Referat Miorita - Comentariu1

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Miorita - Comentariu1 si de asemenea puteti face Download Referat Miorita - comentariu1

Citeste fragmente din Referat Miorita - Comentariu1

Miorita Baladele, populare sau culte, sunt opere epice, întrucât sentimentele autorilor sunt exprimate în mod indirect prin intermediul personajelor şi al acţiunii. , iar modul de expunere predominant este naraţiunea , relatarea evenimentelor făcându-se la persoana a lll-a. Evenimentele narate sunt neobişnuite, ieşite din comun şi pot fi de natură istorică, fantastică, legendară sau familială, în care faptele reale se îmbină cu cele fabuloase. Personajele baladelor au însuşiri care impresionează puternic, fiind înfăţişate, mai ales, prin antiteză. Ele săvârşesc fapte deosebite, dovedind prin comportarea şi prin atitudinea lor calităţi menite să impresioneze pe cititor. Fiind o baladă populară are trăsăturile oricărei creaţii literare folclorice: caracter anonim, oral, colectiv şi sincretic. Elementele şi întâmplările fabuloase sunt mai numeroase în balada populară, datorită contaminării ei cu basmul – altă creaţie epică populară. De aceea, în balada populară apare frecvent motivul animalului năzdrăvan şi, implicit, apar personajele animaliere. Balada cultă poate să conţină elemente complexe de compoziţie. Personajele baladelor culte sunt mai apropiate de realitate, însuşirile lor fiind înfăţişate mai ales prin hiperbolizare, în timp ce personajele baladelor populare sunt înzestrate şi cu însuşiri fabuloase, supranaturale. Balada cultă poate adopta o complexitate de figuri de stil iar balada populară conţine procedee artistice şi o versificaţie specifice oricărei creaţii populare: ritm trohaic, rimă împerecheată, măsura de 5-6 silabe. Remarcăm în plus , că in balada Mioriţa nu se mai realizează o opoziţie între personaje, aceasta fiind înlocuită cu zbuciumul sufletesc al eroului pus într-o situaţie limită. De asemenea, Mioriţei îi lipseşte deznodământul. Balada Mioriţa a fost considerată „cea mai frumoasă epopee pastorală din lume”. Această adevărată capodoperă a literaturii populare româneşti a fost descoperită de Alecu Russo în munţii Vrancei şi publicată de Vasile Alecsandri în colecţia de poezii populare intitulată „Balade(cântece bătrâneşti) in 1852. Balada „Mioriţa” a circulat în peste o mie de variante. Titlul format din diminutivul „mioriţă”, sugerează şi el gingăşia, delicateţea sufletească a personajului principal. Balada are ca punct de plecare transhumanţa. George Călinescu consideră că balada Mioriţa reprezintă unul din cele patru mituri fundamentale ale românilor alături de mitul etnogenezei(Traian şi Dochia) , mitul estetic sau al creaţiei(Meşterul Manole) , mitul eroic(Zburătorul). Compoziţional, subiectul baladei este redus la patru teme fundamentale: cadrul epic iniţial mioara năzdrăvană testamentul ciobanului moldovean presupusa apariţie a măicuţei bătrâne. Tema fundamentală este cea a raportului fiinţei umane cu sine însăşi şi cu lumea care o înconjoară. Acestor teme li se subordonează mai multe motive; motivul transhumanţei, motivul complotului, motivul mioarei năzdrăvane, motivul testamentului, motivul alegoriei moarte – nuntă şi motivul măicuţei bătrâne. Aceste şase motive se structurează în trei părţi în care elementele epice, dramatice şi lirice se împletesc armonios. Prima parte cuprinde primele două motive (al transhumanţei şi al complotului) şi este prin excelenţă epică. Ea corespunde expoziţiunii şi fixează mai întâi, prin două metafore, locul acţiunii: ”Pe-un picior de plai -Pe-o gură de