Referat Mihai Sadoveanu - Fratii Jderi -comentariu4

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Mihai Sadoveanu - Fratii Jderi -comentariu4 si de asemenea puteti face Download Referat Mihai Sadoveanu - Fratii Jderi -comentariu4

Citeste fragmente din Referat Mihai Sadoveanu - Fratii Jderi -comentariu4

Mihail Sadoveanu Fratii Jderi - epopee a domniei lui Stefan cel Mare Izvoare: La crearea trilogiei „Fraþii Jderi” s-a pornit de la un material artistic ºi documentar - cronica lui Ureche ºi „O samã de cuvinte” a lui Neculce, „Descrierea Moldovei” de Cantemir, dar scriitorul a avut în atenþie ºi scrierile lui Alecsandri, Eminescu, Delavrancea, Bolintineanu, Iorga, în care era glorificat ªtefan cel Mare. În þesãtura romanului apar ºi fire din memoria folcloricã: recunoaºtem motive preluate din balade populare („Toma Alimoº”, „Corbea”, „Chira Chiralina”, „ªerb sãrac”, „Gruia lui Novac”) ori din basme precum ºi elemente de mitologie pãgânã ºi creºtinã. La acestea se adaugã documentele aflate în arhivele din Veneþia, ºi picturile de la Voroneþ, pentru care au pozat oamenii mãriei-sale - vezi Apus de soare de Delavrancea. Romanul istoric „Fraþii Jderi” evocã epoca domniei lui ªtefan cel Mare între anii 1469 ºi 1475, fiind consideratã o epopee, un amplu poem epic care povesteºte fapte eroice, împletind datele istorice cu produsele ficþiunii ºi ale legendei. Tema: de astfel unicã pentru toate romanele sale istorice este aceea a luptei pentru libertatea naþionalã ºi socialã a poporului vãzutã în strânsã legãturã cu evoluþia þãrii Moldovei. Scrisã în anii maturitãþii, dupã alte evocãri istorice, într-o perioadã de puternicã instabilitate politicã, socialã ºi culturalã, în anii dinaintea ultimului rãzboi mondial ºi în timpul acestuia, pentru autor Moldova din veacul al XV-lea condusã de mintea genialã ºi braþul tare al lui ªtefan cel Mare reprezintã o epocã de echilibru ºi putere. Este epoca maximei stabilitãþii a statului moldovenesc sub domnia lui ªtefan cel Mare. Fãrã sã rezolve desigur contradicþia socialã fundamentalã a feudalismului, aceea dintre ºerbi ºi exploatatorii lor, ªtefan cel Mare a adus o relativã pace internã prin aºezarea temeinicã a unei puteri centrale antiboiereºti, alcãtuitã din elemente care sprijineau domnia. În felul acesta, epoca evocatã de Sadoveanu este epoca pregãtirii ºi începerii luptei pentru asigurarea independenþei de stat, prin scuturarea vasalitãþii faþã de turci, stare în care se afla Moldova de la predecesorul sãu Petru Aron . Trilogia „Fraþii Jderi” este alcãtuitã din romanele „Ucenicia lui Ionuþ (1935), Izvorul-alb (1936) ºi Oamenii Mãriei sale fiind un roman epopeic simbolic pentru cã ne gãsim în faþa atât a destinului individual cât ºi cel colectiv, investite cu sensuri simbolice. Ucenicia lui Ionuþ - Volumul I - este un roman al cunoaºterii primitive, empirice, al credinþelor în mituri ºi în minuni, al iniþierii, pentru cã Ionuþ intrã ucenic la ucenicia armelor din poruncã domneascã spre a învãþa cum sã devinã ostaº adevãrat. Intriga complicatã ºi imprevizibilã, situaþiile epice limitã, culoarea localã ce contribuie în bunã mãsurã la realizarea tonalitãþii, dau, evident, impresia de roman istoric, unde întâlnim formule ale romanului de aventuri practicate de Walter Scott ºi Al. Dumas. Hramul Mãnãstirii Neamþ, cu care se deschide primul volum este un spectacol ceremonial ce are rolul de a sublinia mãreþia voievodului ºi unitatea dintre acesta ºi mase. În acest moment intrã în scenã Ionuþ Jder ºi Nechifor Cãliman. Din povestea bãtrânului staroste, plinã de umor, aflãm despre rãzboiul lui ªtefan „cu aceastã þarã fãrã rânduialã”, unde poruncesc „mulþi stãpâni”. Acum se contureazã vechiul conflict domnitor-boieri. Facem apoi cunoºtinþã