Referat Octavian Goga - Mesianismul Poeziei

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Octavian Goga - Mesianismul Poeziei si de asemenea puteti face Download Referat Octavian Goga - mesianismul poeziei

Citeste fragmente din Referat Octavian Goga - Mesianismul Poeziei

Octavian Goga, mesianismul poeziei O. Goga a fost un poet militant, un poet social, care uită de propriile-i necazuri, fiind chinuit de durerile celor multi şi oprimaţi. Figura bardului de la Răşinari se incheagă însă nu numai din aceste versuri, ci din intreaga lui opera. Desi în poezia lui îşi fac loc şi unele sentimente intime, totusi privita în ansamblu creatia în versuri a lui Goga reflectă atitudinea poetului cetăţean,cum de altfel l-au apreciat şi contemporanii: "trăind pe pământ şi între semenii lui, luptă pentru idealurile acestora, cânta luptând şi luptă cântând." (Al. Vlahuţa) Goga a intenţionat să facă o adevarată monografie lirică a satului ardelean. Intenţia sa avea la bază o cunoaştere directă şi complexă a realităţilor satului din Transilvania de la sfârşitul secolului trecut şi inceputul celui actual, apăsat de subjugarea socială şi naţională. Goga se deosebeşte, ca viziune totalizantă asupra satului, de unii predecesori. Acesta o mărturiseste el însuşi: "Eu am văzut în ţăran un om chinuit al pământului; n-am putut să-l văd în acea atmosferă în care l-a văzut Alecsandri în pastelurile sale şi nici n-am putut să-l văd incadrat în acea lumină şi veselie a lui Coşbuc". Goga a urmărit din frageda copilarie viaţa satului în toată complexitatea ei, cu toate figurile lui reprezentative. A fost martorul frământărilor ţăranilor, de la botez până la coborârea în pămint. Sufletul a vibrat la toate durerile satului, scrisul lui devenind, în tot ce este mai temeinic în creaţia poetului "cântarea pătimirii noastre". Căci în poeziile lui Goga, mai cu seama în primul volum , nu este vorba de o durere individuală, particulară a poetului sau a unei persoane oarecare, ci de durerile trăite de satul transilvănean de-a lungul zbuciumatei sale istorii. Starea de lucruri grea, cunoscută_ nemijlocit de poet, trezea un sentiment de protest, ceea ce l-a şi determinat pe Goga să afirme: "m-am născut cu pumni strânşi, sufletul meu s-a organizat din primul moment pentru protestare, pentru revoltă, cel mai puternic sentiment care m-a călăuzit în viaţă şi din care a derivat şi formula mea literară.". Izvorul acestei revolte este deci o îndelungată asuprire socială şi naţională, care a strivit satul ardelean secole în sir. În poeziile lui Goga apare un sat apăsat de nedreptăţi, cu locuitori continuu frământaţi de "izbăvirea" lor. În acest sens, spre exemplu, poezia De la noi incepe cu urmatoarele versuri pline de vibraţie şi semnificaţie socială: "Cu fruntea-n tărână, plângând azi ne vezi, /Din slava, cerescule soare; /Rugămu-ne ţie, azi sufletul nostru /Tu lasă-l departe să zboare. /Trimite şi vântul, pribeagul drumeţ, /El, crainicul bolţii albastre, /Să ducă departe, pe aripa lui, /Cuvântul strigărilor noastre". Aceeaşi atitudine de compasiune faţă de confraţii din mijlocul cărora a plecat îşi găseşte expresie artistică şi în poezia Aşteptare: "Sat din margine de codru, /Revărsat sfios în vale, /Tot mai jalnic cade-amurgul /Peste straşinile tale! /Frunza plopilor pe plaiuri, /Ochii stelelor pe creste, /Rona firelor de iarbă /Plâng duioasa ta poveste". Relaţia poet-colectivitate rurală este organică, indisolubilă, aşa cum apare şi în poezia Plugarii: "La voi aleargă totdeauna /Truditu-mi suflet să se-nchine; /Voi singuri străjuiti altarul /Nădejdii noastre de mai bine". Goga se deosebeste de sămănătorişti în viziunea de ansamblu asupra satului, prin permanenta tendinţa de a scruta adânc aspectele sociale ale vietii satului. El nu idealizează nici satul şi nici ţăranul, nu se limitează la surprinderea elementelor pitoreşti, decorative. Dimpotrivă, în concepţia lui Goga ţăranul nu are pe nimeni care să-l apere: "şi nimeni truda nu v-alina", el, ţăranul trăieşte o viaţă istovitoare: "A voastra-i jalea cea mai mare, /A voastra-i truda cea mai sfântă". De aceea poetul lor le închină