Referat Camil Petrescu - Ultima Noapte De Dragoste Intaia Noapte De Razboi -analiza Psihologica

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Camil Petrescu - Ultima Noapte De Dragoste Intaia Noapte De Razboi -analiza Psihologica si de asemenea puteti face Download Referat Camil Petrescu - Ultima noapte de dragoste intaia noapte de razboi -analiza psihologica

Citeste fragmente din Referat Camil Petrescu - Ultima Noapte De Dragoste Intaia Noapte De Razboi -analiza Psihologica

Ultima noapte de dragoste, intâia noapte de razboi de Camil Petrescu (modalitati de realizare a analizei psihologice) Romanul lui Camil Petrescu aduce in planul literaturii române o serie intreaga de elemente de noutate in deplina concordanta cu preocuparile din planul european. Formula aleasa, aceea a unei confesiuni a personajului principal reprezinta o indepartare de la traditia romanului realist obiectiv, scris la persoana aIII a. in felul acesta romanul devine un monolog interior, fapt care ofera personajului posibilitatea de a evolua permanent intre planul interior, sentimental si planul exterior (societatea, razboiul). Consecinta unei asemena perspective este o evaluare unitara a unei realitati complexe, dintr-o perspectiva unica, subiectiva. Stefan Gherghidiu cauta adevarul dovedind o constiinta lucida, care aspira catre esenta. Structura romanului este pe deplin adecvata substantei epice. Cele doua carti urmaresc o dubla experienta existentiala, o experienta erotica si confruntarea cu razboiul. In ambele cazuri se dezvaluie complextiatea trairilor individuale. Efortul autorului indreptându-se catre sondarea strafundurilor constiintei, surprinde reactiile cele mai neasteptate in raport cu o anume realitate. Compozitia romanului, ca si organizare materialului este inedita, dar pe deplin justificata. Astfel, cel dintâi capitol “La Piatra Craiului in munte” cuprinde fapte si evenimete din experienta de front a lui Stefan Gherghidiu pentru ca in capitolul imdiat urmator sa se dezvaluie drama personajului care traieste chinurile incertitudinii. Aceasta influenta dovedeste faptul ca cele doua experiente, de viata si a razboiului nu sunt nici un moment rupte una de cealalta, dimpotriva ele au menirea de a pune in evidenta complexitatea trairilor individului, complexitatea problematicii umane, prin intermediul carora se dezvaluie elevatia morala a personajului. Aspiratia de a descoperi dincolo de aspectele contradictorii ale existentei acea esenta care sa-l justifice care sa-l justifice in fata sa si in fata celorlalti, il motiveaza pe tot parcursul romanului. Romanul se deschide cu o scena de la popota ofiterilor, din timpul primului razboi mondial, cu o conversatie despre familie si in special rolul sotiei in cadrul acestei institutii, pe vremuri respectabila. Controversa iscata, ce-i impartea in doua tabere pe cei prezenti la discutie, acuzatorii si aparatorii ai unei cauze fictive, ii provoaca sublocotenentului Stefan Gheorghidiu revenirea in memorie a propriei sale casnicii distruse, din punctul sau de vedere de o nevasta devenia prea mondena sub influenta unei mosteniri neasteptate venita sa schimbe un rost fixat al lucrurilor. Cu toate ca tânarul sublocotent este macinat de o gelozie chinuitoare din primele pagini s-ar putea trage concluzia ca dragostea fata de sotia sa este atât de puternica incât el este in stare chiar sa dezerteze pentru a o putea revedea: ”…peste câteva clipe m-a cuprins o ura amara si seaca impotriva tuturor. Prostia pe care o vedeam mi-a devenit insuportabila, pripit, ca o incalzire si iritatie a pietii pe tot corpul. Nu asteptam decât sa izbucnesc…pândeam un prilej, o cotitura de fraza sau de gest, ca sa