Referat Ion Creanga,umor,oralitate2

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Ion Creanga,umor,oralitate2 si de asemenea puteti face Download Referat Ion creanga,umor,oralitate2

Citeste fragmente din Referat Ion Creanga,umor,oralitate2

Umorul ºi oralitatea lui Creangã " Un muntean de baºtinã, nãscut asemenea în þinutul Neamþului este Ion Creangã. Citit-au vreodatã colectorii pe "Dãnilã Prepeleac", pe "Soacra cu trei nurori" ºi altele, ca sã vadã care ar trebui sa fie izvoarele din care sã se inspire ºi cum vorbesc ºi se miºcã þinutaºii din Neamþ ?" spunea Mihai Eminescu despre Ion Creangã. Cel mai mare scriitor þãran al nostru, cel mai mândru de obârºia sa popularã , s-a nãscut în 1839, într-un sat rãzãºesc, "întemeiat în toata puterea cuvântului, plin de priveliºtea lumii, nu mocnit ca alte sate", în Humuleºti. Literatura românã avea sã primeascã în universul sãu, la loc de cinste, satul ºi oamenii copilãriei ºi adolescenþei lui Creangã, despre care acesta a vorbit cu o dragoste ºi o admiraþie neistovita în toata opera lui. Producþia literarã a lui Creangã însumeazã poveºti, povestiri, anecdote si marea operã memorialisticã "Amintiri din copilãrie". Toate pornesc dintr-o concepþie unitarã de viaþã, dintr-o tablã de valori etice comunã ºi au fost cristalizate în forme purtând pecetea neîndoielnicã a geniului, cu mijloace strãvechi ale literaturii populare de tip satiric. S-a vorbit mereu despre asemãnarea dintre Creangã ºi alþi creatori de timbru analog din literatura universalã, ca Rabelais sau Gogol. S-au stabilit izvoarele si prototipurile basmelor si povestirilor lui Creangã. S-a arãtat virtuozitatea lui stilistica, atât de greu de definit, din pricina amestecului de specific naþional, de izvoare populare ºi de originalitate personalã creatoare. Opera lui va sta ca un model de dificultate în interpretarea ºi analiza, fiind un amestec intim de experienþã si filozofie popularã milenarã, si de reflectare fidelã a unui moment istoric dat, întruchipat în caractere omeneºti, în obiceiuri, în instituþii. Lucrul acesta este cu atât mai izbitor în basme si povestiri, unde de obicei reflectarea realistã nu este chiar atât de bogatã. De aceea Ibrãileanu spunea cã Ion Creangã ºi-a zugrãvit vremea lui în poveºti pe care le considerã "adevãrate nuvele din viaþa de la þarã" ºi în care "miraculosul e secundar ºi, de multe ori, e un ingredient pentru puterea realistã a picturii oamenilor ºi vieþii lor sufleteºti." Lumea operei lui Creangã este un univers activ, în care munca este cea mai dintâi valoare; oamenii se integreazã în el contribuind la producerea bunurilor materiale sau spirituale trebuincioase grupului social respectiv. Pentru Creangã, Humuleºtii lui au fost un adevãrat centru al lumii, prin care treceau toate cãile experienþei ºi ale înþelepciunii. El si-a iubit aºa de mult satul, încât în toate etapele vieþii a dorit întoarcerea cãtre locul natal, sau, mãcar, a încercat reconstituirea lui de departe, atunci când se afla, mai târziu, în destul de vitrege împrejurãri de viaþa. Numai în satul lui frumos, plin de "flãcãi voinici ºi fete mândre" si harnic de "vuia de vãtale în toate pãrþile", s-a simþit fericit Creangã. De aceea nu se lãsa dus de acolo cum nu se lãsa pruncul de la sânul mamei, ursul din bârlog sau þãranul de la munte din înãlþimile lui. Desigur, viaþa tot mai grea a scriitorului în anii maturitãþii a contribuit la realizarea acestei imagini atât de luminoase a satului, dar si unele realitãþi sociale. Humuleºtii sufereau de pe urma unei administraþii apãsãtoare, locuitorii lui erau greu încercaþi de biruri si havalele, de serviciul militar pentru care