Referat SARMANUL DIONIS3.DOC

Mai jos puteti citi fragmente din Referat SARMANUL DIONIS3.DOC si de asemenea puteti face Download Referat SARMANUL DIONIS3.DOC

Citeste fragmente din Referat SARMANUL DIONIS3.DOC

SÃRMANUL DIONIS Proza lui Eminescu este mai redusã ca numãr decît poezia dar ca ºi în poezie ºi în prozã, Eminescu este un deschizãtor de drumuri. Eminescu este creatorul basmului cult prin Fãt Frumos din lacrimã. Apoi este creatorul prozei fantastice Sãrmanul Dionis în care realizeazã nu numai o nuvela fantasticã ci ºi una filosoficã. Valorificînd idei filosofice antice cît ºi idei moderne. În afara de acest tip de prozã Eminescu a scris ºi prozã de dragoste esteticã ca în Cezara la aniversara. Tematica prozei Eminesciene se poate grupa astfel: 1) prozã de inspiraþie social-istoricã în Geniu pustiu 2) prozã fantasticã ºi filosoficã: Umbra mea, Sãrmanul Dionis. 3) prozã de inspiraþie folclooricã: Fãt Frumos din lacrimã 4) prozã eroticã: Cezara la aniversare Proza lui Eminescu a fost discutat mult de criticii literari ºi contestat de Eugen Lovinescu sau Garabet Ibrãileanu care au socotit proza lui un exerciþiu minor fãrã valoare esteticã deosebitã. Alþii însã au apreciat-o ºi au remarcat nota halucinantã a ei ºi au apreciat-o pentru mesajul emoþional al adolescenþei nãvalnice. Dintre aceºti critici s-au remarcat George Cãlinescu ºi Eugen Simion. Proza eminescianã aduce în contextul vremii visul romantic ºi cugetarea filosoficã. Cea mai reprezentativã creaþie din domeniul prozei filosofice ºi fantastice este “Sãrmanul Dionis”. Nuvela este una dintre cele mai originale dintre prozele lui Eminescu. Nuvela este rezultatul contactului cu filosofia ºi literatura europeanã din perioada studiilor de la Viena unde a ºi fost redactatã aºa cum rezultã dintr-o scrisoare trimisã lui Iacob Negruzii de cãtre Ioan Slavici. Nuvela a fost cititã la 1 septembrie 1872 la “Junimea” unde a creat impresia de extravaganþã prin amestecul de filosofie ºi literaturã. Nuvela este publicatã în ianuarie 1873 la “Convorbiri Literare” de acelaºi Negruzii. Eminescu mai crease douã proze filosofice “Archeus” ºi “Umbra mea” în care sînt dezvoltate mai multe motivuri, mituri: mitul omului care ºi-a pierdut umbra, dedublarea personalitãþii ºi relativitatea adevãrurilor, motive preluate alãturi de altele din “Geniu pustiu” ºi se vor regãsi în “Sãrmanul Dionis”. SUBIECTUL NUVELEI Întorcîndu-se spre casã într-o searã de toamnã prin ploaia rece, Dionis, un tînãr visãtor incurabil, copist, modest, neavînd pe nimeni pe lume, mediteazã asupra teoriei lui Kant despre subiectivitatea spaþiului ºi a timpului ca forme ale intuiþiei, ale simþurilor noastre. “Nu existã nici timp nici spaþiu”, mediteazã Dionis, ele sînt ipotezele fantastice la care ajunge Dionis, fantastice nu pentru cã ar fi lipsite de logicã, ci pentru cã presupun împrejurãri care trec dincolo de limitele experienþei. Dacã lumea cu toate evenimentele nu este decît rodul eului propriu înseamnã cã omul este a tot puternic ºi poate sã caute în sine împlinirea visului sãu. E posibil deci ºi folosind anumite lucruri mistice desprinse din magie si astrologie sã ne miºcãm pe orizontala timpului ori pe orizontala spaþiului în timp ºi spaþiu care scapã percepþiei. Partea introductivã a nuvelei care ne familiarizeazã cu lumea gîndurilor ºi a existenþei cotidiene a lui Dionis, continuã cu prezentarea strãzii, a cafenelei, a locuinþei lui Dionis toate sordite; sordime apasatã parcã de un blestem a descompunerii evidentã sub ploaia care cade. Singurul element feeric este luna care apare în sfîrºit dintre norii risipiþi de ploaie. Portretul fizic al lui Dionis ºi imaginea camerei sale confirmã atmosfera romanticã a întregii