rai”. Metafora exprimă frumuseţea neasemuită a unei naturi feerice. Atmosfera este calmă. Autorul anonim introduce apoi în scenă trei ciobani provenind din regiuni diferite, care coboară cu turmele la iernat: Unu-i moldovean,_ Unu-i ungurean,- Şi unu-i vrâncean. Acestei expoziţiuni îi urmează intriga, tot o parte epică, din care aflăm de complotul ciobanului ungurean şi al celui vrâncean care, mânaţi de invidie şi lăcomie, pun la cale uciderea baciului moldovean. Conflictul este determinat de rivalitatea materială dintre ciobani, participarea sufletească a naratorului fiind remarcată doar prin dativul etic „vor să mi-l omoare”, iar câteva enumeraţii cu termeni urmaţi de epitete adjectivale:” oi mândre”, cai „învăţaţi”, „câni mai bărbaţi” evidenţiază motivele care stau la baza complotului. După intrigă balada părăseşte planul real şi intră în plan fantastic. Această a doua parte a baladei, care corespunde motivului mioarei năzdrăvane, este de natură dramatică, fiind realizată prin dialog. Ciobanul este intrigat de comportamentul ciudat al mioarei şi i se adresează grijuliu: ”Ori eşti bolnăvioară_ Drăguţă mioară”. În cuvinte duioase şi jalnice, mângâietoare şi afectuase, dorind să nu-l înspăimânte, oiţa îi dezvăluie tânărului stăpân complotul şi îl sfătuieşte să-şi ia unele măsuri de apărare. Afecţiunea reciprocă dintre păstor şi mioară este evidenţiată cu ajutorul vocativelor, unele fiind diminutive şi însoţite de adjective : „Mioriţă laie”, „Drăguţă mioară”. Partea a treia (motivul testamentului, al nunţii cosmice şi al măicuţei bătrâne), este cea mai întinsă, fiind un monolog liric prin care ciobanul moldovean îşi exprimă ultimele dorinţe înaintea morţii ipotetice. Dispoziţiile testamentare ale baciului pun în lumină atitudinea lui în faţa morţii şi reliefează trăsăturile sale caracteristice. El o roagă mai întâi pe mioară: „ ... să-i spui lui vrâncean / Şi lui ungurean / Ca să mă îngroape / Aice pe-aproape, / În strunga de oi, / Să fiu tot cu voi / În dosul stânii / să-mi aud cânii”. Ciobănaşul vrea ca după moarte să rămână alături de oile şi de câinii săi, în mediul în care şi-a dus până acum existenţa deoarece despărţirea de ceea ce i-a fost drag ar echivala cu uitarea. Dorinţa de a fi înmormântat de presupuşii asasini pune în evidenţă superioritatea sa morală faţă de aceştia. Le fel de profund se desprind din această rugăminte dragostea de meserie, ataşamentul faţă de câinii credincioşi si faţă de tovarăşele de-o viaţă, mioarele. Baciul moldovean doreşte ca la cap să aibă „Fluieraş de fag, / Mult zice cu drag / Fluieraş de os, / Mult zice duios, / Fluieraş de soc / Mult zice cu foc”, aceasta fiind singura posibilitate de a comunica postum cu turma sa. Se observă că prin personificarea fluierelor şi prin epitetele „cu drag”, „duios”, „cu foc” se realizează o creştere a dramatismului, a confruntării omului cu moartea. În a doua parte (tot lirică), testamentul conţine rugămintea ciobanului de a ascunde oilor moartea sa înfăţişând-o ca pe o nuntă „Cu o mândră crăiasă / a lumii mireasă”. Moartea este prezentată alegoric, ca o nuntă de proporţii impresionante, cosmice cu participarea masivă a tuturor elementelor naturii şi aştrilor: „Soarele şi luna / Mi-au ţinut cununa, / Brazi şi păltinaşi i-an avut nuntaşi, / Preoţii, munţii mari / Paseri lăutari / Păsărele mii / Şi stele făclii”. Ciobanul moldovean prezintă moartea ca pe o contopire cu elementele naturii veşnice, ca pe o integrare în marele circuit universal. Prin moarte, omul nu dispare ea fiind o continuare a existenţei într-un alt mediu la alte dimensiuni şi într-o altă formă. De