cu familia lui Manole - Pãr Negru al cãrui feciori sunt cu toþii închinaþi slujbei domneºti: Simion-comis ºi el; Nicoarã - cãlugãr care sub anteriul monahal poartã arme; Cristea al doilea comis aflat sub influenþa frumoasei Candachia, Damian-neguþãtor la Liov dar „ochiul deschis al domnitorului” peste hotare, Ionuþ - mezinul este chemat în slujbã domneascã. Intriga se învârteºte, mai ales în jurul tentativei nereuºite a lui Gogolea Pogonat de a-l rãpi pe Catalan. Armãsarul domnesc are însuºiri magice. În el este concentratã puterea voievodului. Arhimandritul Amfilohie ºi pãrintele Timotei sunt dascãli vestiþi de la care Ionuþ are multe de învãþat. Numitã „bildungsroman”, „Ucenicia lui Ionuþ” este deocamdatã un roman al inocenþei. Candoarea tânãrului erou este reliefatã mereu de cãtre Nechifor Cãliman, care îl numeºte „mânz”. Tânãrul cunoaºte ºi prima crizã eroticã. Dragostea pentru jupîniþa Nasta, de la Ionãºeni, îl determinã sã trãdeze frãþia de cruce cu Alexãndrel-Vodã - fiul domnitorului. Are prilejul sã-ºi treacã examenul de oºtean adevãrat, prin lupta vitejeascã cu duºmanii lui Vodã, salvând viaþa fiului domnesc. Ionuþ dovedeºte cã este format ca oºtean în timpul luptei contra tãtarilor când îl ajutã pe Simion sã captureze pe fiul lui Mamac Han. Apoi, cum se întâmpla frecvent în acele vremi, are loc o ieºire în pradã a tãtarilor în urma cãreia cade în robie jupâniþa Nasta - prima dragoste a lui Ionuþ. Evadarea necugetatã din cadrul familial este pânã la urmã pentru Ionuþ o cãlãtorie cognitivã - temã epopeicã ºi ea în roman. Aflând cã jupâniþa Nasta a fost vândutã unui serai, Ionuþ de unul singur se duce s-o scoatã din mâinile turcilor în chiar cetatea lor bine apãratã. Dar jupâniþa, pentru care a fost întreprinsã întreaga acþiune eroicã nu se mai aflã printre cei vii, deoarece preferase sã se arunce în apã decât sã cadã în mâna turcilor. Volumul urmãtor - Izvorul - Alb este romanul cunoaºterii magice. În aceastã carte se înmulþesc credinþele mitice care sunt întãrite ºi prin dimensiunea monumentalã ºi fantasticã conferitã, unor supuºi ai domnitorului cum ar fi fraþii Cãliman, feciorii starostelui Nechifor Cãliman; Onofrei (Sfarmã - Piatrã) ºi Samoilã (Strâmbã - Lemne). Cetatea Neamþ este locul de recluziune al lui Ionuþ Jder, un topos unde recunoaºtem tema exilului existenþial al individului , condiþie necesarã reintegrãrii sociale a inocentului. Jitnicerul Neculãieº Albu o rãpeºte pe Maruºca, fiica lui Iaþco Hudici ºi dragostea târzie a lui Simion. Expediþia recuperatoare la Volcineþ, în Polonia, întreprinsã de fraþii Jderi este un episod eroic ºi cavaleresc ºi în acelaºi timp de pedepsire a unor duºmani ai domitorului. Spectacolul cãsãtoriei lui ªtefan cel Mare cu Maria de Mangop, urmaºã a vechilor Comneni, reþine prin ceremonialul ce participã la realizarea culorii de epocã. Nucleul narativ al volumului, unde ªtefan cel Mare apare în primplan, este scena vânãtorii de la Izvorul Alb. Din nou faptul real este proiectat în mit. Vânãtoarea domneascã devine un ritual de iniþiere. Pelerinajul domnesc ilustreazã motivul cãutãrii - al soluþiilor de împlinire a unui destin individual - al domnitorului ºi altul colectiv - al Moldovei. Domnul este exploratorul ºi pentru a lãmuri sensurile prezentului ºi viitorului este necesarã contopirea cu trecutul care se realizeazã prin confundarea în elementul naturii. Cãlãuzã în aceastã cãlãtorie este legendarul bour. Observãm cã la Sadoveanu natura nu este decorativã. Omul intrã în corespondenþã cu natura, el este încadrat cosmologic. Iniþierea în cel mai înalt grad în tainele naturii o întâlnim la mag sau la înþelept. Un astfel de tip uman este schivnicul de la Izvorul Alb (peºterã este loc al meditaþiei), dar adevãraþi magi sunt