Referat Hanul Ancutei2

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Hanul Ancutei2 si de asemenea puteti face Download Referat Hanul ancutei2

Citeste fragmente din Referat Hanul Ancutei2

Hanul-Ancutei-Loc de legendã si popas Opera lui Mihail Sadoveanu, Hanu-Ancutei, inclinã spre timpul mitologic, vorbind in numele intregului popor, transmitând nostalgie, tristete blânda pentru timpuri în care au trãit oameni îndemânatici, spirituali, iuti si îndrãgostiti de vitejii. Diferentele dintre planul real si cel al visului se întrepatrund. Scrisul sadovenean se situeaza între real si mitic. Sadoveanu îsi plaseaza eroii în jurul unui foc sau a unei mese îmbelsugate si acestia spun povesti, îsi deapanã firul amintirilor, povestesc legende. Natura si cadrul rustic sunt nelipsite din opera sa. Firea oamenilor este tãcuta, inchisã, înãbusind dureri,umilinte sau nedreptãti nemeritate. Natura si hanul sunt umanizati, hanul devenind un personaj, care exprimã tristete, mâhnire, înstrãinare, singurãtate si obosealã. Acesta, cu atmosfera sa de sigurantã, oferã un refugiu atât in plan fizic, cât si moral cãlãtorilor care poposesc aici. Este confidentul lor sub zidurile sale groase de cetate adãpostind povestea celora care se destãinuie. “Hanul reprezintã in mic Moldova dintotdeauna, Moldova oamenilor simpli, cu obiceiuri arhaice, cu întâmplãri care se perindã dupa anume date calendaristice.” (Ion Rotaru) Atmosfera din han este simulantã: Odatã pãtruns în acest mediu, personajul lui Sadoveanu se simte legat de han pe vecie. Acesta devine un loc de spovedanie al sufletului sãu. Hanul-Ancutei-portret fizic si moral Comisul Ionitã declarã: “Trebuie sã stiti dumneavoastrã cã hanul acela al Ancutei nu era han- era cetate. Avea niste ziduri groase de ici pânã colo si nist porti ferecate cum n-am vãzut în zilele mele. În cuprinsul lor se puteau oplosi oameni, vite si cãrute si nici habar n-aveau din partea hotilor.” Hanul este o legendã. El a existat in realitate si avea faimã in trecut. Ruina lui a staruit pâna acum vreo zece ani iar partea cea mai importantã hanului Ancutei, pivnita, a ramas asa cum era odinioarã, dar pustie si adormitã ca sub un abur de legendã. Ancuta cea tânarã împodobeste hanul cu prezenta ei, fiind sufletul acestuia si emanã farmec si voiosie: “umbla ca un spiridus incolo si încoace, rumãnã la obraji cu catrinta în brâu si cu mânicile suflecate împãrtea vin si mâncãri, râsete si vorbe bune.” Glasul ei este asemãnat cu un cântec dulce de unul dintre povestitori. Siplitatea fireascã a gesturilor si vorbelor sale este încântãtoare. Ea nu se implicã direct în nici o împrejurare, participând însã afectiv prin reactii sufletesti spontane. Coloreazã, nuanteazã si învioreazã povestirile celorlalti prin repliciscurte si precise: “hangita a întors spre bãtrân ochii ei aprigi cu un glas pripit: -Când ai vãzut întai balaurul, mos Leonte!” Ancuta este un personaj symbolic, care întregeste imaginea hanului. Batranii “îsi doresc anii tineretii înapoi” când o privesc. Din acest motiv, cãlãtorii se întorc cu gândul în trecut: veseli sau nostalgici, Ei împãrtãsesc cu ceilalti experiente de viatã, creându-se astfel o legaturã si o prietenie strânsa între drumeti, mediate de însusi hanul umanizat. In Hanul-Ancutei, accentul cade pe puterea de fabulatie, care joacã un rol mai mare decât memoria, cãci ceea ce în prima clipã pare sã tinã de trecutul si experientafiecarui povestitor, este demonstratã mai târziu a fi legat de închipuirea