Referat Mihail Sadoveanu - Portofoliu

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Mihail Sadoveanu - Portofoliu si de asemenea puteti face Download Referat Mihail Sadoveanu - portofoliu

Citeste fragmente din Referat Mihail Sadoveanu - Portofoliu

Mihail Sadoveanu ~ Portofoliu ~ Mihail Sadoveanu - prezentare generala Sadoveanu este un scriitor cu individualitate distincta in literatura romana si universala. Este un realist cu viziune romantica si un romantic care aduce detalii ca un realist, un contemplativ. Scriitorul evoca istoria unui popor, dandu-I dimensiuni mitice, individualizand-o. el este in primul rand un povestitor, iar povestirea capata rezonante de poem sau balada, pastrand accente de revolta si un profund sentiment de nemultumire, generat de nevoia de libertate. In acest sens, descoperim tendinta de retragere in trecut, si de rezistenta in fata civilizatiei (“Hanu Ancutei”, “Tara de dincolo de negura”). Indivizii sunt conditionati istoric si social, supusi legii sau lipsei de legi, careia I se substituie “legea baltagului”, nescrisa: fapta unuia devine fapta tuturor, sangele cere sange si mortii poruncesc celor vii. Eroii lui Sadoveanu sunt exponentii unor categorii, tipuri sau arhetipuri, exemplare pentru umanitate prin faptele lor. Originalitatea operei este data de capacitatea scriitorului de a se contopi cu lumea evocata, astfel incat un singur narator, autorul insusi, povesteste viata din trecut si cea de azi. O categorie de personaje sunt taranii, al caror univers spiritual ii obliga sa considere mandria muncii cea mai de pret in viata omului. Sadoveanu descrie retragerea taranilor din fata civilizatiei, precum si sentimentul dezradacinarii si al alienarii. Satul sau este vazut in procesul de pauperizare a taranului in lupta cu administratia, cu boierii. Personajele capata fizionomia si dimensiunea locului in care traiesc. In primele creatii inspirate din lumea satului, se resimt influente naturaliste. Mai tarziu, scriitorul insista asupra explicarii relatiilor sociale dintr personaje, opera sa devenind un adevarat studiu social, moral si psihologic. Mihail Sadoveanu este un creator de atmosfera; universul prozei sale cu subiect din viata targurilor este inchis, sufocant, in el se consuma destinele tragice ale familiei burgheze si mic-burgheze inecate de prejudecati. Mediul este sufocant, existenta este stearsa. Dar spiritele aspira spre o alta lume, ele nu raman sa se ofileasca, incearca sa se salveze - depasirea conditiei se rezolva insa tragic. Conditia istorica a individului presupune, la Sadoveanu, introducerea personajului in spatiu si timp, in formula evocarii. Scriitorul creeaza romanul istoric romanesc. Lucrarile se intemeiaza pe o larga informare, autorul explorand epopeea, istoria mediteraneean, hindusa, povestirea laica persana si araba, balada si basmul romanesc, cronicarii, scrierile lui Nicoale Iorga. Sadoveanu reconstituie epic istoria Moldovei din timpul lui Stefan cel Mare pana la Duca-Voda, dezvoltata intr-o tema unica, lupta pentru independenta nationala si dreptate sociala. Istoria Moldovei este prezentata in trei etape: secolul al XV-lea (Stefan cel Mare), secolul al XVI-lea (Ion-Voda cel Viteaz), secolul al XVII-lea (Stefan Tomsa, Vasile Lupu, Duca-Voda). Pe langa personajele cunoscute in romane istorice, scriitorul creeaza arhetipuri, modele exemplare care traiesc intr-o patrie eterna. Sadoveanu opune, astfel, elementele de permanenta ale unei culturi impresionante prin vechime si profunzime celor nestatornice