ºi cuviosul Nicodim, arhimandritul Amfilohie ªendrea ,dar ºi ªtefan cel Mare, care preia semnificaþia unor aspecte ale cosmosului ºi le aplicã în planul guvernãmântului. Oamenii Mãriei sale, cel de-al treilea volum al trilogiei Fraþii Jderi, este un roman al cunoaºterii raþionale. Dacã primele douã volume alcãtuiesc o cronicã de familie, având în vedere provizoriul, viaþa de toate zilele, fiind în acelaºi timp ºi o cronicã socialã, care analizeazã procesul alcãtuirii unei noi societãþi, în Moldova, bazatã pe rânduialã ºi dreptate, ultimul volum este mai încãrcat de istorie, este o frescã a întregii Moldove, care se întãreºte pentru rãzboiul cu turcii. Romanul urmãreºte evenimentele petrecute între 1474 ºi 15 ianuarie 1475, când a avut loc lupta de la Podul Înalt. E povestitã în acest volum cãsãtoria lui Simion Jder, ridicat mai întâi la rangul de postelnic, cu Maruºca, pe care tânãrul o aduce din casa pãrinþilor ei, la Timiº sunt prezentaþi apoi în roman cãpitanii luaþi prizonieri de ªtefan în lupta cu Radu cel Frumos, de la curtea cãruia ªtefan rãpise pe Domniþa Voichiþa cu fiica sa domniþa Maria. Sunt menþionate de asemenea cultura, rafinamentul, fineþea ºi virtuþile unor oameni ai lui ªtefan la curtea domneascã. Scriitorul realizeazã de asemenea caracterizãri de sintezã asupra vieþii întregului popor supus vicisitudinilor vieþii. Este urmãritã viaþa ºi grijile comisoaiei. Ilisafta privind cãsãtoria mezinului Ionuþ, dar ºtirile cele mai alarmante sosesc de la Brãila ºi din Balcani. Informaþiile din raialele turceºti aratã cã turcii pregãteau un nou rãzboi contra Moldovei. În scopul unei informãri precise, Ionuþ a fost trimis de ªtefan Vodã sã aducã veºti de peste Dunãre din Grecia ºi de la muntele Athos, iar aventurile sale pe drumurile de spionaj sunt prezentate cu mult aplomb. Aflãm astfel despre întâlnirea ºi sfatul lui Ionuþ cu înþeleptul ºi viteazul sãu frate, cuviosul Nicodim, despre trecerea peste munþi în Transilvania ºi apoi în Þara Româneascã, în tovãrãºia lui Gheorghe Botezatul Tãtarul, ca ºi multe peripeþii din inima imperiului turcesc. Ele dau o notã romanticã acestui episod, încheiat cu alte noi fapte de eroism prin supunerea ºi decapitarea unor boieri trãdãtori cum sunt jupân Mihu ºi Agapie Ciornuhut. Însãºi dreptatea lui ªtefan este confirmatã ca necesarã de cãtre oamenii din popor. Acum se vãdeºte ºi rolul adevãrat al cãlugãrului nebun Stratonic, slujbaº secret al lui ªtefan. Apreciind credinþa ºi valoarea trudei lui Ionuþ Jder, ªtefan îi dãruieºte cu moºie, îi dã comanda unor steaguri ºi-l încredinþeazã sã primeascã alãturi de ªtefan Meºter pe solii Papei ºi Veneþiei, ajunºi în târg la Roman, unde era încã pe vremea Ringalei o episcopie papistaºã. În frunte cu episcopul Tarasie, alaiul de primire uimeºte pe solii Apusului mai ales prin ordinea desãvârºitã, seriozitatea ºi disciplina oºtenilor din unitãþile aduse pentru protocol. La mirarea ºi întrebãrile oaspeþilor, li se rãspunde cã aceºti ostaºi sunt „Oamenii Mãriei sale “(însuºi titlul romanului), care servesc pe ªtefan Vodã, fãrã platã, de buna lor voie, în scopul apãrãrii patriei. Era un lucru neobiºnuit în acele vremuri, mai ales în Apus. Este prezentatã apoi primirea solilor apuseni la curtea domneascã din Vaslui, cu obiceiurile ºi pãrerile oaspeþilor despre viaþa moldovenilor. Adevãrate pagini de monografie cuprind în continuare informaþiile despre rãzeºii din Þara de Sus, despre cãlãreþii moldoveni, despre petrecerile lor sau despre rãzeºii din Þara de Jos. Romanul se încheie cu lupta de la Podul - Înalt, unde ªtefan cel Mare a obþinut o rãsunãtoare victorie, cu pierderi grele însã din rândurile ”oamenilor mãriei sale”. Morþi sunt Manole Pãr - Negru, Simion Jder, bãtrânul Cãliman ºi fiul