Referat Paradis In Destramare - Rezumat

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Paradis In Destramare - Rezumat si de asemenea puteti face Download Referat Paradis in destramare - rezumat

Citeste fragmente din Referat Paradis In Destramare - Rezumat

Lucian Blaga: Paradis în destrãmare Poemul a fost publicat în revista Gândirea din aprilie 1926 ºi apoi integrat în volumul “Laudã somnului” apãrut în anul 1929. “Somnul în poetica blagianã este mijlocul fecund de a surprinde esenþele lumii, o poartã de integrare în spaþiul increat, înþeles ca univers închis”(Marin Mincu). Paradis în destrãmare are la bazã motivul biblic: ”ªi izgonind pe Adam, l-a aºezat în preajma raiului celui, din Eden ºi a pus heruvimi ºi sabie de flacãrã vâlvâitoare sã pãzeascã drumul spre pomul vieþii”. Metaforic, poetul sugereazã destrãmarea mitului despre paradis, pentru cã pierderea credinþei în mitul eternitãþii vieþii poate transforma pãmântul ”dintr-un sanctuar într-o groapã, plinã de stârvuri; golit de poveºtile (miturile) care-l însufleþesc ºi care nu va mai fi decât un trup trist. ” Tãrâmul mitic care pãruse a fi lumea, îºi pierde atributele sacre, instalându-se sub semnul declinului. Exaltarea care-l cuprinsese pe poet în faþa “corolei de minuni a lumii” lasã loc viziunilor apocaliptice ºi lamentaþiilor în marginea unui univers cãzut pradã degradãrii. Lumea este acum “o poveste degradatã”. Din aceastã perspectivã trebuie privit însuºi titlul poeziei, cãci nu despre o descompunere a ordinii cereºti e vorba aici. Paradisul în destrãmare este însãºi lumea care ºi-a pierdut sacralitatea. Textul se compune din câteva secvenþe, în aparenþã disparate, dar care, în realitate, contribuie la construirea unui tot unitar. Unitatea este datã mai întâi de felul cum este structuratã fiecare dintre ele. În toate distingem douã feluri de valori. De o parte, se grupeazã elementele care intrã în sfera de sugestie a paradisiacului: “portarul înaripat”, “serafimi“, “arhangheli”, “porumbelul sfântului duh”, “îngeri”, “apa vie”; de cealaltã parte, determinãrile lor chemate sã sugereze destrãmarea paradisului, intrarea într-un domeniu golit de dimensiunea miticã iniþialã: “ cotorul de spadã fãrã de flãcãri”, “ pãrul nins”, “ îngerii goi zgribulind”, “ greutatea aripelor”, care au devenit stânjenitoare reminiºcenþe ale sacrului într-un spaþiu supus marii treceri. În acest poem motivul fundamental este cel legat mai mult de a fi decât de a ºti , poetul exprimând aspiraþia sa la existenþa absolutã, ºi nu la cunoaºterea absolutã pentru cã “ apele din fântânã refuzã gãleþile” serafimilor care aleargã pe pajiºti ºi pe ogor însetaþi dupã adevãr. Într-o împletire inseparabilã peisajul terestru unit cu cel cosmic dã o senzaþie de ireal de neîmplinire: “Portarul înaripat mai þine întins/ un cotor de spadã fãrã de flãcãri/ Nu se luptã cu nimeni,/ dar se simte învins ”. Obosit de atâta cãutare, poetul, identificat cu portarul înaripat care ºi-a pierdut sentimentul apartenenþei la cosmic, se simte ajuns la limita marii treceri, deci a apusului vieþii lui. În aceeaºi stare de obosealã ºi de sfârºealã se aflã ºi arhanghelii (propovãduitorii doctrinelor) care “ arând fãrã îndemn/ cu pluguri de lemn,/ … se plâng/ de greutatea aripelor.” Misiunea lor devine din ce în ce mai grea în momentul în care “omul” pãrãseºte credinþele mitice. Lor li se alãturã porumbelul sfântului duh care “cu pliscul stinge cele din urmã lumini”, deci ultimele speranþe ale credinþei într-o viaþã paradisiacã, ºi în noaptea deplin instalatã “ îngerii goi/ zgribulind se culcã în fân”. În aceastã atmosferã sumbrã se simte apropierea morþii, care capãtã dimensiuni apocaliptice pentru cã “pãianjeni mulþi au umplut apa vie,/ ºi..odatã vor putrezi îngerii sub glie ”. În aceastã stare de necredinþã, de tãgadã a vieþii dincolo de moarte, de inconºtienþã “ þãrâna va seca poveºtile (adicã miturile) iar trupul va deveni trist ºi arid”. Sintagma “ vai mie, vai þie” sugereazã generalizarea ideii poemului în legãtura cu destrãmarea mitului despre paradis, dar ºi a tristeþii pentru necredinþa omului într-un ideal. Ü¥hà