aici, din această credinţă izvorăşte seninătate în faţa morţii, durerea pricinuită de „marea trecere” fiind sugerată doar de căderea stelei (că la nunta mea a căzut o stea care semnifică sfârşitul unei existenţe omeneşti, moartea fără de întoarcere. Balada atinge punctul culminant ca intensitate a sentimentelor în cea de-a treia parte a testamentului – presupusa dispariţie a măicuţei bătrâne – ,care-şi caută cu disperare feciorul pe care îl descrie cu sufletul ei de mamă iubitoare şi îndurerată: „mândru ciobănel / tras printr-un inel / feţişoara lui /spuma laptelui, / mustăcioara lui ,/ Spicul grâului / Perişorul lui, / Pana corbului / Ochişorii lui,/ Mura câmpului”. Portretul ciobanului moldovean este realizat din comparaţii metaforice de o rară forţă expresivă, prin folosirea din abundenţă a diminutivelor „ciobănel” , „feţişoară” ,”mustăcioară” , ”perişor” , „măicuţă”. Folosirea unei serii de gerunzii în rimă „alergând”, „întrebând” , „zicând” sugerează un lung geamăt dureros. Ciobanul o roagă pe mioară să-i spună mamei lui că n-a murit, ci că „m-am însurat / C-o fată de crai / Pe-o gură de rai”, 9dar să-i ascundă faptul că la nunta lui a căzut o stea şi că a participat întreaga natură. El vrea astfel să-şi cruţe mama de-o mare durere sufletească. Baladei îi lipseşte deznodământul, moarte fiind ipotetică („ Şi de-o fi să mor”) În baladă apar şi unele elemente de basm. Astfel, atmosfera de basm, sugerată prin peisajul mirific realizat, în primele două versuri, de prezenţa numărului trei, de personificarea mioarei năzdrăvane care vorbeşte şi se înţelege cu oamenii, cele două portrete – al baciului şi al mamei sale -,adevărate apariţii de basm. Tot elemente de basm constituie şi fluierele care cântă singure, la adierea vântului, sau oile care, auzindu-le , se vor strânge şi „ îl vor plânge” pe păstor „cu lacrimi de sânge”. Mai presus de toate acestea se află însă alegoria morţii prezentată ca o nuntă de proporţii cosmice, fantastice. Ca şi în basme , mireasa este o „mândră crăiasă”, iar nunii sunt soarele şi luna. Natura întreagă apare personificată. Balada Mioriţa străluceşte şi prin măreţia şi solemnitatea exprimării. Este utilizat frecvent şi cu deosebită măiestrie epitetul („mândră crăiasă”, „mândru ciobănel”, „negru zăvoi”, „cai învăţaţi”, „câni mai bărbaţi”), iar comparaţiile metaforice din portretul ciobanului moldovean sunt şi ele de o rară frumuseţe („spicul grâului”, „pana corbului”, „spuma laptelui”, „mura câmpului”). Metaforele au o forţă puternică de sugestie : „picior de plai”, „gură de rai” ,”lacrimi de sânge”, iar personificarea este prezentă în umanizarea mioarei, a oilor sau în inegalabila alegorie a morţii. Folosirea din abundenţă a diminutivelor, multe dintre ele la cazul vocativ : „oiţă bârsană”, „mioriţă”, „bolnăvioară”, „ciobănel”, „măicuţă”, „mustăcioară” dă un spor de gingăşie sentimentelor exprimate. Dativul etic („vor să mi te-omoare”) intensifică participarea afectivă a autorului anonim, interjecţiile („iată”, „mări”), enumeraţiile, repetiţiile şi reluările („stăpâne, stăpâne”, „mioriţă laie, laie bucălaie”, „ fluieraş de fag”, „fluieraş de soc”)prin care se insistă asupra aspectului înfăţişat. Versificaţia este specific populară: rima împerecheată sau monorima, ritm trohaic şi măsura de 5-6 silabe. Deosebit de variată este în baladă construcţia modurilor şi a timpurilor verbale. Se remarcă mai întâi folosirea modului indicativ timpurile prezent şi perfect simplu în părţile epice atunci când acţiunea se desfăşoară rapid: „vin”, „se cobor”, „se vorbiră”, etc. .Viitorul popular, „a fi”, „a bate”, sugerează posibilitatea