Referat Mihai Eminescu - Sarmanul Dionis

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Mihai Eminescu - Sarmanul Dionis si de asemenea puteti face Download Referat Mihai Eminescu - Sarmanul Dionis

Citeste fragmente din Referat Mihai Eminescu - Sarmanul Dionis

SARMANUL DIONIS de Mihai Eminescu - rezumat - Nuvela începe cu o mediatatie a autorului. Acesta sustine ca trecutul, prezentul si viitorul sunt prezente numai în sufletul oamenilor. El sustine si ideia reîncarnarii. Dupa scurta introducere facuta de autor începe nuvela cu adevarat.Este prezentata o seara mohorâta în care ploua si fulgera. Pe drumul satului ne este prezentat un trecator udat de ploaie. Acesta intra într-o cârciuma pentru a astepta pâna se linisteste ploaia. Acest trecator este Dionis. El este un copil orfan. Când s-a oprit ploaia Dionis pleca de la cârciuma spre casa. Casa era înconjurata de ierburi si peretii de abia se mai tineau. În interior era o masa plina cu carti, un pat de scânduri acoperit cu paie iar pe perete era un tablou al tatalui sau. Autorul face o comparatie intre Dionis si chipul tatalui deducând o foarte mare asemanare. Odata asezat la masa Dionis începe a visa detasându-se de lumea reala. În primul sau vis viseaza ca în castelul de lânga casa sa aude pe cineva cântând la pian. El este atras de acest sunet însa visul se spulbera si Dionis se trezeste. Dupa ce deschide o carte acesta începe a visa. De data aceasta este Dan, un calugar. Dan se vede pe un câmp citind o carte. Dupa un timp acesta se scoala îndreptându-se spre maestrul Ruben. Maestrul Ruben îi spune ca este adevarata teoria egipteana a trecerii sufletului prin mai multe trupuri. El îi dezvaluie lui Dan secretul cartii. Astfel Dan trebuie sa citeasca pagina a saptea unde sunt toate cele necesare pentru a intra in eternitate. Când vru sa plece de la Ruben, Dan observa ca acesta se transforma într-o fiinta demonica. Apare si Satan bucuros ca a reusit sa-l prinda în sfârsit si pe Ruben. Dintr-o data locul actiunii se schimba in casa lui Dan(Dionis). Aici Dan vorbeste cu umbra sa. Aceasta a fost martora tuturor trupurilor în care a fost sufletul lui Dan. Umbra îi spune ca atunci când s-a întrupat în Dan el a baut din apa Lethei care l-a facut sa uite totul. Tot umbra îi propune desprinderea sufeltului lui Dan pentru ca acesta sa ajunga nemuritor iar umbra sa îi va tine locul. Umbra se angajeaza sa noteze toate evenimentele care se petrec cât a fost plecat. Aceasta îl avertizeaza ca o secunda în eternitate înseamna mii de ani pe pamânt. Dan accepta si ajunge sa se vada departâdu-se de propriul corp si îndreptându-se spre cer. Totusi el se întoarce pentru a o lua si pe Maria. Dupa ce aceasta accepta cei doi se îndreapta spre luna. Aici sunt înconjurati de îngeri care le îndeplinesc gândurile. Totusi ei observa o poarta mare care nu se poate deschide si dupa care presupun ei ca se afla Dumnezeu. Încercând a-i întreba pe îngeri acestia nu raspund ci doar zâmbesc. Acest lucru îl face sa creada pe Dan ca el este Dumnezeu. El nu apuca sa rosteasca tot numele ca o multime de fulger îl prigonesc din eternitate. Locul actiunii se schiba înca odata. De data aceasta Dan este întins pe podea si niste medici îl examineaza. Îl vede si pe Ruben caruia îi spune despre notitele facute de umbra sa. Ruben gasi aceste foi într-un sertar. Dar deodata Dan observa ca doctorii nu sunt pentru al vindeca ci doresc umbra sa întiparita pe perete. Dan trase concluzia ca Ruben l-a vândut chinuitorului de suflete. Astfel se termina nuvela propriuzisa. La final intervine dinou autorul. Acesta întreaba cititorii daca si-au dat seama care este personajul imaginar Dan sau Dionis. În final Eminescu subliniaza ideia vietii ca teatrul. Cu privire la trecerea sufletului de la un corp la altul Eminescu da un citat din Théophille Gautier: "Îmi pare c-am trait odata în Orient, si când în vremea carnavalului ma deghizez cu vrun caftan, cred a relua adevaratele mele vesminte. Am fost întodeauna surprins ca nu pricep curent limba araba. Trebuie s-o fi uitat." BIBLIOGRAFIE 1. Eminescu, Mihai, Proza, Bucuresti, Editura Albatros, 1976 쥁`