sãu Samoilã pe care însuºi ªtefan cel Mare îi plânge alãturi de întreg nordul. Ceilalþi eroi, ca ºi Ionuþ Jderi, se îndreaptã spre împlinirea datoriilor faþã de viaþã, faþã de ªtefan cel Mare. Dar lacrimile pentru morþii dragi nu ºtirbesc munca pentru apãrarea în continuare a þãrii, a celor rãmaºi în viaþã. Însuºi ªtefan dicteazã scrisorile diplomatice în care vesteºte biruinþa ºi noul pericol, mai mare, pentru care cere ridicarea întregii creºtinãtãþi. Descrierea luptei se realizeazã în trei momente fiind realizatã de cãtre scriitor cu o artã regizoralã perfectã; pregãtirea luptei, desfãºurarea ºi sfârºitul ei. În realizarea tabloului luptei de la Podul - Înalt se recurge la procedeul amplificãrii epopeice obþinut prin comparaþii ºi hiperbole. Compoziþional întregul pasaj al descrierii este realizat prin alternarea imaginilor de la o tabãrã la alta. Sadoveanu depãºeºte dimensiunile evenimentului istoric, proiectându-l în fantastic, ceea ce justificã substituarea urdiei prin imaginea unui balaur cu multe capete. Scena confruntãrii cu balaurul se repetã canonic, de-alungul întregului text cãpãtând astfel o funcþie compoziþionalã de relaþie între cele trei pãrþi ale acesteia. Mesajul patriotic, dimensiunea romanticã localizarea temporalã stau toate sub imperiul persoanlitãþii lui ªtefan, care miºcã direct ºi indirect forþele angajate în luptã. Epoca lui ªtefan cel Mare este situatã la limita dintre fantastic ºi real, între mit ºi istorie, istorie ºi legendã. ªtefan este mitizat. El are pecete pe braþul drept ºi legãmânt sfânt, calul lui este nãzdrãvan, iar pãrintele lui l-a închinat la muntele Athos, ca sã-i stãpâneascã pe pãgâni. Domnul este apropiat de oamenii lui, dar când încruntã din sprâncene îngheaþã toþi. Este drept ºi cinstit ºi puterea sa se sprijinã pe oamenii mãriei sale aleºi cu grijã în rânduiala ce o instaureazã în þarã. Sadoveanu vede în ªtefan, la fel ca Nicolae Iorga, pe cel „mai cinstit ºi cel mai harnic domnitor, straºnic la mânie ºi senin în iertare”; dar, în acelaºi timp îi menþine într-o aurã de legendã, prin felul în care se rãsfrânge în conºtiinþa celorlalte personaje, prin poveºtile ºi întâmplãrile evocate, prin crearea unei atmosfere menitã parcã sã-l înalþe deasupra celorlalþi. ªtefan cel Mare este un om al Renaºterii, un iluminist. De multe ori, postura sa de personaj absent îl ridicã la puterea de forþã coordonatoare a realitãþii. Înfãptuieºte ordinea în planul uman dar ºi la nivel cosmic. Are calitate de mag, de învãþat dar ºi atributele eroului, pentru cã transmite un sens universului. Este, un personaj justiþiar instaurând în Moldova siguranþa ºi spiritul dreptãþii. Mijloacele limbii folosite de Sadoveanu Remarcãm în special arhaicitatea textului care rezultã din construcþii sintactice cronicãreºti ºi din muzica domoalã a cuvântului ales cu grijã, pentru funcþia lui evocatoare. Lexicul arhaic are funcþia unui element de sugestie, la care putem adãuga cuvinte din universul caracteristic armatei moldoveneºti sau turceºti. Întâlnim construcþii perifrastice cronicãreºti, construcþii metaforice, construcþii arhaice ºi lexic folosite cu sens figurat, folosirea perfectului compus care exprimã acþiuni de scurtã duratã ºi de mare frecvenþã dar care dinamizeazã acþiunea. Întâlnim de asemenea schimbarea frecventã a diatezelor, alternarea perfectului simplu cu prezentul indicativ ºi punctarea naraþiunii cu formã reflexivã. Procedeele sintaxei poetice, concretizate în enumerãri îl ajutã pe Sadoveanu sã detalieze bãtãlia în momentele ei fundamentale. La acestea mai adãugãm prezenþa unor fricative ºi siflante ca º, s, z, þ sau a unor vibrante ca r care dau efect sonor cuvintelor dar contribuie ºi la impresia auditivã sub care este conceputã bãtãlia. Ü¥hà