si alunecatoare. Autorul insusi devine personaj prezent in istorie; interferand planurile temporale, subliniaza vechimea si departarea. Desi situate in timp, personajele gandesc in vremuri si mai vechi, mai de demult, iar povestire, nuantata de sugestii, prin gesturi haiducesti, romantice, extraordinare, devine poem, capata dimensiuni de balada. Viata si activitatea Scriitor moldovean nascut la 5 noiembrie1880, la Pascani, fiul avocatului Alexandru Sadoveanu si al Profirei. Dupa primii ani de scoala in orasul natal si gimnaziul din Falticeni urmeaza Liceul National Din Iasi. Debut publicistic la revista “Dracul” din Bucuresti (1897) cu schita Domnisoara M din Falticeni colaboreaza la numeroase reviste (cu pseudonime: M.S. Cobuz s.a.) din tara. Formatia sa spirituala in lumea carturarilor ieseni si bucuresteni (din 1904 se stabilste in bucuresti), a ideilor de la revistele “Samanatorul” si “Viata romaneasca”a inraurit, desigur, sensibilitatea scriitoriceasca, fondul creator a lui M.S. Lucreaza in Ministerul Instructiei si Cultelor (1904), director al Teatrului National din Iasi (1910 – 1919). Dupa primul razbi mondial se stabileste la Iasi si apoi la Bucuresti, inainte de cel de-al doilea razboi mondial. Dupa moartea primei sotii se va casatori cu Valeria Mitru. Membru corespondent (1921), Apoi membru activ al Academiei Romane. In discursul de receptie la Academie, din 1923, despre Poezia populara Sadoveanu vorbeste despre pasiunea sa pentru istorie, pentru trecut o adevarata arta literara: “Intre zadarnicii si trecatoarele lucruriale oamenilor, singura arta sparge negura viitorimilor”. Se stinge din viata la 19 octombrie1961 in Bucuresti. Opera Debut editorial 1904.Povestiri, Soimii, Dureri inabusite, Crasma lui mos Precu; Povestiri din razboi, 1905; Amintirile caprarului Gheorghita, Floare ofilita, 1906; La noi la Viisoara, Insemnarile li Neculai Manea, !907; Balta linistii, Haia Sanis, Duduia Margareta, O istorie de demult, 1908; Cantecul amitirii, 1909; Apa mortilor, 1911; Bordeienii, Un instigator, 1912; Neamul Soimarestilor, 1915; Cocostarcul albastru, 1921; Dumbrava minunata, Pildele cuconului Vichentie, 1922; Venea o moara pe Siret, 1923; Tara de dincolo de negura, 1926; Hanu Ancutei, Imparatia apelor, 1928; Zodia cancerului sau Vremea Ducai Voda, Strada Lapusneanu, 1929; Baltagul 1930; Maria s Puiul Padurii, 1931; Nunta domnitei, Ruxandra1932;Creanga de aur, Locul unde nu s-a intamplat nimic, 1933; Noptile de Sanziene, 1934; Ucenica lui Ionut, 1935; Izvorul alb, Cazul Eugenitei Costea, 1936; Valea frumoasei, Ochi de urs, 1938; Morminte, 1939; Ostrovul Lupilor, 1941; Oamenii Marii Sale, 1942; de la Povestirile Barbu Sramb, 1943; Pauna Mica, 1948; Nada florilor, 1951; Nicora Potcoava, Mitrea Cocor, 1952; Aventura in Lunca Dunarii, 1954 Evocari, 1954; Opere, I –XXII, 1954–1974; Marturisiri, 1960; Corespondenta debutului (1894–1904), postum, 1977. Lumea Baltagului Criticii literari au considerat acest roman o parafrază modernă a baladei populare Mioriţa. Într-adevăr romancierul a pornit de la cunoscuta baladă populară românească, pe care l-a apreciat ca cea mai nobilă manifestare spirituală a neamului nostru. Mihail Sadoveanu a mai folosit elemente din alte două balade populare româneşti Dolca şi Salga. După propria mărturisire a autorului, la baza romanului stă şi un fapt real: oprindu-se la un han, a auzit o discuţie dintre doi jandarmi despre uciderea unui cioban şi despre posibilii făptaşi. Mihail Sadoveanu a sintetizat aceste elemente şi a elaborat o