Referat Eminescu - Hot De Idei

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Eminescu - Hot De Idei si de asemenea puteti face Download Referat eminescu - hot de idei

Citeste fragmente din Referat Eminescu - Hot De Idei

EMINESCU – HOT In literatura romana , Eminescu este , prin gandirea sa poetica , exemplul cel mai evident al poetului romantic , pentru care poezia este prima forma de cunoastere . Studiindu-l pe Eminescu , ne dam seama ca una din trasaturile personalitatii sale artistice o reprezinta imitatia , imprumutul si improvivatia de concepte si teorii filozofice apartinand marilor ganditori europeni . Conceptele fundamentale ale poeziei lui Eminescu sunt cele ale gandirii rationale , ca in orice judecati prin care omul isi exprima conceptia lui despre lume si existenta : univers , lume , viata , moarte , natura , devenire , unitate , infinitate , timp , spatiu, istorie , creatie , nimic , geniu , etc. Din sensurile acestor idei-simboluri intr-un sistem de imagine , se desprinde in gandirea poetica o anumita patrundere in adincime a realitatii . Eminescu tinea sa dea sentimentului o dimensiune filozofica , ceea ce se observa in “divertismentele” sale poetice in proza : Arheus , Sarmanul Dionis si Umbra mea . Acestea sunt improvizari ale unor teme filozofice , compozitii poetice avand ca tema anumite teorii ca de exemplu despre forma si principiile lumii sensibile si ale celei innteligibile , cum ar fi spus Kant , despre limita si formele cunoasterii , despre relativitatea timpului si al spatiului . Dar poetul , chiar daca imprumuta sau combina multe idei apartinatoare unor sisteme filozofice , intelegea filozofia ca pe un principiu dinamic-spiritual al poeziei . Poezia lui nu este filozofica numai in sensul unor teze filozofice cuprinse , ca idei , in expresii poetice interpretate ca filozofie , ci prin faptul ca ideea sporeste dimensiunea sentimentului , facand , din imagine , prin metoda alegorica , simbol . Cercetatorul francez Alain Guellerm , recunoscand creatia lui Eminescu drept opera unui geniu profund si original , interpret al unui popor intreg , considera influentele exterioare o continua reinnoire , intr-o dezvoltare numita de el “geneza interioara” care explica climatul de reflectie al fondului general eminescian si unitatea ei , ca expresie directa a geniului poetului . Vorbind despre fiinta universului si dialectica existentei , Tudor Vianu afirma : “inaltimea , vastitatea , si adancimea sunt trasaturile principale ale lumii si simtirii eminesciene … Mintea lui Eminescu lucreaza cu ideea originilor lumii , a infinitului , a creatiei , adica in cele mai inalte concepte faurite de ratiunea omului . Viziunea aleata asupra lumii , ,acceptata si in conceptia stiintifica a antichitatii prin astronomia lui Ptolomeu , s-a transmis in evul mediu prin justificarea existentei unei fiinte divine , exterioara si superioara lumii . Idealismul filozofiei lui Platon a ramas astfel dominant , ca forma de impacare a contradictiei dintre ceea ce e vesnic si schimba in lume si ce ramane vesnic in schimbarea ei , in ea trecator fiind omul . ideii filozofice a lui Aristotel , ca “universul nu este undeva si nici in vreun loc anumit unde ar fi el , dincolo de univers si de Tot nu exista nimic care sa fie in afara de Tot” , primul mare filozof al spiritului modern N. Cusmus , ii aduce completarea : Universul nu poate fi limitat , caci am presupune atunci ca in afara de el ar trebui sa mai existe ceva” si deci n-ar mai fi univers , adice tot” . Este sensul in care si Goethe intelegea vocea launtrica numita de Socrate “daimonion” , revarsare a divinitatii din sine insasi in spiritul creator al omului , cum spunea Goethe in Adevar si poezie : “Ajunsesem sa consider ca natura talentul poetic care se gasea in mine , cu atat mai mult cu cat obiectul acestui talent il vedeam in natura exterioara” . Cronicari ca Petre Gardisteanu , Pantazi Ghica , Mihail Zamfirescu si altii , prin publicarea “Egipetului” , incep o adevarata campanie impotriva lui Eminescu . Astfel , in articolul lui P. Gardisteanu apare , printre altele , urmatoarea fraza : “Mare necaz trebuie sa fi