acţiunii iar perfectul compus este prezent în alegoria nuntă-moarte în episodul măicuţei bătrâne : „m-am însurat”, „a căzut”, „au văzut”, „pentru a exprima cu certitudine un fapt care s-a împlinit. œ œ j Alegoria cuprinde o suită de personificări, comparaţii şi metafore care pun în lumină concepţia despre viaţă şi moarte a ciobanului moldovean, atitudinea lui în faţa morţii şi îi evidenţiază unele însuşiri. Moartea este văzută ca o nuntă de proporţii cosmice. Personajele nelipsite din ceremonialul nunţii (mireasa, preoţii, lăutarii, nuntaşii), ca şi obiectele folosite în mod tradiţional(cununa, lumânările), devin elemente concrete ale cadrului natural românesc(brazi, păltinaşi, munţi, păsări)şi ale celui cosmic(soarele, luna, stelele). Pământul şi cosmosul participă la marea trecere a ciobanului în eternitate. Atmosfera este solemnă, dar şi luminoasă , căci soarele, luna şi stelele călăuzesc drumul baciului spre veşnicie. În al doilea rând , această alegorie exprimă concepţia poporului nostru despre moarte. Văzută ca o nuntă , moartea este considerată ca o formă de integrare a vieţii în cosmos, un mod de continuare a existenţei în natură, o expresie a legăturii permanente a omului cu mediul în care trăieşte. Astfel, moartea nu înseamnă un sfârşit, ci un nou început, o reîntoarcere a omului în elementele naturii veşnice din care a izvorât, prin căderea stelei , simbol al morţii în concepţia populară. În al treilea rând, alegoria nunţii cosmice face şi dovada sensibilităţii şi a optimismului celui sortit pieirii, a dragostei lui de viaţă, chiar în momentul morţii ipotetice, pe care o priveşte cu seninătate, cu detaşare, a iubirii faţă de tovarăşele de o viaţă – mioarele -, faţă de mama sa, pe care vrea să le cruţe de o mare durere sufletească. În al patrulea rând, această alegorie străluceşte prin fabulosul ei, natura întreagă este însufleţită prin personificări şi metafore. Astfel, acţiunea este scoasă din real şi plasată în plin fantastic, autorul anonim atenuând în acest mod gravitatea şi durerea morţii. CARACTERIZAREA PERSONAJELOR Balada Mioriţa a fost considerată „cea mai frumoasă epopee pastorală din lume”. Această adevărată capodoperă a literaturii populare româneşti a fost descoperită de Alecu Russo în munţii Vrancei şi publicată de Vasile Alecsandri în colecţia de poezii populare intitulată „Balade(cântece bătrâneşti) in 1852. Balada „Mioriţa” a circulat în peste o mie de variante. Titlul format din diminutivul „mioriţă”, sugerează şi el gingăşia, delicateţea sufletească a personajului principal. Pe lângă minunata alegorie a morţii o altă dovadă a frumuseţii baladei Mioriţa este şi realizarea celor două portrete, al măicuţei bătrâne şi al baciului moldovean. Ciobanul moldovean este unul dintre cei trei ciobani, tovarăşi într-ale păstoriei, dar care, spre deosebire de ceilalţi doi „e mai ortoman”, „are oi mai multe / mândre şi cornute”. Situaţia lui înfloritoare este, probabil, urmarea firească a hărniciei şi a priceperii sale şi motivul invidiei celorlalţi. Sub aspect fizic, el reprezintă un ideal de cuceritoare bărbăţie şi frumuseţe tinerească. Frumuseţea sa tulbură şi farmecă în acelaşi timp, zvelt, delicat, gingaş şi fermecător, cu faşa albă ca spuma laptelui, cu mustaţa deasă, de forma spicului de grâu, cu părul şi ochii negrii, el devine prototipul frumuseţii masculine în viziune populară. Acest portret fizic este prezentat din punctul de vedere al mamei sale grijulii şi se grupează din jalea acesteia. Descrierea portretistică este realizată cu ajutorul unor expresii comparativ-metaforcie ai căror termeni denumesc elemente