construcţie epică, riguroasă, plasând în centru o psihologie feminină complexă. Din baladă a reţinut ideea conflictuală: doi ciobani se înţeleg să-l omoare pe al treilea pentru a-i lua oile. Distanţa de la balada populară la roman este mare, trecând prin talentul, imaginaţia, pătrunzătoarea observaţie sicuală şi psihologică a romancierului. Mihail Sadoveanu înlătură descrierea şi pune accentul pe acţiune şi pe psihologie. Faţă de resemnarea ciobanului moldovean, Mihail Sadoveanu creează o psihologie feminină, ieşită din comun, prin setea sa de dreptate şi de adevăr. În fond romanul poate fi considerat o continuare a baladei populare. Prin umanismul său profund, prin valorile etice pe care le propune, Baltagul este o capodoperă a creaţiei sadoveniene, dar şi o remarcabilă creaţie a literaturii române moderne. Firul epic central îl reprezintă încercarea Vitoriei Lipan de a descoperi şi de a pedepsi pe ucigaşii soţului său. Drumul ei este urmărit pe fundalul unei comunităţi specifice, aceea a oamenilor de la munte cu legile, datinile, obiceiurile lor specifice. Astfel alături de psihologia complexă şi compicată a Vitoriei Lipan, romanul se constituie într-o monografie a satului moldovean. Existenţa Vitoriei Lipan se desfăşoară pe fundalul unei existenţe pastorale de specific naţional, cu aşezări sociale, economice şi cu deprinderi specifice oierilor. Spaţiul romanului este mioritic, cuprinzând aşezările oierilor din partea dinspre munte a Moldovei. Existenţa păstorească este urmărită mai ales prin familia Vitoriei Lipan. Monografia satului: descrierea satului, a caselor, a ocupaţiilor, conservatorismul, psihologia oamenilor de la munte, credinţe, superstiţii, calendar, obiceiuri (botez, nuntă, înmormântare) Rânduielile gospodăreşti sunt după datină: bărbatul cu oile, femeia cu problemele casei. Casa are ogradă cu adăpost pentru vite fiind construită cu toate cele de trebuinţă: iei de miel în pod, făină de porumb şi lemne adusă de la câmp în desagi. Satul are ulicioare lungi şi cotite cu cărări printre grădini, are crâşmă şi biserică. În sat viaţa se desfăşoară calendaristic între plecarea turmelor la păşunta şi întoarcerea lor la iernatic. Vremea este înţeleasă după semne. În viaţa oierilor nimic nu iese din tradiţie. Obişnuinţa, datina sunt singura lege. Oamenii nu ştiu carte, ei se adresează preotului pentru citirea şi scrierea scrisorilor şi a actelor. Satul este izolat astfel încât oamenii abia au auzit de poştă şi de tren. Mihail Sadoveanu evocă o lume arhaică, departe de binefacerile civilizaţiei. Izolate de lumea din văi, rânduri după rânduri de generaţii, în sute după sute de ani, se veseliseră de creşterea zilei şi începutul anilor; toate urmai ca pe vremea lui Boerebista, craiul nostru cel demult; stăpânii se schimbaseră, limbile se prefăcuseră, dar rânduielile omului şi ale stihiilor stăruiseră; aşa încât se cuvenea ca şi copii să-şi aibă partea lor. Oamenii sunt conservatori; cred în superstiţii: vise semne. Astfel când Vitoria Lipan şi-a visat soţul, tecând călare peste o apă neagră cu spatele întors spre ea, şi-a dat seama că soţul ei a murit. Deşi s-a schimbat calendarul, oamenii îl urmează tot pe cel vechi. Vitoria Lipan ţine post negru douăsprezece vineri la rând şi îi cere preotului să facă slujbă pentru soţul ei. Vitoria o ceartă pe Minodora pentru că vrea să-şi schimbe portul şi pentru că-i place dansul. După rânduială ea ar trebui să poartă cămaşă albă, catrinţă neagră şi părul împletit cunună. Deşi este convinsă, că soţul ei a murit, Vitoria se duce la