Referat Ion Creanga - Amintiri Din Copilarie -prezentare Generala

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Ion Creanga - Amintiri Din Copilarie -prezentare Generala si de asemenea puteti face Download Referat Ion Creanga - Amintiri din copilarie -prezentare generala

Citeste fragmente din Referat Ion Creanga - Amintiri Din Copilarie -prezentare Generala

Amintiri din copilãrie Umorul este o formã a rîsului, o manifestare a bunei dispozi(ii. La I. Creangã umorul este alãturi de oralitate trãsãtura dominantã a Amintirilor din copilãrie. Umorul la Creangã este unul sãnãtos, de origine popularã. Principalele categorii ale umorului sînt: umor de situa(ie (izvorît din fapte, situa(ii, întîmplãri: prinderea muºtelor cu ceaslovul, molipsirea de rîie de la caprele Irinucãi, aplicarea poºtei la tãlpi, bãtaia dintre Mogorogea ºi Pavãl, întîmplarea de la scãldat, vînzarea pupãzei etc); umor de caracter (izvorît din felul de a fi al unor personaje: Mogorogea, moº Chiorpec, Trãsnea, popa Buligã - zis ºi Ciucãlãu etc); umor de limbaj (izvorît din folosirea de locu(iuni, zicãtori ºi proverbe, menite a provoca rîsul: "îs mai aproape din(ii decît pãrin(ii", "se (ine ca rîia de om", "au tunat ºi i-au adunat", "milã mi-e de tine, dar de mine mi se rupe inima"; ori expresii ca: "va-i nevoie", "calea - valea", "bine - rãu"). Sursele umorului le reprezintã întîmplãrile hazlii, buna dispozi(ie a autorului, (Nicã face haz de necaz), prezen(a glumei în mijlocul lucrurilor celor mai serioase "ªi sã nu crede(i cã nu mi-am (inut cuvîntul, de joi pînã mai apoi, pentru cã aºa am fost eu, rãbdãtor ºi statornic la vorbã de feliul meu; ºi nu mã laud, cã lauda-i fa(ã; prin somn nu ceream de mîncare; dacã mã sculam, nu mai aºteptam sã-mi dea al(ii; ºi cînd era de fãcut ceva treabã, o cam sãream de pe-acasã"; ironia "Moº Luca de te-a întreba cineva, de-acum înainte, de ce trag caii aºa de greu, sã-i spui cã aduci niºte drobi de sare de la ocnã ºi las dacã nu tear crede fiecare"; autoironia "În sfîrºit, ce mai atîta vorbã pentru nimica toatã? Ia, am fost ºi eu, în lumea asta, un bot cu ochi, o bucatã de humã însufle(itã din Humuleºti care nici frumos pînã la douãzeci de ani, nici cuminte pînã la treizeci ºi nici bogat pînã la patruzeci nu m-am fãcut. Dar ºi sãrac ca anul acesta, ca în anul trecut ºi ca de cînd sînt, niciodatã n-am fost". Limbajul Artistic este de o frumuse(e ºi originalitate inimitabilã. Farmecul incomparabil al stilului lui I. Creangã vine din frumuse(ea limbii neamului românesc. Mijloacele lingvistice folosite dau impresia de oralitate prin folosirea maximã a interjec(iilor onomatopeice (ha! ha! ei! tuºti! zbîrr!) a expresiilor onomatopeice ºi a verbelor imitative (ha(! a horãi, a gãbui). Senza(ia de oralitate e provocatã ºi de mul(imea expresiilor specifice limbii vorbite (vorba ceea, hãt bine, pace bunã) a zicerilor tipice (toate ca toate, de voie de nevoie) a întrebãrilor ºi exclama(iilor (ori mai ºtii pãcatul, grozav s-a spãriat, ce-i de fãcut?). Alteori în text apar versuri popurale sau fraze rituale: La plãcinte înainte / ªi la rãzboi înapoi. Decît la oraº codaº ? Mai bine-n satul tãu fruntaº. Deosebitã este ºi folosirea cuvîntului "mai" "ce mai de pomi s-au pus în (intirim (mul(i). Alteori e folosit ca abverb "mai rãmîne(i cu sãnãtate". Caracterul de oralitate provine ºi din folosirea dativului etic:"si-am cãzut în Ozanã cît mi (i-i bãietul"; sau folosirea unor expresii ori locu(iuni populare: "încaltea", "ca mai ba", "a cu-i a cu". Oralã e ºi sintaxa frazei. Autorul lasã cuvintele sã se înºire dupã o ordine a vorbirii ºi nu a scrisului, unde topica e mai controlatã: "ºi hãrsita de mãtuºa nu mã slãbea din fugã nici în ruptul capului; cît pe ce sã puie mîna pe mine", "ºi eu fuga, ºi ea fuga, ºi eu fuga, ºi ea fuga, pînã ce dam cînepa toatã palancã la pãmînt". De asemenea majoritatea frazelor se leagã între ele prin conjuc(ia coordonatoare copulativã "ºi" "ªi cînd învã(am eu la ºcoalã, mama învã(a cu mine acasã. ªi citea la ceaslov, la psaltire ºi Alexandria mai bine decît mine, ºi se bucura grozav cînd vedea cã mã trag la carte. Compara(iile sunt din limbajul popular: "cum nu se dã scos ursul din bîrlog... aºa nu mã dam eu dus din Humuleºti"; "doi cai ca niºte zmei". Epitetele sunt adesea regionalisme sau crea(ii lexicale proprii: cãlugãrii o adunaturã de zamparagii "dugliºi", "mîine, poimîine aveam sã ne trezim niºte babalîci gubaci", — dac-ar ºti el ghilhãnosul ºi ticãitul, de unde am pornit astã noapte". Arta literarã constã în "modul spunerii" în hazul povestirii. I. Creangã îmbinã cu mãiestrie modurile de expunere: Nara(iunea sau relatarea în direct a naratorului, e însuºi firul povestirii. Pe firul acestei povestiri se pot distinge momentele subiectului mai ales în partea a IV.-a. Descrierea apare în douã momente ale ac(iunii, cînd evocã universul copilãriei ºi cînd îºi întoarce privirea înapoi, spre mun(ii Neam(ului, din vîrful codrilor Paºcalilor. Dialogul ascunde conflictul, dezvãluie sufletul personajelor, gîndurile, sentimentele, temperamentele, învioreazã ac(iunea, o propulseazã. Monologul interior apare în noaptea dinaintea plecãrii, în ceasul disperat al întoarcerii spre sine, a Eului înfrînt: "zicînd în sine-mi cu amãrãciune: ce necaz de capul mieu". G. Calinescu scria "Creangã este expresia monumentalã a naturii umane în ipostaza ei istoricã ce se numeºte poporul român". Ü¥hà