intervin cu o aruncatura de grenada” Toate aceste sentimente, aparent contradictorii care se izbesc de sufletul lui Stefan Gheorghidiu se invârt in jurul a doua axe: gelozia si iubirea excesiva pentru o femeie care, odata obisnuita cu mondenitatea, a capatat o oarecare (mare) independenta ce i-a permis indepartarea treptata, dar constanta de sotul sau. Toate aceste concluzii sunt concretizate prin vocea lui Orisan care in mod just observa: ” o iubire mare e mai curând un proces de autosugestie… Trebuie timp si trebuie complicitate pentru formarea ei. De cele mai multe ori te obisnuiesti, greu la inceput, sa-ti placa femeia, fara de care mai târziu nu mai poti trai. Iubesti intâi din mila, din indatorire, din duiosie, iubesti pentru ca sti ca asta o face fericita, iti repeti ca nu e loial sa o jignesti, sa inseli atâta incredere. Pe urma te obisnuiesti cu surâsul si cu vocea ei, asa cum te obisnuiesti cu un peisaj. Si treptat iti trbuieste prezenta ei zilnica”. Eroul principal al romanului este un intelectual preocupat in primul rând numai de probleme de constinta. Este un intelectual fin, care si-a facut din speculatiile filozofice mediul fundamental in care se misca cu dexteritate. Liniile de gândire trasate in câmpul istoriei filozofice ii sunt cunoscute cu de-amanuntul si gândirea lui proprie aluneca spre ele cu abilitate si subtilitate. Faptul ii provoaca o placere spirituala superioara, pe care o doreste unica si netulburata. Este defapt o izolare de viata trepidanta a complicatiilor sociale, o evadare intr-o lume in care domina numai spiritul filozofic, cu puterea lui de o gândi o noua rânduiala. In aceasta lume vrea sa o ridice si pe sotia sa pentru a trai impreuna o dragoste eliberata de contingentele comune ale vietii sociale, o dragoste care sa fie numai a lor, sau numai a lui. Pasiunea lui Stefan Gheorghidiu izvoraste dintr-o metafizica a iubirii pure si absolute. De aceea ii este necesara Ella careia i se subjuga si pe care n-o poate rupe din sufletul sau. Acesta este si izvorul geloziei sale, când comportarea sotiei ii infiltreaza in constiinta semne de intrebare, care il fac sa se zbata intre certitudini si indoieli. Pentru Stefan Gheorghidiu iubirea este receptata ca o experienta posibila, o imbogatire a relatiilor intime, nu ca o raportare a indragostitului la fiinta iubita. El este indragostit mai degraba dintr-un orgoliu satisfacut si traieste doar iluzia iubirii, nu sentimentul ca atare, caruia nu se abandoneaza niciodata, si nici nu consimte la sacrificii in numele dragostei. Se poate spune chiar ca pentru personajul principal iubirea este o problema de {auto}cunoastere, nu de implicare sentimentala, caci in aspiratia lui catre absolut el nu urmareste adevarul despre Ella, ci mentinerea propriului echilibru interior. Formula nararii la parsoana I pulverizeaza ideea de obiectivitate, realitatea ni se dezvaluie doar in masura in care personajul principal este dispus sa o faca si numai din perspectiva personala. De asemenea celelalte peronaje ale romanului prind viata exclusiv din perspectiva lui Stefan Gherghidiu (exemplul semnificativ in acest sens fiind Ella), aceasta ne dezvaluie trepat parti din psihologia celorlalti participanti la actiune, nedezvaluindu-le insa nici un moment intregul, sau adevaratul caracter. Intre cele doua parti, intre cele doua drame pe care le traieste individul, cea erotica si drama razboiului exista insa o evidenta diferenta de viziune. Perspectiva asupra razboiului se realizeaza din mai multe puncte de vedere, conjugarea având tocmai menirea de a spori impresia de obiectivitate si autenticitate. Autorul reflecta in roman o experienta de viata proprie, aceea ce combatant (in calitate de ofiter, asemenea lui Stefan Gherghidiu) in primul razboi mondial. Din propriile declaratii pentru a reda evenimentele sângeroase foloseste insemanari din jurnalul lui de front, fragmente din ordine de front, titluri si ordine, fragmente semnificative legate de desfasurarea evenimentelor, multiplicarea perspectivelor.