oamenii se recrutau cu metode sãlbatice, aspecte reflectate critic în opera lui Creangã. Dar satul acesta a fost un sat rãzãºesc, deci o comunitate mai mult sau mai puþin liberã, care n-a cunoscut oprimarea directã de cãtre boier, decât în unele conflicte de vecinitate, etc. "Amintiri din copilãrie" oscileazã între registrul grav al evocãrii colorate cu nuanþe nostalgice si registrul acut al evocãrii comice, satirice. Fãrã îndoialã, accentele celei mai mari originalitãþi sunt atinse de Creangã pe aceasta din urmã, unde spiritul lui hâtru, prin excelenþã se miºcã în toatã libertatea, îngãduindu-ºi sa ºi zãboveascã asupra viciilor omeneºti ºi sã le arate oamenilor, râzând cu hohote. ªi aici idealul moral al scriitorului este întrupat în personaje pline de virtuþi, ca mama sa Smaranda, ca bunicul sãu David Creangã, ca preotul Ioan Humulescu sau dascãlul satului bãdiþa Vasile. Dar marile, minunatele realizãri literare ramân totuºi în "Amintiri din copilãrie" : "gliganii", "coblizanii", "hojmalãii", tãiaþi pe linii de uriaºi, cu mijloacele exagerãrii conºtiente, atât de caracteristicã stilului satiric, mânuit de Creangã cu o deosebitã iscusinþã. Limba fixatã de Crengã în opera sa este cea vorbitã cu atâta culoare de þãranii din nordul Moldovei, iar procedeele lui stilistice sunt, în cea mai mare parte acelea ale literaraturii noastre populare. Dar el a pus pecetea geniului asupra acestui stil, aºa încât un timbru deosebit, profund original, rãsuna în toata opera. Spuneam cã o mare bucurie a vieþii însufleteºte universul literar al lui Creangã, rasfrângând legãtura puternicã a scriitorului cu lumea înconjurãtoare, cu obiectele ei, cu oamenii ei. El priveºte lucrurile, acþiunile ºi gesturile oamenilor, ascultã vorbirea acestora ºi le dã contur puternic, integrându-le în poveºti si amintiri. Personajele sunt surprinse în miºcãrile cele mai caracteristice ale ocupaþiilor lor si aceasta contribuie la sporirea realismului înfaþisãrii vieþii omeneºti. Condeiul scriitorului a prins în trãsãturi repezi miºcarea neîntreruptã a vieþii, înregistratã de ochiul sãu pãtrunzãtor. De aceea descrierile care presupun o aplecare mai îndelungatã asupra aspectelor vieþii, dând un caracter oarecum static operei de artã, sunt foarte rare la Creangã. Una dintre ele ar fi aceea a crâºmei din Fãlticeni, unde atenþia nu cade, însã, asupra spaþiului, asupra dispoziþiiei lucrurilor în perspectivã, ci asupra obiectelor si a utilitatii acestora. Descrierea devine astfel o enumerere, ca ºi în cazul prezentãrii interiorului lui Pavel Ciubotariul, a acareturilor lui Stan Pãþitul, a prãvãliei jupânului din Moº Nichifor Coþcariul si altele. Cu aceeasi concepþie practicã despre viaþã scriitorul priveºte ºi obiectele meseriilor sau ale gospodãriei ºi le preþuieºte pentru folosul pe care îl aduc oamenilor aceste produse ale muncii lor. Marea originalitate a lui Creangã constã însã în construirea personajelor comice, groteºti, obiectul satirei sale. Aici autorul dã frâu liber exagerãrii conºtiente, caracteristica stilului satiric, îngroºãrii caricatuale a trasãturilor fizice sau morale, dând naºtere neuitaþilor sãi "gligani" sau "coblizani". Nicã din "Amintiri din copilãrie" este unul dintre personajele cele mai originale create de Creangã dupã modelul popular al unui Pãcalã sau Nastratin, este un erou despre care scriitorul vorbeºte în paradoxe, pentru a desemna particularitaþile sale de om "anapoda". ªi când el spune, la sfârºitul pãrþii a-II-a din amintiri, ca ºi cum ar vorbi despre sine: "ªi sã nu credeþi cã nu mi-am þinut cuvântul de joi pânã mai de-apoi, pentru cã aºa am fost eu, rãbdãtor ºi statornic la vorba în