baba Maranda ca să-i ghicească. Cere sfatul preotului şi se adresează stăpânii pământeşti, deşi nu crede in eficienţa acestora; - Atunci de ce să mai scriu jalba? - Aşa, ca să fie. În roman Mihail Sadoveanu insistă mult asupra tradiţiilor şi obiceiurilor legate de momentele importante ale vieţii: botezul, nunta, sărbători religioase, înormântarea. La Borca, Vitoria Lipan asistă la un botez: Vitoria a trebuit să supuie, să descalece, să intre la lehuză şi să-i puie rodin sub pernă un coştei cu bucăţele de zahăr şi pe fruntea creştinului celui nou o hârtie de douăzeci de lei. S-a închinat cu paharul de băutură cătră nânaşi, a sărutat mâna preotului... Obiceiul locului era ca toată lumea să participe la bucuria familiei. Vitoria pune rodin (dar) sub capul copilului (o pungă cu bucăţele de zahăr) iar pe frunte o hârtie de 20 de lei, apoi închină paharul către nânaşi şi sărută mâna preotului. Un alt eveniment surprins este nunta de la Cruci: La Cruci a dat de nuntă. Fugeau săniile cu nuntaşii pe gheaţa Bistriţei. Mireasa şi druştele cu capetele înflorite; nevestele numai în catrinţi şi bondiţi. Bărbaţii împuşcau cu pistoalele asupra brazilor, ca să sperie şi s-alunge mai degrabă iarna. Cum au văzut oamenii străini pe drumul de sus, vorniceii au pus pinteni şi le-au ieşit înainte cu năfrămile de la urechile cailor fâlfâind. Au întins plosca ş-au ridicat pistoalele. Ori beau în cinstea feciorului de împărat şi a slăvitei doamne mirese, ori îi omoară acolo pe loc. Nunta s-a abătut cătră drum. Vitoria a primit plosca şi a făcut frumoasă urare miresei. Mireasa şi druştele aveau capetele înflorite, nevestele earu îmbrăcate în catrinţă şi bondiţi, bărbaţii împuşcau deasupra brazilor iar vorniceii ieşeau înaintea srăinilor cu plosca plină. Nuntaşii coboară cu săniile pe gheaţa Bistriţei. Vitoria oprimeşte plosca şi face o urare frumoasă mirilor. Înmormântarea lui Nechifor Lipan este un bun prilej pentru a prezenta obiceiurile de la înmormântare specifice zonei: Mortul este pus într-un car cu cetină, tras cu doi boi; carul este însoţit de trei preoţi, de trei bărbaţi cu buciume şi patru bocitoare. O bătrână are sinuri de pânză pentru datina podurilor. Rămăşiţele mortului sunt stropiţi cu vin, iar peste groapă se aruncă o găină neagră. După înmormântare se face praznic şi apoi parastas la trei, nouă şi patruzeci de zile. Mihail Sadoveanu este foarte atent şi la psihologia şi comportamentul moldovenilor: Locuitorii aceştia de sub brad sunt nişte făpturi de mirare. Iuţi şi nestatornici ca apele, ca vremea; răbdători în suferinţi, ca şi-n ierni cumplite, fără griji în bucurii, ca şi-n arşiţile lor de cuptor, plăcându-le dragostea, şi beţia, şi datinile lor de la începutul lumii, ferindu-se de alte neamuri şi de oameni de la câmpie şi venind la bârlogul lor ca fiara de codru - mai cu samă stau ei în faţa soarelui c-o inimă ca din el ruptă: cel mai adesea se desmiardă şi luceşte - de cântec, de prietenie. Fratii Jderi - prezentare generala Capodopera romanului istoric sadovenian; o trilogie închinată unei epoci eroice şi unei personalităţi de dimensiuni mitice: Stefan cel Mare. Geneza: La baza romanului stă o vastă documentaţie. Romancierul a consultat cronicile moldovene - Neculce, Ureche. Din cronica lui Neculce a reţinut mai ales legendele, în care era evocată figura domnitorului, legende grupate în O samă de cuvinte; de asemenea a mai consultat Descrierea Moldovei de Dimitrie Cantemir. Romancierul a mai avut în vedere şi lucrările înaintaşilor săi, care evocau figura lui Ştefan