Referat Ion Luca Caragiale - Doua Loturi -prezentare Pe Momentele Subiectului

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Ion Luca Caragiale - Doua Loturi -prezentare Pe Momentele Subiectului si de asemenea puteti face Download Referat Ion Luca Caragiale - Doua loturi -prezentare pe momentele subiectului

Citeste fragmente din Referat Ion Luca Caragiale - Doua Loturi -prezentare Pe Momentele Subiectului

NUVELA "DOUĂ LOTURI" de Ion Luca Caragiale Povestire pe momentele subiectului, caracterizarea personajelor Nuvelele lui Ion Luca Caragiale (1852-1912) se situează între tragic şi grotesc», între comic şi macabra, construind un impresionant spectacol al lumii prin creaţii realiste, psihologice sau fantastice. Nuvelele realiste ilustrează eroi ce se află la limita dintre comic şi tragic* aşa cum sunt cei din "Două loturi", "Inspecţiune", "Cănuţă, om sucit", în proza psihologică şi realistă, Caragiale este un creator de stări sufleteşti, iar în comedii este un necruţător critic de moravuri sociale şi defecte caracteriale. Garabet Ibrăileanu afirma: "ca satiric, Caragiale e un pictor de moravuri; ca tragic, un pictor de stări sufleteşti, cu alte cuvinte, satira lui este socială, tragedia lui e psihologică". Nuvela "Două loturi" de Ion Luca Caragiale, a fost publicată mai întâi în "Gazeta săteanului", apoi inclusă în volumul "Momente şi schiţe", apărut în 1901. Tema nuvelei realiste "Două loturi" de I.L.Caragiale o constituie drama omului obişnuit, al cărui destin este situat la limita dintre comic şi tragic. Locul primordial îl ocupă stările sufleteşti ale eroului, aflat într-un moment esenţial al vieţii, când şansa i-ar putea schimba anonimatul în care se zbate, în această nuvelă, Caragiale pune accent pe tragedia psihologică a personajului, reieşită din îmbinarea visului cu realitatea, zbuciumul lăuntric al eroului fiind construit cu o lucidă ironie. Titlul nuvelei "Două loturi" semnifică - simbolic - şansa pe care omul obişnuit p poate avea la un moment dat în viaţa lui. Speranţa că soarta s-ar putea schimba printr-un noroc pe care-1 ignorase până atunci este concretizată prin două bilete de loterie ce ar fi putut fi câştigătoare, dacă legea firii n-ar hotărî implacabil destinul fiecărui om. Momentele subiectului Nuvela începe, în mod cu totul surprinzător, eu intriga. Personajul principal, Lefter Popescu, este agitat şi transpirat de enervare pentru că nu găseşte două bilete de loterie, pe care le credea câştigătoare. Autorul, care este şi naratorul acestui moment, explică în expoziţiune, prin retrospectivă, împrejurările cumpărării acestor bilete. El se adresează direct cititorului, povestind la persoana a HL-a .faptul că biletele fuseseră cumpărate de d.Lefter la berărie, cu bani împrumutaţi de la căpitanul Pandfcle. Superstiţia era că se poate câştiga numai dacă bemii plătiţi,pe bUeţe sunt ai altcuiva decât ^jucătorului, în cazul în care biletele vor fi câştigătoare, Lefter se angajase că va plăti căpitanului zece la sută din sumă, dar răsese pesimist, deoarece nu se ştia deloc un om norocos. Căpitanul, mai încrezător în noroc, şi-a notat numerele biletelor de loterie pe care le cumpărase Lefter. A doua zi după extragere, spre seară, d. căpitan Pândele, agitat, vorbind din ce în ce mai tare, "ca şi cum d. Lefter ar fi surd" îi dă vestea că au câştigat "loturile mari! ale mari de tot!". Verificând listele oficiale cu numerele notate în carnetul căpitanului, ei constată că au ieşit câştigătoare ambele bilete, de la loteriile: "076.384 Universitate-Constanţa, 109.520 Bucureşti-Astronomie". Se fixează