Referat Joc Si Joaca Eseu

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Joc Si Joaca Eseu si de asemenea puteti face Download Referat Joc si joaca eseu

Citeste fragmente din Referat Joc Si Joaca Eseu

Joc şi joacă Jocul şi joaca sunt teme foarte des întâlnite în viaţa cotidiană, iar ele reflectă o anumită tendinţă a omului spre socializare. Jocul este ca generalitate mai strict, de aceea el prezintă reguli, unele trebuie respectate, iar altele sunt menite să fie încălcate. Astfel apare dorinţa oricărei fiinţe umane de a depăşi ceea ce este normal, de a depăşi pe alţii şi de a se depăşi pe sine, o tendinţă spre perfecţiune, ca ţel principal al vieţii. Mediocritatea este pentru cei slabi, de aceea omul a inventat competiţia ca modalitate de afirmare. Joaca este o formă de manifestare întâlnită la copii, care încearcă să scape de rutină cu ajutorul imaginaţiei. Aceştia încalcă toate regulile impuse de raţiune, de natură, de tot ceea ce este realizabil, prin crearea unor personaje supranaturale pe care le comandă sau în locul cărora se pun chiar ei, impunând viziunea lor despre viaţă. Joaca se întâlneşte de cele mai multe ori în poezii cu conţinut destinat unei anumite categorii de vârstă: copilăria, dar şi în proza care vizează experienţele şi fazele formării caracterului unui personaj, de la vârstele cele mai fragede. Ion Creangă a surprins în capodopera sa "Amintiri din copilărie", toate feţele personajului Nică, acel copil din Humuleşti, care da dovadă de inconştienţă şi naivitate puerilă, ca atunci când a furat pupăza din tei, crezând că va dormi mai mult dimineaţa. Când s-a văzut încolţit, s-a dus cu pupăza în târg, s-o vândă. Încă odată dovada naivităţii, când moşul care părea interesat de cumpărarea pupezei, i-a cerut-o copilului "să o caute de ouă". Apare aici şi o relizare a situaţiei atunci când Nică află că moşul îl cunoştea pe tatăl său, ba chiar îl văzuse prin târg în ziua aceea. "La cireşe" este o întâmplare haioasă, în care se observă cât de copil era fiul Smarandei, alergând-o pe mătuşa Mărioara prin toată grădina, nimicind cânepa de acolo. Nică a luat bătaie de la tatăl său pentru daunele provocate, dar nu a înţeles nimic din ce i s-a întâmplat, în afară de faptul că şi-a creat un reflex normal care-i spunea să nu repete fapta; ca dovadă, când a fost cazat la Irinuca, împreună cu prietenul său Dumitru a reuşit în foarte scurt timp să dărâme casa femeii, din plictiseală. Frica intervine în comportarea copiilor, speriaţi şi aşa de modul ostil în care i-a primit şcoala, iar aceştia fug cu pluta pe Bistriţa, până în Borca la fratele lui Dumitru, Vasile. De acolo ei pleacă spre casă cu doi plăieşi călări, însă natura îi prinde din urmă şi îi pedepseşte, schimbând starea vremii brusc. Cei doi au conştientizat ce au făcut mai mult sau mai puţin, însă nu au fost foarte afectaţi de cele întâmplate:"Eu cu Dumitru însă o duceam într-un cântec, strângând viorele şi toporaşi de pe lângă plaiu, şi mergeam tot zburdând şi hârjonindu-ne, de parcă nu eram noi râioşii din Broşteni, care făcusem atâta bucurie la casa Irinucăi." Romanul lui Ionel Teodoreanu, "La Medeleni", vine cu un alt tip de joacă, modern, mult mai ficţional, întâlnit la Dănuţ, singurul băiat al familiei Deleanu, care folosea imaginaţia când îşi închidea ochii pentru a se face pe sine eroul oricărei situaţii: "Închizând ochii, Dănuţ deschise turbinca lui Ivan... ...Dănuţ e paşă sau sultan: n-are a face! Capul e înfăşurat într-un turban de subt care răsar două musteţi ca două iatagane şi o păreche de ochi fioroşi...Doi colţi lungi ies prin gură rânjind. Colţii sunt împrumutaţi de la un strigoi!... Sultanul Dănuţ era aşa de înspăimântător, încât Dănuţ deschise ochii şi se răsuci pe-o coastă(ceea ce ne spune că el nu dormea, pentru ca toate aceste să fi fost un vis, ci avea fantezii ce el însuşi, ca mare erou)...Din odaia fetiţelor s-auzea glasul Olguţei. Dănuţ închise ochii cu mânie! ...Sultanul stă pe un tron de aur. De-a dreapta şi de-a stânga, două arăpoaice, cu dinţi ca frişca pe crema