cel Mare: Alecsandri, Eminescu, Delavrancea, Bolintineanu. În ţesătura romanului Sadoveanu a introdus şi motive din balade populare româneşti: Corbea, Gruia lui Novac, Chira chiralina. De asemenea a mai folosit elemente reale, controlabile documentar. Aceste fapte, evenimente reale le-a tratat însă cu libertatea ficţiunii artistice: a imaginat scene, dialoguri, a creat personaje, a reconstituit tabloul de epocă, toate dând senzaţia de viaţă reală, autentică. Faptele, personajele sunt credibile pentru că Sadoveanu a dovedit o intuiţie şi o capacitate rară de a insufla viaţă trecutului istoric. Nu întâmplător Sadoveanu se opreşte asupra Moldovei secolului al XV.-lea şi asupra domniei lui Ştefan cel Mare. El vede în acest timp o epocă de echilibru, de stabilitate şi de armonie, iar în figura lui Ştefan cel Mare, un conducător ideal. Criticul literar Nicolae Manolescu consideră, că din acest punct de vedere, romanele istorice sunt nişte proiecţii utopice: dezamăgit de societatea în care trăia, romancierul îşi caută refugiul în trecut, într-o perioadă arhaică, caracterizată prin stabilitate şi armonie socială. Astfel în Fraţii Jderi ne oferă modelul unei democraţii ţărăneşti, condusă de Ştefan cel Mare, care reuneşte calităţile înţeleptului cu cele ale viteazului. Structura: Este o trilogie, alcătuită din: Ucenicia lui Ionuţ (1935), Izvorul Alb (1936), Oamenii Măriei sale (1942). În atenţia romancierului stă figura domnitorului Ştefan cel Mare, dar şi familia Jderilor, slujbaşi credincioşi ai domnitorului. Jderii reprezintă răzeşimea ridicată la rangul boieresc de Ştefan cel Mare, care stabileşte o nouă ierarhie bazată pe merit personal. Fraţii Jderi este o construcţie amplă, epopeică, figura domnitorului şi spiritul de sacrificiu al Jderilor fiind urmărite pe fundalul unei soceietăţi medievale româneşti. Sadoveanu realizează o construcţie epică monumentală, o adevărată cronică a vieţii sociale, economice, politice şi culturale a acestei epoci. Fraţii Jderi poate fi considerat un roman al romanelor. Astfel întâlnim:romanul formării unui caracter, roman istoric, roman de aventuri, roman al eroismului. Trilogia lui Sadoveanu este o epopee eroică, care urmăreşte destinul individului (Jderii) în strânsă legătură cu destinul colectiv. Romanul are o structură complexă pe două nivele: nivelul social: în cadrul căruia distingem: planul istoric (acţiunile politice şi militare ale lui Ştefan cel Mare) planul civil (viaţa moldovenilor) nivelul existenţial: în care distingem: planul real (concret al vieţii) planul miraculos (legendar) Ucenicia lui Ionuţ Este considerat un roman al iubirii adolescentine. În acelaşi timp poate fi considerat şi un roman al cunoaşterii primitive: oamenii cred în superstiţii, semne, în practici primitive. Astfel jupâneasa Ilisafta crede că soarta omului depinde de un urs mitic; oamenii cred în cai năzdrăvani, ca de exemplu Catalan, calul lui Ştefan cel Mare. Volumul începe cu prezentarea sosirii lui Ştefan cel Mare la hramul mănăstirii Neamţu. Apariţia domnitorului provoacă emoţie şi tulburare în rândul poporului. Oamenii discută despre Ştefan cel Mare, ca despre o fiinţă miraculoasă. Cu acest prilej Ştefan cel Mare îl alege pe Ionuţ Jder, ca prieten şi slujitor al fiului său, Alexăndrel. Dragostea spontană pentru domniţa Nasta îl face pe Ionuţ să trădeze frăţia de cruce cu Alexăndrel. Această primă criză erotică îl face pe Ionuţ să-şi piardă capul şi să expună viaţa lui Alexăndrel. Sub impulsul acestor senimente pentru Nasta Jonuţ pleacă-n căutarea