astfel local desfăşurării acţiunii, în Bucureşti, şi timpul, într-o toamnă, de la începutul secolului al XX-lea. Agitaţia soţilor Popescu este - aşadar - firească, deoarece Lefter rătăcise biletele şi acum ei le căutau disperaţi, întorseseră casa pe dos, dar în zadar. Lefter căzuse "sfărâmat de oboseală" pe o canapea, madam Popescu "nu mai putea de picioare şi de mijloc", amândoi erau storşi "de atâta alergătură şi de-atâtea ridicaturi". EI aţipeşte puţin şi se scoală brusc, "cu faţa luminată de raza adevărului", aducându-şi aminte că biletele erau în buzunarul de Ia piept al unei jachete cenuşii, în care fusese îmbrăcat în ziua cumpărării biletelor. Dar consoarta se face galbenă la faţă şi mărturiseşte că dăduse jacheta unei ţigănci pe zece farfurii. Deşi femeia spune că a căutat prin buzunare înainte s-o dea, d. Lefter se enervează, cere să vadă farfuriile şi "pac! trânteşte una jos... ţăndări! şi pe urmă, paf! alta asemenea (...) până Ia a din urmă". După ce termină de spart toate farfuriile, d. Popescu începe s-o interogheze pe soţie cu tonul sever dar calm al unui judecător care cercetează o crimă. Află, astfel, că pe chivuţa (ţiganca - n.n.) respectivă o cheamă Ţâca şi că stă în mahalaua Farfurigiilor. Desfăşurarea acţiunii. Peste o oră, d. Lefter, împreună cu doi sergenţi, comisarul secţiei şi d. căpitan Pândele opresc birja pe strada Emancipării, din mahalaua Farfurigiilor, în dreptul unei •"cocioabe de pământ", unde locuia Ţâca. Comisarul Turtureanu fusese şi el cointeresat cu cinci fa sută din sumă, dacă îi ajuta să găsească biletele. Le deschide o copilă "zdrenţuită", iar în casă miroase "a carne cu prune", mâncarea pentru cină pe care tocmai o pregătea "o ţigancă bătrână". Ţâca nu era acasă şi cei trei se aşază s-o aştepte, deoarece este acuzată de furt, că "lipseşte ceva dintr-o casă", ştie ea ce, accentuează d. Lefter cu subînţeles. Bătrâna este gata să pună mâna în foc pentru cinstea fiică-si, însă d. Popescu se repede la un morman de vechituri şi începe să scotocească după jacheta cenuşie„dar degeaba. Când, în sfârşit, vine Ţâca, toţi se reped la ea şi îi cer, răcnind, biletele. Fata este năucită de atac şi întreabă nedumerită: "Care belete, boiaruie?". Atonei & Lefter îi explică apăsat că madam Popeseu, "o damă -naltă, subţirică, frumoasă, oacheşă", care avea "o aluniţă cu păr d-asupra sprâncenii din stânga" şi care locuia în strada Pacienţii, la numărul 13, îi dăduse o jachetă cenuşie în, schimbul a zece farfurii. Ţâca era îmbrăcată, pe dedesubt, chiar cu jacheta căutată, nu ca să o ascundă, ci din cauza frigului. Lefter se repede şi caută în toate buzunarele, îi descoase cu briceagul căptuşeala, dar nici urmă de bilete. Acuzând-o de furt, turbat de furie, d. Lefter îi trage "o palmă, s-o năueească", apoi sunt chemaţi sergenţii şi duc chivuţele la secţie. Cu tot zelul său, comisarul Turtureanu nu reuşeşte să le facă pe ţigănci să mărturisească unde sunt biletele. Mai târziu, pe când se aflau cu toţii la berărie, d. căpitan le citeşte o ştire publicată în gazetă, conform căreia, dacă în şase luni câştigătorii nu depun biletele de loterie, sumele vor trece "la fondurile societăţilor respective". Lefter se plânge din nou de lipsa lui de noroc, glumind amar, "cu un râs vânăt", că vor găsi biletele a doua zi după termenul final. D. căpitan Pândele, care până atunci fusese calm, a izbucnit furios "cu imputări amare de neglijenţă" pentru irespon-sabilitatea de care dăduse dovadă Lefter, pe care-1 face "zevzec" şi cap sec. Ca şi când n-ar fi fost destul, ş^ful lui Lefter Popescu vine,ţa berărie şi se uită cu