ce aparţin mediului natural. La aceste procedee artistice se adaugă epitetul „mândrul” folosit în inversiune şi cele cinci diminutive („ciobănel”, „feţişoară”, „mustăcioară”, „perişorul”) care sporesc gingăşia şi frumuseţea acestei minuni vii şi dau profunzime dragostei materne. Baciul apare asemenea unui făt-frumos al basmelor noastre însuşirile sale fizice fiind prezentate direct, autorul anonim a reuşit să simbolizeze pe românul dintotdeauna. Acestora li se adaugă devotamentul, dragostea şi pasiunea pentru meserie, pentru munca zilnică. El este ataşat şi câinilor săi credincioşi, şi mioarelor, toate acestea explicând dorinţa sa de a fi înmormântat „În strunga de oi / Să fiu tot cu voi/ În dosul stânii / să-mi aud cânii”. De mioara sa năzdrăvană îl leagă o prietenie omenească şi de aceea i se adresează cald, ocrotitor şi duios. Sentimentele dintre ei sunt reciproce, deoarece oiţa suferă cumplit la aflarea complotului şi îl sfătuieşte pe tânărul ei stăpân să-şi ia măsuri de apărare. Iubitor de frumos şi sensibil, o roagă pe mioară să-i pună la cap fluierele sale. El se consolează cu gândul că după moarte va fi jelit de oile sale „cu lacrimi de sânge”, aceasta fiind o puternică dovadă a durerii pricinuite de dispariţia sa. Înzestrat cu o stăpânire de sine ieşită din comun şi dovedind mult curaj, el nu se lamentează şi nu-şi ia măsuri de apărare în momentul în care află de complotul urzit împotriva sa şi îşi concepe moartea ca pe o nuntă cosmică. Astfel îşi exprimă atât dragostea faţă de natură, cât şi concepţia sa asupra vieţii şi a morţii, văzând în moarte o lege a firii. Departe de fi înspăimântat de perspectiva morţii şi de a se resemna în faţa acestea, el este preocupat mai întâi de împlinirea tuturor rânduielilor tradiţionale ale ceremonialului funebru pentru desăvârşirea sa ca om. Este preocupat de înmormântarea sa şi de aceea îi cere mioarei să fie îngropat chiar de presupuşii săi asasini Această dorinţă nu este o dovadă de slăbiciune, de resemnare, ci de superioritate morală, de demnitate şi tărie. De fapt, în singurătatea munţilor, ei sunt singurii care pot împlinii rânduielile înmormântării. Ciobanul priveşte cu seninătate şi detaşare moartea mai ales că nutreşte convingerea integrării prin moarte în circuitul universal etern. Atitudinea păstorului este în ultimă instanţă o atitudinea eroică, bărbătească, dar care nu constă în dorinţa de a se jertfi ci în supunerea liber consimţită la legile firii, deoarece ştie că moartea este un fenomen natural, firesc şi inevitabil. Baciul o roagă pe mioară să păstreze secretul morţii pentru mama sa, vrând s-o cruţe de o mare durere sufletească. Este în acest gest o dovadă copleşitoare a respectului filial şi manifestat printr-o dragoste duioasă şi puternică. Prin toate aceste calităţi deosebite personajul trezeşte în sufletul ascultătorului (cititorului) nu compasiunea, ci admiraţia şi preţuirea, deoarece el întruchipează însuşirile alese ale omului din popor. Îl preocupă ţi îndeplinirea ritualului bocirii ca element tradiţional el ceremonialului funebru pe care doreşte să-l împlinească oile sale, asasinii nefiind capabili de astfel de sentimente. Nu numai că se resemnează în faţa morţii dar ciobanul moldovean nu se gândeşte numai la destinul săi ci şi la soarta celor apropiaţi de aceea el o sfătuieşte pe mioară să ascundă atât oilor cât şi mamei sale moartea sa scutindu-le de durerea pierderii lui. Mai mult decât atât mama nu trebuie să afle nici de steaua căzătoare. demonstraţie Balada populară sau cântecul bătrânesc ( operă epică, narativă cu elemente descriptiv-lirice, care dezvoltă