felul meu. ªi nu cã mã laud, cãci lauda-i faþa; prin somn, nu ceream de mâncare; dacã mã sculam nu mai aºteptam eu sã-mi deie alþii ºi când era de fãcut ceva treaba, o cam rãream de pe acasã. ª-apoi mai aveam si alte lucruri: când mã lua cineva cu rãul, puþina treabã fãcea cu mine; când mã lua cu biniºorul, nici atâta; iar când mã lãsa de capul meu, fãceam câte o drãguþa de trebuºoarã ca aceea, de nici Sfânta Nastasia izbãvitoare de otravã nu era în stare a o desface cu tot meºteºugul ei. Povestea ceea: un nebun arunc-o piatrã-n baltã si zece cuminþi n-o pot scoate"- înþelegem inteligenþa lui de a zugrãvi un astfel de personaj, autor, mai întotdeauna, al câte unei "Drãguþe de trebuºoare" pe care nimeni n-o mai putea descurca. Creanga a învatat meºteºugul naraþiunii, cu tot "tacâmul" ei, de la povestitorul popular pe care l-a ascultat nopþi întregi în vremea copilãriei si adolescenþei ºi a reprodus procedeele generale ale limbii vorbite, ceea ce dã un aer accentuat de oralitate povestirii sale. Sunt foarte frecvente mijloacele care indica rapiditatea acþiunii întreruperea sau continuitatea ei, ritmul, miºcarea (prin interjecþii, exclamaþii, onomatopee). De asemenea el foloseºte vorba de duh, zicala, proverbul, maxima popularã, dar cu o varietate si o bogaþie de valori afective extraordinarã. Acestea devin o componenta a stilului lui Creanga prin frecvenþa lor si prin faptul cã împlinesc mai întotdeauna o imagine. Ele sintetizeazã sau subliniazã un caracter ori o situaþie, cuprind o aluzie sau ironie. Critica clericalã este întãritã în "Amintiri din copilãrie" prin imaginea de animal fabulos creata de întelepciunea popularã despre feþele bisericesti:" Vorba ceea: picioare de cal, gurã de lup, obraz de soartã ºi pantece de iapã se cer unui popã". Apoi caracterul de Nastratin al eroului Nicã este construit din înºiruirea unor paradoxe culminând cu sinteticul proverb: "un nebun arunc-o piatrã în baltã ºi zece cuminþi n-o pot scoate. Peste mijloacele generale, împrumutate de rapsodul popular, Creangã revarsã fãrã întrerupere darurile sale personale, care constau în înregistrarea unor nuanþe psihologice fine in dialoguri, în anumite inflexiuni ale comentariului fãcut pe marginea acþiunilor întreprinse de personaje, în concluzie hazlii la unele din acestea. Arta lui Creangã mai constã ºi în plasticitatea caracterizãrilor morale sau fizice ale eroilor sãi, mai ales a celor negativi. Isprãvile cele mai grozave ale eroului amintirilor sunt "trebuºoare", iar bãtaia dintre Paval ºi Mogorogea, cu dãrmarea sobei, cu spargerea ferestrelor este numitã cu candoare fãþarnica "clãcuºoara asta". De aceea folosirea de cãtre Creangã a diminutivului dã mai întotdeauna o imagine contrarã, de mãrime neobiºnuitã a dimensiunilor ºi astfel, când popa Buligã dã în stilul profesiei clericale, binecuvântarea tradiþionalã: "Binecuvânteazã, Doamne, mâncarea ºi bãuturica robilor Tãi, amin!", înþelegem ce cantitãþi enorme de vin desemna modestul diminutiv "bãuturica". Plãcerea scriitorului de a se juca cu aceste cuvinte îl duce la numeroase jocuri de cuvinte, calambururi care exprima conducerea pânã la ultimele consecinþe lingvistice a jocului logicii la personajele hâtre sau anapoda. Astfel opera lui Creangã apare ca o expresie unicã pânã în cele mai mici amãnunte stilistice a unei concepþii colective, populare despre viaþa ºi lume, întemeiatã pe mijloacele de realizare artisticã ale folclorului Experienþa milenarã de viaþa, felul de a gândi al þãranului, transmis prin generaþii succesive, concepþia lui despre arta s-au întrupat într-un om de geniu a cãrui operã va rãmâne în fondul de aur al moºtenirii noastre.