evocãri. Aproape toate notele caracteristice viziuni romantice se regãsesc aici. Dionis e tînãr, palid, melancolic, orfan ºi sãrac, povestea însã-ºi a naºterii lui e neobiºnuitã ca ºi destinul pãrinþilor morþi încã din vreme. Casa veche unde locuieºte e dãrãpãnatã, ascunsã în mijlocul unei grãdini pustii. Camera de la etaj pe care o ocupã Dionis avea pereþii negri de ºiroaie de ploaie ce curgeau prin pod ºi un mucegai verde se prinsese de var. Mobilierul simplu ºi stivele cîtorva sute de cãrti vechi si ele completeazã peisajul. Totul pare al izola pe Dionis; chiar preocupãrile sale sînt insolite pentru cã ele tind sã descopere posibilitãþile regresiunii în timp ºi a anulãrii distanþelor cosmice. Cuprins de reatitudine condiþie necesarã a scenariului cu ajutorul unui compendiu de astrologie, care dãruieºte puteri magice cui ºtie sã-l folosescã Dionis încearcã experienþa crucialã. Face un semn magic ºi se trezeºte într-un alt veac; devine cãlugãrul Dan din Iaºi pe vremea lui Alexanru cel Bun, discipol al dascãlului Ruben. Figura tipicã de invãþat medieval, un fel de Mefisto îl face pe Dan sã se deprindã de propria-i umbrã, care constatã cã defapt sufletul sãu ar fi trãit cîndva demult în pieptul lui Zoroastru. Dan iubeºte pe Maria, fiica spãtarului Tudor Mesteacãn ºi reuºind sã-ºi înlocuiascã umbra ºi sã intre în posesia eternitãþii lui primordiale o ia cu sine ºi pe iubita lui ºi cãlãtoresc împreunã spre lunã într-o voluptoasã ºi lungã îmbrãþiºare. Clipa devine veac iar Pãmîntul este prefãcut într-un mãrgãritar ºi atîrnat în salba iubitei. Astrul nopþii este un eden cu peisaje feerice o naturã romanticã ºi fantasticã în acelaºi timp. În aceastã naturã feericã Dan ºi Maria trãiesc într-o veºnicã desfãtare, într-o sãrbãtoare continuã ºi totul ar fi desãvîrºit dacã Dan n-ar fi frãmîntat de taina pe care nu trebuie sã o dezlege, aceea a triunghiului sacru avînd în centru un ochi de foc deasupra cãruia stã scris cu litere strîmbe un proverb arab, pe care Dan nu-l poate interpreta. Cînd cãlugãrul Dan bucurîndu-se de forþe nelimitate are cutezanþa de a presupune cã s-ar fi identificat cu însuºi Dumnezeu “oare fãrã sã ºtiu nu sunt eu însumi doamne” se produce o fantasticã prãbuºire cosmicã în abis. Dan ºi Maria sînt proiectaþi în haos ºi Pãmîntul îºi recapãtã dimensiunile iniþiale. Ca dintr-un vis personajul se trezeºte sub forma realã, a lui Dionis. Trezit din visare, Dionis vede printre perdelele albe de la fereastra casei vecine o fatã cu chipul blond care cîntase înainte ca el sã adoarmã ºi se hotãrãºte sã-i scrie. Cînd fata apare la fereastrã, cu scrisoarea, Dionis leºinã ºi se va trezi dupã un delir, în care se amestecã din nou planurile ºi la trezire va constata cã situaþia lui s-a schimbat radical. Este o rãsturnare de situaþie tipicã romanticã. Se descoperise cã tînãrul sãrac este beneficiarul unei moºteniri suficientã pentru ca tatãl fetei sã-l primeascã altfel. Indiciul fusese tabloul din camera lui care reprezenta chiar pe tatãl sãu ºi cu care dialoga adesea în orele de singurãtate. Trezinduse definitiv o descoperã fata , iar scena de dragoste încheie fericit destinul fantastic al lui Dionis pentru a-i deschide perspectiva împlinirii cosmice alãturi de Maria. Într-un post scriptum explicativ, Eminescu încearcã din nou sã strecoare îndoiala asupra limitelor abia limpezite dintre realitate ºi vis. Sînt prezente în nuvelã motive pe care am gãsit ºi în poezii motive romantice, filosofice ca: viaþa un vis, motivul umbrei. În final un motiv prezent în Glossã, motivul lumii ca teatru. Noutatea ºi fascinaþia incontestatã a poemului provine din felul original în care Eminescu îmbina filosofia cu naraþiunea fantasticã cu descrierea. Ü¥hà