un subiect fantastic legendar, istoric sau familial, ale cărei versuri sunt cântate sau recitate fiind acompaniate de un instrument muzical). Mioriţa este o baladă păstorească având trăsături specifice aceste specii. Autorul anonim îşi exprimă indirect sentimentele prin intermediul acţiunii şi al personajelor, iar modul de expunere predominant este naraţiunea, relatarea evenimentelor făcându-se la persoana a III-a Evenimentele narate sunt neobişnuite, ieşite din comun şi pot fi de natură istorică, fantastică, legendară sau familială, în care faptele reale se îmbină cu cele fabuloase. Astfel, el relatează despre coborârea turmelor şi apoi evidenţiază prezenţa celor 3 ciobani dintre care 2 invidioşi şi lacomi complotează împotriva celui moldovean. Totodată sunt prezente ca-n orice operă epică, timpul şi spaţiul acţiunii: totul se petrece toamna, în momentul transhumanţei, într-un spaţiu feeric „Pe-un picior de plai -Pe-o gură de rai”. În al doilea rând întâmplările relatate se constituie în subiect al operei literare. Astfel, în expoziţiune sunt prezentate locul şi timpul acţiunii şi facem cunoştinţă cu personajele – cei trei păstori care vin din regiuni diferite. Intriga în sine conţine complotul urzit de cioban şi destăinuit de mioară stăpânului ei, ca apoi reacţia acestuia la aflarea veştii să constituie desfăşurarea acţiunii, care atinge punctul culminant în episodul presupusei apariţii a măicuţei bătrâne. Un alt element epic prezent în baladă este existenţa personajelor, unele dintre ele reale – cei trei ciobani, mama baciului moldovean – altele, cu puteri fabuloase, atribuite de autorul anonim prin personificare sau hiperbolă – oiţa năzdrăvană, celelalte oi. Personajele baladelor au însuşiri care impresionează puternic, fiind înfăţişate, mai ales, prin antiteză. Ele săvârşesc fapte deosebite, dovedind prin comportarea şi prin atitudinea lor calităţi menite să impresioneze pe cititor. Departe de fi înspăimântat de perspectiva morţii şi de a se resemna în faţa acestea, el este preocupat mai întâi de împlinirea tuturor rânduielilor tradiţionale ale ceremonialului funebru pentru desăvârşirea sa ca om. Este preocupat de înmormântarea sa şi de aceea îi cere mioarei să fie îngropat chiar de presupuşii săi asasini. Această dorinţă nu este o dovadă de slăbiciune, de resemnare, ci de superioritate morală, de demnitate şi tărie. De fapt, în singurătatea munţilor, ei sunt singurii care pot împlinii rânduielile înmormântării. Nu numai că se resemnează în faţa morţii dar ciobanul moldovean nu se gândeşte numai la destinul săi ci şi la soarta celor apropiaţi de aceea el o sfătuieşte pe mioară să ascundă atât oilor cât şi mamei sale moartea sa scutindu-le de durerea pierderii lui. Mai mult decât atât mama nu trebuie să afle nici de steaua căzătoare. Ciobanul priveşte cu seninătate şi detaşare moartea mai ales că nutreşte convingerea integrării prin moarte în circuitul universal etern. Celelalte elemente – lirice şi dramatice, firul epic evidenţiază astfel tensionarea acţiunii, cât şi profunzimea sentimentelor personajelor aflate în situaţii-limită, când îşi exprimă o anumită atitudine, se zbuciumă sau se confesează. Mioriţa este o baladă care devine însă un adevărat poem filosofic, punând în discuţie raportul omului cu lumea care-l înconjoară, atitudinea omului faţă de moarte. Fiind o baladă populară are trăsăturile oricărei creaţii literare folclorice: caracter anonim, oral, colectiv şi sincretic. Balada populară conţine procedee artistice şi o versificaţie specifice oricărei creaţii populare: ritm trohaic, rimă împerecheată, măsura de 5-6 silabe. 쥁@