ei, răpită la porunca lui Soliman bei. Această evadare necugetată este pedepsită de domnitor şi din acest moment Ionuţ se străduieşte să devine un oştean adevărat a lui Ştefan cel Mare. Călătoria lui Ionuţ şi toate aventurile prin care trece, au un caracter iniţiatic; ca şi personajele din basme, drumul şi aventurile reprezintă probe, încercări, prin care Ionuţ Jder dobândeşte experienţa şi înţelepciunea vieţii. Izvorul Alb Este romanul iubirii de familie. Viaţa de familie este prezentă prin existenţa zilnică a familiei Jderilor. Se pare că în fruntea familiei stă femeia, care se îngrijeşte de toate problemele gospodăriei. Jupâneasa Ilisafta este păstrătoarea tradiţiilor, dovedând o gândire arhaică plină de înţelepciune. Titlul este simbolic. Astfel călătoria lui Ştefan cel Mare, vânătoarea de la Izvorul Alb cu sensul unei iniţieri a luării unui contact cu înţelepciunea străveche, mitică, magică. Faţă de volumul I., ritmul epic este mai accelerat. Pe primul plan sunt acţiunile lui Simion Jder, comisul din Timişeni, priceput în creşterea şi îngrijirea cailor domneşti. Un grup de boieri călători pun la cale răpirea lui Catalan - calul lui Ştefan cel Mare - bănuit că are puteri magice. Şi în acest volum există o aventură romantică. Astfel Simion Jder se îndrăgosteşte de Maruşca, răpită de Niculăieş Albu, şi dusă în Polonia. Fraţii Jderi pornesc într-o expediţie de pedepsire a vinovaţilor. Această expediţie este un episod erioc şi cavaleresc. Tot în acest volum se face o descriere amplă a căsătoriei lui Ştefan cel Mare cu Maria de Mangop, dezvăluindu-se scopurile politice ale acestei căsătorii. Acest volum este considerat şi un roman al cunoaşterii magice. Oamenii Măriei sale Este romanul iubirii de ţară. Titlul se referă la oştenii lui Ştefan cel Mare, care îşi părăsesc familia mică, pentru a-şi apăra ţara, familia cea mare. Faţă de volumul II. care este romanul cunoaşterii magice, acest volum este romanul cunoaşterii raţionale. Accentul se pune pe pregătirea şi desfăşurarea bătăliei de la Vaslui. Sunt prezentate amănunţit manevrele prin care se urmăreşte eliminarea acţiunilor tătarilor pentru ca întreaga forţă să se concentreze împotriva turcilor. La război participă tot poporul. Cel mai sugestiv este capitolul Genune pre genune cheamă. Sfârşitul romanului este cel mai încărcat de istorie. Discursul domnitorului, care elogiază eroismul celor dispăruţi este plin de patetism. Figura lui Stefan cel Mare din romanul Fratii Jderi Fara a fi personajul principal al romanului, fara a fi direct implicat în actiune, figura lui Stefan domina întreaga desfasurare epica, fiind o prezenta continua nu numai prin vorbele si faptele sale, ci mai ales prin ceea ce spun si gândesc despre el supusii sai. Portretul lui Stefan este complex: Stefan apare în mai multe ipostaze: domn om politic bun diplomat om al Renasterii titor si iubitor de cultura Portretul fizic este concis, alcatuit din trasaturi esentiale, care sugereaza calitati morale. Portretul realizat de Sadoveanu aminteste de portretul cronicarului Grigire Ureche: Voda Stefan, calcând atunci în al patruzecelea an al vârstei, avea obrazul ars proaspat de vântul de primavara. Se purta ras, cu mustata usor caruntita. Avea o puternica strângere a buzelor si o privire verde, taioasa. Desi scund de statura, cei dinaintea sa, opriti la zece pasi, pareau ca se uita la el de jos în sus… Se vorbeste prin sate despre Maria sa ca-i om nu prea mare de stat, însa groaznic când îsi încrunta sprânceana. Obrazul ars de vântul de primavara: