Referat Ion Slavici - Moara Cu Noroc -comentariu6

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Ion Slavici - Moara Cu Noroc -comentariu6 si de asemenea puteti face Download Referat Ion Slavici - Moara cu noroc -comentariu6

Citeste fragmente din Referat Ion Slavici - Moara Cu Noroc -comentariu6

Moara cu noroc de Ioan Slavici Ioan Slavici, prozator ardelean, precursor al lui Liviu Rebreanu, este un autor moralist si un fin psiholog, un creator de tipologii. Intreaga sa opera e o pledoarie pentru echilibrul moral, pentru chibzuinta si intelepciune, pentru fericirea prin iubirea de oameni si orice abatere de la aceste principii este grav sanctionata de autor. Nuvela „Moara cu noroc”a aparut in volumul de debut „Nuvele din popor”, din 1881 si s-a bucurat de o larga apreciere critica, Maiorescu insusi considerand-o un moment de referinta in evolutia prozei romanesti, mai ales ca autorul „s-a inspirat din viata proprie a poporului si ne-a infatisat ceea ce este, ceea ce gandeste si ceea ce simte romanul in partea cea mai aleasa a firii lui etnice”. Ioan Slavici construieste o opera literara pe baza cunoasterii sufletului omenesc, conceptia lui literara fiind un argument pentru iubirea de oameni care trebuie sa aiba caracter moralizator. Tema acestei nuvele o constituie urmarile negative, consecintele nefaste a individului, asupra destinului omenesc. La baza ei se afla convingerea autorului ca goana dupa avere, in special dupa bani, zdruncina tihna si amaraste viata omului, genereaza numeroase rele, iar in cele din urma duce la pierzanie. Aceasta convingere este ilustrata cel mai bine in nuvela prin destinul lui Ghita. Nuvela este de factura clasica, avand o structura viguroasa in care fiecare episod aduce elemente esentiale si absolut necesare pentru firul epic. Cele 17 capitole se afla in ordine cronologica a desfasurarii actiunii si sunt integrate de cuvintele rostite de batrana la inceputul si sfarsitul operei :”Omul sa fie fericit cu saracia sa, caci daca e vorba nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit” si finalul ”Se vede ca nu au lasat ferestrele deschise(...)simteam eu ca nu are sa iasa bine; dar asa le-a fost dat.”. Conflictul social si psihologic se desfasoara intre aceste doua momente etice, reliefand un moment tragic previzibil aflat chiar in profunzimile sufletului omenesc. Avertismentul care este facut la inceputul operei de catre batrana nu va fi luat in seama de personajul nuvelei. Nemultumit de conditia sa sociala, Ghita tinde firesc spre bunastaresi isi convinge familia sa se mute pentru „trei ani” la carciuma aflata la incrucisarea unor drumuri importante pentru negot, „Moara cu noroc”. La inceput, el nu vrea decat sa agoniseasca atatia bani incat sa angajeze vreo zece calfe carora sa le dea el de carpit cizmele oamenilor. Bun meserias, harnic, bland, si cumsecade, trudind pentru „fericirea familiei sale”, Ghita devine „tot mai de tot ursuz”, „pus pe ganduri”, „ nu mai zambea ca inainte”. La prima intalnire pe care o are cu „stapanul acestor locuri”, Ghita incearca sa fie autoritar si darz in fata lui Lica, sa reziste la propunerile nelegiuite ale acestuia, dar este infrant de extraodrinara forta morala pe care o are Lica asupra tuturor. Viata exterioara a lui Ghita este subordonata si declansata de viata interioara, de zbuciumul din mintea si sufletul sau, Slavici dirijeaza destinul eroului prin mijloace profunde, sondand reactii, ganduri, trairi, in cele mai adanci zone ale constiintei personajului. Actiunile, gesturile si