Referat Alexandru Lapusneanu2
Mai jos puteti citi fragmente din
Referat Alexandru Lapusneanu2 si de asemenea puteti face
Download Referat Alexandru lapusneanu2Citeste fragmente din Referat Alexandru Lapusneanu2
Ócopyright 1997
Andrei Nicoara aka KoD
all rights reserved
Alexandru Lapusneanul
de Costache Negruzzi
- comentariu literar -
Publicist, traducator, poet, dramaturg, prozator, filolog, creatorul
nuvelei istorice romanesti, primul scriitor modern din Moldova, Costache
Negruzzi este un deschizator de drumuri in literatura romana.
Capodopera a prozei noastre, nuvela "Alexandru Lapusneanul" a aparut in
1840, in primul numar al revistei Dacia literara, confirmand dezideratul
exprimat de Mihail Kogalniceanu in articolul-program.
Nuvela prezinta un episod din istoria Moldovei, in fragmente simetrice,
cu o gradatie dramatica si de o maxima concentrare. - cei cinci ani ai
celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lapusneanul (1564-1569).
Punctul de plecare al nuvelei se afla in "Letopisetul" lui Grigore
Ureche, fara nici o intentie insa de "reconstituire" istorica. Limitele
acesteia sunt ale verosimilului artistic si mai putin ale adevarului
istoric.
Actiunile lui Lapusneanu sunt puse in slujba mentinerii si cresterii
autoritatii domnitorului, in interesul tarii, impotriva marii boierimi
feudale framantate de intrigi si de lupte pentru domnie.
In componenta nuvelei intra patru capitole, fiecare avand cate un motto
semnificativ si rezumativ, totodata. Astfel, "Daca voi nu ma vreti, eu
va vreu...", se refera la conflictul anuntat inc din expozitiune, dintre
Lapusneanu si boierii sustinatori ai lui Stefan Tomsa. Cel de-al doilea
capitol, al carui motto este: "Ai sa dai sama, Doamna!", starneste
interventia damnei Ruxandra in a tempera conflictul generator de ura si
razbunare. "Capul lui Motoc vrem..." reprezinta punctul culminant al
nuvelei, gradat in trei tablouri: cuvantarea ipocrita a domnitorului in
biserica din Suceava, ospatul de la palatul domnesc si uciderea celor 47
de boieri, dupa care urmeaza "dreptatea" facuta multimii prin
sacrificarea lui Motoc. Ultimul capitol, "De ma voi scula, pre multi am
sa popesc si eu" este al finalului tragediei si al deznodamantului,
totodata, prin moartea lui Lapusneanu otravit de boierii Spancioc si
Stroici cu complicitatea domnitei Ruxandra si a mitropolitului Teofan.
Subiectul urmeaza o desfasurare ascendenta si o clasica evolutie a
momentelor.
In centrul nuvelei, Negruzzi il aseaza pe Domnul Moldovei, toate
celelalte personaje sau fapte fiind orientate spre reliefarea
personalitatii acestuia.
Apreciat constant drept un erou romantic, prin calitati de exceptie si
defecte extreme, construit pe baza antitezei romantice, Alexandru
Lapusneanul este un personaj complex, bine individualizat.
Individualizarea si definirea caracterologica a lui Lapusneanu atinge o
expresivitate nemaiintalnita pana la 1840 si inca neegalata in nuvela
istorica romaneasca ulterioara.
Negruzzi pune oamenii sa vorbeasca si sa se miste, povesteste unele
evenimente, descrie cateva tablouri, si formuleaza, din cand in cand,
dar in termeni succinti si cu multa rezerva, judecati de valoare asupra
personajelor sale si a situatiilor in care se gasesc. Printre toate
aceste mijloace, spre deosebire de cronica lui Ureche, scena dramatica
dialogata domina ansamblul compozitiei. Povestirea nu intervine decat
pentru a infatisa evenimente care pregatesc si explica scenele de
dialog.
Negruzzi insoteste replicile dialogului de observatii asupra
fizionomiei personajului, care reflecta trairile sale interioare. ("...a
carui ochi scanteiara ca un fulger"). Interogatiile si exclamatiile
Lapusneanului, retezarea taioasa a vorbelor interlocutorului sau,
succesiunea rapida a raspunsurilor, exprima ritmul starii sale
sufletesti. Vorbirea lui devine dramatica, traita la cote inalte ale
simtirii omenesti.