(problematica razboiului vazuta din prisma unor categorii diferite de oameni: profitorii- unchiul, ofiterii, simplii soldati) Caci “Ultima noapte de dragoste, intâia noapte de razboi” inglobeaza si atitudinea autorului in fata razboiului, o preocupare teoretica si practica esentiala pentru el, eveniment de o covârsitoare importanta pe plan istoric si moral. Razboiul a dus la rasturanarea planului constiintelor, a impus necesitatea revizuirilor de tot felul. Tablourile de razboi din partea a doua a romanului sunt identice cu cele din “Ciclul mortii” sentimentele traite luând de multe ori aceleasi expresii, imaginile repetându-se. Sunt imagini realiste scuturate de artificii, sub care ramâne intrega si nealterata spaima primara a omului in fata mortii, constiinta sacrificiului, eroismul, hotarârea de a invinge ramânând niste reflexe pornite dintr-o constiinta biologica in primejdie, care se apara cu orice pret. Camil Petrescu a transpus in paginile romanului razboiul concret, fara idealizare romantica si fara grotescul naturalist, razboiul crud si inutil, blamat de cei care il duc efectiv, exploatat de cei care il provoaca. La inceput inaintarea a urmarit trupele inamice, ca intr-o aproximativa vânatoare – desi vânatoare de oameni. Inaintarea a fost oprita. Inamicul a trecut la ofensiva minutios pregatita. Ordinul de retragere s-a excutat in panica. Episodul “Ne-a acoperit pamântul lui Dumnezeu” este o ilustrare exceptionala, de o inalta realizare artistica a unei psihologii a groazei, a panicii:”cadem cu sufletele rupte, in genunchi, ne aruncam jos, care cum putem, apoi alergam, coborâm speriati, imprastiati…deasupra intâia explozie iti sparge urechile, te nauceste, a doua te baga in pamânt. Dar prin faptul ca le-ai auzit pe amândoua nu esti mort…am rasucit gâtul ca un pui bolnav, resemnat, ca pe tocator. N-a fost nici de data astaPamântul farmitat, tasnit in sus cade acum cu intârziere, in ploaie, pe noi… Abia mai inteleg bocetul, ca o litanie, ca un blestem apocaliptic, din adâncul adâncurilor parca: Ne-a acoperit pamântul lui Dumnezeu”. Cu aceasta experienta tragica, la care se adauga altele, ulterior, Stefan Gheorghidiu acumuleaza o cunoastere exacta a razboiului si a realitatii in general, incât constiinta lui se limpezeste de framântarile minore care ii umplusera sufletul de veninul geloziei. Gheorghidiu intelege in final ca experienta razboiului, tot ceea ce a vazut micsoreaza drama si framantarile lui individuale, fiindca razboiul zguduie din temelii constiinta intregi colectivitati, in fata careia drama sa personala I se pare cu totul insignifianta. Dupa ce experienta dramatica a luptelor de pe front l-a regenerat interior si i-a redat increderea in sine personajul depaseste esecul sentimental si matrimonial… o inlatura pe Ella din prezentul revigorat al existentei sale, daruindu-i “…tot trecutul”. Din acest punct de vedere se poate spune spune ca Stefan Gheorghidiu este un invingator invins, el depaseste situatia critica in care se afla casnicia sa insa o pierde pe femeia iubita, el ramânând in aceasta privinta marcat toata viata. Tot trecutul insemna de fapt o mare parte din viata lui, o parte din sufletul lui care pentru a scapa de mustrarile de constiinta o daruieste celei pe care nu a stiut sa o fereasca de capcanele ivite, si pe care nu in ultimul rând nu a stiut sa o iubeasca… 쥁@