Referat SCRSOAREA I -1.DOC
Mai jos puteti citi fragmente din
Referat SCRSOAREA I -1.DOC si de asemenea puteti face
Download Referat SCRSOAREA I -1.DOCCiteste fragmente din Referat SCRSOAREA I -1.DOC
Scrisoarea I
Scrisoarea I este o creatie de factura filozofica, aparuta in
perioada maturitatii artistice a poetului, si facand parte din seria
celor cinci scrisori. Lucrarea, romantica, abordeaza conditia geniului
in raport cu posteritatea si cu societatea omeneasca, surprinzand, in
tablouri grandioase, geneza si stingerea universului.
Poezia este, in acelasi timp, o meditatie filozofica despre spatiu si
timp, despre existenta, pe tema fortuna labilis , dar si o satira cu
accente elegiace, referitoare la soarta geniului pe pamant si in
eternitate.
Compozitional, Scrisoarea I este alcatuita din cinci tablouri
construite cu grija evidenta de armonie structurala si simetrie. In
cadrul nocturn din prima secventa astrul tutelar, stapan al universului,
este martor al timpului universal si al timpului individual ( (luna) din
noaptea amintirii o vecie-ntreaga scoate ; ceasornicul urmeaza lunga
timpului carare ). In acest tablou larg dimensionat, in care
metaforele-simbol sugereaza spatii infinite, se insinueaza treptat
meditatia poetului despre curgerea ireversibila a timpului. Imaginile
sunt percepute vizual, dar cu o extraordinara forta dinamica, sugerata
de verbe: varsa , scoate , luneci , scanteiaza , strabate etc dar
mai ales de substantive si adjective ca: vapaie , mare , izvoara .
Astrul selenar este prezent si in continuare, dominand atat faptele
meschine, cat si cele nobile. Acest fragment devine fascinant prin
multitudinea ideilor, sugestiilor si motivelor. Omul, aflat aici in mai
multe ipostaze, are menirea de a introduce motivul identitatii fiintelor
in fata mortii. Sustinand aceasta idee, de origine schopenhaueriana,
poetul afirma: Si pe toti ce-n asta lume sunt supusi puterii sortii /
Deopotriva-i stapaneste raza ta si geniul mortii". Prin antiteza, apare
imaginea geniului: "Uscativ asa cum este, garbovit si de nimic /
Universul fara margini e in degetul lui mic".
Urmeaza cea de-a treia parte in care cosmogonia se desfasoara sub
semnul simetriei, al echilibrului, de la imaginea de ansamblu a
increatului, pana la creatia universala unde se gaseste si lumea
noastra: "Musti de-o zi pe-o lume mica de semasura cu cotul". Urmarind
sintagmele ce exprima notiunea de timp, de la locutiunile adverbiale cu
care se deschide cosmogonia ("pe cand", "intr-o clipa", "la-nceput"),
trecand prin altele ca "de atunci" (repetata consecutiv), putem observa
expresiile simbolizand timpul trecut. Suspendat o clipa "in prezent",
cand "cugetatorul, nu-si opreste a sa minte" viitorul devine obiectul
meditatiei: "Ci-ntr-o clipa gandu-l duce mii de veacuri inainte".
Prin metafore revelatorii este sugerat tabloul grandios al apocalipsei
universului: "Timpul mort si-ntinde trupul si devine vesnicie". Desi de
apartenenta fizica, spatiul stingerii cosmice este de fapt un orizont al
emotiei intelectuale, fiind convertit in spatiu psihic.
Cea de-a patra secventa este consacrata pozitiei vitrege a geniului in
lumea semenilor sai, in societatea in care este dispretuit si neinteles.
Satira sociala este convertita in meditatie, iar conceptele filozofice,
cad ca niste sentinte rostite cu indignare si adanca amaraciune.
Meditatia sociala se deschide cu revenirea la ideea filozofica despre
identitatea oamenilor cu ei insisi, a individului cu intregul: "Unul e
in toti, tot astfel precum una e in toate / Deasupra tuturora se ridica
cine poate". Se pune intrebarea daca omul de geniu , poate spera la
nemurire, prin opera sa. Gloria si eternitatea sunt insa doar iluzii "Si
cand propria ta viata singur n-o sti pe de rost / O sa-si bata altii
capul s-o patrunza cum a fost ?" Ipocrizia si lauda interesata a
contemporanilor, nepasarea si incompetenta lor, reaua credinta,
comoditatea si ignorarea valorii sunt atacate cu ironie si sarcasm in
tabloul ce insceneaza funerariile poetului: "Or sa vie pe-a ta urma in
convoi de-nmormantare / Splendid ca o ironie cu priviri nepasatoare /
Iar deasupra tuturora va vorbi vreun mititel, / Nu slavindu-te pe
tine... lustruindu-se pe el."
In viziunea schopenhaueriana, poetul conchide asupra zadarniciei
efortului spiritual: "Poti zidi o lume-ntreaga, poti s-o sfarami...
orice-ai spune / Peste toate o lopata de tarana se depune."
In partea a V-a, care da impresia unui epilog, se revine la motivele
initiale, desprinzandu-se concluzia ca sub lumina lunii se desfasoara
frumusetile eterneale naturii si spectacolul lumii umane. In acest
limbaj metaforic si in acelasi stil gnomic cade sentinta din finalul
poeziei, se condenseaza ideea filozofica a identitatii a tuturor
oamenilor cu ei insisi, si a tuturora in perspectiva mortii: "Si pe toti
ce-n asta lume sunt supusi puterii sortii / Deopotriva-i stapaneste raza
ta si geniul mortii" Aceasta confesiune sfasietoare dezvaluie drama
creatorului de adevar si frumusete poetica.
Lucrarea a declansat foarte multe comentarii erudite si filozofice pe
marginea ideilor ei generale. Faptul era de asteptat, avand in vedere ca
"Scrisoarea I" propune o cosmigonie cu radacini indepartate in "Imnul
creatiei" din Rig-Veda, si cu implicatii mai noi de cultura izvorate din
lectura schopenhaueriana ale poetului.
Ü¥eÀ