Cu o intuitie psihologica notabila, Negruzzi isi lasa personajul sa se
delantuie intr-o furie si o manie galgaitoare, dezvaluin paroxismul
momentului trait prin amanunte fizionomice: "Radea; muschii i se suceau
in rasul acesta, si ochii lui hojma clipeau".
Lapusneanul dovedeste o cunoastere sigura asupra oamenilor, dar si o
abilitate politica remarcabila, crutandu-l pe Motoc pentru ca ii este
"trebuitor" ca sa se mai usureze de "blestemarile norodului". Scena
aceasta adauga alte trasaturi portretului domnitorului: luciditate,
duritate si ironia.
In deschiderea celui de-al treilea capitol (punctul culminant al
nuvelei) cititorul este prevenit despre dramatica derulare a faptelor ce
vor urma: "impotriva obiceiului sau, Lapusneanul, in ziua aceea, era
imbracat...". Domnitorul, ca un mare actor, isi regizeaza, astfel,
scena, urmarind cu atentie reactiile celorlalti. Stapan al artei
disimularii, el dovedeste inteligenta, tact, dar mai ales un echilibru
interior desavarsit.
Lupta dintre boieri si slugile inarmate ale Lapusneanului alcatuieste o
secventa scurta, in care miscarea se epuizeaza fara comentarii, vazuta
de la distanta, intr-un decor redus la minim. Abundenta verbelor la
imperfect, timpul miscarii care semnifica acea ultima zbatere
deznadajduita, inclestarea stingandu-se in sangele amestecat cu vinul pe
lespezile de piatra, il consacra pe Negruzzi ca "pictor al unei
literaturi".
Cinismul, sangele rece, coportamentul fata de Motoc, dezvaluie o fata
diabolica a domnitorului.
Pentru prima data in literatura romana, Negruzzi surprinde psihologia
colectiva. Multimea adunata la poarta curtii domnesti "se intarata de
mult in mai mult". Dezorientata, nestiind sa-si exprime doleantele,
"prostimea ramase cu gura cascata... Venise fara sa stie pentru ce au
venit si ce vrea. Incepu a se strange in cete, cete si a se intreba unii
pe altii ce sa ceara". Apoi, ca intr-un suvoi, toate glasurile "se
facura un glas" si el striga: "Capul lui Motoc vrem".
Stilul nararii faptelor este obiectiv. Rareori intervine autorul, cu
cate un calificativ ("marsavul", "curtezan", "ticalosul"). Predomina
naratiunea si dialogul pe fondul realist al actiunii. Prin
reconstituirea istorica, prezentarea unui erou de exceptie, utilizarea
antitezei, nuvela apartine romantismului. Insa obiectivitatea stilului,
si sobrietatea lui, concizia, sunt trasaturi clasiciste ale nuvelei.
Limbajul, cu elemente de factura populara, este expresiv (" a sugui",
"gloata", "norod", "sa faca din tantar armasar"). Doar in naratiunea si
comentariul autorului pot fi intalnite neologisme. Ridicandu-se peste
stilul cronicaresc, Negruzzi retine doar atmosfera scrisului arhaic prin
topica frazei ce se supune, uneori, canoanelor textului initial.
Lapusneanul nu este un model, ci un tip de domnitor crud, ce devine un
simbol al tiraniei.
Sotia sa, Doamna Ruxandra ocupa un rol minor. Prin firea ei slaba,
firava, lipsita de hotarare si personalitate, inclinata sa asculte pe
altii, miloasa, ea este totusi fiica, sora si sotie de domn. Doamna
Ruxandra este un instrument, atat al sotului, cat si al lui Spancioc,
care se foloseste de slabiciunea ei temperamentala in otrvirea
Lapusneanului.
Vornicul Motoc e tipul intrigantului politic, inteligent si abil, care
vinde domn dupa domn, cu o slugarnicie ce-l dezgusta si pe Lapusneanu.
Cu o ura si un dispret total fata de popor, el este un personaj mult mai
malefic decat domnitorul.
Cuviosul Teofan indeamna cu amabilitate pe Doamna Ruxandra sa-si ucida
sotul, lasand in seama lui Dumnezeu hotararea pe care aceasta o va lua,
dar se pregateste in acelasi timp, pentru instalarea noului domn.
Eroii, incepand cu Alexandru si terminand cu gingasa Doamna Ruxandra
sunt victime si calai in acelasi timp.
George Calinescu, referindu-se la valoarea operei, afirma: "ar fi
devenit o scriere celebra ca si Hamlet daca literatura romana ar fi avut
in ajutor prestigiul unei limbi universale".