Referat Poezia Marilor Evenimente Din Viaea Satului

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Poezia Marilor Evenimente Din Viaea Satului si de asemenea puteti face Download Referat Poezia marilor evenimente din viaea satului

Citeste fragmente din Referat Poezia Marilor Evenimente Din Viaea Satului

Poezia marilor evenimente din viaþa satului George Coºbuc intenþionase sã realizeze un epos naþional, în genul Iliadei ºi Eneidei, pe motive folclorice ºi de mitologie româneascã. Strãdania lui s-a concretizat în câteva fragmente; poetul a reuºit, numai în viziunea cu care se încheagã versurile ce constituie, în întregul operei, o monografie liricã a satului românesc. Din proiectata epopee, douã balade vorbesc despre marile evenimente din viaþa satului: Nunta Zamfirei, transfigurând ceremonialul nunþii þãrãneºti ºi Moartea lui Fulger, evocând strãvechiul ritual al înmormântãrii. Atmosfera fabuloasã, de basm, existã în ambele balade, ca de altfel ºi în poeziile corespondente ale lui M. Eminescu, în Cãlin-file din poveste ºi Strigoii. În Moartea lui Fulger, un fiu de crai, rãpus în luptã pe un mal strãin, e adus de un sol. Durerea pãrinteascã, cu inflexiuni de bocet popular în poezia lui Coºbuc, ritualul înmormântãrii, cu rãnduieli ºi obiceiuri strãbune, dau forþã dramaticã poeziei. Din balada popularã, poetul a reþinut doar motivul ei generic; un gest eroic, în faþa morþii, însã transpus în situaþie tragicã ºi în înþeles filozofic popular. Emoþionant e strigãtul de durere al mamei îndoliate, care nu mai crede în nimic, nici chiar în Dumnezeu, în faþa cãruia: "Ori buni, ori rãu tot un mormânt! / Nu-i nimeni drac ºi nimeni sfânt! / Credinþa-i val, iubirea vânt / ªi viaþa fum". Impresioneazã sfatul înþelept al bãtrânului sfetnic, compãtimitor ºi sentenþios, exprimând, în esen(ã, atitudinea demnã, bãrbãteascã, în faþa morþii, specificã poporului român: "Zici fum? O, nu-i adevãrat / Rãzboi e, de viteji purtat! / Viaþa-i datorie grea / ªi laºii se-ngrozesc de ea / Sã aibã tot cei laºi ar vrea / Pe neluptat". Poetul stãruie asupra stãrilor sufleteºti, cãrora le dã expresivitate prin þinuta eroilor, în trecerea lor de la o atitudine la alta, prin vorbirea lor popularã Nunta Zamfirei apare în "Tribuna" din Sibiu în 1889. Poezia transfigureazã, într-o atmosferã de basm, ceremonialul nunþii þãrãneºti. Poezia este o baladã, care debutând într-un cadru feeric de basm, ne face sã asistãm la nunta fetei lui Sãgeatã-împãrat, Zamfira, cu prinþul rãsãritean Viorel. Dacã înlãturãm elementul fabulos dãm peste o lume realã, uºor de recunoscut, prin nimic falsificatã. Personajele, cu numele lor situeazã epicul poeziei în limitele tradiþiei ºi basmului. Zamfira, nume des întâlnit în lumea satului, fiicã de "domn" ºi-a ales ca mire pe Viorel - alt nume din lumea satului transilvãnean - un "prinþ" frumos, venit de undeva "dintr-un afund de Rãsãrit". Ca orice fatã frumoasã, Zamfira a fost "peþitã des", dar ea n-a ales decât pe care i-a fost "menit", pe "cel mai drag" - sintetizând concepþia popularã conform cãreia la baza cãsãtoriei trebuie sã stea dragostea. Zvonul nunþii s-a rãspândit îndatã peste "o mie de cr(imi". Împãraþii ºi regii ºi-au îmbrãcat purpura, nuntaºii din nouãzeci de þãri s-au urcat în rãdvane trase de câte patru cai. Dar împãraþii sosiþi din "Zorit" ºi din "Apus" nu par strãini, ci, dimpotrivã, foarte cunoscuþi, aparþinând parcã unui singur neam. Ei sunt: "bãtrânul Grui" cu nume baladesc, ºi Þinteº, cel cu "trainc rost", ºi Bardeº "cel cu adãpost prin munþi sâlhui", dar ºi un Peneº-împãrat, un "Paltin-crai", Mugur-împãrat ºi Barbã-Cot, piticul, personaje ce amintesc de lumea basmului românesc, cu feþi-frumoºi, regi ºi sfetnici. Atributele care individualizeazã vag personajele sunt ale basmului. Zamfira e sprinteanã "cu mers