atitudinea lui Ghita scot la iveala incertitudinea care-l domina, teama si suspiciunea s-au instalat definitiv in el de cand intra in legatura cu Lica. Incearca sa-si asigure cateva masuri de protectie: pistoale de la Arad, doi caini ciobanesti, isi angajeaza o sluga credincioasa, dar teama si zbuciumul nu-l parasesc. Ajunge sa regrete faptul ca are nevasta si copii, si-ar fi dorit sa poate zice:” prea putin imi pasa”. Refuza sa dea amanunte despre afacerile cu Lica, se indeparteaza incet, dar sigur de sotia sa, relatiile dintre ei fiind tot mai reci, „ii era parca n-a vazut-o demult si parca era sa se desparta de dansa”. Conflictul interior este din ce in ce mai puternic, lupta dandu-se intre fondul cinstit al lui Ghita si ispita imbogatirii. Sufletul complex si labil este sfartecat intre dorinta de a pleca de la Moara cu noroc si a ramane un om cinstit si tendinta pe care n-o mai poate controla, a lacomiei de bani. Ghita isi face reprosuri, are remuscari sincere si dureroase:”iarta-ma, Ano, iarta-ma cel putin tu, caci eu n-am sa ma iert cat oi trai pe fata pamantului”. Alta data, intr-o efuziune a sentimentelor paterne:”sarmanii mei copii, voi nu mai aveti(...)un tata om cinstit, tatal vostru e un ticalos.” Situatia materiala a lui Ghita e infloritoare datorita afacerilor cu Lica si, desi fricos si las, Ghita se implica tot mai mult in afacerile murdare ale lui Lica. Dezumanizarea lui se produce intr-un ritmc alert, el insusi autocaracterizandu-se da vina pe firea sa slaba, incercand astfel sa-si motiveze faptele:”asa m-a lasat Dumnezeu?! Ce sa-mi fac daca e in mine ceva mai tare decat vointa mea?! Nici cocosatul nu e insusi vinovat ca are cocoasa in spinare.”. De acum, prabusirea lui esteinevitabila si rapida, o foloseste pe Ana drept momeala pentru a-l demasca pe Lica nu numai pentru ca il mustra constiinta pentru ceea ce devenise, dar si printr-o gelozie ajunsa la paroxism. De la complicitate la crima, nu mai e decat un pas si Ghita il face injunghiind-o pe Ana care „era intinsa la pamant, cu pieptul plin de sange cald, iar Ghita o tinea pe genunchi si apasa cutitul mai adanc spre inimia ei.” In acelasi timp Raut „isi descarca pistolul in ceafa lui Ghita , care cazu inapoi fara sa afle cine l-a impuscat”. Ghita devine victima pentru ca are in el lacomia pentru bani:” vedea bani gramada inaintea sa si i se impreuneau parca ochii; de dragul acestui castig, ar fi fost gata sa-si puna pe un an-doi capul in primejdie.” Patima pentru bani il dezumanizeaza pe Ghita si cade prada propriului sau destin caruia nu i se poate opune. In lumea aceasta salbatica, ca peisaj domina Lica Samadaul. Lica Samadaul este un personaj, un spirit satanic, ce exercita asupra celorlalte personaje o dominatia fascinanta. Personalitatea lui se contureaza din lumini si umbre ca intr-un joc al oglinzilor paralele si este foarte minuntios si atent construita de autor. Slavici contureaza inca de la inceput trasaturile dominante ale caracterului lui Lica Samadaul: “ porcar si el, dar om cu stare care poate sa plateasca grasunii pierduti ori furati(…) e mai ales om aspru si neindurat(…) care stie toate infundaturile, cunoaste pe toti oamenii buni si mai ales pe cei rai, de care tremura toata lumea si stie sa afle urechia grasunului pripasit chiar si din oala cu varza.”