avut Poezia romantica are astfel de structura , poetica ei fiind stabilita in revista “Athenaeum” (1789) de A.W. Schelgel : poetul romantic investeste limbajul cu o forta imagistica originara , esenta ei alcatuindu-se din metafora , mit , simbol . In acelasi fel , conceptul de “romantism” cum apare el in unitatea europeana a curentului este definit de R. Wellek intr-un sistem de norme care constituie caracteristicile literaturii romantice : “imaginatia , pentru conceptia despre poezie , natura , pentru conceptia despre lume , simbolul si mitul pentru stilul poetic . Sursele filozofice ale cosmogoniei eminesciene sunt “Imnul Creatiunii” din textele literaturii indice “Rig-Veda” , “Poemul Naturii” de Lucretiu , teoria cosmogonica a lui Kant bazata pe ideea aparitiei si disparitiei sistemelor cosmice in miscarea nesfarsita a universului , conceptia lui Pitagora , potrivit careia samburele ganazei il constituie punctul etc . Aceste toate idei sunt prezente in tabloul introductiv al Scrisorii I . Motivul “florii albastre” , des intalnit in creatia poetului este , de asemenea , imprumutat , aparand indeosebi la romantici , avand semnificatii diferite : la Novalis – ca simbol al iubirii si al nostalgiei infinitului , iar la Leopardi – ca ideal de puritate . Fantasticul eminescian de factura savanta (din nuvela “Samanul Dionis”) are la baza teza Kantiana a relativitatii spatiului si timpului , care nu exista in mod obiectiv , aceste doua categorii filozofice fiind doar o proiectie a subiectivitatii noastre si ideea Schopenhaureana ca existenta nu este o realiteate , ci doar un vis. Luceafarul , capodopera creatiei eminesciene , trezeate si el discutii cu privire la originea si originalitetea sa . Izvoarele operei sunt izvoare folclorice . Eminescu cunoaste din culegerea germanului Richard Kunish doua basme romanesti pe care le va versifica : “Fata din gradina de aur “ , titlu pastrat integral si “Miron si frumoasa fara corp” (“Tanara femeie fara corp”). Basmul “Fata din gradina de aur “ (1872) constituie izvorul principal al Luceafarului . Eminescu insusi avea sa faca urmatoarea marturisire : “In descrierea unui voiaj in Tarile Romane , germanul Kunish povesteste legenda Luceafarului . Aceasta este povestea , iar intelesul alegoric ce i-am dat este ca daca geniul nu cunoaste nici moarte si numele lui nu scapa de simpla uitare , pe de alta parte insa , pe Pamant nu e capabil de a ferici pe cineva , nici capabil de a fi fericit . El nu are moarte , dar nici noroc”.(6/49 !?) :”Mi s-a parut ca soarta Luceafarului din poveste seamana mult cu soarta geniului pe Pamant si I-am dat acest inteles alegoric” ( M. Eminescu ) Literatura romantica universala , prin creatiile lui Hoffman , A. Chamisso , Novalis , E.A. Poe , Th. Gaunthier a pus in circulatie teme si motive cum sunt : geniul si aspiratia spre perfectiune , fascinatia absolutului , demonismul , titanismul , metempsihoza , dedublarea , etc. Cunoasterea acestei literaturi avea sa pregateasca terenul prin care Eminescu a ajuns mai tarziu la filozofia romantismului german cat si la gandirea orientala . Descopera astfel relativismul Kantian , idealismul teoriilor lui Leibnitz , conceptiile lui Schopenhauer iar prin intermediul acestuia ideile vechilor carti indice sau egiptene . Aceste idei , teme si motive ale romanticilor europeni l-au inspirat pe Eminescu , un poet minuscul , care a reusit sa le asimileze in opera sa si a devenit un “poet nepereche” al romanilor . In acest mod orice poet ar fi putut deveni “poet nepereche”. Dupa parerea mea , geniul lui Eminescu consta in modul in care a reusit sa imbine aceste idei cu ideile sale , care au fost neinsemnate , si sa realizeze o opera apreciata pana si peste hotare . Eminescu a fost si este un perfect reprezentant al poporului roman : el a fost un hot , noi suntem un popor de hoti . Proza eminesciana , ca de altfel si poezia , reprezinta o sinteza generala , rezultat al contopirii influentelor de traditie autohtona si a celor din cultura universala . BIBLIOGRAFIE : George Calinescu – “Opera lui Mihai Eminescu”(2 vol.) Tudor Vianu – “Scriitori romani” Eugen Todoran – “Eminescu” 쥁