isteþ", mlãdie ºi nãltuþã, cu mijloc subþire, încins cu "brâu-de-argint", flãcãii chipeºi, au coifuri pe cap ºi prãsea la ºold, dupã moda grãnicereascã din þara Nãsãudului, iar regii sunt îmbrãcaþi în purpurã, rochiþele copilelor ºi flãcãilor amintesc de tipicul port popular: "Ce fete dragi! Dar ce comori / Pe rochii lungi þesute-n flori / Iar hainele de pe feciori / Sclipeau de argint". Ceremonialul nunþii, hiperbolizat, este însã þãrãnesc. Cum nunta e un eveniment deosebit în viaþa satului, la sãrbãtoare participã întregul sat, dar ºi nuntaºi din satele vecine. Obiceiurile de nuntã, dincolo de cadrul de basm al poeziei, sunt cele obiºnuite în viaþa satului transilvãnean. Alaiul mirelui nu are absolut nimic supranatural, fiind rupt din viaþa realã. Mirele e întâmpinat de alaiul miresei, în frunte cu Paltin-crai, în funcþia de staroste, în sunetele de treasc ºi trâmbiþi ºi în chiote de veselie. Momentul capital este hora din timpul cununiei, jucatã þãrãneºte de tot poporul, ardeleneºte, în opinci cu clopoþei ºi cântece din fluier. Notaþia miºcãrii stilizate este fãcutã cu o tehnicã acusticã desãvârºitã, într-un tablou ca de Theodor Aman: "ªi-n vremea cât s-au cununat / S-a-ntins poporul adunat / Sã joace-n drum dupã tilinci: / Feciori, la zece fete , cinci, / Cu zdrângãneii la opinci / Ca-n port de sat. / Trei paºi la stânga liniºor / ªi alþi trei paºi la dreapta lor, / Se prind de mâni ºi se desprind, / S-adunã cerc ºi iar se-ntind, / ªi bat pãmântul tropotind / În tact uºor." Poezia lui Coºbuc, dupã cum s-a spus, poate servi ca libret pentru un spectacol coreografic ea este "un poem al horei". Într-adevãr întreaga poezie pare o horã imensã, având ca temã nunta þãrãneascã. Primele strofe fixeazã expozitiv motivul, în proiecþie feericã, de basm. În zvonul de nuntã ºi miºcarea pornitã a nuntaºilor, de la casele lor "Din munþi ºi vãi, de peste mãri", începe propriu-zis spectacolul coreografic pe care ni-l imaginãm cu strãlucire fascinantã, caracteristicã. Miºcarea momentelor este impetuoasã, nãvalnicã, ea se desfãºoarã pe spaþii largi, panoramic. Aºa este vãzut ºi ospãþul, în proporþii hiperbolice: mesele cuprind tot orizontul, vinul curge ca un râu neoprit, încât însuºi soarele stã mirat în loc pe cer (imaginea copleºitoare de luminã), apoi din nou jocul copilelor de împãrat "Cu ochi ºireþi" ºi rochii pânã-n pulpe, al feþilor-frumoºi, al piticului Barbã-Cot, îndemnat de Peneº-împãrat ºi chiar al regilor bãrboºi, bãtrâni, greu de pornit dar ºi de oprit. Dupã 40 de zile, petrecerea se încheie cu urarea lui Mugur-împãrat, "Precum e felul din bãtrân / La orice chef între români": " Cât mac e prin livezi / Atâþia ani la miri urez! / ªi-un prinþ la unul! blând ºi mic, / Sã creascã mare ºi voinic - / Iar noi sã mai jucãm un pic / ªi la botez!", urare care sintetizeazã esenþa cãsãtoriei, în concepþia popularã, aceea de procreare, de perpetuare a specei umane. Ritmul susþinut al poeziei, de la o strofã la alta, este realizat cu mijloace sintactice, în care accentul cade pe verb, cu rãsturnãri tipice, de naturã sã direcþioneze miºcarea, sã deruleze detaliile sau sã intensifice miºcarea. Ritmul este iambic ºi mãsura de opt silabe, redusã în al ºaselea vers al strofei la jumãtate, ajutã nu mai puþin la fluiditatea poemului, care curge zglobiu ca un râu de munte în cataracte. Ca procedeu artistic întâlnim în primul rând hiperbola, comparaþia, metafore mai puþine (multului rotund = globul pamântesc), repetiþii, elipse, armonii imitative, aliteraþii, iar sub raport lingvistic, poetul foloseºte graiul viu al poporului ºi câteva ardelenisme (pãhar, ghinãrari, munþi sâlhui, tilinci, zdrângãnei, prãsea) ºi câteva formaþii proprii (cr(imi = împãraþi; alint = alintare; chiu = chiuit; întrulpi = trupeºte) toate cu scopul de a respecta rima. Ü¥eÀ