. Portretul fizic al lui Lica este detaliat, “ “Lica era un om de 36 de ani , inalt, uscativ si supt la fata, cu mustata lunga, cu ochii mici si verzi si cu sprancenele dese si impreunate la mijloc”. Desi tot porcar, Samadaul purta “ camasa subtire si alba”. De la prima aparitie, Lica se comporta ca un stapan absolut peste oameni si locuri, autoritar, apoi se prezinta cu cinism si brutalitate: “ eu sunt Lica Samadaul, multe se zic despre mine, si multe vor fi adevarate si multe scornite(…) de la mine nimeni nu cuteaza sa fure, ba sa-l fereasca Dumnezeu pe acela care as crede ca-l pot banui. Eu voiesc sa stiu totdeauna cine umbla pe drum, cine trece pe aici, ce zice si ce face si voiesc ca nimeni afara de mine sa stie. Cred ca ne-am inteles!”. Simbol al degradarii morale, Lica se conduce dupa legi proprii, care sunt altele decat cele ale statului. Bun cunoscator de oameni, Lica mizeaza pe patima lui Ghita pentru bani, exercita asupra Anei o satisfactie diabolica, desi aceasta il simte” om rau si primejdios” , avertizandu-si sotul ca este periculos, fapt ce se vede din ochii lui, din ranjetul lui si mai ales din cautatura ce are, cand isi roade mustata cu dintii. Crima, inselaciunea, furtul sunt cateva din faptele savarsite de Lica si au efecte devastatoare asupra celorlalte personaje, pe care le domina. El ii dezvaluie lui Ghita cum a ucis primul om, apoi pe al doilea, dupa care acum chiar simte “ placerea de-a lovi pe omul care te supara, de a-l lovi tare ca sa-l sfarami cand te-a atins cu o vorba sau chiar cu o privire, de a rasplati insutit si inmiit”. Dupa ce-l ucide si pe Ghita, Lica da foc Morii cu noroc si, “ascunzandu-se de jandarmul Pintea, alearga cu disprerare prin padurea din apropierea carciumii, apoi privi imprejurul sau, isi tinti ochii la un stejar uscat ce stetea la departare de vreo 50 de pasi, scrasni din dinti,apoi isi incorda toate puterile si se repezi inainte”. Pintea il gasi cu capul sfarmat la tulpina stejarului.” Ana este un personaj secundar care ce fel de om este Lica si il avertizeaza pe Ghita, dar datorita indiferentei si obsesiei pentru bani a lui Ghita, este nevoita sa se arunce in mainile lui Lica, pentru a acesta este barbat, pe cand Ghita este doar “o muiere in haine barbatesti”. Aceasta renuntare ii aduce totodata si moartea, de catre mana persoanei iubite. Batrana este un simbol al intelepciunii, fiind un bun sfatnic. Este o prezenta agreata de Ghita si de Ana. Ea deschide nuvela si o si conchide. Ioan Slavici isi pedepseste exemplar toate personajele implicate in afaceri necinstite: arendasul este pradat si batut astfel incat abia se mai tinea pe picioare; femeia in negru banuita a avea “slabiciuni de aur si pietre scumpe”, e asasinata prin sufocare; Buza-Rupta si Saila sunt condamnati si intemnitati; Lica se sinucide intr-un mod violent; Ghita este pedepsit de doua ori, intrucat isi injunghie sotia pe care o iubea inca foarte mult devenind astfel criminal si este apoi ucis de Raut; Moara cu noroc se mistue intr-un incendiu care distruge si tranforma totul in scrum, ca semn ca locul trebuie purificat, curatat de relele ce se inradacinasera acolo. Tot sugestive sunt si cuvintele batranei din finalul nuvelei :”asa le-a fost dat!”. Tudor Vianu observa ca ceea ce apare nou in epoca inceputurilor lui este analiza psihologica pe care Slavici o practica intr-un mod abstract. Slavici reuseste sa dea personajelor lui o viata interioara, surprinsa intr-o adancime care nu-l ispitise niciodata pe Creanga. Povestitorul vede oamenii lui din launtru, din sentimentele si crizele lor morale, ba chiar in procesele lor intelectuale. Scriitorul reintra, asadar, in sine si miscarea aceasta este atribuita personajelor lui pentru ca scriitorul o traise adeseori el insusi. 쥁@