de cafea, flutură mari evantalii colorate. La picioarele tronului se-nşiră mii de turbane aplecate până la pământ. Toţi se închină sultanului. Numai doi harapi goi, negri şi buzaţi, cu părul des şi creţ ca icrele negre, stau drepţi ş-aşteaptă cu mâna pe securi. Nimeni nu vorbeşte. Sultanul ridică un deget... Răsare un armăsar care tresaltă şi rânjeşte... Sultanul face un semn... Harapii înoadă cozile Monicăi de coada armăsarului... Monica muşcă dintr-o caisă. Nu-i pasă! Lasă că-i arată el sultanul!...O sută de mii de harapnice s-abat asupra calului... Harapii o înşfacă pe Olguţa. Olguţa dă din picioare şi se strâmbă la sultan. Aşa! Bine!... Harapul ridică securea... Olguţa e speriată... N-are pe nimeni s-o apere decât pe fratele ei Dănuţ... Şi-ntr-adevăr, în fruntea unei oşti, ca Mihai Viteazul, vine Dănuţ, ucide pe sultan şi pe harapi-turbanele fug- şi scapă de la moarte pe Olguţa şi pe Monica. Olguţa şi Monica îngenuncheauă şi-i sărută mânile. El le ia pe şea şi porneşte, şi porneşte...". Dănuţ se înfrânge pe sine şi tot el este eroul, ceea ce demonstrează infantilitatea acestuia şi tendinţa lui de a încălca toate regulile impuse de normal, şi de a crea unele noi, ale lui personale, cu parametri stabiliţi de el. În poemul "După melci", a scriitorului Ion Barbu, apare o nouă formă de manifestare a copilului neştiutor, care intervine în natură, însuşindu-şi rolul de solomonar. Natura este neiertătoare şi nu ţine cont de vârstă, iar copilul, care încearcă să forţeze destinul, ajunge la un sentiment de vinovăţie, iar momentul remuşcării este urmat de înţelegere, de o revelaţie. Se străduieşte să umple golul lăsat, dar este neputincios, nepregătit, nu are calificarea necesară. Joaca aceasta nevinovată, prin intermediul descântecului, devine una tragică, dar tot răul este spre bine, experienţa tragică find transformată într-o experienţă de cunoaştere, care duce la maturizarea copilului. Textul prezintă numeroase elemente fabuloase şi personaje din mitologia autohtonă sau a copiilor: moş Ene, baba Dochia, Păresemi etc. Intervin aici şi superstiţiile care circulă printre copii de anumite vârste:jocul umbrelor reprezintă monştrii înspăimântători, viforniţe, şi vorba auzită:"Viu îmi adusei aminte Ce-auzisem înainte, De o noapte între toate Urgisită, Când, pe coate, Guri spurcate Suflă vânt Să dărâme Din pământ... Când, pe-un sloi, rupând din pită, Baba Dochia-nvălită Cu opt sărici Stă covrig, Stă, înghite Şi sughite Şi se vaicără De frig, -Hei, e noapte-aceea poate!". Mihail Sadoveanu are un alt stil, el surprinde în câteva din operele sale jocul unor personaje cu destinul, cu viaţa şi cu pericolul. Astfel în romanul "Baltagul", prozatorul prezintă lupta Vitoriei şi a fiului ei cu destinul crunt pe care-l înfruntă mergând pe drumul cel din urmă al lui Nechifor Lipan. În romanul "Fraţii Jderi", se întâlneşte de nenumărate ori, ca o rutină, jocul cu viaţa şi cu pericolul. Atât Ionuţ, cât şi fraţii săi, Ştefan şi ceilalţi de la curtea domnească, trăiesc întâmplări periculoase la ficare luptă a lor cu tâlharii sau cu turcii lui Mehmet. Ionuţ se afirmă când îl protejează pe Alexăndrel vodă de atacatorii lioveni şi atunci când apără grajdurile domneşti cot la cot cu străjerii şi cu fratele său, Simion al doilea comis, de Gogolea şi Moşul Ilia Alapin sau Ilia chiorul. Adevăratul pericol pentru Ionuţ este însă acela reprezentat de cetatea lui Suleiman-Beg, care o răpise pe jupâniţa Nasta, de care eroul nostru era îndrăgostit. Acesta pleacă singur în căutarea ei şi este prins de tatăl său şi de fraţii săi care-l ajută să pătrundă în cetate şi să-l omoare pe paşă. Ionuţ ştia ce pericol poate reprezenta această aventură pentr el, ceea ce face obiectul deosebirii dintre joc şi joacă, în joc cunoscându-se limitele, consecinţele, şansele, în joacă acestea fiind doar nişte detalii nesemnificative, care pot fi stabilite pe loc. "Jocul este luptă, hazard, simulacru sau vârtej ameţitor; jocul este un întreg univers cu şanse sau riscuri". Dicţionarul de simboluri Codrin Tudor Onofraş 쥁