Referat Mihai Eminescu - Scrisoarea A 3-a -comentariu1

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Mihai Eminescu - Scrisoarea A 3-a -comentariu1 si de asemenea puteti face Download Referat Mihai Eminescu - Scrisoarea a 3-a -comentariu1

Citeste fragmente din Referat Mihai Eminescu - Scrisoarea A 3-a -comentariu1

SCRISOAREA III Eminescu a scris un ciclu de 5 scrisori fiind nişte satire. Tematica acestor scrisori are în centru motivul geniului. Scrisoarea I dezbate problema geniului savant, Scrisoarea II dezbate problema geniului artist, Scrisoarea III dezbate soarta geniului conducător de popoare. Scrisoarea III abordează tema patriotismului şi a geniului conducător de popoare. Geneza este legată de perioada de ziarist la “Timpul”. Punctul de plecare l-a constituit entuziasmul colectivităţii române în momentul independenţei de stat din 1877. Eroismul ostaşilor români mişcă în Eminescu adînci simţăminte inspirîndu-i cel mai valoros poem dedicat patriotismului. Compoziţia se realizează pe principiul antitezei romantice trecut-prezent. Poemul are două părţi: -în prima parte se celebrează iubirea de patrie şi de neam - partea a doua este o satiră adusă prezentului decăzut Ca tehnică Eminescu foloseşte tehnica savantă a proporţiilor. În prima parte poetul nu abordează direct subiectul bătăliei de la Rovine ci îl incadrează cu momente legendare pentru a sugera valoarea. Plasată în perioada de creştere a imperiului otoman, bătălia de la Rovine a constituit un zid care a oprit expansiunea tucească. Poemul cuprinde două momente epico-lirice: trcut şi prezent incadrate de un prolog şi un epilog. Prologul prezintă vertiginoasa creştere a imperiului otoman, ce este explicată simbolic printr-un copac uriaş a cărei umbră untunecă întreaga lume. Eminescu prezintă această legendă, înfăţişînd un sultan. Luna se preschimbă în fecioară şi sultanul simte cum din inima lui creşte un copac al cărei umbră cuprinde întreg pămîntul. Cutremurat, sultanul, se trezeşte şi interpretează visul ca trimis de profet. Este prezentată o sinteză poetică a cîtorva epoci de creştere realizată sugestiv prin repetiţii şi enumerări ce crează impresia puternică de furtună “an cu an”, “neam cu neam”; se face trecerea apoi la realitate şi urmează momentul evocării poporului nostru. Prima secvenţă cuprinde 6 versuri şi redă aşezarea celor două oştiri pe cîmpul de la Rovine, urmărind desfăşurarea orgolioasă a turcilor avînd o armată de 100.000 de oşteni şi pe de altă parte cei 30.000 de români. Eminescu abia sugerează prezenţa românilor. Se sugerează disproporţia dintre armate nu numai numerică ci şi sub aspectul tehnicii de război. f 8 þ timpuri, o sinteză a luptelor pentru apărarea ţării şi a fiinţei neamului. Este prezent în dialogul lui Mircea şi gînditorul care face distincţie între războaiele de cucerire şi cele de apărare şi se clarifică ideea de solidaritate a neamului în apărarea teritoriului ţării. De cealaltă parte se defineşte orgoliul cumplit al lui Baiazid. Trufia celui care n-a cunoscut niciodată înfrîngerea se exprimă printr-o cascadă de cuvinte mari. Bătălia de la Rovine este un tablou plin de dinamism în care se reliefează vitejia, iubirea de patrie dar şi virtuţile ostăşeşti. Cei doi conducători trec în planul al doilea, în prim plan fiind oştile. Printr-o aliterare de imagini vizuale şi auditive dinamice într-un ritm fulgerător poetul evidenţiază tactica de de luptă a românilor; ei ies surprinzînd pe duşmani. Deschiderea bătăliei o realizează călăreţii a căror desfăşurare constituie o surpriză, loviturile lor venind din toate părţile cuprinzînd oastea turcească. Loviturile lor sînt însoţite de zgomotul scărilor de lemn, ritmul este într-o creştere continuă. Procedeele stilistice subliniază ideea de furtună de cataclism. Totul este într-un clocot uriaş ce se reflectă în peisaje şi imagini: grindină, ploaie, cerul se dezlănţuie pe pămînt centrul acestui cataclism este Mircea. Ţinta acestui cataclism este împăratul peste a cărui armată se întinde umbra morţii. Partea a doua poate fi considerată un veritabil pamflet politic cu ecouri din prioada publicistică de la “Timpul”, avîndu-şi izvorul în sentimentul de profundă deziluzie în faţa falsului patriotism şi a demagogiei patriotale. În această parte lipseşte introducerea şi începe cu o antiteză “veacuri de aur”. Despărţindu-se de trecut, Eminescu mai lasă să se audă încă odată acorduri de neuitat adresîndu-se eroilor trecutului ajunşi la modă în prezent. Eminescu sesizează cu sarcasm că marile glorii au devenit un prilej nou pe care o altă persoană folosindu-i pe eroii de altă dată să-şi acopere nuditatea. Imaginea prezentului este un tablou fiind rezultatul unei selecţii critice în care Eminescu esenţializează satirizînd în mod conştient imaginea prezentului şi începe cu o serie de întrebări retorice cărora nu li se întrevede nici un răspuns. Imaginea Bucureştiului este văzut ca un nou Sybaris. Gloriile se nasc pe stradă şi la uşa cafenelelor politicienii sînt adevăraţi panglicari de demagogie. Portretele negative în care Eminescu exagerează conştient sînt prezentate în mod gradat şi exprimă furia crescîndă. Poetul se opreşte asupra portretului liberarului văzut ca o expresie a demagogiei un portret al unicimii care are toate atitudinile de decădere fizice şi morale. Portretul parlamentului este văzut ca o adunătură de nebuni din zidirea sfintei bolii o imagine caricaturală o serie de atribute ale decăderii, este prezentă imaginea tineretului decăzut. Toti aceştia nu vînează decît cîştigul fără muncă, în aceasta lume virtutea este o “nerozie” şi “geniul o nefericire”. Partea a doua se încheie cu invocarea lui Ţepeş domnitorul justiţial chemat să-i adune pe toţăi şi să-i împartă în smintiţi şi în mişei şi să-i bage în două temniţi şi să dea foc la puşcărie şi la casa de nebuni. 쥁@