Referat Folclorul, Izvor De Inspiratie Revedere

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Folclorul, Izvor De Inspiratie Revedere si de asemenea puteti face Download Referat Folclorul, izvor de inspiratie revedere

Citeste fragmente din Referat Folclorul, Izvor De Inspiratie Revedere

Folclorul, izvor de inspiraþie: REVEDERE În caietele manuscrise ale lui Eminescu s-a gãsit un material folcloric, cules de poet nou copiat dupã alþii, cuprinzînd, basme, proverbe, cîntece epice ºi, mai ales, numeroase specii ale poeziei lirice. Intenþia lui n-a fost sã publice o culegere popularã, cum fãcuse Alecsandri, ci sã cunoascã prin intermediul creaþiei folclorice credinþele, obiceiurile ºi limba poporului, precum ºi întregul sistem al mijloacelor de realizare artisticã elaborat prin veacuri ºi pãstrat prin tradiþii oralã. În concepþia lui Eminescu, sursele folclorice ale literaturii culte contribuie în mod hotãrîtor la definirea trãsãturilor proprii, a specificului ei naþional. Ceea ce aprecia Eminescu îndeosebi la poezia popularã era capacitatea ei de a gãsi expresia cea mai potrivitã, mai simplã ºi mai naturalã a numi gîndul sau a numi sentiment. Influenþa popularã este evidentã în multe din poeziile lui Eminescu. El a preluat teme, motive, versuri, ritmuri, armonii, imagini pe care le-a asamblat în compuneri noi, purtînd pecetea inimitabilã stilului sãu. Unele sînt prelucrãri folclorice adaosuri de rafinament în planul expresiei sau al ideii (Revedere, Ce te legeni, La mijloc de codru, Cartea feciorului din Scirsoarea III etc.), astfel sînt profund originale, sursa popularã cunoscînd transformãri esenþiale (Cãlin - file din poveste, Luceafãrul). În toatã însã întîlnim acea îmbinare inconfundabilã între glasul poetului ºi glasul poeziei populare, prin care Eminescu ºi-a dobîndit timbrul specific. În aceastã privinþã G. Cãlinescu fãcea urmãtoarea observaþie: „Cea mai mare însuºire a lui Eminescu este de a face poezie popularã fãrã sã imite, ºi cu idei culte, de a coborî la acel sublim impersonalism poporan”. Revedere este prima creaþie în metru popular - trohaic a lui Eminescu, publicatã în „Convorbiri literare” din 1 octombrie 1879, dar scirsã cu cîþiva ani mai înainte. Prin ea se poate urmãri ceea ce a dat folclorul lui Eminescu ºi ceea ce a dat el folclorului. Modelul depãrtat este al lui lui Alecsandri din Doine, dar Eminescu adînceºte intenþiile înaintaºului sãu cãruia îi este superior prin forþa poeticã, viziune filozoficã ºi tehnicã de versificaþie. Poezia are o alcãtuire dialogatã în construcþia ei delimitîndu-se douã planuri distincte: al omului ºi al codrului. Planurile sînt aºezate într-o dublã opoziþie, opoziþia marcatã de cele douã întrebãri ºi de cele douã rãspunsuri care-i transformã pe interlocutori în simboluri ale unor realitãþi diferite: omul - condiþia trecãtoare, codrul - eternitate. Planul poetului (al omului), mai concis, e predominant interogativ. Formele de adresare („codrule”, „drãguþule”, „Ce mai faci ?”) precum ºi prezenþa exclamaþiilor revelatoare („multã vreme au trecut”; „tu din tînãr precum eºti / tot mereu întinereºti”) contureazã dominantele sufleteºti ale interlucutorului uman. Acesta este familiar, bucuros de revedere, dar surprins de contrastul dintre propria lui înfãþiºare ºi fizonomia parcã neschimbatã a naturii. Planul personificat al codrului, mai extins, e predominant afirmativ, fiind alcãtuit dintr-o succesiune de constatãri despre ceea ce rãmîne ca permanentã în miºcarea naturii: rotaþia anotimpurilor: „Iar, eu fac ce fac de mult / Iarna viscolul ascult / Crengile-îmi rupîndu-le / Apele astupîndu-le / Troienind cãrãrile / ªi gonind cîntãrile / ªi mai fac ce fac de mult / Vara doina mi-o ascult” ºi statornicia stelelor: „Iar noi locului ne þinem / Cum am fost aºa rãmînem / Marea cu rîurile / Lumea cu pustiurile / Luna ºi cu soarele / Codrul cu izvoarele”. Pornind de la metafora codrului etern, a temporal, Eminescu prezintã în poezie codrul ca simbol al veºniciei regenerãrii a materiei, al permanenþei în antitezã cu omul trecãtor, fiinþã perisabilã: „Numai omu-i schimbãtor / Pe pãmînt rãtãcitor”. Revedere este aºadar o elegie pe tema efemeritãþii omului, un cîntec melancolic despre fragilitatea condiþiei umane în faþa timpului. Punctul de plecare este doina popularã, dar Eminescu rescrie totul din perspectiva poetului romantic cutremurat de spectacolul universului veºnic, ce-l face sã se simte mãrunt ºi trecãtor. Poezia capãtã astfel un substrat filozofic, care nu mai e de origine folcloricã. De origine popularã sînt: motivul codrului ca fiinþã miticã; dialogul cu natura, originalitatea ºi familiaritatea stilului trohaic, mãsura 7 - 8 silabe ºi rimele perechi, precum ºi armonia generalã a poeziei. De origine cultã sînt: rafinamentul expresiv, accentuarea ideii de perenitate a codrulului, amplificarea cosmicã a opoziþiei om - naturã ; viziunea romanticã asupra condiþiei, sentimentul elegiac. Realizînd o fuziune perfectã între sursele populare ale lirismului ºi cîteva din temele fundamentale ale poeziei ºi filozofiei europene, caracteristicã de bazã a întregii sale creaþii, Eminescu a scris una dintre cele mai frumoase poezii în metru popular. Ü¥hà