, incompatibilitatea dintre mitul creºtin, care nu acceptã uciderea ºi mitul pãgân, precreºtin al jertfei. cãlugãrii cer pedepsirea lui Manole pentru crimã. Pedeapsa nu-l mai poate ajunge pe meºter pentru cã aceasta ºi-a depãºit condiþia cucerind eternitatea atingând absolutul prin creaþia sa nãscutã din suferinþã ºi sacrificiu. Meºterul nu mai aparþine timpului istoric ci prin jertfa ºi creaþia sa aparþine unui timp mitic. Mulþimea trece ºi ea printr-un proces de clarificare, de conºtientizare, ajungând în final sã înþeleagã destinul de excepþie a meºterului. Ea, mulþimea, este aceea care-l apãrã pe Manole împotriva cãlugãrilor ºi a boierilor: Noi strigãm, boierii urlã, noi apãrãm, cãlugãrii osândesc — toþi suntem jos, Manole singur e sus; singur deasupra noastrã, deasupra bisericii. Zidarii participã ºi ei la suferinþa meºterului. Dupã terminarea bisericii ºi moartea lui Manole ei trãiesc aceeaºi secãtuire sufleteascã: Nu vom ºti cum sã ne mai gãsim un loc în viaþã, vom rãtãci din loc în loc., Doamne, ce strãlucire aici ºi ce pustietate în noi. Spre deosebire de baladã unde toþi meºterii mor din porunca lui Vodã, în piesa lui Blaga aceºtia rãmân în viaþã ca niºte dovezi vii ale adevãrului cã toate marile creaþii necesitã mari sacrificii omeneºti. PAGE PAGE 11 Ü¥eÀ