neodihna, agitatia permanenta a domnitorului pentru treburile tarii. Mustata usor caruntita: numeroasele griji si framântari ale domnitorului O puternica strângere a buzelor: un carecter dârz, hotarât O privire verde, taioasa: capacitatea de a patrunde în esenta lucrurilor, si în sufletul oamenilor. Se pare ca întreaga forta interioara a domnitorului izvoreste tocmai din aceasta privire, care îi supune pe cei din jur si îi sileste sa-i asculte. Groaznic când îsi încrunta sprânceana: asprimea si impulsivitatea domnitorului necrutator cu cei rai. Sadoveanu îmbina caracterizarea directa cu cea indirecta. Din vorbele oamenilor se contureaza profilul unui domn drept, care pedepseste abuzurile si face dreptate celor multi si asupriti: Maria sa a facut o rânduiala în tara… fiecare traieste la locul sau în pace. Au fost taiati lotri si s-au linistit drumurile; negutatorii nu mai au de nicaieri sminteala. Iar dregatorii domnesti sunt mai putin grasi decât înainte, având ceva mai multa truda. Porunci tari au iesit de la Maria sa. Stefan cel Mare întemeieaza o nuoa ierarhie sociala, care nu se bazeaza pe avere si rang, ci numai pe merit personal: Maria sa nu înceta de la o vreme sa suie în trepte oameni noi, pretuindu-i numai dupa vrednicie. La alte vremuri trebuiau alti oameni. Bataliile jertfei cereau inimi arse de credinta. De pe astfel de pozitii democratice, domnitorul duce o politica antiboiereasca, limitând puterea marilor boieri, si pedepsind nedreptatile acestora: S-a facut lumina si dreptate în tara Moldovei si boierii cei falosi si pântecosi si-au plecat grumazul si s-au supus. Calatorii straini prin Moldova remarca iscusinta domnitorului care are o oaste platita dintre cele mai bine organizate. Astfel calugarul Gerolamo remarca chibzuinta strategica putin obisnuita fruntilor încoronate. Chiar de la începutul domniei Stefan îsi da seama ca este necesar sa concentreze întreaga putere în mâinile domnului pentru a pune capat anarhiei, luptelor pentru putere: Razboiul meu îl am cu aceasta tara fara rânduiala. În tara asta umbla neorânduielile ca vânturile. Am gasit în tara asta si multi stapâni. Nu trebuie sa fie decât unul. În toate situatiile Stefan se straduieste sa fie drept, nepartimitor: Judetul nostru nu se va clati niciodata din cumpana dreapta. Impresia calatorilor straini este ca Stefan e omul cel mai potrivit pentru epoca respectiva, reprezentând cel mai bine aspiratiile si interesele neamului sau. Între domnitor si supusii sai circula un sentiment de iubire si pretuire: Dumnezeu a trimis tarii la timp pe barbatul dorit de morti si astepatat de vii. Simteam din cei mai multi o comuniune calda cu printul lor si o iluminare sufleteasca. Portretul domnitorului întelept se completeaza cu imaginea conducatorului iscusit, care stie sa pregateasca si sa câstige victoria împotriva turcilor. O alta ipostaza este aceea de om al Renasterii, protector al artei, titor de manastiri si cunoscator al vechilor texte. Astfel se spune despre Stefan ca a baut apa întelepciunii din aceeasi fântâna rasariteana, din care s-a adapat apusul. Deci Stefan s-a format în monarhi si dascali ai Bizantului. Domn prevazator si bun diplomat, încearca sa realizeze o alianta aniotomana. Personajul devine mai convingator si prin faptul ca cunoaste si momente de nehotarâre, de îndoiala. Sentimentele celor din jurul sau sunt de respect si iubire. Bibliografie Dictionar antologi de literatura romana – Editura Nova 2001, Bucuresti 1995. Dictionar de personaje literare - Editura Nova 2001, Bucuresti 1995. 쥁