lui. Astfel este desãvârsitã conditia omului de fãuritor (homo faber) si întelept (homo sapiens), probandul imaginatia si spiritual creator. Hanul este plasat la rascruce de drumuri si de veacuri, fiind un loc arhaic, mitic, desprins din vremea veche. De atunci, însa nu s-au schimbat multe în rolul hanului. El reprezintã o adevaratã fortareatã, unde oamenii se izoleazã de cotidian în spatele zidului legendelor. Aici se face schimb de informatie si de folclor. Oamenii sunt aceiasi, ei au mai fost aici, iar o forta necunoscutã îi atrage spre acest loc, unde se delecteazã cu povestiri, pui fript rudimentar si vin, ca practicantii unui adevarat cult. Acesti nu sunt adãpostiti nu numai fizic, dar si moral. Sadoveanu transmite sentimentulde traditionalism, însuflã cititorului iubire pentru folclorul românesc, pentru istoria poporului, dar mai ales sentimental nobil de prietenie si sustinere fatã de semeni. Hanul nu mai este doar un loc de popas si de petrecere, ci este locul unde se aflã si se depoziteazã toate povestirile care se aud din om în om. Spre deosebire de alte hanuri, acesta se constituie int-un spatiu cu totul aparte, care închide în sine alta lume, un univers cecombinãtoate credintele, traditiile si superstitiile care se aflã în lumea întreagã. Ce înseamna hanul pentru personajele operei lui Sadoveanu si în ce mod le influenteazã psihic? Hanul este înainte de toate un confident al drumetilor, care, obositi dupã un drum lung si încãrcat de aventuri simt nevoia de a mãrturisi cuiva faptele lo de vitejie si de a împãrtãsi câte ceva din experienta lor de viatã. Hanul poartã în el glasurile si povestile a generatii de drumeti fiind o sintezã a sufletelor acestora. Hanul este refugiu fizic si moral devenind o adevaratã fortãreatã a sufletului românesc. Aici se adãpostesc legende datând din vremea veche si preamãrind faptele haiducilor, negustorilor si ale altor personaje cu caractere proeminente. Mos Leonte zodierul, comisul Ionitã, cântãretul orb si însotitoarea acestuia, Damian Cistisor, negustorul, umblat pânã la Lipscan sunt doar câtevadintre cei care au ales sã-si depene firul amintirilor si sã îsi descarce sufletul în hanul-cetate, ceea ce demonstreazã ca au încredere în prietenul lor, care le oferã sigurantã, adapost si sprijin moral. Hanul devine o sintezã a legendei populare românesti. Ca în orice legendã, realul se îmbinã cu fabulosul: de exemplu, în povestirea lui mos Leonte Zodierul, este vorba de un balaur care îl pedepseste pe boierul Nastasa Bolomir. Mai mult ca în orice loc, aici este apreciatã sinceritatea peronajelor. Acestea uitã de aparente si privesc lucrurile în esenta lor, exprimanu-si sentimentele cu maxima intensitate. Ceilalti devin martorii profundului discurs sufletesc exteriorizat cu multa personalitate de fiecare dintre personaje. În aceasta atmosferã de confesiune îsi au loc chiar si lacrimile, în ciuda tãriei de caracter a bãrbatilor. Scena în care comisul Ionitã plânge la auzul cântecului popular “Miorita” este deosebit de înduiosãtoare si ilustreazã aceasta idée. Astfel, se creeazã o legãturã foarte strânsã între drumeti, asemãnatoare celeia dintre preot sicel care se spovedeste. Astfel, drumetii devin pe rând oratori si ascultatori. Toate acestea se întamplã în sânul hanului, într-o atmosferã ce favorizeazã schimbul de confidente. Asadar, în spatele zidului apparent rece pentru ce neinitiat, hanul este ascunzatoarea unei comori ce asteaptã sa fie descoperitã din nou la fiecare popas aici. 쥁`