Referat Dramatismul Existential- Psalmi-eseu

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Dramatismul Existential- Psalmi-eseu si de asemenea puteti face Download Referat Dramatismul existential- psalmi-eseu

Citeste fragmente din Referat Dramatismul Existential- Psalmi-eseu

Dramatismul existenţial în Psalmi PLAN Introducere Prezentarea dramatismului existenţial Izvorul dramatismului existenţial Elementele care definesc viaţa celui ce caută neîncetat Finalul plin de dramatism al psalmistului Dramatismul existenţial în Psalmi Psalmii reprezintă creaţia cea mai importantă a lui Tudor Arghezi. Majoritatea Psalmilor au fost publicaţi în Cuvinte potrivite care este cel mai însemnat volum publicat de poet. În Psalmi poetul este însetat de absolut. El caută pe Dumnezeu, dovadă a certitudinii perfecţiunii. Este cuprins de îndoieli, îşi pierde răbdarea. Din majoritatea Psalmilor publicaţi în Cuvinte potrivite reiese căutarea neîncetată, speranţa între nădejde şi îndoială, credinţă şi tăgadă: “Săgeata nopţii zilnic vârfu-şi rupe Şi zilnic se-ntregeşte cu metal Sufletul meu deschis ca şapte cupe Aşteaptă o ivire de cristal Pe un ştergar cu brâie de lumină!” Izvorul dramatismului existenţial vine din această căutare perpetuă. Este drama celui nemulţumit cu mediocritatea, a celui ce se simte mărunt în faţa forţei supreme: “O neliniştită patimă cerească Braţul mi-l zvâcneşte, sufletul mi-l arde Vreau să pier în beznă şi în putregai Ne-ncercat de slavă, crâncen şi scârbit Şi să nu se ştie că mă desmierdai Şi că-n mine însuţi tu vei fi trăit”. Este redată truda celui veşnic nemulţumit: “mă muncesc din rădăcini şi sânger”, “Şi-mi simt sculate aripi de cocor”(Întoarcerea în ţărână), “mă strecor în luptă / În umbra lunii albe, cu lancea naltă ruptă”(Cântare). Elementele artistice definesc viaţa mediocră şi frumuseţea celui ce caută neîncetat: “noroi”, “umilinţă”, “noapte”- pe de o parte şi “lumină”, “înălţimi”, “stele”, “cântec” pe de alta. ‚ ¤ „ ¦ 4 re neîncetată între urcare şi coborâre, între victorie şi înfrângere, între descoperire şi neputinţa de a găsi esenţa, adevărul, pe însuşi Dumnezeu: “Cârpi-voi pe-ntuneric mantaua vieţii mele / Drept mulţumire şti-voi că cerurile reci, / Vor strecura prin găuri lumina unei stele”(Nehotărâre). Poetul adoptă patru atitudini esenţiale: umilinţă, laudă, ironie, revoltă şi acuză. Psalmistul apare ca o fiinţă îndurerată, chinuită, singuratică, asaltată de răutatea duşmanilor şi furtuna patimilor, supus trecerii nemiloase a timpului. Este caracterizat ca “gârbovit”, “chinuit”, cu “rănile putrezite”, împresurat de rele, sărac şi sărman, un “vas stricat”. Poetul se vede “ca un copac pribeag uitat în câmpie”, “cu un fruct amar şi cu frunziş ţepos şi aspru”, “sub cerurile goale, muncit din rădăcini şi sângerând, rodind metale”, amintind de imaginea unui crucificat. “Tare sunt singur, Doamne, şi pieziş Copac pribeag uitat în câmpie Cu fruct amar şi cu frunziş Ţepos şi aspru-n îndârjire vie” Poetul nu este un “vas stricat” ci un “tăciune” care arde încet, mistuit de patima cerească: “Nici rugăciunea nu mi-e rugăciune Nici omul meu nu-i poate, omenesc Ard către tine-ncet ca un tăciune Te caut mut, te-nchipui, te gândesc”. Refuzat de cer şi de oameni, psalmistul reface drama cristică a singurătăţii absolute, fără echivalent pe Pământ şi în Cosmos: “Opaiţele nopţii se-aprind la mii de poştii Din ţări de stele din ce in ce mai sus Din fundul Mării Moarte până-n văpaia Cloştii Nu-i nimenea nemernic şi singur ca Isus”. Este înconjurat de duşmani, ocolit de prieteni, părăsit de divinitate: “Doamne, tu singur văd că mi-ai rămas… Dar şi tu văd că-ncepi glumi cu mine Nu mai am suflet, nici inimă, nici glas Îs buruiană. Sunt un mărăcine”. Bibliografie Lovinescu, Eugen, Istoria literaturii române contemporane, Editura Minerva, Bucureşti, 1989. Tudor Vianu, Studii de stilistică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1968. Tudor, Arghezi, Poezii, Bucureşti, Editura Minerva, 1971 쥁`