aceste versuri convertite în imn şi elegie: "Al vostru-i plânsul strunei mele, /Creştini ce n-aveti sărbatoare, /Voi, cei mai buni copii ai firii, /Urziţi din lacrimi şi sudoare". ăşte din dureroasa înţelegere şi compasiune a poetului pentru soarta ţăranilor clăcaşi. Poezia se deschide cu imaginea unui peisaj torid, într-un miez de vară, pe câmp. Pe câmp sunt iobagii, ţăranii clăcaşi în şir, gârbovind la secera, cerşitorind parcă un nor pribeag. Miscarea lor grea, apăsatoare, istovită de arsiţă, o sugerează verbul în construcţie modală, prelungind prin răsturnare topică, sensul durativ al caznei: "Eu le vedeam înşiruirea lungă, /Cum gârbovită-ncet înaintează /Cum stăruind prin holdă-şi taie uliţi, /Cerşitorind cu ochii stinşi o dungă/ De nor pribeag în vânatul din zare /Când secera-n trudita ei cărare /şir aşternea în snopii grei de aur /Prisosul sfânt de binecuvântare. împovărata şi chinuita existenţă a iobagilor se citeşte pe chipul lor împuţinat şi stors de muncă, de deznădejde şi resemnare; "moşnegi slăbiti ce scris aveau pe frunte/ zădărnicia pletelor cărunte, /bărbaţi sfârşiţi, cu sufletele moarte /cu tot amarul unor vieţi deşarte " şi femei "cu ochii stinşi, cu sânul supt de trudă". Proiecţia dantescă, cu scene de osânda de infern, copleşeşte prin tragismul martirajului celor "osândiţi să plângă şi să tacă", celor ce "se sting în neguri şi uitare / şi cad şi mor de crude-mpovarare", şi, în contrast, stăpinul, întruchipare a unui blestem ancestral ce leagă ţăranul de robie şi de cina lui săracă, din pâine de neghină şi secară. Finalul poeziei, retoric, vizionar, înfăţişează o umbră de femeie. În pruncul pe care-l alaptează femeia, poetul intrevede un Mesia, menit sa fie "înfricoşatul crainic /izbăvitor durerilor străbune". Atunci, în ziua mare-a invierii, /Aceşti ostaşi cu feţe ofilite, /Cu zâmbet mort, cu suflete trudite, /Ca-ntineriţi de suflul primaverii /S-or ridica, ei, care au fost străjerii /Amarului, şi-ai mortii, şi-ai durerii, /Cu braţul greu de greul răsplătirii /Toată ţarina gliei dezrobite /Si munţii toţi /şi-adâncurile /înfricoşata clip-a primenirii, /Când suflet nou primeşte întrupare, /şi-n strălucirea razelor de soare /El hărăzeşte vremii-nbătrânite /Veştmintul nou, de noua sărbătoare". Poezia, în întregul ei, sugerează răzvrătiri înfricoşate ce n-au nume, dar care au să vină. Satul lui Goga, este un sat al muncii, al unor înalte valori etice, este un sat personaj moral, social şi istoric. Din acest sat se desprind, rând pe rând, şi trec prin faţa ochilor noştri tablouri, figuri individuale vibrant evocate de poet precum Dascălul: "Blând îmi răsai cu faţa ta blajină, /Cu zâmbet bun, cu ochi cuminţi şi limpezi, /Strălucitor de lacrimi şi lumină", Dăscăliţa : "Căci tu-mi răsai în zare, /A vremii noastre dreapta muceniţă, /Copil blajin, cuminte prea devreme, /Sfielnică, bălaie dăscăliţă". Figurile de "luminatori" ai satului nu se configurează, în poeziile lui Goga, numai ca nişte răspânditori de cultură, ci şi ca nişte răzvrătitori ai mulţimilor oprimate. Astfel Apostolul e prezentat ca un răscolitor de constiinţe, un om al cărui glas plânge atâtea patimi neîmplinite încă: "Atâtea patimi plâng în glasul /Cuvântătorului părinte, /şi-atâta dor aprind în inimi /De clipa răzbunării sfinte". Din suita de figuri evocate de Goga, mai fac parte: dascălul Ilie, cantorul Cimpoi, Laie Chiorul, popa Solomon, biata Mura, Lăutarul şi altele .Toate laolaltă completează monografia lirică a satului ardelean. Poezia lui Goga este mesianică, înţeleasă în sensul de încredere în eliberarea socială şi naţională. Glasul "pătimirii" izvorăşte din durerea inrobirii sociale şi naţionale a dezmoşteniţilor neamului sau, iar "mântuirea", din fierbintea încredere în dezrobirea socială şi în unitatea politică a naţiunii. Poetul e în postura unui "apostol" care, cu sentimentul unei revelaţii, are să vestească "ziua cea mare" a eliberării, a bucuriei izbăvirii neamului din amar şi suferinţă. Poezia lui Goga este vizionară, mesianismul ei vestind înfăptuirea măreţelor idealuri istorice ale poporului nostru pentru dreptate socială şi naţională.Copyright 쥁`